Decizia civilă nr. 3650/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3650/R/2012
Ședința publică din data de 18 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 427 din 26 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prin încheierea nr. 42 din 31 mai 2012 a C. de A. A. I. s-a luat act de dispozițiile încheierii nr. 2339 din
4 aprilie 2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție și a fost trimis dosarul de față C. de
A. C., în urma strămutării pricinii la această instanță.
Cu privire la cererea de sesizare a C. de Justiție a U. E., Curtea reține că, în conformitate cu art. 234 CE, pentru pronunțarea hotărârii nu este necesară o decizie a C. în această privință, raportat la chestiunile invocate de reclamanta intimată.
Astfel, în mod evident, D. nr. 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați nu este aplicabilă ratione materiae, în condițiile în care prin acțiune reclamanta nu invocă o discriminare a sa pe bază de sex.
Cât privește prevederile din cuprinsul Cartei drepturilor fundamentale a U. E., Curtea de apel observă că CEJ a declarat că „. C. nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar.
De altfel, art. 17 alin. 1 din C. instituie dreptul de proprietate: „. persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin măsura contestată, iar art. 21 - principiul nediscriminării: „se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală";, față de care se remarcă din nou că prin acțiune, reclamanta nu invocă discriminarea sa pe baza vreunuia din aceste criterii.
Tot astfel D. nr. 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de
tratament între bărbați și femei în cad rul regimurilor profesionale de securitate
socială modificată prin D. nr. 9. și D. 2. din 5 iulie 2006 privind punerea în
aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați
și femei în materie de încadrare în m uncă și de muncă statuează dreptul lanediscriminare pe criteriul sexual în cadrul materiilor pe care le reglementează, fără a institui dreptul la primirea unei pensii ocupaționale, drept invocat prin acțiune și a cărui recunoaștere o urmărește reclamanta prin prezentul demers judiciar, astfel încât este irelevant pentru soluționarea cauzei a fi adresată C. o întrebare preliminară asupra acestor reglementări comunitare.
Cu alte cuvinte, este irelevant a se solicita punctul de vedere al C. asupra împrejurării dacă pensia de serviciu ce a fost recunoscută reclamantei a intrat sub incidența acestor reglementări comunitare, în condițiile în care reclamanta nu invocă o discriminare a sa pe motiv de sex în raport de pensia sa ocupațională. Recalcularea pensiilor prin trecerea în cadrul sistemului public reglementat de L. nr. 1. s-a aplicat atât femeilor cât și bărbaților.
În lumina acestor considerente, Curtea respinge cererea de sesizare a C. E. de Justiție formulată de reclamantă și având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 427 din26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu,s-a respins acțiunea formulată de contestatoarea B. M. în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. S., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că contestatoarea este pensionară, beneficiind de o pensie de serviciu în baza art. 68 din L. nr.567/2004, ca fost angajat în serviciile auxiliare ale justiției.
Urmare a adoptării L. nr.1. pensia de serviciu a devenit pensie, în înțelesul L. nr.1., iar pensia contestatoarei a fost recalculată conform acestei din urmă legi, suferind o reducere.
Se susține că această reducere încalcă atât constituția, cât și art. 1 din
Protocolul adițional nr.l la C., întrucât îi afectează dreptul de proprietate asupra pensiei; se încalcă principiul neretroactivității legilor și principiul nediscriminării, pentru că dificultățile economice ale statului se răsfrâng asupra unui grup restrâns de pensionari (care își văd redusă pensia) în timp ce ceilalți pensionari nu suportă nici o reducere (cauza Buchen c/a Cehia, pronunțată de C. în 2002).
Niciunul dintre aceste argumente nu este întemeiat.
În primul rând, prin L. nr.119/201 O categoriile de pensionari vizate nu și- au pierdut dreptul la pensie, ci le-a fost afectat doar cuantumul pensiei, măsura fiind impusă de resursele sistemului de pensii și de indicatorii socio - economici care arată nivelul de sustenabilitate al acestui sistem.
Chiar Curtea E. a D. O. sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor, a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul
"privării de proprietate" (hotărârea din (...) A. O. c/a Spaniei).
Necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și interesele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, se reflectă și în structura art. 1 din Protocolul nr.l și se concretizeazăîn necesitatea existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Ca urmare, verificarea acestui echilibru presupune analiza diferitelor interese în cauză și a condițiilor socio - economice generale care au impus luarea măsurii respective.
De asemenea, Curtea E. a admis că, statele au posibilitatea de a aduce anumite limitări (în cazul despăgubirilor acordate) raportat la situatia sa economico - financiară. În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. lStatul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul sau de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărârea din
8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. A., hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). Spre exemplu, in materie de pensie, Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard- Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005). Având in vedere marja mare de manevră recunoscută statului de C., am tinde să spunem ca numai in circumstanțe cu adevărat excepționale s-ar putea ajunge la încălcarea C.
În consecință constatarea anterioara a constituționalității L. 118/2010 nu împiedica judecătorul național sa verifice daca aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare C. Aceasta verificare nu poate face abstracție de jurisprudența C. In materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești o pensie într-un anumit cuantum.
Necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și interesele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, se reflectă și în structura art. 1 din Protocolul nr.1 și se concretizează în necesitatea existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Ca urmare, verificarea acestui echilibru presupune analiza diferitelor interese în cauză și a condițiilor socio - economice generale care au impus luarea măsurii respective.
În ceea ce privește retroactivitatea s-a reținut că L. nr.1. produce efecte numai pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul pensiei, nefiind afectate sumele obținute cu titlu de pensie de serviciu anterior intrării în vigoare a legii.
Nici principiul nediscriminării nu este încălcat întrucât prin recalcularea pensiei impusă de L. nr.119/201O sunt afectate pensiile tuturor persoanelor aflate în situații similare (beneficiari ai unor pensii de serviciu), iar pensia recalculată este identică cu cea prevăzută pentru toate categoriile de pensionari, conform L. nr.1..
De altfel, asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.873/20 10 prin care s-a reținut că dispozițiile L. nr.119/20 10 sunt constituționale.
Invocarea unor hotărâri de admitere a contestațiilor în cazuri similare
(hotărâri chiar irevocabile) nu constituie un argument pentru admiterea acțiunii întrucât în sistemul juridic românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Contestatoarea a susținut că suspendarea H.G. nr.73712010 de către instanța de contencios administrativ ar lipsi de temei decizia atacată. Nici această susținere nu este întemeiată întrucât din decizia atacată rezultă clar că aceasta a fost emisă în baza Legilor 11912010 și nr.1. care sunt în vigoare și nemodificate sub acest aspect, așa încât suspendarea normelor de aplicare nu produce nici un efect asupra deciziilor atacate.
În ceea ce privește cuantumul pensiei stabilite în baza L. nr.11. contestatoarea nu a invocat și nici nu a dovedit greșeli de calcul sau omisiunea unor venituri astfel că, nici sub acest aspect, contestația nu este întemeiată.
În ceea ce privește petitul subsidiar prin care s-a invocat abrogarea legii nr.567/2004 numai prin L. nr.263/2010, tribunalul a arătat că dispozițiile privind pensia de serviciu au fost abrogate implicit prin L. nr.119/20 1 O și doar abrogarea expresă s-a făcut ulterior.
Pentru toate aceste motive, s-a respins contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței iar în urma rejudecării admiterea contestației, anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 1. din (...) și obligareaintimatei C. J. de P. S. să-i plătească drepturile de pensie potrivit deciziei de stabilire a pensiei de serviciu nr. 1. din (...).
În motivele de recurs a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii.
Cu privire la considerentele din hotărâre potrivit cu care, prin reducerea pensiei nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. arată că deși instanța recunoaște prerogativa judecătorului național de a verifica în ce măsură sunt încălcate normele comunitare în raport de legislația internă, în situațiile concrete deduse judecății, precum și caracterul de "bun" al creanței rezultând din dreptul la pensie, apreciază generic și abstract că această ingerintă nu este de tipul "privării de proprietate", făcând trimitere la cauza A. O. ela Spaniei - hotărâre a din (...), și la cauze din jurisprudența C. prin care acest for a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiilor sau altor drepturi de asigurări sociale fără ca acestea să fie considerate încălcări ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1( pagina 3 ultimul paragraf din sentintă - T c. Suediei, Iankovic c Croației 12 octombrie 2000, Dontalewski c Polonia 15 iunie 1999 etc.).
Instanța a reținut ca stare de fapt doar că recurenta este pensionară, beneficiind de o pensie de serviciu în baza art. 68 din L. nr. 567/2004 ca fost angajat în serviciile auxiliare ale justiției, că pensia de serviciu a devenit pensie în înțelesul L 1. ca urmare a aplicării L. nr.1. și că a suferit o reducere, însă nicăieri în cuprinsul hotărârii nu se face o analiză a măsurii în care ingerința statului, prin această reducere a pensiei, a respectat criteriul de proporționalitate ce rezultă din structura art. 1 al Protocolului adițional la C.
Simpla afirmare a unui principiu general și abstract al normei comunitare, chiar reiterat, neurmată de analiza pe care tocmai regula o impunea a fi făcută în concret, face ca hotărârea să fie netemeinică tocmai prin lipsa acestei analizei impuse de principiul enunțat chiar de instanță.
De asemenea, legat de marja de manevră recunoscută statelor de C. - la care se face referire - instanța, se mărginește să teoretizeze fără a preciza ce înțelege prin circumstanțe cu adevărat excepționale în care s-ar putea ajunge la încălcarea C. și de ce nu consideră situația dedusă judecății ca fiind cu adevărat excepțională.
In speță, analiza măsurii în care ingerința a afectat sau nu interesul privat, trebuia să plece în primul rând de la efectul reducerii, prin compararea cuantumului pensiei de serviciu cu cel rezultat în urma aplicării legislației naționale. Dacă instanța ar fi făcut un simplu calcul matematic ar fi observat că în speță este vorba de o reducere de 72% ori în nici una din hotărârile C. considerate relevante de instanță, procentul de reducere nu a depășește 50%. Face excepție cauza Callejas c Spaniei, care nu poate fi un argument în raport de situația concretă din prezenta cauză, deoarece reducerea de 66% din cauza Callejas c Spaniei a fost necesară pentru că se depășea plafonul maximal stabilit de lege pentru pensiile publice.
Nici cauza A. O. ela Spaniei - hotărârea din (...) la care face referire instanța, nu este relevantă în speță deoarece se referă la pierderea unei pensii complementare, ori în ce o privește a fost afectată pensia principală. Cum în speță, reducerea pensiei cu 72 % este substanțială a fost afectată însuși substanța dreptului, care, tot potrivit jurisprudenței C. (cauza M. cla A.), face ca acesta să devină iluzoriu.
Pe de alta parte, in analiza de proporționalitate trebuie ținut cont de caracterul temporar al măsurii, ori este evident că prin măsura respectivă măsura de reducere este definitivă, fiind încălcat art.l din Protocolul adițional nr.
1, aspect pe care instanța l-a ignorat.
Cu privire considerentele din hotărâre privitoare la retroactivitate și discriminare instanța reține că în ce privește retroactivitatea ,,L. nr. 1. produce efecte numai pentru viitor și numai în ce privește cuantumul pensiei, nefiind afectate sumele obținute cu titlu de pensie de serviciu anterior intrării în vigoare a legii", iar cu privire la discriminare retine că " nu este încălcat principiul nediscriminării deoarece prin recalcularea impusă de L. sunt afectate pensiile tuturor persoanelor aflate în situații similare (beneficiari ai pensiilor de serviciu) iar pensia recalculată este identică cu cea prevăzută pentru toate categoriile de pensionari, conform L. nr. 1." și că asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin D. 8., instanța redând în hotărâre motivarea C. C. cu referire în esență la faptul că pensiile speciale au două componente, una contributivă și un supliment din partea statului, supliment a cărui acordare ține de politica statului, astfel că eliminarea pensiilor speciale poate fi făcută din rațiuni legate de criza economice dar și pentru eliminarea inechităților din sistem. In continuare se face referire la considerentele C. C. privind neretroactivitatea și definirea conceptului de drepturi câștigate precum și Ia decizia nr. 458/2003 cu concluzia că L. nr.1. nu contravine art. 15 alin.2 din Constituție iar eliminarea suplimentului nu constituie expropriere nefiind afectată partea contributivă.
Cu privire la lipsa discriminării instanța redă argumentele din decizia C. referitoare la justificarea menținerii pensiei de serviciu a magistraților.
Argumentele de mai sus sunt nefondate deoarece:
1. Cu privire la neretroactivitate, tot Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr.375/2005, nr. 5. și 12012007, toate ulterioare deciziei invocate de instanță(458/2003) în sensul că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, respectiv că în cazul recalculării trebuie plătit cuantumul mai mare iar dacă în urma recalculăriiacesta este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată.
Totodată hotărârea instanței contravine principiului dreptului câștigat, consacrat de Curtea de Justiție a U. E. care a statuat că: "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse"(cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocationsfamiliales - 32/76 și Mario Viva v Fonds National de R. des Ouvriers Mineurs - 83/87)
2. Referitor la argumentul că a fost afectat doar suplimentul acordat de stat și nu componenta contributivă a pensiei instanța ignoră practica recentă C. cauza Stec și alții contra R.U. al Marii Britanii ((...)) RTDH 2006, în care C. a hotărât că prestațiile sociale intră sub incidența art.l din Protocolul nr.l al C. E. a D. O., fiind asimilate bunurilor - obiect al dreptului de proprietate. Curtea E. a decis că prestațiile sociale constituie obiect de protecție, indiferent de natura contributivă sau necontributivă a acestora față de M. c/a 4- A. din 1972. Astfel, nu se mai face distincție între beneficiile de natură contributivă față de cele de natură necontributivă și că esențial este să se păstreze proporționalitatea respectiv justul echilibru între interesul general și cel privat, contrar fiind afectată substanța dreptului. De altfel chiar în cauza M. c/a A. Curtea a reținut că reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului.
Că argumentul instanței este nefondat rezultă și din faptul că pentru unele categorii cum sunt militarii sau polițiștii partea contributivă nu există sau este nesemnificativă deoarece nu au fost plătite contribuții sau acestea au fost stabilite în cote mult mai mici astfel că ar însemna, folosind logica instanței ca acești beneficiari să nu beneficieze, ca urmare a anulării suplimentului de pensie respectiv aceasta să fie proporțională cu contribuția plătită. Cu toate acestea procedura de recalculare a pensiilor acestor categorii de beneficiari a fost făcută fără vreo legătură cu contribuția.
3. De asemenea, argumentul instanței că nu este încălcat principiul discriminării deoarece pensia recalculată este identică cu cea prevăzută pentru toate categoriile de pensionari, conform L. nr.1. și că eliminarea pensiilor speciale prin L. nr. 1. s-a făcut pentru eliminarea inechităților din sistem este nefondat, deoarece L. nr. 1. și HG 7. instituie un mod de recalculare diferit și discriminatoriu comparativ cu alți beneficiari ai pensiei de serviciu, spre ex in ce privește pensiile militarilor și polițiștilor, ceea contravine art. 14 din C. E. a D. O..
Astfel de deși prin L. nr. 1. s-a urmărit eliminarea pensiei de serviciu și eliminarea inechități lor L. 1.1 și HG 7. instituie un mod de recalculare diferit și discriminatoriu comparativ cu alți beneficiari ai pensiei de serviciu, spre ex pentru pensiile militarilor și polițiștilor fapt ce contravine art. 14 din C. E. a D. O..
Discriminarea este evidentă prin folosirea unui stagiu complet de cotizare diferit, cu mult mai redus in favoarea militarilor precum și ignorarea tocmai a principiului contributivității, respectiv a cote lor de contribuție mai mici plătite de militari si polițiști comparativ cu celelalte categorii de beneficiari ai pensiilor speciale printre care și cea a subsemnatei. Ori deși cotele de contribuții au fost mai mici, HG 735/2010 cuprindea reglementări mai favorabile acestei categorii de beneficiari.
Inechitatea respectiv discriminarea este evidentă și în ce privește data de la care s-a făcut punerea în plată a pensiilor recalculate (30 de zile în ce privește unele categorii printre care și cea a recurentei față de 6 luni cât a fost prevăzut inițial pentru pensiile militarilor și polițiștilor conform HG 735/2010.
Ca urmare, beneficiarii pensiilor supuși recalculării conform HG 735/2010, au continuat și continuă să primească cuantumul pensiilor speciale deoarece suspendarea Hotărârii de G. nr.735/2010 a fost decisă cu caracter irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin D. nr. 38 din 7 ianuarie 2011 pronunțată în dos. nr. (...).
Discriminarea există și în raport de persoanele pensionate conform L. nr.
1., deoarece potrivit art. 180 alin 7 din L. nr.1. în cazul în care din recalculare ca urmare a aplicării L 1., cuantumul pensiei era mai mic decât cel stabilit potrivit legislației anterioare se păstrează în plată cuantumul mai avantajos.
Hotărârea instanței este nefondată având în vedere că raportul juridic de asigurări sociale s-a născut sub imperiul legii nr. 567/2004 art. 68. Potrivit ipotezei din alin. 3, pensionarea la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 ani se putea face cu condiția unei vechimi în funcție de cel puțin 25 de ani, iar potrivit alin 14 pensia are regimul unei pensii pentru limită de vârstă. Ca atare vechimea în funcție de 25 de ani este echivalentul stagiului de cotizare din L. nr.
1..
L. nr. 1. a modificat condițiile stabilite în ipoteza din art. 68 alin 3 din
L567/201O, ceea ce este inadmisibil, deoarece raportul juridic s-a născut în ipoteza normei juridice în vigoare la data pensionării, iar prin trimiterea la stagiul de cotizare din LI9/2000, a fost modificat implicit stagiul de cotizare de 25 de ani recunoscut ca suficient pentru a considera pensia de serviciu ca echivalenta a pensiei pentru limită de vârstă. In consecință, pensia stabilită în urma recalculării a devenit de fapt pensie anticipată, deoarece calculul s-a făcut la un alt stagiu de cotizare (de 29 ani și 9 luni).
Ca urmare, prin L. nr.119/201O a fost încălcat principiul neretroactivității deoarece raportul juridic s-a născut în ipoteza și dispoziția normei juridice anterioare și nu poate fi modificat fără încălcarea acestui principiu.
Mai trebuie observat și faptul că în raport de situația concretă, întrucât potrivit legii 1., vârsta de pensionare era de 59 ani și 9 luni, a fost lipsită de posibilitatea de a opta între continuarea activității (timp de cel puțin încă 3 ani), perioadă care i-ar fi adus venituri salariale cel puțin la nivelul pensiei anterior recalculării, și pensionarea în condițiile nou create ca urmare a aplicării L. nr.1.. Modificarea regimului de pensionare a creat inechități ori înlăturarea unei inechități nu se poate face prin creare altora.
Instanța de fond nu a observat nici faptul că la data deciziei de recalculare, atât legea specială, L. nr.567/2004 prin art. 68 alin 15 dar și L. nr.1. prin art. 180 alin 7, consacrau dreptul la opțiune a pensiei mai avantajoase, așa încât punerea în plată a pensiei recalculate este nelegală.
Întrucât L. nr. 1. nu a anulat dreptul la opțiune, plata pensiei recalculate, fără ca intimata să-i dea posibilitatea exercitării dreptului la opțiune, contravine dispozițiilor suscitate.
Faptul că ICCJ a dispus suspendarea aplicării HG 735/2010 creează cel puțin îndoiala că HG 7. este nelegală, cu atât mai mult cu cât au fost admise de alte instanțe cereri de anulare a HG 7. (sentința civilă nr.491/2010 a C. de A. C. - minută depusă la dosar).
Cu toate acestea instanța a expediat laconic această problemă fără a o argumenta, reținând că "rezultă clar că aceasta a fost emisă în baza Legilor 1. și
1., care sunt în vigoare și nemodificate, așa încât suspendarea normelor de aplicare nu produce nici un efect asupra deciziilor atacate"
Că hotărârea a fost dată în aplicarea L. nr.119/201O, este un truism însă instanța era chemată să expună argumente juridice în susținerea afirmației, procedând la o interpretare sistematică a textelor legale cu care să justifice de ceconsideră legală hotărârea, neavând- relevanță faptul, că recurenta a acționat pe altă cale pentru constatarea nelegalității hotărârii.
Pârâta C. J. de P., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului canefondat.
Prin Î. civilă nr.42 din 31 mai 2012 pronunțată în dosar nr. (...), Curtea de
A. A. I. având în vedere adresa Inaltei Curți de C. și Justiție prin care se comunică că prin Î. nr.2339/4 mai 2012 I.C.c.J. a admis cererea de strămutare a cauzei formulate de reclamanta și s-a dispus strămutarea pricinii la Curtea de A. C., instanța a luat act de dispozițiile acestei încheieri, drept pentru care în temeiul art.40(3) C.proc.civ. a dispus scoaterea de pe rol a pricinii și trimiterea dosarului la Curtea de A. C.
Dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta B. M. împotrivasentinței civile nr. 427 din 26 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarnr. (...) contestație decizie de pensionare a fost înregistrat la Curtea de A. C. subnr.(...).
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale
C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C. europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce sesuportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C. europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
României s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiectiveinvocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucâtrațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei.
Reținând și că în cauză recurenta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate decât reducerea grava a cuantumului pensiei, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că, prin raportare la cuantumul pensiei recalculate în comparație cu pensia medie pentru limită de vârstă, nu se poate constata că reclamanta ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Referitor la jurisprudența apreciată de recurentă ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 735/2010. Astfel, prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susțineimposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurenta este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia de serviciu la pensia publică bazată pe L. nr. 1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de
Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 427 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G. L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 1164/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3367/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
