Decizia civilă nr. 3477/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I C.

Dosar nr.(...)*

D. C. Nr.3477/R/2012

Ședința publică din data de 4 septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent B. M. împotriva sentinței civile nr. 2668 din 12 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat I. V. din cadrul Baroului C. și reprezentantul pârâților intimați - consilier juridic C. R.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâții au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 24 august 2012, întâmpinare pe care reprezentantul acestora arată că înțelege să o susțină.

Reprezentantul recurentului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază prezenta cauză fiind în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui și în rejudecare admiterea cererii. În primul ciclu procesual cererea reclamantului a fost respinsă pe o excepție, aceea a prematurității, iar în al doilea ciclu procesual s-a invocat o excepție contrară - aceea a tardivității.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de (...) pe rolul T. C., reclamantul B. M. a chemat in judecata paratii M. A. N. și C. de P. S. a M. A. N. si a solicitat în principal constatarea nulității absolute și în subsidiar anularea deciziei nr. 88077/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emisa in baza prevederilor L. nr. 1. si a HG nr. 7. coroborate cu cele ale L. nr. 1., restabilirea situației anterioare in sensul repunerii in drepturile legal dobândite prin D. nr. 0., actualizata a Direcției F. Contabile din cadrul M. A. N. si restituirea sumelor retinute.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că D. contestata este nelegala pentru următoarele motive: - nu a fost emisă de organul competent, în raport de prevederile art. 132 din L. nr. 2. Casa de pensii sectorială a M. A. N. era singura structură care, începând cu data de (...) putea emite o decizie de pensionare/recalculare; - decizia a fost emisa prin aplicarea HG nr. 7., act normativ suspendat prin S. C. nr. 338/(...) a C. de A. C., sentinta executorie de la pronuntare cu efecte asupra tuturor pensionarilor militari si apoi anulat prin S. C. nr. 443/(...) a aceleiasi instante cu privire la prevederile art. 2 alin. 2, 3, 4, 6, 7, art. 6 alin. 1, 2, 4 si art. 10 alin. 2; - recalcularea pensiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. și ale art. 180 alin. 7 din L. nr. 1.; - recalcularea pensiei încalcă principiul neretroactivității legii, reclamantul făcând trimitere la statuări ale C. C. din deciziile nr. 375/2005, nr. (...)/2008.

Reclamantul a mai arătat că anularea pensiei de serviciu constituie o nedreptate raportat la obligațiile și privațiunile care le-au fost impuse pe timpul desfășurării activității, dar șila obligațiile pe care le au ca militatri în rezervă.

Din perspectiva reglementărilor internaționale reclamantul a mai invocat faptul că normele de drept intern în baza cărora pensia militară de serviciu de care beneficia contravin art. 1 din Protocolul adițional la C. E. pentru apărarea drepturilor omului și alibertăților fundamentale, reclamantul susținând că ingerința în dreptul său la respectarea bunurilor încalcă atât cerința legalității, în sensul ca prevederea națională să fie suficient de accesibilă, precisă și previzibilă în aplicarea ei, cât și cerința proporționalității.

Prin sentința civila nr. 4026/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Prin D. civila nr. 43/R/(...), Curtea de A. C. a admis recursul reclamantului, a casat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2668/(...), pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)*, s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de instanță.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M., împotriva pârâților M. A. N. și C. de P. S. a M. A. N., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că otrivit prevederilor art.87 din L. nr. 1., legea la care se face trimitere de către L. nr. 1. cu privire la modalitatea de contestare a pensiei avută în vedere de instanța de control judiciar în cuprinsul deciziei de casare, deciziile de pensie pot fi atacate la instanța competentă în termenul de 45 de zile de la comunicare.

În speță, decizia contestată a fost comunicată reclamantului la data de (...), iar contestația a fost formulată la data de (...) cu mult peste termenul legal de 45 de zile arătat anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului recurentul a arătat că admiterea excepției tardivității este nelegală deoarece:

1. Art.174 din L. nr.2. dispune că: "Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate fie rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul ". Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege rezultă că litigiile deduse judecății după data intrării în vigoare a L. 2. (cum este și cel ce face obiectul prezentei cauze) se judecă potrivit acestei legi.

In consecință, în lipsa unui răspuns al comisiei de contestații în termenul legal, termenul de atacare la instanța judecătorească este de 75 de zile de la înregistrarea contestației la comisia de contestații (45 de zile termenul de soluționare a contestației plus 30 de zile termenul de formulare a acțiunii în instanță prevăzut de art.151 al.2 din L. nr.2.).

2. D. contestată a fost emisă în baza H. nr.7., iar potrivit art.14 al. 1 din acest act normativ "Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de I.". Conform art.14 al.2 din același act normativ "deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit prevederilor L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare".

În lipsa reglementării de către H. nr.7. a unui termen în care comisia de contestații trebuie să soluționeze contestația, acest termen este cel general prevăzut de art. 8 al. 1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Prin urmare, față de dispoziția art.14 al. 1 din H. nr. 7. și în lipsa unui răspuns al comisiei de contestații, termenul de atacare la instanța judecătorească este tot de 75 de zile de la înregistrarea contestației la comisia de contestații (30 de zile termenul de soluționare a contestației +45 de zile termenul de formulare a acțiunii în instanță, conform art.87 al.1 din L. nr.1. la care trimite art.14 a1.2 din H. nr.7.).

3. Obligativitatea contestării deciziei de recalculare mai întâi la comisia de contestații este prevăzută chiar în conținutul acestei decizii. A., în finalul deciziei se menționează: "Conform art.14 alin.1 din H. nr.7., decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații pensii".

Față de cele arătate la punctele 1-3 este evident că, indiferent de legea pe care o considerăm aplicabilă în ce privește contestarea deciziilor de recalculare a pensiilor, în lipsa unui răspuns al comisiei de contestații în termenul legal, termenul de contestare în instanță este de 75 de zile de la înregistrarea contestației la comisia de contestații.

4. Chiar dacă nici unul dintre motivele expuse la punctele 1-3 nu ar putea fi acceptate, excepția tardivității introducerii acțiunii în instanță nu poate fi admisă întrucât în cererea de chemare în judecată a invocat motive de nulitate absolută a deciziei de recalculare a pensiei, iar una dintre caracteristicile nulității absolute este aceea că poate fi invocată oricând.

Prin întâmpinarea formulată, M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de pensii a M. A. N., a solicitat respingerearecursului ca nefondat, considerând că în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității având în vedere decizia de îndrumare, deoarece art. 87 din L. nr. 1. stabilește în mod clar că termenul de contestare adeciziei la instanța competentă este de 45 de zile de la comunicare. S. recurentului conform căreia termenul de contestare a deciziei este de 75 de zile de la data înregistrării contestației la comisia de contestații este nefondată întrucât nici L. nr.1. și nici L. nr. 2. nu prevede expres acest termen.

În ce privește constatarea nulității absolute a deciziei de recalculare s-a arătat că decizia de pensie este un act administrativ cu regim special, prevăzut de legislația asigurărilor sociale, nu un act juridic civil, deci nu poate fi supus nulităților actului juridic civil.

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor O.U.G. 1., pensia recalculată care face obiectul prezentului dosar a fost supusă revizuirii din oficiu pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate.

Reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând cu data de (...), respectiv decizia de revizuire nr.88077 din (...), astfel că decizia contestată nu a avut niciun efect juridic și nu produce nicio vătămare reclamantului, condiții în care acțiunea a rămas fără obiect.

Referitor la efectele anulării HG nr. 7. intimații arată că nu au fost parte în acel proces, iar Guvernul nu a dat până la data de (...) nici o dispoziție în sensul suspendării emiterii deciziilor, astfel că au avut obligația de a respecta dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a din L. nr. 1..

În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate se susține că poate fi solicitată și admisă numai emiterea unei noi decizii în baza L. în vigoare, conform procedurii de recalculare stabilite de L. nr. 1..

Referitor la considerentele pentru care reclamantul apreciază că decizia contestată este contrară normelor prioritare și imperative ale C.i intimații arată că în motivarea deciziei nr. 871/2010 Curtea Constituțională a statuat că în raport cu dispozițiile art.44 din Constituție și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile L. sunt constituționale.

Intimații au mai invocat și D. nr. 29/(...) a Înaltei Curți de casație și

Justiție, susținând, în raport de cerința de proporționalitate a măsurii adoptate cu scopul urmărit, că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau că i s-au suprimat mijloacele de subzistență.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, face trimitere la decizia nr. 458/(...) a C. C. a României.

Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat fiind reprezentat doar de prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii legi.

Intimații au mai invocat și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de (...) în cauza Abăluță și alții împotriva României.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de

A. constată următoarele:

Prin D. nr. 88077 din 31 decembrie 2010 emisă de M. A. N. - D. F.- C., contestată de recurentul reclamant prin acțiunea formulată la data de

(...), pensia de serviciu al cărei beneficiar era reclamantul a fost recalculată în baza L. nr. 1..

Prin sentința civilă nr. 4026/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M.,împotriva pârâților M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N., reținându-se necompetența generală a instanțelor de soluționare a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de recalculare a pensiei, prin raportare la prevederile art. 149 din L. nr. 2..

Prin decizia civilă nr. 4. a C. de apel C. s-a statuat în sensul că prevederile L. nr. 2. nu sunt incidente situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și că procedura de contestare a deciziei de recalculare a pensiei reclamantului este cea stabilită de L. nr.

1., lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate.

În cauză este de observat însă că în decizia privind recalcularea pensiei reclamantului s-a menționat că aceasta poate fi contestată în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din HG nr. 7. în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații pensii.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond (filele 10-11 dosar nr. (...)) rezultă că decizia nr. 88077 din 31 decembrie 2010 a fost comunicată contestatorului recurent la data de 14 ianuarie 2011.

Deși conform prevederilor art. 10 din OUG nr. 1., publicată în

Monitorul Oficial nr. 81 din 31 ianuarie 2011, HG nr. 7. a fost abrogată, în raport de mențiunea din decizia de recalculare a pensiei, la data de (...) (fila

12 dosar fond) reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, adresată C. de contestații din cadrul M. A. N.

Este necontestat de către intimați faptul că până la data promovării contestației în instanță, respectiv (...), contestația adresată C. de contestații din cadrul M. A. N. nu a fost soluționată.

În raport de această situație, chiar dacă prin decizia civilă nr. 4. s-a statuat în sensul că procedura de contestare a deciziei de recalculare a pensiei reclamantului este cea stabilită de L. nr. 1., Curtea reține că în cauză nu se poate considera că reclamantul a formulat tardiv contestația împotriva deciziei de recalculare, câtă vreme acesta s-a adresat cu contestație, în termenul indicat de către emitentul deciziei, comisiei de contestații menționate.

Așadar, dată fiind situația creată pe de o parte, ca urmare a mențiunilor înscrise în actul administrativ atacat privind calea de atac, termenul de contestare și organul căreia i se adresează, precum și faptul că reclamantului nu i s-a comunicat un răspuns într-un termen rezonabil la contestația adresată comisiei de contestații indicate în decizia de recalculare, Curtea reține că reclamantul era îndreptățit a se adresa instanței de judecată, fără a se putea reține vreo culpă în sarcina acestuia, care să fie de natură să atragă sancțiunea decăderii din termenul de contestare.

În consecință, Curtea constată că în mod nelegal și netemeinic a apreciat tribunalul ca fiind tardiv formulată contestația reclamantului împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 și art. 312 alin. 6^{1 C.proc.civ., Curtea va dispune casarea sentinței atacate și va reține cauza spre rejudecare, întrucât aceasta intervine după o altă casare dispusă în această cauză.}

Rejudecând pricina în fond, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr.

1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.

În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. - D. F.-C. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie

2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.

Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă în primul rând reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.

Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei de recalculare și raportat la faptul că aceasta nu a fost emisă de către organul competent, însă față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. - D. F.-C..

Procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.

În analiza pe fond a litigiului, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010,

Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și înbaza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.

1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din

31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă

și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie

2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau,reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§

48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39

și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiarpentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți

- de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva

Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante auadoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că: deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie

1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia

Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și

44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivulacordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.

A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iarreducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. vaînlătura susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport de alte categorii socio-profesionale, la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr.

164/2001.

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului. A., Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3327 lei brut și o pensie recalculată de 1724 lei brut, respectiv revizuită de 2625 lei, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia reclamantului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculatepotrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.

Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii

și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.

În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.

De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamant, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.

În ce privește jurisprudența apreciată de reclamant ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din

2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.

În raport de aceste considerente, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantului cu privirea la nelegalitatea deciziei de recalculare a pensiei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 4 C.proc.civ. va respinge contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de recalculare nr.

88077/(...).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. M. împotriva sentinței civile nr. 2668 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o casează în tot și rejudecând cauza pe fond respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâții C. de P. S. a

M. A. N. și M. A. N.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

N. N.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: P.U.

← Decizia civilă nr. 2114/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 2954/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Decizia civilă nr. 3477/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3477/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale