Decizia civilă nr. 4989/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4989/R/2011
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 4025 din 20 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată O. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4025/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a respins excepția inadmisibilității și a lipsei calitățiiprocesuale pasive, invocată de pârâtă.
S-a admis cererea reclamantei O. M., împotriva pârâtei A. J. pentru P.
S. S., care a fost obligată să elibereze la reclamantei copii și extrase de pe documentele care atestă vechimea în muncă și sporurile de care reclamanta a beneficiat în perioada în care a lucrat la F. de B. Z.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității instanța a constatat că este nefondată reținând în acest sens că reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei de rândul 1 în anul 2008, eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z. R. D. S. a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din L. nr. 16/1996 trebuind să fie A. N..
Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.
Prin urmare, față de acest refuz explicit și, în egală măsură, actual, acțiunea reclamanților nu poate fi paralizată prin faptul că aceștia nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5..
De altfel, prezentul litigiu nu se circumscrie dispozițiilor L. nr.5., reclamanta neavând calitatea de persoană vătămată în sensul art.2 alin.1 lit. a din L. nr.5., în condițiile în care refuzul de a emite o adeverință cu mențiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, așa cum acesta este definit de art.2 alin.1 lit. c.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este nefondată întrucât potrivit art.18 din L. nr.16/1996 în forma inițială, prevede că în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele (…) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de M. sau de direcțiile județene, până la data de (...).
A. J. pentru P. S. S. este deținătoarea documentelor în baza cărora reclamanta solicită recalcularea pensiei, și ca atare acesteia îi revine obligația să elibereze adeverința solicitată de reclamantă, deoarece reclamanta nu ar putea solicita documentele de la o instituție care nu le deține.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Din evidența carnetului de muncă al reclamantei atașat la dosar reiese cu certitudine faptul că aceasta a fost angajată a Filaturii de B. Z., însă nu sunt consemnate sporurile pe care reclamanta le solicită.
A. J. pentru prestații S. S. este deținătoarea documentelor în baza cărora reclamanta solicită recalcularea pensiei, și ca atare acesteia îi revine obligația să elibereze adeverința solicitată de reclamantă, sens în care în baza art. 8 din L. nr. 5. va fi obligată la eliberarea ei.
Aceasta nu contestă că ar fi depozitarea acestor documente, apărându-se doar cu aceea că nu are în competență eliberarea de copii ale actelor solicitate care sunt în păstrarea altor instituții ale statului.
Potrivit art. 18 din L. nr.16/1996 în forma inițială, prevede că în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele (…) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de M. sau de direcțiile județene, până la data de (...) când art. 18 a fost modificat prin L. nr. 358/(...) prin care s-a instituit această obligație în sarcina Casei Județene de P. până la data de 31 mai
2006.
Arhiva Filaturii de B. Z. a fost preluată de către D. M. și P. S. S., ca urmare aceasta a fost obligată la eliberarea actelor solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. J. pentru P. S. S.,solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței atacate ca nelegală
și netemeinică.
În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:
1. Greșita calificare a litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, recurenta considerând că soluționarea prezentei cauze intră sunt incidența L. nr. 554/2000 L. contenciosului administrativ.
Arată recurenta că A. J. pentru P. S. S. nu este succesoarea în drepturi a S. F. de B. Z. S. (fostul angajator al reclamantei), iar competența instanțelor de litigii de muncă izvorăște din contractul individual de muncăsau dintr-un litigiu legat de contractul colectiv de muncă, însă în cauză nu s-a pus problema unui astfel de litigiu , întrucât reclamanta nu a fost salariată instituției pârâte
De asemenea, cererea reclamantei nu a intrat nici sub incidența L. nr.
19/2000 și nici a L. nr. 263/2010 privind sistemul de pensii. În consecință, solicitarea reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din L. nr. 5..
Între A. S. nu a existat și nici nu există un raport juridic stabilit potrivit prevederilor L. nr. 53/2003 și nici a altui act normativ. În cauză se contestă refuzul nejustificat al A. S. de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
2. La pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a încălcat în prevederile L. nr. 5.. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a vizat refuzul unei instituții publice de a elibera copii după statele de plată și alte asemenea documente din care să reiasă sporurile de care a beneficiat în această unitate. Având în vedere faptul că adresa DMPS S. a fost comunicată reclamantei sub nr. 825/(...), iar acțiunea acesteia a fost înregistrată la data de (...), recurenta solicită să se constate că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5., astfel că cererea acesteia trebuia respinsă ca fiind inadmisibilă.
3. Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A. S.
Prin adoptarea L. nr. 329/2009 direcțiile de muncă și protecție socială au fost desființate, ca urmare a comasării prin absorbție de către A. N. pentru P. S.. Potrivit art. II din HG nr. 1384/2009, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului B., servicii publice deconcentrate ale M.ui M., Familiei și P. S. cu personalitate juridică, se desființează, activitatea acestora fiind preluată de către A. N. pentru P. S., prin agențiile județene de prestații sociale și a municipiului B."
Recurenta a menționat atribuțiile prevăzute prin HG nr. 1. cu modificările și completările ulterioare în sarcina agenților teritoriale, subliniind că, preluând o parte din atribuțiile fostei DMPS S., nu are atribuții legate de eliberarea de adeverințe din care să reiasă sporurile de care a beneficiat reclamanta în calitate de salariat al fostei SC F. de B. SA Z.
Preluarea acestei arhive s-a făcut în urma adresei nr. 53853 din (...) a
M.ui M. aflată în dosarul nr. 1354/2000 pentru declararea falimentului se F. de B. SA Z.
În perioada de la intrarea în vigoare a L. nr. 16/1996 și până la apariția L. nr. 3., structura organizatorică a M.ui M. a suferit modificări esențiale, în sensul desprinderii din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială a caselor județene de pensii.
Prin adoptarea HG nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținători de documente persoane juridice, care s-au desființat, casele de pensii aveau obligația de a prelua "documentele cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați în sistemul public de pensii ale creatorilor de documente, care În condițiile legii, se desființează, se preiau de casele teritoriale de pensii în raza cărora și-au avut sediul aceștia" «Documentele ce urmează a fi preluate de casele teritoriale de pensii sunt statele de plată a salariilor și centralizatoarele acestora, corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului, precum și documentele care atestă încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă». La solicitarea DMPS S., Casa de P. S., cât și Casa N. de P. au refuzat preluarea acestei arhive motivând lipsa de spațiu și de personal, iarmai apoi că se așteaptă modificarea L. nr. 16/1996, modificare ce s-a produs în anul 2006.
Prin OUG nr. 39/2006, aprobată cu modificări prin L. nr. 4., art. 18 din L. nr. 16/1996 a fost modificat în sensul « În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele ... , cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de direcțiile județene ale A. N..» În consecință, obligația de a prelua și implicit de a elibera copii, extrase și certificate privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare revin Direcției Județene a
A. N., instituție care refuză preluarea acestei arhive invocând lipsa de personal și spațiu
Extinderea aplicării L. nr. 16/1996, respectiv obligarea A. S. la eliberarea unor astfel de adeverințe ar duce la blocaje în activitatea instituției, întrucât nu dispune de spațiu și nici de personal specializat.
Activitatea prevăzută de L. A. N. presupune existența unui personal calificat în profesia de arhivar, întrucât documentele trebuie manipulate, arhivate și gestionate.
Având în vedere lipsa unui act normativ în vigoare, prin care A. S. să fie obligată la eliberarea de acte referitoare la stagiile de cotizare a foștilor salariați ai SC F. de B. SA Z., precum și lipsa de personal specializat în a elibera asemenea documente, solicită respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
În drept recurenta a invocat dispozițiile L. nr. 5., OUG nr. 39/2006,
OUG nr. 116/2007, HG nr. 1..
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
- În ce privește primul motiv de recurs invocat Curtea reține că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta A. J. de P. S. S., în mod corect a apreciat prima instanță că litigiul de față nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 5..
Astfel, se reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din L. nr. 5. instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.
Aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din L. nr. 5., care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b din L. nr. 5., care acționează în regim de putere publică.
Ori, în cauză reclamanta s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în calitatea acesteia de depozitară temporară a arhivei SC F. B. SA Z., societate desființată, temeiul cererii reclamantei fiind dispozițiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
În consecință, deși pârâta a refuzat să dea curs solicitării reclamantului, nu se poate reține că aceasta s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv că a acționat în regim de putere publică.
Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantei, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din L. nr. 5., astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.
- Cum în cauză nu sunt incidente prevederile L. nr. 5., conform considerentelor de mai sus, în mod corect a reținut instanța de fond că demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat și implicit nu se poate reține incidența excepției inadmisibilității prin prisma prevederilor art. 11 din L. nr.
5..
- Referitor la motivele de recurs vizând fondul cauzei și calitatea procesuală pasivă a recurentei Curtea reține că reclamanta este îndreptățită conform art. 40 alin. 2 lit. h Codul muncii, să obțină de la fostul angajator
„toate documentele care atestă calitatea de salariat";a sa.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din L. nr.16/1996 a A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.
Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantei, respectiv
S. F. de B. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din L. nr.16/1996 M.ui M. și P. S. sau direcțiilor județene ale acestuia.
Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina Casei Județene de P. S., iar ulterior Direcției Județene S. a A. N., Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din județul S. cu privire la păstrarea documentelor fostei S. F. de B. S. nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, în prezent A. J. de P. S. S. are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.
Faptul că o asemenea atribuție nu se regăsește printre atribuțiile pârâtei reglementate prin prevederile HG nr. 1. este lipsit de relevantă, deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă în dispozițiile pe care le invocă, ci în prevederile L. nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator.
Curtea reține astfel că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei, reținând totodată că recunoașterea dreptului reclamantei nu este condiționată de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actelor solicitate de aceasta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
Cod procedură civilă, Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 4025 din 20 iunie 2011 a Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.K.
← Decizia civilă nr. 4450/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1331/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|