Decizia civilă nr. 4333/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

D. nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4333/R/2012

Ședința publică din data de 17 octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței civile nr. 7618 din 2 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. C. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs pe care le susține și oral. Cu cheltuieli de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 7618 din 2 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocata de parata C. J. DE P. C.

S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulata de reclamantul I. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prevederile art. 149 din

L. nr. 2. și art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța a constatat că art. 149 alin. 2 din L. nr. 2., alin. 1 al aceluiași articol stabilește o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, iar din punctul de vedere al aplicării legii în timp, această dispoziție legală este aplicabilă, întrucât a intrat în vigoare la data de

(...), iar decizia atacată a fost emisă în data de (...).

În speță reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.

Pârâta a invocat acest lucru în conformitate cu prevederile art. 109 alin.

3 din Codul de procedură civilă, respectiv prin întâmpinare, depusă înainte de primul termen de judecată.

În consecință, constatând că în speță, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 149 din L. nr. 2. și că fără îndeplinire acestei proceduri este inadmisibilă sesizarea instanței de judecată,s-a admis excepția inadmisibilității, iar acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. I. solicitândmodificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii cererii cum a fost formulata, în principal anularea deciziei de pensie nr. 1./(...), privind acordarea pensiei pentru limita de vârsta si munca și obligarea paratei la emiterea unei noi decizii de pensie, în sensul recalculării punctajului cuvenit pentru contribuțiile plătite la F. pentru pensia suplimentara, conform art.165 din L. nr.1., pe perioada anilor 1967 - 1997, iar în subsidiar casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În motivarea recursului a arătat că în data de (...), a înregistrat la C. C. sub nr. 180553/(...), o cerere de punere în executare a prevederilor D. civile nr.469/R/(...) pronunțata de Curtea de A. C. in D. nr.(...).

În baza hotărârii judecătorești precizate, Curtea de A. C. a dispus sa-i fie recalculata pensia, începând cu data de (...) cu luarea în considerare a sporurilor de 25% pentru vechime si 5% pentru fidelitate, aferente perioadei (...) - (...), conform adeverinței nr.5422/(...) emisa de S. E. S. C., respective a veniturilor evidențiate în adeverința nr.3548/(...), emisa de S. S. C.

C. C. a emis Decizia de pensie nr. 1./(...), decizie contestata în dosarul aflat pe rolul instanței.

Pârâta C. C. în antetul D. de pensie 1./(...), a precizat „Urmare a recalculării drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2OO5, începând cu data de (...), pentru pensionarul I. I., se stabilesc următoarele drepturi de pensie în sistemul public „

La subsolul D. 1./(...), C. C. a precizat:

„Prezenta decizie poate fi contestata în termen de 45 zile de la comunicare, la instanța judecătoreasca competenta „

În Decizia 1./(...) C. C. a făcut precizarea expresa ";Soluționat conform sentinței civile nr.2663/. si a D. civile nr.4., drepturile se acorda începând cu

(...)„.

În mod nelegal instanța de fond a susținut că „potrivit art.149 din L. nr.2. deciziile de pensie emise după data de (...), pot fi contestate in termen de

30 de zile de la comunicare, la C. C. de C. B..

Decizia de pensie nr. 1./(...), este emisa in baza L. nr.1., respective a

OUG nr. 4., fapt expres precizat in cuprinsul deciziei atacate.

Prin urmare, nefiind emisa nici o decizie de pensie in baza L. nr. 2., nu se putea aplica procedura administrativa prealabila fără caracter jurisdicțional prevăzuta la art.149 din lege.

C. C. de C., fiind investita pe prevederile L. nr.2. nu este competenta sa examineze deciziile de pensie emise in baza L. nr.1..

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite în temeiul L. nr. 3/1977, începând cu data de 1 aprilie 1997 prin decizia nr. 1..

Prin decizia civilă nr. 4. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.

(...), pârâta C. J. de P. C. a fost obligată la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a sporurilor de 25% pentru vechime și 5% pentru fidelitate, aferente perioadei (...) - (...), conform adeverinței nr. 5422/(...), respectiv a veniturilor evidențiate în adeverința nr. 3548/(...), drepturile de pensie în urma recalculării urmând a fi achitate începând cu data de (...).

Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 1. din 09 mai 2011, contestată în prezenta cauză, prin care s-a pus în aplicare hotărârea judecătorească maisus menționată, în sensul recalculării pensiei în temeiul OUG nr. 4., cu acordarea drepturilor recalculate începând cu data de 1 decembrie 2005.

Prin considerentele hotărârii recurate, prima instanță a reținut că este inadmisibilă contestația împotriva deciziei de pensie, raportat la faptul că în temeiul L. nr. 2., această competență ar reveni Comisiei Centrale de C., iar reclamantul nu a urmat procedura prealabilă.

Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit prevederilor art. 149 alin. 1 din L. nr. 2., deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., iar potrivit alin. 4 din același articol, deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. 1 sunt definitive.

Contrar celor reținute de instanța de fond în analiza excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții, deoarece decizia contestată nu a fost emisă ca urmare a unei cererii de pensionare sau de recalculare a drepturilor de pensie formulată ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

În speță, decizia contestată a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești, prin care pârâta a fost obligată să recalculeze pensia reclamantului în temeiul OUG nr. 4., astfel că procedura de contestare a acesteia, nu trebuia analizată în raport de un act normativ, respectiv L. nr. 2., care nu era în vigoare la data la care i s-au acordat drepturile de pensie recalculate - 1 decembrie 2005.

Astfel, potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 178 din L. nr. 2.,

„cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor soluționa conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensie";.

Prin urmare, procedura de contestare este cea stabilită de L. nr. 1., lege în vigoare la data la care s-au solicitat drepturile de pensie, respectiv decembrie 2005, care nu prevedea o procedura prealabilă atacării în instanță a deciziilor de pensie.

Ca atare, instanța de fond a apreciat greșit atunci când a concluzionat că în condițiile date, singura modalitate legală aflată la dispoziția reclamantului pentru contestarea deciziei de recalculare era cea de îndeplinire a noilor condiții impuse de L. nr. 2., astfel încât se impunea soluționare pe fond a litigiului.

Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței civile nr.

7618 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o casează în tot

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M.

Red.S.B. Dact.V.R./2ex. (...)

Jud.fond B. G. Z.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4333/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale