Decizia civilă nr. 3233/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
D. C. Nr.3233/R/2012
Ședința publică din data de 26 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER : N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul D. G. împotriva sentinței civile nr. 2760 din 15 martie 2012 pronunțate de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII S. A SRI reprezentată de UM 0198 B., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat S. T. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 17 iunie 2012. I se comunică un exemplar al acestui înscris reprezentantului recurentului care arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii pronunțate de prima instanță cu consecința admiterii acțiunii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2760 din 15 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M. G., împotriva pârâtei C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I. reprezentată de către U. M. nr.0198 B., având ca obiect stabilirea si acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.90712/(...), reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum net de
3111 lei. Ulterior, în baza O.U.G. nr.1., prin D. nr. 90712/(...), reclamantului i s- a revizuit pensia pe baza algoritmului de calcul prevăzut de L. nr.19/2010, cu luarea în considerare nu a salariului mediu brut pe economie ci a tuturor veniturilor lunare individuale realizate în perioada în care era în activitate, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2818 lei.
Potrivit art. 6 alin.l si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Conform prevederilor art.11 din H.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1.. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O.U.G. nr.59/(...) care, în anexă,cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din L. nr.1..
Referitor la suspendarea H. nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din C. R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are arată că „orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres";.
La fel, prin D. nr.919/(...), Curtea Constituțională a R. a arătat că dispozițiile L. privind aprobarea O.U.G. nr.1. sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a L. nr.1., respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare,impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin L. nr. 1.,să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Potrivit unei practici constante a C. E. a D. O. dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de „. potrivit art.1 din Protocolul 1 la C., referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței C. , trebuie verificat dacă
,raportat la realitățile speței ,există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței C., limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din L. nr.1. a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea E. a D. O. în anul
1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți.
În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul 1 l garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum. În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea a arătat, în cauza Hasani c. Croației,că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. A. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate.
În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la recalcularea cuantumului pensiilor și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în R. s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Astfel departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O.U.G. nr.1. sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din C.
R..
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate ficonsiderată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Natura si importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi si libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a C. E. în cauza Hauer ((...)).
Față de cele ce preced, instanța în baza prevederilor art.6,art.8 și art.10 din
OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 156 din L. nr.
263/2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I.reprezentată de U. B. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ) fiind nelegală și netemeinică.
Instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 148 alin. 2 din Constituție;
Lipsa de relevanță a deciziei nr. 8. pronunțată de Curtea Constituțională prin raportare la dreptul de acces la justiție;
Instanța de fond nu a făcut aplicarea principiului neretroactivității legii civile, deciziile de recalculare a pensiilor fund emise cu încălcarea art. 15 din Constituție și art. 1 din C. civil.
Contrar opiniei instanței de fond, constatarea de către Curtea Constituțională a R., în cuprinsul deciziei nr.871/(...) publicată în M.Of. nr.433/28 iunie 2010, că L. nr.1. nu încalcă dispozițiile Constituției R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20, respectiv art. 148, din L. fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin D. nr. 1344 din 9 decembrie
2008 a reținut faptul că nu are atribuția de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că: „De altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".
Pentru aceste considerente se poate aprecia că, normele cuprinse în C. și protocoalele adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența organelor sale, un bloc de convenționalitate.
Dacă deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpretele aceste prevederi, acestea nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, atât timp cât instanțele judecătorești sunt obligate, sa ignore legile interne si interpretările C. C. a R. care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organeleabilitate, astfel încât nu se poate reține depășirea atribuțiilor de către instanță de judecată prin aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale.
Reținând această bogată jurisprudență (chiar și a instanței de contencios constituțional), este evident că, în cazul în care instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
D. nr.8. pronunțată de Curtea Constituțională nu are incidență în prezenta cauză deoarece Curtea C., nu face parte din puterea judecătoreasca în accepțiunea L. 304/2004; Curtea C. nu poate fi calificata strict ca fiind un tribunal imparțial si independent, din cauza modalității de desemnare a judecătorilor.
Pe de altă parte, este adevărat că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, statul având o marjă largă de apreciere în acest sens, însă acesta nu poate proceda la apucarea unei restricții atât de severe și nerezonabile în raport de scopul legitim al bunei administrări a justiției, încât practic „să scoată" din competența instanțelor de fond dreptul de a statua în fond asupra compatibilității legii interne cu pactele și convențiile internaționale la care R. este parte.
A. cu atât mai mult cu cât, nicio dispoziție legala nu de aceasta competenta în sarcina C. C..
Învederează instanței că prin acțiunea introdusă nu pune în discuție constituționalitatea prevederilor L. nr. 1., ci inaplicabilitatea lor sau nelegalitatea deciziilor de recalculare, ceea ce face evidentă lipsa de relevanță a deciziei nr. 8. pronunțată de Curtea Constituțională.
Consideră că sunt extrem de relevante cele reținute de Curtea de A. C. care, constatând nulitatea Hotărâm de G. 7. a statuat „Faptul ca L. nr. 1. a fost declarata constituționala nu are relevanta subaspectul posibilității atacării hotărârii date în executarea acesteia. Controlul de constituționalitate realizat pe calea rezolvării excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate, dar unul de strictă conformare a unor dispoziții legale la normele constituționale a căror încălcare se invocă.
Controlul de constituționalitate efectuat de instanța de contencios constituțional nu exclude posibilitatea verificării conformității actului administrativ emis in aplicarea legii cu prevederile C.i europene pentru apărarea drepturilor omului".
În fața acestor argumente solicită să se constate lipsa totală de relevanță în prezenta cauză a deciziei nr. 8. pronunțată de Curtea Constituțională.
Instanța de fond nu a făcut aplicarea principiului neretroactivității legii civile, decizia de recalculare a pensiei fiind emisă cu încălcarea art. 15 din Constituție si art. 1 din C. civil;
Cu privire la aplicarea legii în timp, art. 1 cod civil prevede că legea se aplică numai pentru viitor, aplicarea textelor în vigoare, stabilirea textelor abrogate cât și aplicarea legii în timp fiind atributul exclusiv al instanței ordinare și nu al instanței de contencios constituțional, sens în care, s-a pronunțat și înalta Curte de C. și Justiție -Secția C. și de P. I. prin D. nr. 64/(...)7.
Practic, dându-se relevanță Deciziei nr. 873 a C. C. ar însemna că în realitate justițiabilii nu ar mai avea dreptul ca o instanță imparțială și independentă să hotărască asupra încălcărilor drepturilor și obligațiilor lor civile, pe considerentul că aceasta s-a înfăptuit deja de Curtea Constituțională.
In tot timpul aflării pricinii în fața instanței de fond a pretins un drept de creanță împotriva Statului român. încadrarea dreptului la pensie ca drept decreanță a fost susținută și de doctrina de specialitate, pensiile fiind definite ca „. bănești acordate salariaților la expirarea iniei perioade determinate de activitate și la împlinirea vârstei prevăzute de lege";
Așadar, acest drept de creanță, ca efect obligațional, nu va putea fi niciodată asemănat unei situații juridice cu efecte juridice în timp, pentru că acesta se naște și își consumă toate efectele la momentul îndeplinirii condițiilor legale, anume la momentul ieșirii la pensie.
Aspectul dreptului de creanță pe care îl are contra Statului, anume că se execută succesiv, ține de o modalitate a acestuia - termenul. Reiterează că, odată născut, acest drept este afectat de două modalități: un termen extinctiv și incert, și anume decesul beneficiarului, la împlinirea căruia dreptul de creanță se stinge; un termen suspensiv și cert, și anume dată la care devine scadentă, cu o frecvență lunară, suma prevăzută în decizia de pensionare. S. unui termen, ca modalitate a actului juridic, „. numai executarea actului juridic, iar nu și existența acestuia".
Arată că nu susține în prezenta cauza ca L. nr. 1. si OUG nr. 1. sunt neconstituționale pentru ca sunt contrare prevederilor art. 15 din L. Fundamentala, ci susțin ca nu sunt aplicabile subsemnatului, care a ieșit deja la pensie, pentru ca se încalcă art. 1 din C. civil din 1864, art. 6 din Noul Cod civil, respectiv art. 15 din Constituție.
Articolul 6 din Noul Cod civil statuează, în alin. (2), că actele sau faptele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheiem lor. In cazul de față actele juridice încheiate sunt deciziile de pensionare emise în baza L. nr. 1., care, după cum impune textul art. 6 din Noul Cod civil, nu pot genera alte efecte decât cele stabilite de L. nr. 1..
Prin urmare, L. nr.1. se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, creându-se astfel efecte juridice definitive, împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executare succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul recalculăm pensiilor cu consecința diminuăm celor obținute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obținute, deoarece s-ar afecta speranța legitimă și implicit dreptul de proprietate ocrotit de ar. 1 din Protocolul
1 al C..
Așadar, revizuirea pensiei reclamantului acordate sub incidența prevederilor legale anterioare, ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu este permisă deoarece se încalcă principiul neretroactivității legii.
Pensia reclamantului, stabilita în temeiul L. nr.1. și care se afla în plată la momentul intervenției L. nr. 1., constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.
O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispusă prin deciziile ce formează obiectul prezentei acțiuni, reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.
Pentru a ne afla în fața unei retroactivări, este necesar ca „. achizitiv" al dreptului subiectiv să fie situat înaintea intrării în vigoare a legii noi. Or, reclamantul se află exact în această ipoteză, întrucât „. achizitiv" prin intermediul căruia am dobândit dreptul subiectiv la o pensie de serviciu s-a petrecut în perioada activității L. nr. 1., fund consumat prin emiterea deciziilor calculare a pensiilor de serviciu. Din moment ce însuși acest fapt achizitiv este protejat deart. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 1 din C. civil, rezultă că prevederile L. nr.
1. nu pot fi aplicate drepturilor deja câștigate de reclamant fără a încălca în mod brutal principiul neretroactivității legii civile.
Prin urmare, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut - dobândirea dreptului la o pensie de serviciu în temeiul L. nr. 1.- efecte pe care acest fapt nu le putea produce în temeiul legii în vigoare la data realizării faptului.
A. argumentație pe care a propus-o instanței de fond a fost reținută și de către înalta Curte de C. și Justiție într-un recurs în interesul legii, statuând că
„ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. [...] De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci si de siguranța raporturilor sociale [...] drepturi care în momentul intrării în vigoare a legii noi erau concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor". Actele de voință despre care face vorbire D. înaltei Curți s-au materializat în cazul de față prin emiterea deciziilor întemeiate pe legea nr. 1. prin care ne-au fost acordate drepturile la pensie de serviciu.
I., prin deciziile nr. 5. și 1. (în anexa cererii de chemare în judecată), a sancționat încercările autorităților publice de a aplica retroactiv legile. Astfel, prima decizie a stabilit că modificarea contractului de muncă încheiat în temeiul unei legi care ulterior a fost abrogată și înlocuită cu o alta, singurul temei al acestei modificări fiind apariția legii noi, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din C. R., privitoare la neretroactivitatea legii civile.
Prin decizia nr. 1., înalta Curte de C. și justiție a decis că „în ce privește acordarea dreptului de pensie, trebuie avuta în vedere data înregistrării cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de pensionare"
Toate aceste decizii de speță sunt confirmate și de Curtea Constituțională care s-a pronunțat în privința inadmisibilității modificării dreptului deja dobândit prin 3 decizii, stabilind că o astfel de conduită încalcă principiul neretroactivității legii.
Un aspect extrem de important, neglijat de instanța de fond, este legat de faptul că însăși CEJ a statuat în legătură cu drepturile câștigate, în sensul că daca „prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie sa fie reduse.
Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C. si art. 14 din C..
In primul rând, a solicitat instanței de fond să constate nulitatea absolută a deciziilor de revizuire întrucât acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al C. și art. 14 din C., norme juridice ce ocrotesc un interes general și obștesc.In al doilea rând, în baza principiului subsidiarității normelor de drept intern în fața celor reglementate de C., solicită să se înlăture de la aplicare prevederile art. 3 din L. nr. 1., acestea fiind în contradicție flagrantă cu prevederile C.i E. a D. O.. Odată înlăturate aceste prevederi, deciziile de recalculare/revizuire vor rămâne lipsite de temei legal, fapt ce va atrage automat sancțiunea inexistenței actului juridic sau a nulității absolute.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării de înlăturare de la aplicare a prevederilor din L. nr. 1..
Articolul 20 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din C. R. prevăd că judecătorul național iar nu Curtea Constituțională are rolul de a aprecia cu privire laeventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, acestea având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. In acest sens, judecătorul național are obligația de a „. efectul deplin al normelor acesteia (C.i E. a D. O.), asigurându-le preeminenta față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Prin urmare, se poate afirma că C. a fost înglobat în normele de drept comunitar pozitiv, ceea ce fac aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție, care statuează că „prevederile tratatelor constitutive al U. E., precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne". In acest sens s-a pronunțat și Curtea de
Justiție a U. E. care, în cauzele Simmenthal si Costa Enel a statuat că judecătorul național din statul membru al UE este obligat să aplice cu prioritate normele comunitare, acolo unde normele de drept intern intră în contradicție cu cele europene. Or, noi ne aflăm exact în această situație, în sensul că prevederile L. nr. 1. intră în contradicție cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 la C., prevederi care, după cum am arătat în cele de mai sus au fost înglobate în dreptul comunitar prin intrarea în vigoare a Tratatului de la L., începând cu data de (...).
In ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea cu prioritate a C., în concordanță cu cele dezvoltate de doctrina de specialitate24, s- a statuat că din cuprinsul art. 20 alin. (2) din Constituție nu rezultă nicio condiție suplimentară pentru aplicarea cu prioritate a normelor internaționale, în afara aceleia de a exista „neconcordanțe" cu ,,legile interne". Drept urmare, în prezența unor neconcordanțe cu legislația internă, prevederile C. trebuie în mod necondiționat aplicate cu prioritate, indiferent de substanța și calitatea legilor interne.
In concluzie, solicită să se constate încălcarea art. 148 alin. (2) și art. 20 alin (2) din Constituție, să se dispună modificarea hotărârii atacate și să se înlăture de la aplicare prevederile art. 3 din L. nr. 1. întrucât sunt încălcate prevederile C. și Tratatului privind Uniunea E.. Sunt invocate o serie de hotărâri ale C. europene a drepturilo4 O. în materie.
Recurentul a mai invocat încălcarea prevederilor art. 14 din C., prin exceptarea de la efectele L. nr. 1. a pensiilor de serviciu ale magistraților, invocând jurisprudența C. și a C. C..
De asemenea, problema retroactivității L. nr. 1., a efectelor juridice născute si consumate in totalitate sub imperiul acestei legi si a siguranței raporturilor de protecție sociala, sunt nesocotite totul de prima instanța.
În privința acestui capăt de cerere, instanța nu și-a motivat soluția. Lăsând la o parte faptul că aceasta „nemotivare" nu este conformă cu rigorile impuse de C. de procedură civilă, consideră că aceasta „practica" denotă fie o aplicare greșită a legii rezultată dintr-o necunoaștere a principiului neretroactivității, fie o crasă rea voință.
Aceste omisiuni fac incidente prevederile imperative ale art. 261 pct. 5
C.proc.civ, conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-an înlăturat cererile pârtilor. Nerespectarea acestora atrage nelegalitatea hotărârii și trebuie desființată.
În acest sens, în doctrina de specialitate s-a mai arătat că, motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite. Dacă cererea are mai multe capete de cerere, mențiunea din considerente, în sensul că un anume capăt de cerere a fost rezolvat implicit prinsoluția dată altui capăt de cerere, nu este suficientă, deoarece în dispozitiv trebuie să se regăsească soluția pentru fiecare capăt de cerere.
Intimatul SERVICIUL ROMÂN DE I. - C. de P. S. prin întâmpinare (f.36-38) asolicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. b din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr.
1..
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale
C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
A. orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare , reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să lise supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensiiîn regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul șia corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucâtrațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului.
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3111 lei brut și o pensie recalculată în baza tuturor veniturilor efectiv realizate (ceea ce face inoperante dispozițiile OG nr. 1., aplicabile numai pensiilor calculate prin utilizarea salariului mediu brut pe economie) de 2818 lei brut, cuantum care este vădit superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R., de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 7.. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a R., Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. G. DG împotriva sentinței civile nr. 2760 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. TIRPON D. C. G. G. L. T. N. N. GREFIER Red.DCG/11 iulie 2012 Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 171/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 621/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
