Decizia civilă nr. 2114/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2114/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C.A G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat G. A., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat C. I. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 aprilie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare pe care reprezentantul acestuia arată că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 216 din 12 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea exercitata de către reclamantul G. A., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință pârâta a fost obligată la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în considerare a tuturor sporurilor și veniturilor salariale, cu excepția sporului de echipa pentru anul 1990, menționate în adeverința nr.(...) emisă de SC R. 16 F. SA
- C.-N., începând cu data de (...), precum și plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul este beneficiar al unei pensii pentru munca depusă și limita de vârstă.
Pârâta nu a luat în considerare la stabilirea pensiei veniturile de natură salarială atestate prin adeverința nr. (...) eliberată de S. R. 16 F. S.A, obținute de reclamant pentru munca prestată și pentru care, potrivit mențiunii exprese din adeverință, s-a plătit CAS-ul și contribuția pentru pensia suplimentară.
Prevederile art. 78 al. 4 din L. nr. 19/2000 stabilesc în mod expres că punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Or, aceasta este tocmai situația în care se află reclamantul, fiind dovedit prin adeverința mai sus menționată că acesta a realizat anumite venituri brute iar pentru acestea s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, împrejurare în care refuzul pârâtei de a calcula pensia reclamantului în conformitate cu aceste venituri este nelegal.
Veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de către angajați trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei și conform art. 3 lit. l și n, art. 95 din L. nr. 2. iar la stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să țină cont de principiul contributivității.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. art. 78 al. 4 din L. nr.
19/2000, art. 3 lit. l și n, art. 95, art. 154 din L. nr. 2., instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că adeverința cu cuprinde spor de șef de echipă.
Potrivit L. nr.263/2011 Anexa nr.15 pct.VI se exclud expres aceste sume din calculul pensiei. Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord, participarea la beneficii, premiile anuale și cele di cursul anului, diurnele de deplasare, drepturile de autor, formele de retribuire pentru orele suplimentare, compensațiile acordate conform Decretului nr.46/1982 și Decretul nr.240/1982, alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Reclamantul G. A., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cu păstrarea in totalitate a prevederilor sentinței civile atacate.
Arată că din probele depuse la dosarul cauzei, Cartea de munca seria
AH nr.1. si Adeverința nr.(...) eliberata de S. 16 F. SA C., rezulta ca in perioada (...)- (...), a fost angajatul societății si a realizat si beneficiat de venituri lunare suplimentare reprezentând: spor acord global, ore peste program, spor noapte, majorări tarifare de retribuții, indemnizații, premii, spor toxicitate, etc.
In adeverința se precizează de către angajator ca aceste venituri suplimentare au făcut parte din baza lunara de calcul pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.38911972, in baza căruia angajatorii au fost obligați sa vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut lunar realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma in care s-au realizat aceste venituri.
Angajatorul precizează ca pe toata perioada menționata in adeverința s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentara fiind indicate temeiurile legale in baza căruia au fost acordate aceste venituri lunare.
Prin L. nr.49/1992 - care a modificat prevederile art.1 din Decretul nr. 389/1972 a fost menținuta plata CAS-ului la bugetul statului, fiind modificat doar cuantumul procentelor privind plata CAS-ului.
In sensul mai sus au statuat si prevederile Ordinului nr.680/2007 si ale L. nr.250/2007 care au modificat si completat prevederile art.23 si art.78 din L. nr.19/2000.
Prin Adeverința nr.(...), angajatorul a detaliat veniturile lunare (sporurile) acordate pe întreaga perioada lucrata, nominalizând fiecare spor acordat in rubrica distincta: spor acord global, ore suplimentare, spor toxicitate, deplasări, spor de noapte, premii, etc. Sunt precizate in adeverința sumele acordate in cazul fiecărui spor cu precizarea temeiurilor legale in vigoare de la data acordării sporurilor.
Susținerea paratei C. de P. C. - conform căreia "nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale" nu are temei legal.
De reținut: ca pentru munca in acord, ca de altfel pentru orice venit suplimentar realizat, CAS-ul a fost plătit in procent de 15% conform Decret
389/1972, pana in anul 1992, după care CAS-ul a fost plătit in cotele stabilite de L. nr.49/1992, care a modificat art.1 din Decretul 389/1972.
In conformitate cu prevederile legale in vigoare se stipulează ca la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile înscrise in cartea de munca se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare
Aceasta nu înseamnă, ca sporurile care nu sunt înregistrate in carnetul de munca, dar care au intrat in baza de calcul a contribuției de asigurări, nu ar putea fi luate in considerare cat timp se face dovada existentei lor prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile generale ce guvernează sistemul public de pensii - principiul contributivității.
Raționamentul juridic ce sta la baza opiniei de mai sus precizate, este fundamentat pe conduite de echitate care țin de preeminenta dispozițiilor legale cu valoare de principiu, deoarece o soluție contrara ar duce la crearea unei discriminări intre persoanele care au cotizat anterior si ulterior apariției L. nr.19/2000, respectiva L. nr.2..
Principiul contributivității, consacrat in art.2 lit.e din legea nr.19/2000, respectiv art.(2) lit.c din L. nr.2., primează indiferent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri sau de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in calcul la stabilirea drepturilor de pensie, daca pentru aceste venituri este dovedit ca au fost achitate contribuțiile datorate.
Prin Decizia in interesul legii nr.19/2011 pronunțata de Î. Curte de C. si Justiție a R. la data de (...)- "in interpretarea dispozițiilor art.2 lit.(e), art.78 si art.164 alin.(1) si (2) din L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si ale art.1 si 2 din OUG nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește ca:
Formele de retribuire obținute in acord global, prevăzute de art.12 alin(1) lit.a) din L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea si calitatea muncii, vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii".
In Adeverința cu nr.(...), angajatorul precizează expres ca pe toata durata angajării s-au plătit CAS-ul si contribuția pentru pensiasuplimentara conform legilor in vigoare." Prin urmare acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Nu poate fi reținuta afirmația recurentei ca asupra premiilor nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale raportat la prevederile legale, având in vedere ca aceste venituri (premiile) au fost realizate pana in martie 2001, astfel încât plata contribuției de asigurări sociale s-a realizat in raport de aceste premii, in baza art.1 din Decretul nr.389/1972 in procent de 15% din fondul total de salarii realizat pe unitate.
In concluzie, intimatul este îndreptățit sa beneficieze la calcularea elementelor pensiei sale, punctajul mediu anual si cuantumul pensiei, de includerea in baza de calcul a pensiei a sporurilor menționate in Adeverința nr.(...), constând in: spor acord global, majorări de retribuție, premii, spor toxicitate, etc. așa cum au fost atestate de fostul angajator.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul înlăturării obligării pârâtei de a lua în considerare la recalcularea pensiei reclamantului a veniturilor suplimentare reprezentând regie, spor ore suplimentare, compensații L. nr.46/1982, îndemnizație concediu odihnă, îndemnizație concediu de boală, penalizări, deplasări, obligații, evidențiate în adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA.
Astfel, in tipurile de venituri contestate prin cererea de recurs ca excluse expres de dispozițiile din anexa 15 pct. VI la L. nr. 2. (formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; alte sporuri care nu au avut caracter permanent), se constată că adeverința asupra căreia poartă litigiul cuprinde forme de retribuire după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, precum și sporuri care nu au avut caracter permanent, fiind cuprinse sume reprezentând regie, spor ore suplimentare, compensații L. nr.46/1982, îndemnizație concediu odihnă, îndemnizație concediu de boală, penalizări, deplasări, obligații.
Cu privire la veniturile realizat în acord, Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 19/2011 a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 ali n. (1) și (2) din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, „. de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din L. retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea șirecalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.
Dat fiind caracterul obligatoriu pentru instanțe a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea dispozițiilor legale, conform art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., se impune valorificarea adeverinței depusă de reclamantă la C. J. de P. C. în ce privește acordul global, chiar dacă acest tip de venit este exclus prin dispozițiile din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor L. nr. 2., întrucât dispozițiile legale menționate sunt identice cu cele ce reglementau în același sens chestiunea litigioasă anterior intrării în vigoare a L. nr. 2., anume, cucele din mențiunea de la finalul anexei la O. nr. 4., or în interpretarea acestor dispoziții legale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin menționata decizie în interesul legii, astfel încât textele legale fiind identice, identică trebuie să fie și interpretarea acestora. Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul conform dispozitivului, iar în temeiul art. 274 și 276 C.proc.civ., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, în recurs și fond, proporțional cu măsura în care a fost respinsă cererea de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 ianuarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la luarea în considerare la calculul pensiei a veniturilor suplimentare reprezentând regie, spor ore suplimentare, compensații L. nr.46/1982, îndemnizație concediu odihnă, îndemnizație concediu de boală, penalizări, deplasări, obligați, evidențiate în adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA. Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Obligă recurenta C. J. de P. C. să plătească intimatului G. A. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs. și fond. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER Red.DCG/7 iunie 2012 Dact.SzM/3ex.
← Decizia civilă nr. 372/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3477/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|