Decizia civilă nr. 1304/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.1304/R/2012
Ședința publică din data de 13 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR. I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile nr. 4760 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat C. R. - din cadrul Baroului C. lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada comunicării prin fax cu intimații pârâți a excepției de neconstituționalitate a OUG Nr. 1. invocate la termenul de judecată anterior și formulată în scris la data de 12 martie 2012. Declară că înțelege să susțină această excepție și precizează că temeiul invocării ei este art. 29 din L. 47/1992. Solicită sesizarea C. C. cu judecata excepției.
Curtea, având în vedere că în prezenta cauză este contestată și decizia emisă în baza OUG Nr. 1., iar dispozițiile acestei ordonanțe au legătură cu soluționarea cauzei, apreciază că sunt întrunite condițiile art. 29 din L. nr.
47/1992 urmând a dispune sesizarea C. C. cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr.1. invocată de reclamant.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, susținând punctual în fața instanței motivele formulate în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul C. F. a chemat în judecata pârâții M. A. N. B. si C. S. DE P. A M. A. N. B. solicitând sa se dispună anularea ca nelegală a D. nr. 90987/(...) privind recalcularea pensiei deserviciu si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite în D. nr. 0117530/(...).
Prin completarea cererii de chemare în judecată (f.45-48) reclamantul a solicitat și anularea deciziei nr. 90987 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.
1., menținerea în plată a pensiei de serviciu, anularea deciziei nr. 90987 de recalculare a pensiei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că nelegalitatea derivă din diminuarea patrimoniului, aplicând HG nr. 7. abrogată, se încalcă dreptul de proprietate, se încalcă principiul neretroactivității legii, se încalcă principiul drepturilor câștigate și cel al egalității în drepturi și al nediscriminării, operează o degradare militară, se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției, deciziile au fost emise prin aplicarea HG nr.
7. care este suspendată prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., se încalcă principii de drept consacrate prin actele internaționale în materia drepturilor omului, deciziile C. C..
S-a arătat că decizia de recalculare a pensiei nr. 90987/(...) este afectată și de vicii rezultate din emiterea sa de către un organ necompetent - director adjunct, iar nu structura de specialitate, cu nerespectarea termenului de 5 luni prev. de art. 4 al. 1 lit. a din L. nr. 1..
Pârâtul M.Ap.N. prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile si a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât prin OUG nr.1. s-a acordat retroactiv pensia cuvenită.
Prin sentința civilă nr. 4760/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. F., împotriva pârâților C. S. de P. a M. A. N. și M. A. N.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul este beneficiar al unei pensii militare al cărei cuantum a fost recalculat în baza L. nr. 1. prin decizia nr. 90987/(...), care nu se mai aplică în prezent fiind anulată prin efectul legii.
Potrivit art. 6 alin. 1 si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
D. de recalculare a pensiei nr. 90987/(...) este emisă de organul competent și este nereală aprecierea potrivit căreia nu s-a respectat termenul de cinci luni prev. de art. 4 al. 1 lit. a din L. nr. 1., decizia fiind emisă în interiorul acestuia, astfel cum prevede legea.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
In consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 7. prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți potrivit principiului relativității efectelor juridice ale efectelor hotărârii judecătorești, principiu de la care legislația în vigoare nu instituie derogări.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). A., specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea C. a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea C. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care săreglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Pentru aceste motive, în baza art. 6 din OUG nr. 1., instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. F., solicitând casarea sentinței menționate, iar în urma rejudecării, admiterea contestației formulate.
În motivarea recursului recurentul a arătat următoarele:
I. Obiectul acțiunii îl constituie constatarea nulității sau anularea celor două decizii, având în vedere multiplele motive de nulitate absolută și relativă pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată.
Menționează că M. A. N., prin structura de specialitate, nu a revocat D. de recalculare a pensiei nr. 90987/(...), ceea ce înseamnă că este în vigoare și își produce efecte, dovadă fiind și emiterea D. nr. 90987 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1..
1. lnstanța de fond greșit apreciază că "suspendarea HG nr. 7. prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C. (. . .) are efecte numai între părți potrivit principiului relativității efectelor juridice ale efectelor hotărârii judecătorești", pentru că suspendarea HG nr. 7. are efecte erga omnes. Recurentul argumentează aplicabilitatea „erga omnes" a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea H.G. nr.7. prin aceea că este vorba de un act administrativ cu caracter normativ si nu de unul cu caracter individual, iar potrivit art. 23 din L. nr. 554/2004. „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Aceleași rațiuni subzistă și în cazul deciziei de suspendare a aplicării actului normativ, în condițiile în care suspendareaconduce tot la o încetare a efectelor juridice ale unui act, chiar și numai temporar.
Un act administrativ cu caracter normativ nu poate să fie suspendat doar pentru o parte dintre cei aflați sub incidenta lui (pentru reclamanți), iar pentru ceilalți să nu fie suspendat. În acest sens, art.14 al. 7 din L. nr.554/2004 dispune că "suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării", fără a distinge între persoanele care au atacat acel act si cele care nu l-au atacat.
Art.14 al.6 din L. nr.554/2004 dispune că "nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive". Nici aici legiuitorul nu distinge între cereri care ar fi formulate de aceiași reclamanți sau de alții. Prin urmare, o cerere ulterioară formulată de alți reclamanți ar fi respinsă ca inadmisibilă (dacă prima cerere a fost respinsă) sau ca rămasă fără obiect (dacă prima cerere a fost admisă).
Cu privire la aplicabilitatea erga omnes a Sentinței civile nr. 3. dată de
Curtea de A. C. s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr.
38/(...), irevocabilă, unde, motivând respingerea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 3., arată că: "instanța de control judiciar are în vedere faptul că HG nr. 735 din (...) - act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca și sentința recurată. De asemenea, susțin că hotărârea prin care s-a suspendat actul administrativ este executorie de drept de la momentul pronunțării sale, iar recursul declarat de G. nu suspendă executarea.
Recurentul a reiterat faptul că prin S. nr. 4. a C. de A. C. a fost anulată parțial HG nr.7., iar prin D. 5. a Î. C. de C. și Justiție recursul înaintat de Guvernul României și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor a fost respins.
Având în vedere considerentele arătate și ținând cont că nulitatea este definită ca fiind sancțiunea civilă care desființează retroactiv efectele unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la condițiile sale de validitate, consideră că D. de recalculare a pensiei nr. 90987/(...) a fost emisă în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, a cărei aplicabilitate a fost suspendată din data de (...) și anulat din data de (...) și în consecință este nulă.
2. Prin sentința recurată, instanța de fond a apreciat, nefondat, că decizia a fost emisă în interiorul termenului de cinci luni prevăzut de art. 4 alin.1 lit. a din L. nr. 1.; termenul limită pentru recalcularea pensiilor militare și, în consecință, emiterea deciziilor era data de 28 decembrie 2010, deci D. nr. 90987/(...) este nulă pentru că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin.1 lit. a din L. nr.
1., fiind depășit termenul maxim de 5 luni pentru emiterea acesteia.
3. În drept, în motivarea hotărârii date, în baza art. 6 din OUG nr. 1., instanța de fond a reținut, în mod eronat, că prin recalcularea pensiei nu i s-a produs niciun prejudiciu.
Din probatoriul depus la dosarul cauzei rezultă că D. nr. 90987 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1. a fost emisă la data de (...). M. A. N., prin casa sa de pensii sectorială, conform art. 6 alin 1 din OUG nr.1. trebuia să înceteze menținerea în plată a cuantumului pensiei avute în luna decembrie
2010.
Nerespectarea acestor prevederi îi creează un mare prejudiciu pentru că îi crește efortul financiar pe care trebuie să-l suporte conform prevederilor art. 7 din același act normativ.
Din luna aprilie până la 31 decembrie 2012 ar urma să i se rețină suma de
10.906 lei, ceea ce ar însemna 1212 lei/lună, astfel că pensia încasată va fi în cuantum de 1656 lei.
Față de pensia aflată în plată înseamnă o reducere de aproximativ 2000 lei, în condițiile în care trebuie să susțină pe fiul său student în Germania din 2008, are rată la B. T. și rată la apartamentul în care locuiește.
4. Consideră că instanța de fond greșit apreciază că D. de recalculare a pensiei nr. 90987/(...) a fost emisă de organul competent.
M. A. N. are o structură de specialitate care este îndrituită să stabilească, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, dreptul și cuantumul pensiei, ori decizia de pensie revizuită a fost emisă de D. financiar contabilă fără a avea girul structurii de specialitate și controlul financiar preventiv.
II. Luând în considerare D. nr.871/2010 a C. C., instanța de fond a reținut că prevederile art. 1-5 și art.12 din L. nr.1. nu încalcă principiul neretroactivității legii civile statuat de art. 15 alin.2 din Constituție.
Consideră ca această decizie este în totală contradicție cu jurisprudența C.
C., care a sancționat în numeroase rânduri încălcarea principiului neretroactivității legii, prin constatarea neconstituționalității dispozițiilor legale, contribuind, totodată, la definirea lui.
Pe de altă parte, decizia C. C. nu produce niciun fel de consecință asupra prezentei cauze din cel puțin două considerente.
În primul rând, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 18 din
L. nr. 47/1992, deciziile C. C. prin care se respinge o obiecție de neconstituționalitate au o unică consecință: obligația Președintelui de a promulga legea. Altfel, decizia C. nu stabilește niciun fel de obligație în sarcina vreunei persoane ori instituții, câtă vreme legea în discuție poate fi repusă în discuție sub aspectul constituționalității oricând la un moment ulterior.
In al doilea rând, chiar presupunând că o astfel de decizie pronunțată de Curtea Constituțională ar fi obligatorie, aceasta nu are o forță juridică superioară prevederilor din C. europeană a drepturilor omului, recurentul invocând în acest sens art. 20 alin. 2 din Constituție.
III. Instanța de fond consideră că prin emiterea celor două decizii contestate nu-i este alterat dreptul de proprietate asupra pensiei invocând în susținere trei cauze din jurisprudența C.: Kjartan Asmundsson vs Islanda, Hasani vs Croația și Kechko vs Ucraina.
Consideră că nu este similitudine între cauza dedusă judecății și cauza Kjartan Asmundsson vs Islanda, pentru că reclamantul nu este un contribuabil la vreun sistem de asigurări sociale. Recurentul subliniază însă că în acea cauză C. a constatat că: "Curtea își exprimă surprinderea în privința faptului că reclamantul face parte dintr-un grup de 54 de beneficiari de pensii de invaliditate
(aproximativ 15% din cele 336 de persoane menționate mai sus) a căror pensie, spre deosebire de cele ale celorlalte persoane din celelalte grupuri, a fost întreruptă complet la 1 iulie 1997. Preocuparea legitimă evocată mai sus privind rezolvarea problemelor financiare ale Fondului nu pare să concilieze cu situația potrivit căreia, după 1 iulie 1997, cei mai mulți dintre cei 689 de beneficiari de pensii de invaliditate au continuat să primească pensia la valoarea de dinaintea adoptării noilor dispoziții, în timp de o mică parte dintre ei au fost nevoiți să suporte măsurile cele mai draconice, și anume, să-și piardă total dreptul la pensie. În viziunea C., chiar dacă atunci când se aduc modificări drepturilor la pensie se poate tine cont în mod legitim de nevoile titularilor, diferența de tratament de care este vorba sugerează că măsura în cauză era nejustificată în raport cu art. 14 din convenție. Acest considerent nu poate să nu cântărească greu în aprecierea proporționalității din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 ".
În cauza dedusă judecății, având în vedere atât declarația de presă dată de ministrul apărării, care preciza că "90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că vorbim despre militarii în rezervă cu o carieră militară completăsau de cei cu o carieră militară incompletă. Invocând și situația centralizatoare pe care a anexat-o la prezentul recurs, recurentul menționează că se numără printre cei 9,8% asupra cărora s-a aplicat o "diferență de tratament" similară cu cea descrisă de Curtea de contencios european în cauza Kjartan Asmundsson vs Islanda.
În cauza Andrejeva împotriva Letoniei, C. a statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează în sine dreptul de a deveni proprietarul unui bun, deci nici dreptul la o pensie cu un cuantum fixat, de asemenea nu impune nici o restricție statelor contractante de a decide în privința alegerii sistemului de protecție socială, sau a tipul ori nivelului prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem, "în schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții, această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol (Stec și altii, decizie citata anterior, pct. 54)."
Curtea E. a D. O. a statuat că pensia specială (ce nu s-a format prin contribuție personală) trebuie văzută ca un interes patrimonial ce se încadrează în limitele art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, astfel, prin H. pronunțată în cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea E. a D. O. a preluat argumentele pronunțate anterior de către M. C. prin D. de admisibilitate"" care a statuat că: "Dacă, totuși, un Stat Contractant a introdus legislație ce asigură plata unor asemenea drepturi de prestații sociale - chiar condiționat ori nu de plata anterioară a contribuțiilor - acea legislație trebuie să fie văzută ca generând un interes patrimonial ce se încadrează în limitele Articolului 1 din Protocolul nr.
1 pentru persoanele ce satisfac cerințele. "
III. În jurisprudența sa C. consideră că statul poate priva o persoana de proprietatea sa dacă există un interes legitim. Pentru a lua măsura recalculări/revizuirii pensiilor speciale G. a motivat necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, însă nici acest motiv nu mai corespunde realității. Recent Consiliul Fiscal, cu privire la recalcularea pensiilor militare, arăta că: "Cu toate că inițial exercițiul de recalculare a pensiilor speciale anticipa, conform calculelor M. Muncii, economii bugetare substanțiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmă putem constata că acest demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor
159.000 de pensionari din această categorie (aproximativ 1 miliard de lei cheltuială anuală suplimentară), în condițiile în care pensia medie corespunzătoare crește în urma recalculării de la 1.755 lei (nivel utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011) la 2.289 lei în anul 2012 (o creștere medie de 30,4%)". Consideră astfel că aprecierea instanței de fond cu privire la diminuarea dezechilibrelor bugetare și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile nu mai sunt de actualitate și nu mai pot fi luate în considerare la soluționarea cauzei.
Recurentul solicită a se avea în vedere și celelalte aspecte pe care le-a prezentat în față primei instanțe.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Pârâții intimați M. A. N., C. de P. S. a M. A. N. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând lipsa de obiect a acțiunii reclamantului în raport de menținerea în plată a pensiei în cuantumul avut în luna decembrie 2010, conform OUG nr.1.. S-a precizat faptul că, în urma procesului de revizuire a pensiei conform metodologiei stabilite de OUG nr. 1.reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei cu plata începând tot cu data de (...)
Intimații au mai invocat și D. nr. 29/(...) a Î. C. de casație și Justiție, susținând, în raport de cerința de proporționalitate a măsurii adoptate cu scopul urmărit, că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau că i s-au suprimat mijloacele de subzistență.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis la data de 31 decembrie
2010 decizia de recalculare contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie
2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.
Ulterior, C. de P. S. a M. A. N. a emis decizia nr. 90987 din (...) privind revizuirea pensiei reclamantului în baza OUG nr. 1., prin care s-a stabilit acestuia o pensie în cuantum de 3484 lei.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a
D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: „(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât încontextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensiispeciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și carereprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor deserviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucâtrațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar al unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 164/2001. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându- se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1.. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010.
Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamantul nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, ulterior fiindu-i restituite și diferențele pentru această lună. În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul
2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr. 1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.164/2001, Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum de 4240 lei (fila 8 dosar fond), iar în urma recalculării i s-a stabilit o pensie recalculată de 1770 lei (fila 9 dosar fond) și o pensie revizuită de
3484 lei (fila 32 dosar fond).
Se constată astfel că pensia revizuită a reclamantului este semnificativ mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate în cauză, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Curtea constată neîntemeiată critica formulată în recurs vizând nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7.. A., se reține că într- adevăr prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, însă instanța de recurs reține că prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul al pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul al pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a R., Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul al pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate
și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Nici critica referitoare la emiterea deciziei de recalculare a pensiei de către un organ necompetent nu este fondată, întrucât, potrivit prevederilor art. 4 alin.
1 din L. nr. 1., „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de cătreinstituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, astfel că se constată că decizia de recalculare contestată a fost emisă în mod corect de către M. A. N.
De asemenea, se constată a fi nefondate și susținerile referitoare la organul emitent al deciziei de revizuire a pensiei în baza OUG nr. 1., întrucât din copia deciziei de revizuire rezultă că aceasta a fost emisă de Casa de pensii sectorială a M. A. N. și poartă viza controlului financiar preventiv.
Referitor la termenul de emitere a deciziei de recalculare Curtea apreciazăcă termenul reglementat de art. 4 alin. 1 lit. a din L. nr. 1. este un termen de recomandare și nicidecum nu poate fi interpretat în sensul că deciziile emise după împlinirea acestui termen ar fi lovite de nulitate, câtă vreme dispozițiilelegale care reglementează recalcularea pensiilor militare sunt în vigoare.
Situația invocată de recurent privind plata și după data emiterii deciziei derevizuire a unei pensii în cuantumul avut în luna decembrie 2010 nu este denatură a afecta legalitatea deciziei de revizuire contestate.
Pe de altă parte, nu s-ar putea considera că prin reținerea sumelor primiteîn plus din drepturile de pensie aferente perioadei următoare reclamantul ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele desubzistență, având în vedere cuantumul pensiei revizuite, precum și faptul că reclamantul, deși a încasat pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010, avea cunoștință de cuantumul pensiei revizuite și, implicit, de faptul că va fi necesar să restituie sumele încasate în plus, astfel că își putea lua măsurile necesare pentru ca restituirea acestor sume să nu îi afecteze nivelul veniturilor în perioada ulterioară.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile nr. 4760 din 3 noiembrie 2011 a T. C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: I.P.
| ← Decizia civilă nr. 2872/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 418/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
