Decizia civilă nr. 156/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 156/R/2012
Ședința ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâtul M. A. N. în nume propriu și reprezentant legal al DIRECȚIEI F. CONTABILE - SERVICIUL DE P. M. ȘI DREPTURI SOCIALE împotriva sentinței civile nr. 3269 din 17 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat O. Ș., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 09 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3269 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția inadmisibilității, excepție invocata de paratul M. A. N.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantului O. I. Ș., formulată în contradictoriu cu pârâtul M. A. N. - D. F. C.-secția pensii militare, și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 59283/(...) și menținerea în plată a deciziei nr. 0103907/(...).
A fost respinsă ca nedovedită cererea reclamantului privind obligarea pârâtului M. A. N. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a respins ca nefondată excepția inadmisibilității, având în vedere că L. 263/2010 prevede că începând cu data de 23 decembrie 2010, se înființează în subordinea MAPN, MAI și SRI o nouă structură organizatorică responsabilă cu pensiile, respectivele case de pensii sectoriale, fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate, însă nu stipulează și desființarea acestora din urmă.
Deși L. 263/2010 prevede că atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale trebuiau stabilite prin hotărâre a G. adoptata în termen de 30 de zile de la data publicării L. (20 decembrie 2010), respectiva hotărâre de G. a fost adoptată doar pe data de 16 martie 2011, fiind publicată în Monitorul Oficial pe 24 martie 2011.
La art. 150 alin 2 din L. nr. 263/2010 se arată că" Organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de C., respectiv a comisiilor decontestații care funcționează în cadrul M.ui A. N., M.ui Administrației și Internelor șl Serviciului Român de I. se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei șl protecției sociale, ministrului apărării naționale, ministrului administrației și internelor și directorului Serviciului Român de I., în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi..",după ce în prealabil,la alin, 1 s-a prevăzut că respectivele comisii de contestații „. organisme de verificare, care examinează și hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale și urmăresc aplicarea corectă a legislației referitoare la pensiile publice."
Tot ca nefondată urmează să fie respinsă și excepția lipsei de obiect.
A motivat că cererea reclamantului este rămasă fără obiect având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr.1. a fost abrogata HG nr.
735/2010 ce prevedea procedura de calcula pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special; din sistemul administrației penitenciarelor, iar potrivit dispozițiilor art.1 alin. 1 din OUG nr.1/(...) au fost stabilite noi termene și criterii de recalculare a pensiilor militare.
Î.-o atare situație dispozițiile OUG nr.1. prevăd că pensiile militare se revizuiesc din oficiu, cal mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, împotriva acestor decizii urmând să curgă alta termene.
Chiar în întâmpinarea formulată pârâta recunoaște că decizia contestată nu și-a încetat efectele susținând că nu le mai produce până când pensia contestatorului nu va fi revizuită din oficiu.
Nici faptul că începând cu luna februarie 2011 reclamantul a încasat pensia avută anterior și a primit diferența de pensie neîncasată pentru luna ianuarie 2011 nu conduce la concluzia că decizia contestată a fost anulată
și nu produce efecte în condițiile în care nu a fost emisă o altă decizie, așa cum prevăd dispozițiile legale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat acțiunea ca întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Partea reclamantă a beneficiat de o pensie de serviciu stabilită prin decizia emisă de pârâtă.
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza L. nr.1. (art.1 lit. h), pensia fiind redusă la doar 31%.
Potrivit art.1 alin.1 lit. h din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 din L. nr.1. „P.le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.
În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.";
Deci, pârâta Casa de pensii a aplicat direct prevederile L. nr.1..
Se impune analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Instanța de față se consideră îndrituită însă să examineze C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv jurisprudența C. E. a D. O. în acest domeniu.
Curtea Constituțională este, potrivit dispozițiilor art.1 si 2 din L. nr.47/1991 privind organizarea și funcționarea C. C., garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor P.ului și a ordonanțelor G.. Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea C. are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea. D., instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care R. și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările C. C. a
României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate. Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispoziții internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.11 alin.3 din L. nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora. In cazul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, este posibilă formularea unor noi excepții, iar Curtea Constituțională poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioara, la admiterea acestora, chiar dacă anterior s-a pronunțat în sensul constituționalității.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit C.i în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu C. și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i.
Este imposibil să nu fie remarcată încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional ale C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art.14 din C., pentru considerentele prezentate în continuare.
În demersul stabilirii existenței violării prevederilor C.i, este de reținut, sub aspect preliminar, că potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C.
„(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
(2) Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
De asemenea, conform art.14 din C. „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.
