Decizia civilă nr. 3718/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3718/R/2011
Ședința din 24 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E. A. împotriva sentinței civile nr. 1475 din 09 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate C. J. de P. M., consilier juridic B. Lia D., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar note de ședință la care a anexat copia minutei sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. (...) și copia minutei sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. (...).
De asemenea, se constată că la data de 20 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. J. de P. M. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate C. J. de P. M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, susținând concis motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1475/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta D. E. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin decizia nr. 2. din data de (...), emisă de C. J. de P. M., au fost revizuite din oficiu drepturile de pensie cuvenite reclamantei, în temeiul art. 1 alin. 1 din O. nr. 59/2001, utilizându-se metodologia de calcul prevăzută în anexa la această ordonanță.
Potrivit art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
La intrarea în vigoare a O. nr. 5., a fost abrogată H.G. nr. 737/2010, metodologia de recalculare prevăzută de acest act normativ fiind înlocuită de metodologia de revizuire reglementată de O. nr. 5..
Prin decizia din (...) a fost reluată în plată pensia de serviciu de care a beneficiat reclamanta anterior datei de (...), ca urmare a suspendării de către instanță a H.G. nr. 737/2010, în dosarul Curții de A. B. nr. 1..
Față de abrogarea expresă a H.G. nr. 737/2010, suspendarea acestei hotărâri a rămas fără obiect și, implicit, a rămas fără obiect și suspendarea deciziei de recalculare a pensiei din (...).
Împotriva deciziei de revizuire nr. 2. din 19 iulie 2011 reclamanta a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...).
Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 C.pr.civ., în conformitate cu care instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.
Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.
În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu nr. (...) al T. M..
Analizând înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a apreciat că nu s-a probat în cauză imposibilitatea acesteia de a efectua plata debitelor din pensia revizuită în sumă de 1191 lei.
Eventualul prejudiciu produs reclamantei prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în ipoteza soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.
Legalitatea deciziei de revizuire nr. 2. iulie 2011, prin raportare la dispozițiile comunitare invocate, urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar.
Potrivit considerentelor mai sus-expuse, în baza art. 581 C.pr.civ., tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. E. A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond și pe cale de consecință, admiterea cererii de ordonanță președințială cu suspendarea deciziei de revizuire nr.2./(...), emisă de C. județeană de pensii M. pana la soluționarea in mod irevocabil a contestației care face obiectul dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. M. cu termen de judecată la (...), precum și cu repunerea în plată a Deciziei de pensie cu pensia de serviciu, nr. 2. din (...) emisa de C. J. de P. M., repusă in plată cu data de 1 martie 20 II prin decizia nr. 2. din 20 aprilie 2011.
Recurenta reclamantă învederează că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cerute de a11. 581 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea acesteicereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența (1), vremelnicia (2) și neprejudecarea fondului (3).
Referitor la sentința civilă nr. 1575/(...) pronunțată de Curtea de A. B. în dosar nr.(...), prin care s-a dispus suspendarea executării H.G.737/2010 și la care s-a referit pârâta prin întâmpinare, menționează că aceasta se află in recurs la Î., cu termen de judecată la data de 10.11.20 II.
Chiar dacă ulterior a fost emisă O. nr. 5. pentru aplicarea Legii nr.
119/2010, pârâta nu putea pune în plată pensiile rezultate prin aplicarea acestui act normativ fără a încălca caracterul executoriu al hotărârii judecătorești de menținere în plată a pensiei de serviciu.
Caracterul de urgență este dat de păstrarea dreptului stabilit prin menținerea in plată a pensiei de serviciu stabilită prin hotărâre judecătorească. Caracterul vremelnic este dat de împrejurarea că fiind emisă o nouă decizie, în temeiul OUG nr.5., fondul dreptului nu se va dezbate în cadrul contestației, ci împotriva noii decizii de recalculare, cauza fiind pe rolul T. M. în dosar nr.(...).
Diminuarea drastică a cuantumului pensiei constituie o pagubă iminentă
și continuă, care nu poate fi evitată în alt mod decât prin prezenta cerere. Caracterul succesiv al plăților lunare la facturi( energie electrică, apă, salubrizare, încălzire, medicamente, credite, etc.) care nu pot fi întrerupte sau amânate, justifică urgența luării măsurii solicitate.
Cu referire la deciziile invocate de pârâtă nr.8. I O și 8. I O ale Curții
Constituționale și Legea nr. 119/2010, subliniază că acestea nu trebuie să contravină normelor comunitare.
Legea nr. 119/2010 nu este nici comunitară și nici europeană, deoarece conține prevederi ce contravin dispozițiilor din Tratatul de la L., din Protocolul nr. l adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale și din C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, potrivit art. 11 care consacră principiul că aceste norme fac parte elin dreptul intern, art.20 alin.2, care stabilește principiul priorității reglementărilor internaționale ratificare de R. referitoare la drepturile fundamentale ale omului - art.148 alin.2 din Constituție care statuează principiul priorității dreptului comunitar în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile art. 151 și art. 155 din Tratatul de la L., art. 1 din Protocolul adițional la C. și art. 6, art. 14 și art. 17 din C., precum și prevederile art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87, respectiv art. 180 alin. 7 din Legea nr.
19/2000 și art. 403 alin. 1-3 din C.pr.civ.
Consideră că s-a făcut o discriminare întrucât Tribunalul Maramureș a admis cererea de ordonanță președințială pentru un nr. de 17 grefieri, la data de
2 septembrie 2011, iar alte complete de judecată au respins cererea de ordonanță președințială la un nr. de 15 grefieri.
Prin completarea motivelor de recurs, se arată, în esență, că diminuarea drastică a pensiei o pune în imposibilitatea de a-și achita datoriile pe care le-a contractat anterior.
Prin întâmpinarea formulată în data de (...), pârâta C. J. de P. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea rețineurmătoarele:
Prin demersul juridic dedus judecății, reclamanta recurentă a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 2./(...) emisă în temeiul OUG 5., până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...) a T. M., prin care s-a solicitat anularea acestei decizii, respectiv, repunerea în plată a deciziei de acordare a pensiei de serviciu nr. 2. din (...).
În vederea valorificării cererii, recurenta reclamantă a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art.581 - 582 C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, făcând o aplicare corectă a normelor legale menționate.
Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s- ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.
În cauză, reclamanta apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.
Sunt lipsite de fundament susținerile potrivit cărora urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respectiv, aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată";.
Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice).
Or, în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a recalculat pensia reclamantei în temeiul OUG 5. nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă. Din înscrisurile depuse la fondul cauzei și în recurs (filele 26-41) nu rezultă care sunt datoriile efective ale familiei recurentei-reclamante, aceasta în condițiile în care, față de caracterul special al acestei proceduri și de măsura excepțională solicitată, era necesar să se administreze un probatoriu care să dovedească și acest aspect.
Mai mult, la fel ca și prima instanță, Curtea observă că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de revizuire.
Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, așa cum corect a reținut și prima instanță, Curtea apreciază că nici aparența dreptului nu este în favoarea recurentei întrucât pârâta a emis decizia de revizuire a pensiei în temeiul și în aplicarea OUG 5., iar eventuala neconformitate a acesteia cu normele comunitare sau cu C. E. a D. O. invocate de recurentă nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri sumare întrucât ar implica examinarea fondului cauzei.
Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței și a neprejudecăriifondului cauzei nu sunt îndeplinite, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celeilalte condiții.
Nu prezintă relevanță în cauză trimiterile făcute la alte hotărâri pronunțate în materie, în contextul în care în actuala reglementare acestea nu constituie un izvor de drept.
Potrivit considerentelor deja expuse, în conformitate cu art. 312 al.1 Cod deprocedură civilă coroborat cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea va respingeca nefondat recursul reclamantei. F. cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. A. împotriva sentinței civile numărul 1475 din (...), a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red. /dact./DG;
2 ex./ (...);
Jud.fond: D.M.H. ;
← Decizia civilă nr. 1654/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2157/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|