Decizia civilă nr. 5208/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

DECIZIA CIVILĂ Nr.5208/R/2011

Ședința din 13 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 1533 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. J. DE P. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este realizată .

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților

și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că s-au înregistrat întâmpinări, la data de 29 noiembrie 2011 din partea intimatei C. S. de P. a M. iar la data de 9 decembrie 2011 din partea intimatului M.

Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:

Prin contestația înregistrată la data de (...), reclamantul M. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și C. de P. a M. A. și I., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 153806/(...), emisă de C. de P. a M. A. și I. și menținerea Deciziei nr. 153806/(...) privind calcularea pensiei de serviciu, stabilită în temeiul dispozițiilor Legii 179/2004, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 179/2004 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 și HG nr. 7., de la data de (...) și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu dobânda legală aferentă sumelor datorate astfel, calculată până la data plății efective, suspendarea efectelor deciziei atacate și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației s-a arătat în esență că prin decizia contestată s-a dispus în mod netemeinic și nelegal recalcularea pensiei, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă, M. Apărării Naționale a solicitat pe cale de excepție respingerea contestației ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii

1 prealabile raportat la obiectul acesteia, iar pe fond au solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 1533 din 13 septembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost respinsă contestația formulată de către reclamantul M. G. reprezentat de S. C. M. D. în R. și în R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor B. și C. de P. a M. A. și I. B.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Decizia contestată a fost emisă la data de (...) în baza H. 7. privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit art. 1 lit. a și b din L. nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acesteia( (...)) pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, stabilite pe baza legislației anterioare, au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, H. 735/ (...) cuprinzând metodologia de recalculare a acestor pensii.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din H. 735/(...) „Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. Ad- ministrației și I. și S. Român de I.

(2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit prevederilor Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.";

De menționat că H. 7. nu a instituit o procedură nouă de contestare a deciziilor de stabilire a pensiilor militarilor și polițiștilor, căci atât L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cât și L. nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, stabileau în art. 54 că aceste decizii trebuiau contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. de I. și S. Român de I. și doar deciziile acestor comisii de contestații puteau fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 1., cele necontestate în termen, precum și deciziile comisiilor de contestații, care nu au fost atacate la instanțele judecătorești, fiind definitive.

Conform susținerilor reclamantului contestator, prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38 din (...) a Înaltei Curți de C. și

Justiție s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la soluționarea in mod definitiv si irevocabil a cauzei - obiect al dosarului nr. (...) al

CA C., in care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4.. XI. 2010.

Prin Sentința civilă nr. 4.. XI. 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a dispus anularea dispozițiilor articolului 2 alin.2,3,4,6,7, articolului 6 alin.1,2, 4 și articolul 10 alin.2 din Hotărârea de G. nr. 7., iar nu și a art. 14 din acest act normativ.

HG nr. 7. a fost abrogată cu începere de la data de (...) prin art. 10 din O.U.G. nr. 1/2011.

La data de (...) a intrat în vigoare L. 2. privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit art. 171 al acestui act normativ, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din L. nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi";.

2

Conform art. 149 din L. 2. „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. Administrației și I. și S. Român de I.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă pro- cedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) C. C. de C. funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt de- finitive.";

Art. 150 al. 3 din același act normativ precizează că în soluționarea contestațiilor, C. C. de C. și comisiile de contestații care funcționează în cadrul M.

Apărării Naționale, M. A. și I. și S. Român de I. adoptă hotărâri care, potrivit art. 151 al. 2, pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 151 al. 3 din L. 2. stabilește că hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.

Însă, instanța a reținut că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă la data de (...) și i-a fost comunică reclamantului după data de (...), data intrării în vigoare a Legii 2..

Ca atare atât H. 7. care a stat la baza emiterii deciziei contestate, cât și L.

179/2004 act normativ în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate și L. 2. care a abrogat această lege specială, prevăd în mod imperativ procedura administrativă prealabilă privind atacarea deciziei de recalculare a pensiei, procedură ce trebuia exercitată într-un termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, contestația direct la instanța de judecată fiind admisibilă doar dacă era îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de comisia de contestații din cadrul M. A.

și I.

Pentru considerentele reținute, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei de recalculare a pensiei nr. 153806/(...) mai înainte de parcurgerea și finalizarea procedurii administrative prealabile și, în consecință, a respins contestația ca atare.

Instanța a respins și celelalte capete ale contestației, accesorii capătului principal, urmare a respingerii acestuia. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta/ul M. G. reprezentat prin S. C. M. D. în R. și în R., solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii excepțiilor invocate și al admiterii acțiunii.

S-a arătat în motivare că deși s-a adresat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 149 alin. 1 din L. nr. 2. Comisiei de contestații din cadrul M. A. și I., criticând pentru nelegalitate decizia de pensionare prin care i-a fost recalculată pensia de care beneficia, nu a primit niciun răspuns.

Practic lipsa unui răspuns la contestația formulată echivalează cu respingerea contestației formulate, astfel că, după expirarea termenului în care C. ar fi trebuit să emită o hotărâre, recurentul se consideră îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.

Invocă și excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca emisă de o persoană necompetentă, de Ministerul Administrației și Internelor, deși competența aparținea Casei Sectoriale de P.

Astfel, decizia de recalculare a pensiei a fost emisă de către Ministerul

Administrației și Internelor după data de 23 decembrie 2010.

3

Așadar, se susține că, la data de 23 decembrie 2010 s-a înființat de drept, ope legis, cu personalitate juridică, C. sectorială de pensii, care a preluat la acea dată toate atribuțiile fostelor structuri organizatorice din cadrul M. A. și I.. Pe cale de consecință, Ministerul Administrației și Internelor nu mai avea nici o competentă să emită decizii de recalculare a pensiilor, deoarece atribuțiile sale fuseseră transferate Casei Sectoriale de P.

Apoi, prin decizia pe care o contestă s-a dispus în mod netemeinic și nelegal recalcularea pensiei de care beneficia, astfel încât s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său. Prin L. nr.

119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul său de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de „." astfel cum a fost ea interpretată de Curtea E. a D. O. (CEDO).

Se mai arată că nu există carnete de muncă, iar adeverințele cu venituri sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor realizate, fapt ce a obligat casele de pensie la calcularea cuantumului pensiilor militarilor la nivelul salariului mediu brut pe economie, ceea ce încalcă în mod fundamental dreptul de proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă.

Astfel se creează o discriminare, pe de o parte între polițiștii activi care au avut norocul de a lucra într-o singură unitate și deci au putut prezenta adeverințe cu veniturile și celelalte cadre militare care nu pot prezenta astfel de adeverințe.

Se creează o discriminare între cadrele militare și magistrați, care deși au avut aceleași privațiuni, beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil (procent din salariul avut).

Prin recalcularea pensiei sale se încalcă principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.

De asemenea, faptul că pe durata perioadei în care a fost activ a crezut că la pensie va beneficia, ca răsplată a tuturor privațiunilor specifice vieții militare, de o pensie care să îi asigure un trai decent și care să compenseze lipsa veniturilor suplimentare, lipsa vieții sociale, încalcă un alt principiu al statului de drept și anume: previzibilitatea legii.

S-a mai arătat că deciziile contestate și implicit procesul de recalculare a pensiilor sunt nelegale raportat la dispozițiile C. R., ale dreptului comun cât și ale

Legislației Europene în materie.

Prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr.

(...) s-a dispus:„suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond."

Așadar, se susține că emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate.

De asemenea, se arată că unele decizii au fost emise, în temeiul Legii nr.

119/2010 și a H. nr. 7. după data de (...) când aceste acte normative au fost abrogate prin L. nr. 2. legea unitară de pensii.

Așadar, emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.

Încălcarea dreptului de proprietate al membrilor SCMD.

De asemenea, se susține că, deși a desfășurat activitate și a obținut venituri diferențiate în funcție de pregătirea fiecăruia, de gradul pe care l-a avut, de meritele recunoscute prin decorare, la stabilirea cuantumului pensiei sale urmează să fie

4 luat în considerare doar salariul mediu brut pe economie pentru perioadele respective.

