Decizia civilă nr. 565/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 565/R/2011
Ședința din 14 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2926 din 20 septembrie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. V., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat C. V., avocat K. N. Ș., lipsă fiind reclamantul intimat și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantului intimat întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea înaintată de reclamantul C. V., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost anulată decizia de respingere R 39538/(...) emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru reclamant, cu luarea în calcul a perioadelor (...)-(...) cât a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 1. conform Adeverinței nr. 873/(...) emisă de C. pentru S. A. S.R.L. B., începând cu data de (...).
S-a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat al S. Z. S. B. și a desfășurat activitatea în condiții deosebite, așa cum rezultă din înscrierea în carnetul de muncă.
De asemenea, adeverința eliberată de către S. C. P. S. A. SRL B., arată că în perioada (...)-(...) reclamantul a ocupat funcția de strungar si muncitor în pomicultură și a lucrat în grupa a II-a conform Ordinului nr. 50/1990 și a Ordinului 125/1990 cu 100 % din timp, iar unitatea a reținut și vărsat contribuția pentru pensie suplimentară și CAS corespunzător, conform adeverinței eliberate (f.8).
Punctul 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).";
Iar la pct. 15 se arată că "Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupa a II- a de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. și O. S.
Față de toate aceste aspecte, pentru motivele anterior enunțate, instanța a admis acțiunea formulată, obligând pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...) cât a lucrat în grupa a II-a de muncă conform Adeverinței nr. 873/(...) emisă de C. pentru S. A. S.R.L. B. începând cu data de (...), data înscrierii la pensie.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândadmiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii
Invocând prevederile Ordinului nr. 50/1990, recurenta arată că profesia pe care a avut-o reclamantul intimat nu se regăsește în anexele acestui ordin. Mai mult, prin natura ei, profesia reclamantului intimat nu implică acele condiții grele caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prezența noxelor, risc deosebit, expunere fizică la pericole faptice care apar în timpul procesului de producție, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, suprasolicitare fizică sau nervoasă.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat(f. 4).
Nu au fost administrate probe noi. Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990: „Personalul de la locurile de munca și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul
1969 și după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I sau II de munca beneficiază de acest drept pe întreaga perioada cât au lucrat la locurile de munca și activitățile respective. L. de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de M. M. și O. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege";.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri,subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1
și 2.";
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 6 din Ordinul MMPS nr.
50/1990: „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Reclamantul a făcut dovada cu adeverința nr. 873/(...) emisă de C. P. S. A. SRL B. (f. 3 dosar fond) că a lucrat în grupa a II a de muncă în procent de 1. în perioada (...)-(...).
Criticile recurentei vizând acordarea grupei de muncă pentru reclamantul intimat nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu a stabilit în competența instituției recurente atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat și nici de a cenzura încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă sau meseriilor în care își desfășoară activitatea angajații, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.
Competența nominalizării persoanelor privind încadrarea în grupa a II a de muncă fiind a conducerii unităților angajatoare împreună cu sindicatele libere, conform textului legal mai sus citat, pârâta avea obligația să rețină datele dovedite prin înscrierile în carnetul de muncă ca elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă.
Cum datele dovedite prin înscrierile din carnetul de muncă constituie elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, Curtea constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a perioadei lucrate în grupa a II a de muncă menționate în carnetul de muncă al acestuia.
P. aceste considerente Curtea constată că motivele de nelegalitate și de netemeinicie invocate de pârâtă în recurs sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin 1 C.proc.civ., recursul formulat de aceasta va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2926 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: A.G.C./M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 5075/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 483/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