Pornind la efectuarea verificării (testării) respectării acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională este obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența C. E. a D. O., a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de C. A. jurisprudență are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, D. nr.81/1994 a C. C.).
În consecință, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la C. coroborat cu art.14 din aceasta, se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea decela „in concreto";:
1. dacă partea reclamantă deține un „. existent;
2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului;
3. dacă ingerința îndeplinește condițiile: (3.1) legalității; (3.2) a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; (3.3) a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4) a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5) a nediscriminării.
În cele ce urmează, sunt examinate punctual aceste condiții.
Natura juridică distinctă a pensiei de serviciu față de pensia de drept comun și calitatea de „. a pensiei de serviciu.
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare, este eronată amestecarea acestor noțiuni eterogene și susținerea eclectică și vădit greșită, că pensia de serviciu, derogatorie de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de la stat.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în C. Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la C., ca bunuri proprietate individuală. Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al P. nr.1 și art.14 din C., indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (C. Andrejeva v.
Letonia, în care s-a reținut încălcarea art.14 din C. coroborat cu art. 1 al P. nr.1).
Art.1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. Însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al P. nr.1 și art.14 din C., pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Deși, prevederile art.1 al primului Protocol adițional se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială și a felului în care este finanțat fondul de pensii respectiv (C. Wieczorek v. P.).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „. în sensul art.1 al P. nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare
(cauzele Gauygusuz v. A. și Buchen v. Republica Cehă).
Rezultă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române
(serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „., partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Este inacceptabil argumentul, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente. D., Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă
(prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.1 al P. nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. Grecia).
Reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, R. v. P., Wieczorek v. P.).
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din L. nr.1.
(menținute și prin art.196 lit. i din L. nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, inclusiv a părții reclamante (deși aceasta continua să îndeplinească condițiile de acordare a pensiei de serviciu - spre deosebire de C. R. v. P.), reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. A. chiar dacă acest „. (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („.) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate. Î.-adevăr, este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum. Iar testulde proporționalitate a ingerinței constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă. Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 31%, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Rezultă, că trebuie procedat la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de C.
(3.1.)legalitatea; (3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale; (3.3.)proporționalitatea rezonabilă a ingerinței
(mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5.)nediscriminarea.
Înainte de a putea fi pusă în discuție problema dacă a fost prezervat un „echilibru echitabil"; trebuie mai întâi să se stabilească dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, Iatridis v. Grecia, Wieczorek v. P.). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art.1-3 din L. nr.11., deci există o normă legală în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă
(cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia). Este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză (precum condamnarea pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu serviciul sau încetarea îndeplinirii condițiilor care permiteau păstrarea pensiei - cum ar fi nedepunerea declarației de lustrație), atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, R. v. P.).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor (L. nr.1.) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din L. nr.1., reluat și de art. 26 din L. nr.263/2010).
Devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate. A., a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al C.i.
Condiția legalității implică și imperativul ca legea să nu fie aplicată vădit eronat sau arbitrar. Curtea are putere limitată în a analiza aplicarea normelor legale interne, cu excepția cazului în care autoritățile naționale auaplicat prevederile legale vădit eronat sau arbitrar (cauzele Tre Traktorer v.
Suedia, Beyeler v. Italia).
Având în vedere că o aplicare retroactivă a legii înfrânge flagrant principiul securității juridice (care se aplică unei situații legale finalizate, indiferent dacă aceasta a fost stabilită printr-un act judiciar sau administrativ, inclusiv printr-o decizie de pensionare a cărui efect este definitiv - art.88 din L. nr.1. - C. Moskal v. P.), aplicarea retroactivă a legii (L. nr.1.) față de partea reclamantă reprezintă o aplicare vădit eronată și arbitrară.
Potrivit dispozițiilor art.1-2 și art.12 din L. nr.1., pensiile de serviciu
(drepturi vechi) devin automat, necondiționat și integral, pensii de drept comun, în înțelesul L. nr.1., născându-se aceste drepturi noi, cu același cuantum. Cu alte cuvine, modalitatea de redactare și voința legiuitorului este precisă și neechivocă: la art.1 stabilește stingerea drepturilor vechi
(pensiile de serviciu) concomitent cu nașterea drepturilor noi (pensiile de drept comun), echivalarea fiind totală (novație obiectivă legală), inclusiv sub aspectul cuantumului; aceste noi „pensii prevăzute la art.1"; sunt cele care se recalculează, potrivit art.3 alin.1 din lege.
Operațiunea de recalculare a dreptului nou (noua pensie de drept comun), prevăzută de art.3-4 din L. nr.119/200, vizează în mod expres cuantumul noii pensii de drept comun, „. la art.1"; din aceeași lege, deci se aplică unei „facta praeterita";. Deci, operațiunea recalculării este ulterioară novației obiective legale și vizează cuantumul noii pensii de drept comun aflată în plată, astfel cum aceasta a fost stabilită anterior.
Ori, pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăși substanța dreptului la pensie (reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate - C. M. v. A.), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare.
Î.-adevăr, „legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar … cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice, însă poate modifica regimul juridic al dreptului anterior … . acesta este un aspect care nu privește existența dreptului"; (Deciziile C. C. nr.3/1993, nr.5/1993). „Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite"; (D. nr.375/2005 a C. C.).
„Curtea reține că prin adoptarea L. nr.164/2001 s-a reglementat o nouă modalitate de calcul și de stabilire a pensiilor militare de stat. E., acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii";(D. nr.46/2002 a C. C.).
„De asemenea, legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare"; (D. nr.466/2004 a C. C.).
Rezultă că legea nouă de recalculare se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute (facta praeterita), cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Pensia specială apărții reclamante reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
În consecință, prin aplicarea retroactivă a normei de recalculare a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al C.i.
Art.1 al primului Protocol adițional presupune în mod inerent unscop legitim, în interes public (cauza Beyeler v. Italia). În mod obișnuit, este permisă o marjă de apreciere pentru statele supuse C.i, când este vorba de măsurile generale de strategie economică și socială. Curtea respectă, îngeneral, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cu excepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă.
În Expunerea de motive a L. nr.1., depusă de inițiator la P., există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice. Declarativ, aceste motive pot corespunde exigențelor scopului legitim, în acord cu interesul public.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință
(mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v.
Letonia și Buchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele John și alții v. Germania,
Wieczorek v. P.).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în C. R. v. P..
Cele două scopuri legitime invocate (asigurarea echilibrului bugetar în condițiile crizei economice și eliminarea privilegiilor) impun o analiză distinctă.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit. Principiul „bunei guvernări"; impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. P.).
Dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată C. (cauza Beyeler v. Italia). Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - L. nr.1.) rezultă expres și din dispozițiile art.6 și art.7 din L. nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate";, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări. Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)";, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare (D. nr.873/2010), deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
„În cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr- un act normativ de același nivel"; (D. nr.46/2002 a C. C.).
Se impune a fi subliniat că, în fața C.i, de esența legitimității ingerinței asupra dreptului de proprietate, este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Î.-o societatea democratică, regula este exercitarea neîngrădită a dreptului fundamental de proprietate, ingerința fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor cetățenilor nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege. D., eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestor măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate (D. nr.1414/2009 a C. C.).
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Deci, a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit. Așa cum s-a reținut și prin D. nr.20/2000 a C. C. și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale. Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Chiar dacă, în unele cazuri, reducerea parțială a pensiei nu s-a manifestat ca un control al folosinței bunului sau o expropriere, totuși, conform primei teze a primului alineat al art.1 al P. nr.1, trebuie determinat dacă a fost atins un echilibru echitabil între cerințele interesului general și cele ale protecției drepturilor fundamentale ale cetățeanului (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit).
Principiul „echilibrului echitabil";, între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat. În contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art.1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (C. Beyeler v. Italia). A., dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al P. nr.1 (C. Beyeler v. Italia). Părții reclamante nu i se poate reproșa conduita acesteia, deoarece aceasta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu. De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv L. nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Deci, partea reclamantă se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite. Ori, în urma supunerii părții reclamante la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit cu aproximativ
84%. Î.-adevăr, ingerința a fost dispusă intempestiv, peste noapte, fără acordarea a nici măcar a unui termen de grație rezonabil, printr-o normă tranzitorie (de pildă, termenul de 5 luni acordat militarilor și polițiștilor, prin art.4 alin.1 lit. a din L. nr.1.).
De asemenea, partea reclamantă a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, prin faptul că i-a fost redusă integral pensia de serviciu, iar nu proporțional cu ponderea acestor pensii în deficitul bugetului de pensii. Ori, este excesiv să se ceară cetățeanului pensionar să suporte integral cheltuieli discreționare ale bugetului de pensii.
Nediscriminarea. Când un stat decide prin propria sa voință săplătească pensii persoanelor în recunoașterea perioadelor de muncă ale acestora, atunci (fiind creată o bază legală suficient de clară în dreptul intern), îndreptățirea prezumată pentru un asemenea beneficiu cade sub incidența art.1 al P. nr.1 și art.14 din C. În aceste cazuri, de aplicare a acestor dispoziții, în care părții reclamante i-a fost negat total sau parțial un anumit beneficiu pe baze discriminatorii, textul relevat este ca această parte să fi avut un drept exercitat în baza legislației interne de a primi respectivul beneficiu, iar dacă statul decide să creeze o schemă de beneficii, trebuie să o facă într-o manieră compatibilă cu art.14 (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Conform jurisprudenței C., „discriminare"; înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații analoage.
„Fără justificare obiectivă și rezonabilă"; înseamnă că distincția în discuție nu urmărește un scop legitim sau nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauzele D.H. și alții v. Republica Cehă, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a stabilit că diferențele de tratament sunt discriminatorii și contrare art.14, dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile se bucură de un tratament preferențial și această distincție nu prezintă nicio justificare obiectivă și rezonabilă (cauzele Stubbings și alții v. Regatul Unit, Buchen v. Republica Cehă).
Trebuie să fie prezentate în fața C. motive extrem de importante pentru a justifica diferența de tratament (cauzele Schuler - Zgraggen v.
Elveția, Stec și alții v. Regatul Unit).
Î.-o cauză, Curtea a fost frapată de faptul că partea reclamantă aparținea unui grup de beneficiari ai unei pensii speciale (de invaliditate), a căror pensie specială a fost sistată, contrar situației celorlalți beneficiari ai acestui tip de pensie. S. legitim invocat, rezidând în dificultățile financiare ale fondului de pensii, nu se poate concilia cu împrejurarea că alți beneficiari ai acestui tip de pensie specială au continuat să primească aceeași pensie ca înainte de noua lege a pensiilor. A. diferență de tratament atrage lipsa justificării, în sensul art.14 și are o mare greutate în aprecierea proporționalității, în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 (C. Kjartan Asmudsson v. Islanda).
Și în speță de față, este de reținut faptul că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu (D. nr.20/2000 a C. C.), deoarece are o justificare obiectivă și rațională, fiind evident că aceasta poate fi eliminată doar dacă există o rațiune deosebit de puternică, neputând să se procedeze arbitrar.
În cauza a existat o gravă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din C.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, decizia contestată fiind contrară normelor prioritare și imperative ale C.i.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a respins cererea de acordare a acestora întrucât reclamantul nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M. A. N. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, în raport de menținerea în plată a pensiei militare de stat în anul 2011, conform OUG nr.1., până la revenirea deciziilor de recalculare.
S-a arătat că motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, în temeiul cărora a solicitat instanței anularea deciziei de recalculare a pensiei, au fost anterior supuse și atenției C. C. în cadril analizării obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr.119//2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În motivarea deciziei nr.871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din L. nr.1. atât în raport cu dispozițiile art.44 din Constituție cât și cu prevederile art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că în raport cu criticileformulate dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
În schimb, cu toate că decizia contestată nu produce efecte și acțiunea este lipsită de interes, instanța a reținut că în cauză este imposibil să nu fie remarcată încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din C.
Dispozițiile acestui text au fost interpretate și lămurite de Curtea E. a drepturilor O. în jurisprudența sa. Este de necontestat faptul că în numeroase decizii CE DO a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art.1 din Protocolul nr.1, ca drept de a primi o prestație socială.
Sub un prim aspect, critică aprecierile instanței de fond conform cărora „este inacceptabil argumentul potrivit căruia nu există ingerința asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente";.
În acest sens, contrar celor reținute de instanță, Curtea E., în cauza
Kjartan Asmundsson contra Islandei, a arătat că art. I din Protocolul nr. 1 garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurare nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale, într-un anumit cuantum, nu este apărat de C. și de protocoalele sale adiționale, atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult, acest cuantum nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale. A. este și ipoteza în discuție, deoarece pensia militară a fost acordată în considerarea calității titularului. fără a se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acestora.
În aceste condiții, chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „., pensia de serviciu reprezintă, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi. iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
În acest context (cauza Kechko contra Ucrainei) Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite din bugetul de stat, aceasta putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate să le plătească.
De asemenea în cauza Lelas contra Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă totodată a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului ci numai ceea ce s-a obținut s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, aceasta nu numai că nu a fost suprimată. așa după cum greșit a reținut instanța de fond. dar este în acord
și cu C. și protocoalele sale adiționale, Curte statuând că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil. prevederi legale noi care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație. cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. A. în această cauză, Curtea a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la recalcularea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu în pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și menținerii deficitului bugetar în limitele sustenabile.
În consecință instanța nu poate califica în cazul de față „. reclamantului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de convenție doar pentru perioada în care acesta are un fundament legal în dreptul intern. Or, în cazul de față se poate analiza numai protecția bunului reclamantului după data de (...), iar dreptul solicitat de reclamant în baza dispozițiilor legii anterioare mai are fundament legal în dreptul intern deoarece dispozițiile L. nr.164/2001 au fost expres abrogate prin L. nr.263/2010.
Jurisprudența CED O este constantă în acest sens, reținându-se că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum în considerarea marjei largi pe care o au la dispoziție.
În al doilea rând, teoria drepturilor câștigate nu-și găsește aplicare în cauza de față și nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că bunul a cărui protecție o solicită reclamantul este dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei și după data de (...), mai mult, această teorie nu are o reglementare constituțională și nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ.
În al doilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii potrivit L. nr.164/2011, întregul cuantum al pensiei militare de serviciu a fost plătit de la bugetul de stat fiind instituit un regim special, compensatoriu pentru categoriile socio-profesionale supuse unui regim special.
A. compensație nu are ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia (art. 47 alin.(2) din Constituție).
Prin urmare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea n vigoare a noii legi.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr.
458/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 24/(...), statuând că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituire sub imperiul legii vechi pentru contract de închiriere în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și sa reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
Ca atare textele de lege criticate, conformându-se dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție, afectează pensiile speciale doar pentru viitor, numai în ceea ce privește cuantumul acestora și nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării în vigoare.
În aceste condiții, neexistând un drept constituțional la pensie specială ca supliment financiar acordat în totalitate de stat, ci numaidreptul la pensie obținut în sistemul general de pensionare, chiar dacă pensia specială de serviciu poate fi încadrată potrivit îndreptării pe care Curtea E. a D. O. a dat-o art.1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale în noțiunea de „. acesta reprezintă, chiar din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Reclamantul O. Ș. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefundat, susținând că soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect este justificată numai în situația anulării sau revocării deciziei de concediere, iar menținerea în plată a pensiei militare de stat are caracter temporar.
În privința fondului, reclamantul a criticat dispozițiile L. nr.1. sun aspectul lipsei accesibilității și previzibilității lor, invocându-se și nerespectarea justului echilibru de proporționalitate prin reducerea pensiei sale cu 42%.
În fine, D. nr.871/2010 a C. C. nu împiedică examinarea aspectelor particulare a cauzei în raport de legislația comunitară.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va admite recursul pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
Neretroactivitate:
După cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin (2) din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr.
871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-apronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53
(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție
(referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
A., în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Având în vedere că în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. C. sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Nediscriminare:
În mod similar, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și
Justiție în D. nr. 29 din (...), nici referitor la discriminare instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..
Inger inț a s tatulu i :
Art. 1 din Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilorsale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
În jurisprudența sa Curtea E. a D. O. a statuat că art. 1 din Primul
Protocol la C. E. a D. O. cuprinde trei norme distincte. Prima dintre ele, care se exprimă în prima teză a primului paragraf și îmbracă un caracter general, fixează principiul dreptului la respectarea proprietății. A doua, care este menționată în cea de-a doua teză din același paragraf, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia normă, consemnată în al doilea paragraf, ea recunoaște statelor puterea, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general. Cea de-a doua și cea de-a treia normă, care vizează anumite exemple de atingere a dreptului de proprietate, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă (C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din
12 octombrie 2004, paragraf 39).
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 se reține că noțiunea de „. are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern
În numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf
39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), citată anterior, s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
În acest sens, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
De asemenea, în C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005
(paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat prevăzute de L. nr.164/2001 au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența reținută deprima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin L. nr. 1. s- a dispus recalcularea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale (analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83)
„statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi
„în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and
Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie
1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din
19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Î.ucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 164/2001. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându- se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1.. Î.ucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (diferențele aferente lunii ianuarie 2011 fiind restituite reclamantului).
Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamantul nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, drepturi care i-au fost restituite ulterior. În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiilor reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1.. Î.ucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.164/2001, Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire
(depusă în recurs), procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum de 1661 lei (fila 9 dosar fond), o pensie recalculată de
962 lei (fila 8 dosar fond) și o pensie revizuită de 1244 lei (fila 16 dosar recurs), procentul de diminuare fiind de 25,1%.
Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în R., care este de
860 lei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. Raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtul M. A. N., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantului, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 3269 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului O. Ș. în contradictoriu cu pârâtul M. A. N.
Menține celelalte dispoziții.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...). Jud.fond.P. R.a
| ← Decizia civilă nr. 691/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1656/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