Se mai invocă încălcarea art. 1 - Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. C. R. (art.

20 alin 2 și art. 148 alin (2) și (4) ); Declarația Universală a D. O.:

1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții;

2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

S-a invocat prin cererea de recurs jurisprudență CEDO și CJCE.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., dispozițiile Legii nr. 164/2001, dispozițiile art. 13 alin. (1) din H. nr. 7..

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administrației și Internelor a solicitatrespingerea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond, arătând în esență că este lipsită de obiect contestația, dat fiind că prin HG 7., conform Legii 119/2010, s-a dispus recalcularea pensiilor militare, conform algoritmului de calcul utilizat de L. 1..

Această hotărâre a obligat intimatul să emită decizii de recalculare a pensiilor cadrelor militare în rezervă, conform prevederilor imperative impuse de exigențele acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 1/2011 a fost abrogată HG nr. 7. ce prevedea procedura de calcul a pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/(...) au fost stabilite noi termene și criterii de recalculare a pensiilor militare.

Într-o atare situație dispozițiile OUG nr. 1/2011 prevăd că pensiile militare se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, împotriva acestor decizii urmând să curgă alte termene.

Intimatul susține că nu se mai impune anularea deciziei de recalculare a pensiei, aceasta nu mai produce efecte până când pensia contestatorului nu va fi revizuită din oficiu, iar începând cu luna februarie 2011 a revenit la pensia avută anterior și a primit diferența de pensie neîncasată pentru luna ianuarie 2011.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit prima instanță a reținut ca fiind inadmisibilă contestația reclamantului împotriva deciziei nr. 153806/(...) emisă de C. de P. a M. A. și I.

Astfel, reclamantul avea calea contestației împotriva acestei decizii la comisia de contestații pensii, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în temeiul art.14 alin.1 din H. nr.7., ce a fost menționat chiar în decizia de recalculare.

Înlăuntrul acestui termen de exercitare a dreptului de contestare prevăzut de H. nr.7., a fost abrogată însă această hotărâre de guvern, conform art.10 din O.U.G. nr.1/2011.

Aflându-se în această situație într-o stare de incertitudine în ceea ce privește procedura ce trebuia urmată pentru contestare și autoritatea competentă să o soluționeze, reclamantul s-a adresat în mod corect instanței competente în litigii de asigurări sociale.

Se mai reține că, având în vedere faptul că decizia contestată privea drepturi de securitate socială, în mod corect acesta nu a așteptat noi reglementări, care au apărut abia în luna mai 2011, prin art.6 alin.2 din Ordinul nr.1453/(...), stabilindu-se că deciziile de pensie emise în sistemul de pensii militare și de stat ale polițiștilor, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare până la data de 1 ianuarie

2011, precum și cele emise în condițiile O.U.G. nr.1/2011, se supun căilor de atac prevăzute de legislația în baza cărora au fost adoptate și se soluționează de

5 comisiile de contestații prevăzute la alin.1, ce au fost înființate conform art.1 din acest ordin.

Astfel, se reține că în mod greșit prima instanță a reținut și incidența în cauză a disp.art.149 din L. 2..

Curtea mai constată că, în situația în care reclamantul ar fi așteptat, în situația dată, emiterea unei hotărâri a comisiei de contestații, acesta ar fi fost desigur prejudiciat prin nesoluționarea cererii sale privind drepturi de asigurări sociale într-un termen rezonabil.

Având în vedere faptul că prima instanță s-a pronunțat de fapt pe o excepție de prematuritate, necercetând fondul cauzei, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 și 5 Cod. proc. civilă, să se admită recursul declarat de reclamantul M. G., să se caseze în tot sentința primei instanțe și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța să analizeze pe fond toate susținerile recurentului privind recalcularea pensiei sale în temeiul Legii nr.119/2010, formulate atât în fața primei instanțe, cât și în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr.

1533 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.

(...) pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 13 decembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...)

Jud.fond. G. Brîndușa

N. N.

G.,

6

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5208/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale