Decizia civilă nr. 1755/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1755/2012
Ședința din data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 79 din 09 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat D. R., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat D. R., avocat H. L., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente C. J. de P. C.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat D. R. a depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise, la care a fost anexată împuternicirea avocațială a reprezentantului acestuia, av. H. L..
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar devizul justificativ al cheltuielilor de judecată și chitanța prin care face dovada achitării acestora și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat D. R. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinare și concluziile scrise depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în datade (...) reclamantul D. R. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C. solicitând instanței să oblige pe aceasta din urmă ca la calcularea drepturilor cu titlu de pensie, să ia in considerare datele cuprinse in adeverința nr. 353/(...), emisă de către S. P. S. B., cu plata diferențelor de sume rezultate dintre pensia achitată si cea recalculată, începând cu (...), cu cheltuieli de judecată.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 7., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. R., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să ia încalcul la punctajul mediu anual si a cuantumului pensiei a sporului de acord menționat în adeverința nr. 353/(...) emisă de .C. P. S. B., începând cu data de (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată T. a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 353/(...) eliberată de către S. P. S. B. din care rezultă că aceasta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din O.U.G. nr. 4.. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000, a admis în parte acțiunea, conform dispozitivului.
Drepturile au fost acordate începând cu data de (...) care este luna următoare datei introducerii cererii de recalculare la sediul pârâtei.
Întrucât pârâta s-a aflat în culpă procesuală, conform prevederilor art. 274
C.pr.civ., a fost obligată să achite reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitând admiterearecursului și modificarea sentinței recurate. Motivând recursul, pârâta învederează instanței faptul că din 2011 se aplică Legea nr. 263/2011 a pensiilor, ale cărei Norme de aplicare sunt cuprinse în H.G. nr. 257/2011. În Anexa nr.15, pct. VI din noul act normativ în vigoare sunt excluse expres din calculul pensiei, nefiind luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; alte sporuri care nu au avut caracter permanent. În data de (...), intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare șiconcluzii scrise (f. 6-7), prin care a solicitat respingerea recursului promovat de C. J. de P. C. ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat. Potrivit art. 107 alin. 3 din Legea 2., pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Prin dispozițiile art. 165 al. 1 și 2 din același act normativ, legiuitorul a statuat că „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă…La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. Constituie sporuri cu caracter permanent( pct. 5 din Anexa nr. 15 a HG nr. 257/2010 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a L. nr. 2.), în conformitate cu prevederile L. nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale: sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I); sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă. Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor L. nr. 49/1992. Mai mult, conform pct.VI din aceeași anexă „ nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiileacordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent. Reclamantul își întemeiază pretențiile deduse judecății pe adeverința nr. 353/(...), emisă de către S. P. S. B., care atestă că acesta a beneficiat în perioada octombrie 1983 - aprilie 1990 de venituri suplimentare, constând în spor acord global și premii. În contextul legal evocat, Curtea consideră că reclamantul nu este îndreptățit să i se stabilească pensia în raport de veniturile care nu au avut un caracter permanent, și nici în raport de cele care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, respectiv de veniturile realizate cu titlu de premii, în caz contrar încălcându-se intenția expresă a legiuitorului. Referitor la veniturilor realizate în acord, Înalta Curte de Casație și Justiție,prin decizia nr. 19/(...) dată în soluționarea unui recurs în interesul legii îndosarul nr. 18/2011, a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea { H. "lnk:L(...)%2019%2.%200" o "Lege nr. 19/2000 - Parlamentul României" | 19/2000} privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din O. de urgență a G. { H. "lnk:O(...)%204%2.%200" o "O. de urgență nr. 4. - Guvernul României" | 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat „. de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii { H. "lnk:L(...)%2057%2.%200" o "Lege nr. 57/1974 - Marea Adunare Națională" | 57/1974}, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor dinsistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. „ Reținând că reglementarea legală din legea nr. 19/2000, privind recalcularea pensiilor din sistemul public pe baza veniturilor realizate în acord global, a fost reiterată de o manieră identică în conținutul L. nr. 2. și având în vedere recursul în interesul legii evocat anterior, Curtea opinează că, prin analogie, concluziile reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt aplicabile și în cazul cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe venituri realizate în acord global, formulate sub imperiul dispozițiilor L. nr. 2.. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că solicitarea reclamantului de valorificare a veniturilor realizate în acord global este una justificată. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei. Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă, va fi obligată pârâta C. J. de P. C. să achite reclamantului suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar(f. 9). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 79 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului D. R. suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. D. G. S. D. A. B. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
← Decizia civilă nr. 638/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 692/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|