Decizia civilă nr. 1312/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.1312/R/2012
Ședința publică din data de 13 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamantul S. C. M. D. împotriva sentinței civile nr.2084 din 18 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), precum și recursul declarat de S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 martie
2012 reclamantul a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul formulat de
Ministerul Finanțelor Publice - D. M..
Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice - D. M. având în vedere că înregistrarea acestuia s-a făcut la data de (...) fiind transmis prin fax, apoi la (...) fiind trimis prin serviciul poștal, data poștei fiind tot 31 ianuarie 2012, iar comunicarea hotărârii atacate cu recurs M. F. P. prin D. G. a F. P. M. a fost efectuată la data de 16 decembrie 2011.
Având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2656/(...), reclamantul S. C. M. D., în reprezentarea membrilor de sindicat B. I., Ș. D. și T. C., a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale membrilor de sindicat, cadre militare ale M. Administrației și Internelor, de către S. R., ca urmare a aplicării L. nr. 3., cap. IV; obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere până la modificarea legislației aferente cu privire la această categorie de pensionari, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că marea majoritate a cadrelor militare pensionate din cadrul M. Administrației și
Internelor a fost disponibilizată forțat, înainte de împlinirea vârstei de pensionare, în temeiul art. 13 și 14 lit. a din L. nr. 1., raporturile lor de serviciu încetând ca urmare a reorganizării unor unități de poliție, a reducerii unor posturi de natura celor ocupate de polițiștii respectivi, precum și pentru alte nevoi ale M. Administrației și Internelor.
Prin urmare, se impune distincția între pensionarii civili, care au depășit vârsta standard de pensionare, și cadrele militare în rezervă, între care cele din Ministerul Administrației și Internelor, cu drept de pensie militară anticipată sau drept de pensie anticipată parțială, așa cum e ea reglementată de L. nr. 1. și de L. nr. 1..
Potrivit prevederilor art. 26 din L. nr. 1., „(1) Polițiștii pensionari care beneficiază de pensie de serviciu se pot încadra cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, precum și în orice altă formă de muncă prevăzută de C. muncii, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrați, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot cumula pensia cu salariul realizat, indiferent de nivelul salariului respectiv.";
Prin art. 17-22 din cap. IV al L. nr. 3., pensionarii, inclusiv pensionarii militari, sunt obligați ca, începând cu data de (...), să opteze între suspendarea pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prevederile art. 17-22 din cap. IV al L. nr. 3. din dreptul intern vin în contradicție cu dreptul comunitar, la care R. a devenit parte prin semnarea respectivelor T. și pe care și le-a asumat prin includerea, în prevederile Constituționale, a art. 11, respectiv 20, încălcând în special art. 1 al Primului Protocol Adițional la C. E. a D. O., raportat la art. 6 pct. 1 al P. I. privind drepturile economice și sociale.
Art. 15 alin. 1 din Carta D. Fundamentale ale U. E., prevede că orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber. În condițiile în care persoanele pensionate anticipat și fortuit din cadrul armatei, posesoare ale unor bagaje de cunoștințe reale, capabile de a desfășura o activitate profesională, sunt obligate să renunțe la acest drept, se îngrădește, implicit, dreptul acestora la muncă, astfel cum este el definit în dreptul intern. De altfel, dreptul intern (art. 65 (2) din C. muncii) nu prevede o posibilitate cum este cea prevăzută de L. nr. 3., ci doar concedierea pentru motivul desființării locului de muncă. În practica impusă însă de noua lege, prin cap. IV, locurile de muncă la care pensionarii militari sunt obligați să renunțe nu sunt desființate, ci sunt ocupate de alte persoane.
Art. 14 și P. 12 art. 1 (2) al Convenției E. a D. O. prevede dreptul la nediscriminare, deoarece nu se poate dispune ca o persoană care a contribuit mai mult la fondul de pensii, prezumându-se cel puțin că a muncit mai mult decât alta, să fie privată, pentru acest motiv, de plata pensiei, chiar pentru o perioadă determinată de timp.
Nu în ultimul rând, cap. IV al L. nr. 3. încalcă principiul legalității (al supremației dreptului) garantat de C. E. a D. O., ceea ce presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și predictibile în aplicarea lor și care să nu fie încălcate de alte norme de drept, ulterioare.
Or, în speță, drepturile de care reclamanții au beneficiat prin legi speciale - L. nr. 1. și L. nr. 1., ambele în vigoare la data intrării în vigoare a noii L. nr. 3. - drepturi dobândite, sunt încălcate în mod nejustificat de acest capitol IV al L. nr. 3., ale cărei norme de drept nu sunt predictibile.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 Cod procedură civilă, P.
1, P. 12 și art. 4 Convenție, art. 15 alin. 1 din Carta D. Fundamentale ale U.
E., raportat la art. 11 și 22 din Constituția R.iei, art. 17 din Convenție.
Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de (...), reclamanții au solicitat obligarea statului la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, în privința militarilor și a polițiștilor disponibilizați în temeiul O.U.G. nr. 7/1998, modificată, și a L. nr. 1. (în vigoare la data apariției L. nr. 3.), la respectarea dreptului acestora de a beneficia în continuare de protecția oferită prin aceste legi ocupaționale și, pe cale de consecință, între altele, de a cumula pensia cu salariul, constatând că L. nr. 3., cap. IV, lege internă, neconformă tratatelor la care R. este parte, încalcă (pentru motivele expuse în cererea introductivă) aceste drepturi dobândite; obligarea S.ui R. la plata unor daune de 1000 lei/zi de întârziere până la repunerea în situația anterioară apariției L. nr. 3. și armonizarea legislației interne cu cea comunitară în privința acestei categorii de pensionari, ale căror drepturi au fost dobândite înainte de apariția L. nr. 3..
Prin sentința civilă nr. 2084/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. M. D., pentru membrii de sindicat B. I., Ș. D. și T. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor drepturi bănești în favoarea reclamanților.
Raportat la obiectul acțiunii, respectiv constatarea neconformității dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale membrilor de sindicat, de către S. R., prin aplicarea L. nr.
3., cap. IV, instanța a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au invocat art. 111 Cod procedură civilă ca temei de drept al acțiunii formulate, în conformitate cu care „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului";.
Membrii de sindicat reprezentați în acest dosar, B. I., Ș. D. și T. C., au la îndemână calea acțiunii în realizare, respectiv contestarea deciziilor emise de casa sectorială de pensii sau de angajator, urmând ca aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. și concordanța acestora cu dreptul comunitar să fie analizate în fiecare caz în parte.
Caracterul subsidiar, respectiv condiția negativă ca partea să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecății, este o cerință specială a acțiunii în constatare, care se adaugă condițiilor generale de exercitare a oricărei acțiuni.
În ceea ce privește precizarea de acțiune depusă la dosar la data de
(...), instanța a reținut că elementele acțiunii civile, ca ansamblu de mijloace procesuale prin care se urmărește protecția dreptului subiectiv sau a unor interese ocrotite de lege și pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, sunt părțile, obiectul și cauza.
În cazul cererii de chemare în judecată prin obiect se înțelege pretenția concretă a reclamantului, care trebuie să fie licită, posibilă, determinată.
Din modul de redactare a acțiunii nu rezultă care este pretenția concretă a reclamanților, aceștia neînțelegând să conteste în prezentul cadru procesual decizia casei sectoriale de pensii, prin care a fost suspendată plata pensiei de serviciu sau decizia emisă de angajator, în ipoteza încetării raportului de muncă.
Curtea Constituțională a statuat că prevederile L. nr. 3. sunt constituționale.
Având în vedere elementele de care dispune, tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit în cauză încălcarea dreptului comunitar, respectiv a prevederilor art. 1 din P. 1 adițional la C. E. a D. O., art. 15 alin. 1 din Carta D. Fundamentale ale U. E., art. 14 din C. E. a D. O. și art. 1 alin. 2 din P. 12 la C. E. a D. O., prin aplicarea L. nr. 3. în cazul reclamanților.
Raportat la considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul S. C. M. D. șipârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. M..
Prin recursul formulat, reclamantul S. C. M. D. a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a soluției, în sensul admiterii acțiunii, astfelcum a fost precizata și obligarea S.ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, sa aplice cu prioritate dreptul comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile art. 17-22 din L. nr. 3., pentru categoria ocupaționala a militarilor si polițiștilor.
- În motivarea recursului s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a U. E. în raport de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea U. E.
Curtea de Justiție a U. E. este competenta sa se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului U. E. si cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile U., precum si cu privire la întrebările preliminare pe care instanțele naționale i le adresează, mai ales când ele insele sunt în dubiu cu privire la o soluție sau alta.
In contextul articolului 267 TFUE, orice instanța a unui stat membru, in măsura in care trebuie sa se pronunțe in cadrul unei proceduri menite sa conducă la o hotărâre cu caracter jurisdicțional, poate deci sa adreseze Curții o întrebare preliminară. Calitatea de instanță este interpretată de Curte ca o noțiune autonoma a dreptului U.. "O trimitere preliminara se poate dovedi deosebit de utilă, intr-un stadiu corespunzător al procedurii, atunci când se ridică o nouă problemă de interpretare ce prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului U. în toate statele membre sau atunci când jurisprudența existentă nu pare a fi aplicabila unei noi situații de fapt".
- Recurentul critică soluția de respingere a acțiunii arătând că argumentarea soluției instanței de fond pleacă de la o premisa neactuala întrucât, prin precizările depuse la data de (...), reclamantul a învederat deja că obiectul pricinii îl constituie obligarea S.ui R. la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar în privința atât a militarilor, cât si a polițiștilor disponibilizați, la obligarea acestuia să le respecte drepturile dobândite deja prin legi ocupaționale, sub sancțiunea unor daune de 1000 de lei pe zi de întârziere pana la repunerea acestei categorii profesionale în drepturile pe care le dețineau înainte de apariția L. nr. 3..
Pe cale de consecința, excepția nu putea fi primită, prin obiectul pricinii urmărindu-se realizarea unui drept (temeiul constituindu-l art. 1073
Cod civil în redactarea dinainte de modificare), nu doar constatarea lui.
Subliniază recurentul că dreptul material aplicabil îl constituie, in speța, prevederile art. 1 al Primului Protocol al Convenției E., care protejează dreptul la proprietate, raportat la art. 6 pc. 1 al P. I. privind drepturile economice si sociale, art. 15 alin 1 din Carta D. Fundamentale ale U. E. potrivit cu care orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupație aleasa sau acceptata in mod liber, art. 14 si P. 12 art. 1 (2) al Convenției E. a D. O. privind dreptul la nediscriminare, aflate in conflict cu L. 3..
De altfel, însăși declararea ca inadmisibila a unei acțiuni in constatare, doar pentru ca in abstracto exista posibilitatea unei acțiuni in realizarea lui înseamnă, potrivit doctrinei moderne si a practicii actuale, a refuza judecata si a limita părții accesul la justiție.
Este real faptul că fiecare membru de sindicat are dreptul sa solicite, în contradictoriu cu Casa de pensii, sa se anuleze decizia, dispoziția prin care s-a suspendat pensia, drept care poate face obiectul unei alte cauze. In speța insa, instanța a fost investita sa soluționeze tot o acțiune in realizarea dreptului însă, de aceasta dată, formulată de un subiect de drept distinct, colectiv, și anume de către un sindicat, S. C. M. D., nu de către fiecare membru de sindicat în parte, cum a încercat să acrediteze ideea instanța.
Invocând dispozițiile art. 217 din C. muncii, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și ale art. 9 din Constituția R.iei, arată că S. C. M. D. avea calitatea de a formula o acțiune de tipul celei din prezenta cauza, de vreme ce acțiunea vizează principii de drept si drepturi cu caracter economic, social, ale categoriei ocupaționale pe care o reprezintă.
Pe de alta parte, cel puțin la nivel formal, este unanim recunoscut faptul ca judecătorul național este suveran, in lumina prevederilor Tratatului de funcționare a U. E., sa aplice dreptul comunitar cu prioritate, înlăturând norma de drept intern, atunci când aceasta din urma încalcă drepturi ale omului: dreptul la muncă, dreptul la o pensie decentă, pentru care contribuabilul a cotizat, în condițiile create de stat, garantarea proprietății, nediscriminarea, reprezintă numai câteva dintre drepturile pe care L. nr. 329 le încalcă în mod grosolan.
In sprijinul judecătorului național stau atât prevederile art. 11 si 20 din Constituție, cat si cele cuprinse in Tratatul de aderare la U. E.
Este nerelevant, față de obiectul pricinii, faptul că, în plan intern,
Curtea Constituțională a statuat că L. 3. ar fi constituționala, deoarece o lege, chiar declarata constituțională în plan intern, poate sa încalce prevederi comunitare, ceea ce este cazul, in speța.
Se susține că prin obligarea pensionarilor care aveau si calitatea de angajați in sectorul de stat la data apariției L. 3., de a opta intre exercitarea dreptului la muncă si exercitarea dreptului de a primi pensie, condiție carenu este impusa si pensionarilor din sectorul privat, s-a creat in mod cert o discriminare, S. încălcând, astfel, si prevederile Directivei 2000/78 care vizează obligația, din partea statelor semnatare de a crea un cadru general in favoarea egalității de tratament pentru toți cetățenii lui; sunt încălcate, de asemenea, prevederile Regulamentului nr. 1408/71 privind dreptul asiguratului de a beneficia de prestațiile pentru care s-a asigurat; in acest sens, este evidenta discriminarea la care pensionarii S.ui R. sunt supuși, prin raportare la pensionarii altor state ale U. E.
Or, pensionarii care au căzut sub incidenta art. 17-20 din L. nr. 3. sunt tratați mai puțin favorabil decât oricare alți pensionari ai comunității, atât sub aspectul accesului lor la munca, dar si cu privire la modalitatea in care sunt concediați (art. 3 din aceasta directiva).
Pe de alta parte, scopul pentru care s-ar fi adoptat L. nr. 3., si anume acela de a se reduce cheltuielile bugetului de stat - scop ce ar fi justificat măsura luata - nu a fost nicidecum atins, in nici un fel, deoarece, toate locurile de munca eliberate forțat de pensionarii aflați in situația de a cumula pensia cu salariul, din cadrul instituțiilor bugetare, au fost deja ocupate de alți angajați, ale căror venituri nu erau mai mici decât cele acordate pensionarilor cumularzi.
In drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 3041 Cod proc. civ.
Prin recursul declarat, Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M.a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării pârâtului la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. C. M. D.
În motivarea recursului pârâtul a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine
Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
Recurentul a invocat și D. nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și a cererii de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
La termenul din (...), Curtea a invocat din oficiu excepția tardivitățiirecursului declarat Ministerul Finanțelor Publice , excepție pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 215 din L. nr. 62/2011, termenul de formulare a recursului este de 10 zile, termen care curge de la data comunicării hotărârii.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că, potrivit dovezii de la fila 40 din dosarul de fond, hotărârea a fost comunicată M. F. P.la data de (...), iar recursul a fost formulat la data de (...) (fila 10 dosar recurs), cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de (...).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca tardiv formulat.
În ce privește recursul declarat de reclamantul S. C. M. D., Curtea de A.constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cererea de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a U. E. a fost respinsă în mod corect de către prima instanță.
Astfel, s-a solicitat primei instanțe de către S. C. M. D. (f.9-10 dosar fond) adresarea unei asemenea întrebări pentru a se stabili dacă prevederile art.17-22 din capitolul IV al L. nr. 3. încalcă prevederile art.1 din P. adițional nr.1 la C. E., art.15 alin.1 din Carta D. Fundamentale ale U. E., art.14 și P. nr.12 art.1 alin.2 al Convenției E., fără însă a prezenta construcția juridică pe care se întemeiază o atare cerere și nici propria interpretare susținută de autorul cererii.
Or, în cauza C-434/11, Curtea de Justiție a U. E., prin ordonanța din
(...), a stabilit că este vădit necompetentă să răspundă la o întrebare adresată de Tribunalul Alba privind interpretarea dreptului U. în sensul că se opune unor reduceri salariale operate de S. R. prin L. nr.118/2010 și L. nr.285/2010 (legi care urmăresc, precum L. nr.3. reducerea deficitului bugetar).
În acest context Curtea de Justiție a U. E. a reținut că „în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul art.267 TFUE, Curtea poate interpreta dreptul U. numai în limitele competențelor atribuite U. E. (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2010 McB., C-400/10PPU, nepublicată însă în Repertoriu, punctul 51, precum și Ordonanța din 22 iunie 2011, Vino C-
161/11 punctele 25 și 37).
În ceea ce privește cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale potrivit unei jurisprudențe constante, acestea sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul U. (a se vedea
Hotărârea din 11 octombrie 2007, Mollendof și Mollendof-Niehuus, C-
117/06, rep.P.l-8361, punctul 78 Ordonanța din 12 noiembrie 2010,
Asparuhov Estov și alții C-339/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul
13, precum și Ordonanța din 1 martie 2011, Chartry C-457/09, nepublicată însă în Repertoriu, punctul 22).
Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit articolului 51 alineatul 1 din cartă dispozițiile sale se adresează „statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul U."; și că, potrivit art.6 alin.1 TUE, care atribuie valoare obligatorie cartei, aceasta nu creează nicio competență nouă pentru Uniune și nu modifică competențele acesteia din urmă (a se vedea Hotărârea Mc.B citată anterior, punctul 51 și Ordonanțele citate anterior Asparuhov Estov și alții punctul 12, Charty, punctele 23 și 24, precum și Vino punctul 24).
Dat fiind că decizia de trimitere nu cuprinde nici un elemente concret în temeiul căruia să se poată considera că L. nr.118/2010 și L. nr.285/2010 urmăresc să pună în aplicare dreptul U., competența Curții de a răspunde la prezenta cerere de punerea unei hotărâri preliminare nu este demonstrată.
În aceste condiții, este necesar să se constate că Curtea este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Tribunalul Alba.";
Având în vedere similitudinea de situație constând în absența oricărui indiciu din care să se poată considera că L. nr. 3. pune în aplicare dreptul
U., instanța de recurs va înlătura criticile recurentului referitoare la dispoziția primei instanței de a nu se adresa Curții de Justiție a U. E.
Criticile formulate de recurent privitoare la soluția de respingere a acțiunii sunt, de asemenea, nefondate.
În mod judicios a reținut prima instanță că demersul judiciar al reclamanților nu s-a încadrat în forma necesară examinării fondului dispozițiilor legale în baza cărora s-a dispus suspendarea pensiilor reclamanților sau încetarea raporturilor de muncă ale acestora.
Astfel, prima instanță a reținut că acțiunea având ca obiect constatarea neconformității L. nr.3. cu dreptul comunitar și obligarea S.ui R. la repunerea în vigoare a legislației anterioare L. nr.3. sub sancțiunea daunelor cominatorii nu asigură cadrul procesual pentru dezlegarea fondului raporturilor juridice particulare ale fiecărui reclamant.
Inadmisibilitatea unei acțiuni derivă formal din dispozițiile art.111 Cod proc. civ. privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare în situația posibilității exercitării acțiunii în realizare, iar sub aspect conceptual izvorăște din principiul fundamental al separației puterilor de stat (art.1 alin. 4 din Constituție) în sensul că unica autoritate legiuitoare este Parlamentul (art. 61 alin. 1 din Constituție), iar justiția se înfăptuiește în numele legii (art.124 alin.1 din Constituție), urmărind aplicarea și respectarea legii.
Chiar dacă formal S. C. M. D. și-a precizat cererea (f. 21 fond) în sensul că a solicitat obligarea S.ui la aplicarea cu prioritate a dreptului prioritar, acest aspect nu are decât relevanță semantică deoarece înlocuirea termenului de „. cu cel de „. nu are semnificația conceptuală a exercitării unei acțiuni în realizare, conform art.111 C.pr.civ. având în vedere evidenta inadmisibilitate a solicitării adresate instanței judecătorești de a impune statului obligații de legiferare sau de repunere în vigoare a unor acte normative abrogate.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin D. nr.1325/(...), statuând că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea prin D. nr.838/(...), Curtea Constituțională a stabilit, referindu-se la rolul instanțelor judecătorești, că Înalta Curte de Casație și
Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefundat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C. M. D., respectiv ca tardiv recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEprin D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 2084 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 708/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 671/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
