Decizia civilă nr. 83/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 83/R/2011

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G. L. T.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 18 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. de P. M., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie 2011 prin fax s-a depus la dosarul cauzei, din partea reclamantei recurente, un script prin care învederează instanței că a formulat o cerere de reexaminare la C. J. de P. M., iar împotriva răspunsului primit a înregistrat pe rolul Tribunalul Maramureș, sub nr. (...), contestație, anexată la prezentul dosar, din care rezultă că recurenta a atacat decizia nr. 2./(...) (f.

2 dosar fond), care se referă la încetarea plății pensiei, atacarea acestei decizii formând și obiectul prezentei cauze.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1063/(...), pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins contestația formulată de contestatoarea D. M., împotriva deciziei nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M. în contradictoriu cu această intimată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea a fost pensionată în gradul III de invaliditate în anul

2002. Cu ocazia revizuirii medicale din (...), s-a emis decizia asupra capacității de muncă nr. 1282 din (...), potrivit căreia contestatoarea a fost încadrată în gradul 0 de invaliditate, motiv pentru care potrivit art. 91 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, „plata pensiei încetează în luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia";.

Potrivit art. 62 al. 6 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată,

„decizia emisă după revizuirea medicală se supune aceleiași proceduri de contestare și soluționare, conform art. 56 alin. (2) - (6)";, care nu au fost urmate de contestatoare.

Decizia nr. 2. din (...) de încetare a plății pensiei începând cu (...) este temeinică și legală. Motivarea contestatoarei că este bolnavă este contrazisă de decizia asupra capacității de muncă dată în urma revizuirii medicale, iar faptul invocat de contestatoare că nu are venituri nu are legătură cu decizia contestată, nivelul veniturilor nu constituie o condiție pentru acordarea sau încetarea pensiei de invaliditate.

Așa fiind, în baza art. 91 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, contestația a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. M., solicitândadmiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului recurenta a arătat că prin contestația înregistrată împotriva deciziei nr. 2./(...) emisa de C. J. de P. M. a solicitat instanței anularea acestei decizii si, in urma probelor ce urmau a se administra, a dispune menținerea încadrării recurentei intr-un grad de invaliditate, raportat la afecțiunile de care suferă.

Pentru a dovedi instanței ca starea sănătății recurentei se încadrează intr-un anume grad de invaliditate, s-a solicitat administrarea probei cu expertiza medico-legala, cerere in probațiune respinsa de instanța fondului, pe motiv ca recurenta nu a urmat procedura speciala instituita de art. 56 al.

2-6 si art. 62 al. 6 din Legea nr. 19/2000.

Recurenta considera soluția nelegala, apreciind ca procedura la care face referire instanța nu este o procedura prealabila obligatorie, astfel ca, in absenta demersurilor prevăzute de aceste articole din lege, instanța trebuia sa-i dea posibilitatea recurentei sa probeze starea sănătății sale, pe calea expertizei medico-Iegale solicitate. Faptul ca aceasta procedura nu este una prealabila obligatorie o confirma si absenta oricăror mențiuni pe formularul tipizat de decizie asupra capacității de munca despre dreptul de a contesta decizia. Acest formular tipizat cuprinde doar următoarele rubrici: 1. diagnostic clinic; 2. diagnostic funcțional; 3. capacitatea de munca si 4. "Ia revizuirea medicala periodica se vor prezenta următoarele investigații". Prin urmare, daca procedura la care face trimitere instanța ar fi una prealabila, obligatorie, atunci sigur ar exista o a 5-a rubrica: "drept de contestație la casa teritoriala de pensii in termen de 30 zile". Aceasta rubrica lipsește insa din conținutul formularului tipizat, motiv pentru care, in scopul apărării drepturilor si libertăților cetățenești, a realizării unei justiții echitabile si a pronunțării unor hotărâri judecătorești corecte, instanța trebuia sa încuviințeze administrarea probei cu expertiza medico-legala, dându-i astfel posibilitatea recurentei de a-si apăra drepturile.

În consecință, considerând ca este necesara administrarea probei cu expertiza, recurenta solicită casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre o noua judecata aceleiași instanțe, in scopul administrării probei solicitate.

Intimata C. J. de P. M. nu a formulat întâmpinare pentru a-și expune punctul de vedere față de recursul promovat de reclamantă.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Din cererea introductivă de instanță formulată de reclamantă rezultă aceasta a învestit instanța cu o contestație împotriva Deciziei nr. 2./(...) privind încetarea plății pensiei, emisă de C. J. de P. M..

Această decizie a fost emisă în baza Deciziei asupra capacității de muncă nr. 1282/0(...) privind pe reclamanta D. M., prin care aceasta nu a mai fost încadrată în grad de invaliditate.

Potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 19/2000 „(1) Încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de munca, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, însoțită de documentația necesara. (2) Împotriva deciziei emise in condițiile alin. (1) se poate face contestație la casa teritoriala de pensii, în termen de 30 de zile de la comunicare. (3) La soluționarea contestației C. T. de P. consultă Institutul N. de E. M. și R. a C. de M. A. I. N. de E. M. și R. a C. de M. este obligatoriu și rămâne definitiv. (4) Termenul de rezolvare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.(5) Decizia casei teritoriale de pensii, data în soluționarea contestației prevăzute la alin. (2), poate fi contestata la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. (6) Decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.";

Art. 62 alin. 6 din același act normativ prevede că decizia emisă după revizuirea medicală se supune aceleiași proceduri de contestare și soluționare conform art. 56 alin. 2-6.

Textul legal enunțat prevede în detaliu procedura ce ar fi trebuit să fie urmată de reclamantă, în sensul că aceasta ar fi trebuit să conteste decizia asupra capacității de muncă nr. 1282/0(...) de încadrare în grad „0"; de invaliditate la C. T. de P., decizia dată în soluționarea contestației putând fi atacată în instanță. Neformulând în termenul prevăzut de textul legal o contestație împotriva deciziei medicale, aceasta a devenit definitivă conform dispozițiilor art. 56 alin. 6 din Legea nr. 19/2000.

În consecință, în mod legal, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. 3 din

Legea nr. 19/2000 intimata pârâtă C. J. de P. M. a emis Decizia de încetare a plății pensiei nr. 2./(...).

Prin dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000 este reglementată calea de atac ce poate fi formulată împotriva deciziilor de admitere sau respingere a cererilor de pensionare emise de casa teritorială de pensii.

Este evident din dispozițiile legale menționate că decizia asupra capacității de muncă și decizia de încetare a plății pensiei sunt acte juridice distincte, cu privire la care legea reglementează căi de atac distincte, astfel că nu se poate pune problema considerării procedurii reglementate de art. 56 din Legea nr. 19/2000 ca fiind o procedură prealabilă contestării în instanță a deciziei privind pensia de invaliditate.

Faptul că formularul tipizat privind decizia asupra capacității de muncă nu are înscrisă mențiunea referitoare la calea de atac ce poate fi formulată împotriva acelei decizii și termenul în care poate fi formulată nu este de natură să producă consecințele expuse de recurentă, întrucât calea de atac este prevăzută de lege, iar recurenta nu poate invoca necunoașterea legii.

Din dispozițiile art. 56 alin. 6 din Legea nr. 19/2000 rezultă cu claritate că decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.

Având în vedere că recurenta nu a contestat în termen decizia de neîncadrare într-un grad de invaliditate, care a devenit astfel definitivă, evident că în cadrul contestației formulate împotriva deciziei privind încetarea plății pensiei nu mai putea invoca nici un aspect referitor la starea sa de sănătate, astfel că în mod corect instanța de fond a respins proba cu expertiză medico-legală solicitată de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul disp. art. 312 alin.1 cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 1063 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. G. L. T. S.-C. B.

G.

G. C.

Red.GLT/dact.MM

2 ex./(...)

Jud.fond: D.M.H./M.C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 83/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale