Decizia civilă nr. 1000/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1000/R/2012
Ședința publică din data de 29 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 382 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 februarie
2012, prin fax, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate o adresă prin care învederează instanței că decizia de recalculare a pensiei contestată în prezentul dosar a produs efecte în perioada (...) - (...), iar începând cu (...) a fost pusă în plată decizia de revizuire a pensiei, pe care o anexează. Solicită totodată judecarea și în lipsă.
C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin scriptul de la fila 9 și reclamantul recurent a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 382 din 22 februarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă cererea de suspendare a executării D. nr. 1. din
(...) formulată de contestatorul M. S.
A fost respinsă contestația formulată de contestatorul M. S. împotriva D. nr. 1. emisă de intimata C. J. de P. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 1. din (...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, emisă de C. J. de P. M., reclamantului i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 4.963 lei din care suma de 2.190 lei reprezentând pensia contributivă se suporta din bugetul asigurărilor de stat, iar diferența de 2.773 lei din bugetul de stat.
Prin D. contestată, nr. 1./(...), pensia de serviciu i-a fost recalculată în baza art. 1 lit. h din L. nr. 1., rezultând un cuantum de 2.300 lei.
În cuprinsul deciziei de recalculare s-a consemnat că, în conformitate cu prevederile art. 3 din L. nr. 1., pensia stabilită prin D. nr. 1. din (...) a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1..
Potrivit art. 1 din L. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
„pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. 1. privindsistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, lit. h a acestui articol menționând pensiile de serviciu ale personalului C. de C.
Trebuie precizat că această lege a fost supusă controlului de constituționalitate înainte de promulgare la sesizarea unui grup de 37 de senatori, iar prin D. nr. 871 din (...) Curtea Constituțională a decis cu opinie majoritară că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate în sesizarea acestuia.
Curtea Constituțională s-a pronunțat și la sesizarea Înaltei Curți de C. și
Justiție asupra constituționalității L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor înainte de promulgare, constatând prin D. nr. 873 din (...) că dispozițiile art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din această lege sunt constituționale.
Prin aceste decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că L. 1. nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate se impun cu caracter obligatoriu instanței de judecată.
În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile L. nr. 1. și dispozițiile
C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 alin. 2 din Constituție, adică de a înlătura aplicabilitatea L. nr. 1. în prezentul raportul juridic dedus judecății.
Noțiunea de „. este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c.Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul unit).
Astfel, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea E. a D. O. a consacrat și o limită jurisprudențială dată de „. substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
În urma recalculării în baza L. nr. 1., pensia reclamantului s-a diminuat,acesta suportând o restrângere semnificativă a dreptului de proprietate.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, amanifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală, ce țin de politicile socio-economice.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. nr. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 871 și 873 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Este de notorietate că însăși economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă criză de la al doilea război mondial, iar nu doar statul român, astfel că nu se poate considera că această criză sau stare excepțională din R. este rezultatul unor politici greșite ori a neluării măsurilor adecvate, afirmație ce se regăsește în practica judiciară de care se prevalează reclamanta.
De altminteri, în jurisprudența sa, însăși Curtea E. a statuat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de temei.
De asemenea, trebuie menționat faptul că măsura recalculării pensiilor de serviciu nu poate fi considerată ca fiind arbitrară și nici discriminatorie, căci este conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: L. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altor categorii de drepturi bănești acordate de stat, diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.
În materie de asigurări sociale, Curtea E. acordă o mai largă marjă de apreciere în stabilirea propriilor politici și tocmai de aceea, iar sub aspectul proporționalității, lipsa de despăgubiri nu conduce la o încălcare a art. 1
Protocolul nr. 1 adițional (Mellacher și alții c. Austria).
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a reclamantului în temeiul art. 1 lit. c din L. 1. intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. S. solicitândmodificarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare reclamantul a arătat hotărârea pronunțată de instanța fondului este și netemeinică și nelegală.
Astfel, în mod nelegal, i-a fost recalculată pensia, întrucât cuantumul acesteia i-a fost stabilit pe criteriul contributivității, al limitei standard de pensie pentru bărbați și a stagiului complet de cotizare, dar ilegalitatea este dată și de faptul că dispozițiile L. nr. 1. și ale H.G. nr. 737/2010 nu retroactivează, legea dispunând doar pentru viitor, astfel cum statuează expres dispozițiile art. 1 din Codul civil. Sub aspectul în discuție, apreciază că în mod greșit, tribunalul a însușit, fără nicio rezervă, considerentele deciziilor pronunțare în controlul de constituționalitate, pe care le-a reprodus, în condițiile în care neretroactivitatea L. nr. 1. trebuia apreciată prin prisma dispozițiilor art. 5 din Codul civil, neexistând nici un impediment juridic în acest sens, nefiind afectat nici caracterul general și obligatoriu al deciziilor pronunțate de către instanța de contencios constituțional.
Este evident că, prin suprimarea pensiei de serviciu a fost lipsit de un "bun", iar reținerea unui cuantum care depășește un procent de 50% din pensie echivalează cu o măsură de executare silită, dispusă unilateral, într-un raport juridic de autoritate, în temeiul unui titlu executoriu pus imediat în aplicare, contrar dispozițiilor legale în materie, care statuează asupra opțiunii păstrării în plată a cuantumului pensiei celei mai avantajoase, prin această măsură discreționară fiindu-mi afectate iremediabil mijloacele de trai
Potrivit reglementării internaționale lipsirea de proprietate ar putea interveni numai pentru cauză de utilitate publică și după o justă și integrală desdăunare.
Curtea de la S. a statuat că nu constituie o atingere a dreptului la respectarea bunurilor, reglementările nationale prin care se stabilesc anumite condiții cu privire la dobândirea dreptului la pensie (Krafft Rougeot c/FRanta), dar a decis cu valoare de principiu că lipsa de resurse financiare (recesiune/criză) nu sunt de natură să justifice omisiunea plății pensiei.
Tot Curtea de la S. a statuat că, condiția "ordinii publice", raportată la privarea de proprietate prevăzută de articolul 1 din Protocol privește, până la urmă, realizarea unor interese generale de ordin social economic, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, aflată întotdeauna sub controlul C..
Tot instanța de contencios european al drepturilor omului a statuat că în absența unei îndemnizații, articolul 1 din Protocol nu asigură decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile
C.i, dar și că o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor semnifică o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului și exigențele de ordin general, atâta timp cât paragraful 2 al art. 1 din Protocol nu acordă puteri nelimitate statelor.
Solicită să se observe că, în cazul dat, s-a adus o atingere substanței dreptului, deoarece cota procentuală reținută din pensia recurentului este de peste 50%, iar o astfel de reținere apare, mai mult, ca o sancțiune, aplicată pensiilor stabilite conform unor legi speciale (ceea ce a căpătat denumirea generică marginală de "pensie nesimțită"), decât ca o măsură care s-ar justifica într-o societate democratică, măsură bazată pe interesul general, astfel că, în cazul dat, este exclus raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, re curentul suportând o sarcină disproporționată și excesivă.
Cu referire expresă la considerentele hotărârii atacate, menționează că sursa bugetară din care se suportă pensia nu poate constitui o justificare legală pentru intervenirea arbitrară în cuantumul unei pensii stabilită în conformitate cu dispozițiile regale la un moment dat întrucât ambele componente au fost avute în vedere la momentul calculării drepturilor la pensie. De asemenea, o ingerință bazată pe o astfel de justificare, conduce mai degrabă la concluzia unei sancțiuni aplicate, sub forma unei exproprieri abuzive, fără nicio desdăunare.
Deosebit de cele ce preced, apreciază că este greșită și susținerea privind inexistența arbitrariului și a discriminării, bazat pe faptul că au fost diminuate veniturile salariale și a altor categorii sociale, în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Sub aspectul în discuție, solicită observarea că, în ultima perioadă, autoritățile statale au luat măsuri pentru recalcularea veniturilor salariale cu
15%, existând premisele acordării unui nou procent de 10%, pentru acoperirea în totalitate a deficitului de 25% reținut anterior, în timp ce pentru pensionari nu s- a prevăzut nicio măsură reparatorie, deși li s-a adus atingere substanței dreptului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 septembrie 2011 intimata C. J. de P. M. a solicitat respingerii recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Procesul de recalculare a pensiei reclamantului s-a realizat în temeiul L. nr.
1., act normativ care pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.
Asupra fondului cauzei, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prismafaptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție
(referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie
2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie
2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimăproducerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Deși problema retroactivității L. nr. 1. a fost analizată în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, aceleași considerente își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește analiza încălcării principiului neretroactivității în raport de prevederile C. civil.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație
și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, întrepersoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.
Analizând ingerința S.ui prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocolla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie
2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei
(paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile prevăzute de L. nr. 2. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la
C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă șiprevizibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf
59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă datorită situației similare analizate și în speța dedusă judecății, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în careaceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlăturacriticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 2..
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiarul unei pensii de serviciu obținută în temeiul L. nr. 2.. În temeiul L. nr. 1. pensiile de serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1..
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 4.963 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de 2.300 lei.
Prin urmare, pensia recalculată a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în R., care este de 859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru considerentele expuse anterior, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin. 1
C.pr.civ., Curtea de A. va respinge, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva
Sentinței civile nr. 382 din 22 februarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:G. B.
| ← Decizia civilă nr. 4963/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 53/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
