Decizia civilă nr. 808/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 808/R/2012

Ședința publică din data de 22 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr. 1832 din 7 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus din partea pârâtei intimate C. S. de P. a MAI întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1832 din 7 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. și I., invocată de acesta prin întâmpinare.

S-a respins contestația formulată de contestatorul R. M. reprezentat de

S. C. M. D. în R. și R., prin mandatar S. P. de avocați „., M., M. și asociații";, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. A. ȘI I., împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 1. din data de (...).

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin decizia contestată a fost emisă la data de (...) în baza H.G. 735/2010, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit art. 1 lit. a și b din L. nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acesteia ((...)) pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, stabilite pe baza legislației anterioare, au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 735/ (...) cuprinzând metodologia de recalculare a acestor pensii.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din H.G. 735/(...), „împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Apărării

Naționale, M. A. și I. și S. Român de I.

(2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit prevederilor Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.";

De menționat că H.G. 735/2010 nu a instituit o procedură nouă de contestare a deciziilor de stabilire a pensiilor militarilor și polițiștilor, căci atât

L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cât și L. nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, stabileau în art. 54 că aceste decizii trebuiau contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale, M. de I. și S. Român de I. și doar deciziile acestor comisii de contestații puteau fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 1., cele necontestate în termen, precum și deciziile comisiilor de contestații, care nu au fost atacate la instanțele judecătorești, fiind definitive.

Conform susținerilor reclamantului contestator, prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la soluționarea în mod definitiv si irevocabil a cauzei - obiect al dosarului nr. (...) al C.A. C., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4.. XI. 2010.

Instanța reține că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă la data de (...) și i-a fost comunică reclamantului după data de (...), data intrării în vigoare a Legii 2..

Ca atare atât H.G. 735/2010 care a stat la baza emiterii deciziei contestate, cât și L. 179/2004 act normativ în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate și L. 2. care a abrogat această lege specială, prevăd în mod imperativ procedura administrativă prealabilă privind atacarea deciziei de recalculare a pensiei, procedură ce trebuia exercitată într-un termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, contestația direct la instanța de judecată fiind admisibilă doar dacă era îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de comisia de contestații din cadrul M. A. și I..

Pe de altă parte, potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit.a) și b) din L. nr. 119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

De asemenea, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011, „pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.

Diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.";

Pentru considerentele reținute, tribunalul a respins contestația formulată de contestator.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. M. reprezentatde S. C. M. D. în R. și R., solicitând casarea hotărârii, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a invocat excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță

Ministerul Administrației și Internelor, deși competența aparținea Casei

Sectoriale de pensii.

Decizia de recalculare a pensiei reclamantului a fost emisă de Ministerul

Administrației și Internelor după data de 23 dec. 2010, dată la care s-a înființat C. sectorială de pensii, care a preluat toate atribuțiile fostelor structuri organizatorice din cadrul M. A. și I., astfel că acesta nu avea competență cu privire la recalcularea pensiilor.

În conformitate cu dispozițiile art.105 din L. nr.2., Casele sectoriale de pensii sunt cele care au competența emiterii deciziilor de pensionare precum și a deciziilor de recalculare și revizuire așa cum rezultă din disp.art.107 aln.1 și

3.

Cu privire la motivele respingerii contestației reclamantului arată că în conformitate cu OUG nr.1/2011 deoarece aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor potrivit art.1 lit.a și b din L. nr.110/2010.

Așadar, argumentul Comisiei de S. a C. conform căruia decizia contestată a rămas fără obiect nu are temei juridic, atâta vreme cât conform OUG nr.1/2011, urmează a se emite decizii de revizuire pe care o contestă.

Referitor la procedura prealabilă arată că a contestat în termenul legal decizia de recalculare la comisia de contestații din cadrul MAI însă acesta nu a analizat și nu a soluționat în mod real contestația.

Prin decizia pe care o contestă s-a dispus în mod netemeinic și nelegal recalcularea pensiilor de care beneficiază membri, s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului acestora și implicit a patrimoniului membrilor

SCMD.

Prin L. nr.119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, se creează o discriminare între cadrele militare, personalul civil, magistrați care beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil.

Prin recalcularea pensiilor reclamantului se încalcă principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.

Decizia contestată și implicit procesul de recalculare a pensiilor sunt nelegale raportat la dispozițiile C. R., ale dreptului comun cât și ale Legislației E. în materie.

Deciziile de recalculare a pensiilor au fost emise în baza disp. HG nr.735/21 iulie 2010, deși prin sentința civilă nr.3. pronunțată de Curtea de A. C. a fost suspendată executarea acesteia până la pronunțarea instanței de fond, astfel că recalcularea pensiilor s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.

În conformitate cu disp. art.6 alin.4 din HG nr.735/2010 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.

Calculul pensiei la salariul mediu brut pe economie, reprezintă pentru o parte dintre membri SCMD o degradare, deoarece sunt asimilați persoanelor cu grade inferioare care se bucură de același venit ca și al celor cu grade superioare, deși pe parcursul desfășurării activității ca militari activi între veniturile gradelor militare au existat diferențe specifice.

Prin impunerea calculării cuantumului pensiei rezervistului la salariul mediu brut se încalcă un drept de proprietate fundamental, deoarece pentru activitatea desfășurată, cadrul militar beneficiază de solda lunară compusă dinsolda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești, elemente componente care ar trebui să se regăsească în adeverințele pe baza cărora se face recalcularea pensiilor militare.

Neluarea în considerare a tuturor veniturilor care compuneau solda lunară reprezintă o expropriere de bunurile pe care le-a câștigat diferența dintre veniturile obținute și salariul mediu brut pe economie.

Apreciază că, constatarea de către Curtea Constituțională a R. în cuprinsul Deciziei nr.871/(...) că L. nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile C. R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.

Conform art.1 din protocolul nr.1 la C. E. a D. O. se constată că membrii S.ui SMCD beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâte însă este lipsită de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale.

Membrii SMCD erau titularii unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, iar reducerea pensiei pentru viitor și lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.

Reducerea pensiei membrilor SCMD ca urmare a recalculării și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându- se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C.

Arată că există discriminare între aceleași persoane deoarece HG nr.735/2010 la art.6 prevede că recalcularea se face pe baza adeverințelor care să dovedească venitul lunar realizat sau în lipsa acesteia calculul se va face la nivelul salariului mediu brut pe economie, situație în care pentru cei care pot aduce adeverințe cuantumul pensiei poate fi mai mare, iar în situația celor care nu pot aduce adeverințe, cuantumul pensiei va fi calculat la salariul mediu brut.

Cu privire la retroactivitatea legii, arată că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin.2 din Constituția R., conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi juridice, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Prin recalcularea pensiilor reclamantului se încalcă un principiu al drepturilor câștigate.

Astfel în practica C. de Justiție a U. E. cu privire la drepturile câștigate, aceasta precizează: dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse.

P.le aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia.

C. de P. S. a MAI prin întâmpinare (f.21) a solicitat respingerea recursului.

Ministerul Administrației și Internelor prin întâmpinare (f.23-24) a solicitatrespingerea recursului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 1. din 27 decembrie 2010 emisă de intimatul pârât

Ministerul Administrației și Internelor, contestată de recurentul reclamant, s-a dispus în baza Legii nr. 119/2010 recalcularea pensiei militare a cărei beneficiar era acesta.

În mod eronat s-a reținut de către tribunal neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la faptul că acțiunea a fost introdusă la momentul la care era în vigoare L. nr. 2., care instituie prin art. 149 alin. 1 obligația de contestare a deciziilor de pensie la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Apărării Naționale.

Curtea constată că, față de data de emitere a deciziei de recalculare, procedura de contestare a acesteia, nu trebuia analizată în raport de un act normativ care nu era în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv L. nr. 2..

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 119/2010, „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.

Prin urmare, procedura de contestare este cea stabilită de L. nr. 1., lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv decembrie 2010, care nu prevedea o procedura prealabilă atacării în instanță a deciziilor de pensie.

Este real că prin L. nr. 2. a fost instituită obligația de contestare a deciziilor de pensie la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. Administrație și I., însă acest act normativ, deși a fost publicat în Monitorul Oficial la data de (...), a intrat în vigoare doar la data de 1 ianuarie 2011, așadar ulterior emiterii deciziei contestate.

Valorificarea unor dispoziții conținute în L. nr. 2. la o situație juridică născută anterior intrării ei în vigoare, ar echivala cu nerespectarea principiului neretroactivității legii, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție.

Ca atare, instanța de fond a apreciat greșit atunci când a concluzionat că, în condițiile date, singura modalitate legală aflată la dispoziția reclamantului era aceea de contestare a deciziei emisă de comisia de contestații în cadrul procedurii prealabile.

Referitor la aspectul reținut în subsidiar de către instanța de fond, raportat la prevederile art. 1 alin. 1 și art. 6 OUG nr. 1/2011, Curtea reține obiectul prezentei cauze îl constituie contestarea deciziei de recalculare a pensiei nu doar sub aspectul cuantumului, ci inclusiv sub aspectul legalității recalculării pensiei de militare și a trecerii la o pensie în înțelesul Legii nr. 1..

În consecință, revizuirea în baza O.U.G. nr. 1/2011 a deciziei de recalculare contestate în prezenta cauză, cu consecința stabilirii unui alt cuantum al pensiei, plătibil de la data de (...), nu poate conduce la concluzia că prezenta contestație ar fi rămasă fără obiect, având în vedere că prin revizuire nu se revine la pensia anterioară, așa cum solicită reclamantul prin acțiune.

Având în vedere aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiuldispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va soluționa pe fond a litigiul prin prisma motivelor invocate de către reclamant privind nelegalitatea recalculării pensiei sale și îndreptățirea sa la menținerea pensiei militare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul R. M. prin S. C. M. D. în R. și în R. împotriva sentinței civile nr. 1832 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M.

G. G. C.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: H. D.M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 808/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale