Decizia civilă nr. 924/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 924/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent S. Z. A. împotriva sentinței civile nr. 5144 din 24 noiembrie
2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P.
B. N., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr.(...) contestatorul S. Z. Á. a chemat în judecată pe intimata C. J. de P. B.-N. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să anuleze D. nr.112367/19 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu.
Intimata C. J. de P. B.-N., prin întâmpinare a solicitat respingereacontestației și menținerea deciziei de recalculare.
Prin sentința civilă nr. 5./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul
S. Z. Á., împotriva deciziei de recalculare a pensiei, nr.112367/2010, emisă de intimata C. județeană de P. B.-N.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. 112367/(...), începând (...), contestatorului i s-a acordat o pensie de serviciu de 5.981 lei, în baza L. nr.217/2008, privind modificarea și completarea L. nr.
94/1992 privind organizarea și funcționarea C. de C., reținându-se că a avut calitatea de controlor/auditor public extern, iar prin decizia nr.11236718 august
2010, privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de intimată, contestată înaceastă cauză, s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie de asigurări sociale de 1.964 lei, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 2,67921, stabilindu-se că acesta a realizat un stagiu total de cotizare total de 41 ani, 5 luni și 6 zile, din care 35 ani , 10 luni, 22 zile, în condiții normale, și 5 ani, 2 luni, 19 zile este stagiu asimilat.
În raport de dispozițiile art. 1 și art. 3 din L. nr.1. instanța a reținut că pensiile de serviciu ale personalului C. de conturi nu au fost anulate, așa cum susține contestatorul, ci doar cuantumul acestora a fost recalculat în funcție de principiul contributivității, astfel că, prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anteriorîn favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată înpensie pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr.1..
Că dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu nu au eliminate, reiese și din faptul că, prin L. nr.1., nu au fost abrogate prevederile din L. nr.94/1992 republicată, art.49 alin.4 și art.51 alin.2, ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, care prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun(L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat în funcțiile de consilier de conturi și respectiv de auditor public extern și, prin urmare, aceste dispoziții legale nefiind abrogate și după intrarea în vigoare a L. nr.1., această categorie profesională se va putea pensiona în raport de aceste condiții mai favorabile, numai că, în privința cuantumului pensiei, acesta se va determina conform principiului contributivității, fiind pensii pentru limită de vârstă, conform înțelesului dat de L. nr.1., fiind înlăturată din cuantumul pensiei partea care sesuporta din bugetul de stat.
Așa fiind, criticile contestatorului, sub aspectul anulării pensiei de serviciu nusunt întemeiate.
Critica potrivit căreia, prin L. nr.1. care dispune că pensiile de serviciu devinpensii în înțelesul L. nr.1., se încalcă principiul neretroactivității legii civile și senesocotește dreptul câștigat, astfel că nu poate fi considerată lege în sensul C.i,nu este întemeiată.
T. a reținut că, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din C.. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, Curtea constituțională a Românii, prin D. nr.873/2010, a reținut că o atare rațiune este dată și că aceasta reiese din expunerea de motive a legii, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Așa cum a reținut și Curtea constituțională, prin D. nr.871/2010, tribunalul a constatat că, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate sau prestații care deși au fost încasate ulterior apariției legii, au fost datorate pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin.(2) din C.. Textele de lege respectă art.15 alin.2 din C. pentru că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul deacțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C.,
Curtea constituțională, soluționând obiecțiile de neconstituționalitate, a examinat legea și din această perspectivă și a s-a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.873/2010, referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că CEDO, în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.
În speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, pensia însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. Contestatorul, în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței CEDO, dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.
S-a constatat că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cu privire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensia cuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia i-a fost acordată contestatorului pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul de pensii, ci este lăsat la latitudinea statului, în funcție de posibilitățile acestuia de acordare.
Prin urmare o „speranță legitimă"; a contestatorului cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire la partea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.
Deși Curtea a statuat în cauza Muler contra Austriei, că art.1 din Primul Protocol adițional nu garantează dreptul de a primi o pensie într-un anumit cuantum, în spețe concrete s-ar putea ajunge, în anumite situații la concluzia încălcării C.i atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (de exemplu, prin reducerea pensiei situația financiară a familiei ar fi grav afectată, nemaiputând să fie plătite ratele, întreținerea pensionarul fiind astfel lipsit de mijloace desubzistență). Totuși și, în aceste situații, CEDO a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „privării de proprietate"; ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (Hotărârea - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie 2010).
De aceea tribunalul a cercetat și în ce măsură, în concret, prin reducerea cuantumului pensiei, contestatorul ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă respectiv situația financiară a familiei ar fi grav afectată astfel încât să nu-și mai poată plăti cheltuielile și să trăiască decent.
În acest sens, tribunalul a reținut că, deși cuantumul pensiei contestatorului a fost redus de la 5981 lei la 1964 lei, acest cuantum al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care salariul minim brut pe economie este doar de 600 lei, iar pensia minimă este de 350 lei și contestatorul nu a probat că acest cuantum, de 1964 lei, este insuficient pentru acoperirea nevoilor sale și ale familiei și că prin reducerea pensiei la acest cuantum, i-ar fi afectată grav situația financiară a familiei sale.
T. a observat că contestatorul nu a formulat critici sub aspectul determinării de către intimată a stagiului total realizat și nici a cuantumului punctajului stabilit prin decizia de recalculare a pensiei de serviciu, situație în care tribunalul a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1..
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.873/2010, s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost argumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr.873/2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp. art.1 lit. c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1..
T. nu a găsit întemeiat nici argumentul invocat de contestator, referitor la încălcarea principiului constituțional al supremației legii , întrucât, din moment ce pensia de serviciu în favoarea contestatorului a fost stabilită printr-o lege specială derogatorie de la dreptul comun în materie, pe cale de consecință, tot prin lege specială, legiuitorul ținând cont de anumite justificări obiective, poate să modifice o asemenea pensie specială într-una pentru limită de vârstă, iar beneficiarii legii speciale să primească în continuare o pensie stabilită și calculată în condițiile legislației de drept comun, respectiv a L. nr.1.. Contrar susținerilor contestatorului, tribunalul a apreciat că este atributul legiuitorului de a modificalegislația în domeniu, ținând cont de cauze economice obiective și justificate prin necesitatea de reglementare în mod unitar a dreptului la pensie fără ca, prin aceasta, să fie încălcat principiul supremației legii, care nu presupune că o legeodată adoptată nu mai poate fi modificată, completată ori chiar abrogată de legiuitor.
Nu este întemeiată nici susținerea contestatorului potrivit căreia măsuraeliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1., în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. Z. A. solicitândmodificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamantul critică hotărârea recurată prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ.. Prin hotărârea recurată a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu emise în temeiul dispozițiilor L. nr. 1.. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că recalcularea pensiei de serviciu nu reprezintă o încălcare a drepturilor și principiilor invocate motivat pe calea cererii introductive. Delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal. Niciunde în L. nr. 1. sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nicio distincție între aceste categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1. în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. T. remarcat că, în cazul magistraților, aceeași Curte C. nu a mai făcut nicio distincție considerând că trebuie renunțat la orice discuție raportată la noțiunea de pensie contributivă. Pe de altă parte, nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primită nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale să o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilită tot prin lege, la fel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui drept constituțional. Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Ar fi ilogic ca o lege care modifică vârsta de pensionare să aibă ca efect retrimiterea în muncă a pensionarilor care s-au pensionat la o vârstă mai redusă decât în noua lege. Pensia de serviciu are exact aceeași natură juridică ca și pensia obișnuită, fiind specială doar prin faptul că a fost reglementată printr-o normă legală specială, derogatorie de la dreptul comun în materie. Contrar celor reținute de prima instanță, nu există o hotărâre a CEDO Muller c. Austria. Există o decizie privitoare la admisibilitatea plângerii pronunțată în 1972 de către fosta Comisie europeană a D. O., care a stabilit că pensia reclamantului, care invoca reducerea pensiei sale, este admisibilă, necesitând un examen pe fond care nu a mai avut loc din cauza procedurii de atunci de sesizare a C. O., prin hotărârea B. și alții c. Republica Cehă din 2002, Curtea a stabilit că stabilirea unei anume modalități de calcul al pensiei poate constitui o violare a dreptului de proprietate. Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative în vigoare. Nici legea pensiilor, nici L. nr. 567/2004 nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existența unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit de multă vreme că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege. discriminarea invocată pe calea cererii introductive prin raportare la situația magistratului, este evidentă în cazul foștilor membrii ai C. de C. și al personalului de specialitate, având în vedere prevederile art. 2 din Anexa VII a L. nr. 33/2009. Intimata pârâtă C. J. de P. B.-N. nu a depus întâmpinare și nu și-a expuspoziția procesuală față de recursul declarat. Prin notele de ședință depuse la data de (...), recurentul a învederat că, Curtea E. a statuat în mod constant că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială. S-a statuat de asemenea de către Curtea E. și faptul că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi și libertăți dacă această stare, în tot sau în parte, este rezultatul unor politici anterioare greșite. O., criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Scopul L. nr. 1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea așa numitor "pensii speciale" privite ca "privilegii" ale unor categorii profesionale. Or, de aceste "pensii speciale" și "privilegii" s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale Statului român. Dacă Statul român a greșit atunci când a adoptat acele legi clare și previzibile, nu își poate invoca acum propria culpă pentru a justifica restrângeri de drepturi. Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului, nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Privarea unor anumite categorii de pensionari de un procent covârșitor al veniturilor lor în condițiile în care alți pensionari și-au păstrat intacte aceste venituri nu este o situație compatibilă cu prevederile C.i Europene, așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea B. c. Cehia din 2002. Consideră că nu se poate vorbi despre o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate, atâta vreme cât această analiză îl privește doar pe reclamant. Nu există niciun motiv rezonabil pentru ca doar drepturile acestuia, respectiv ale celorlalți pensionari aflați în aceeași situație, să fie afectate în vederea protejării interesului public. De asemenea, recurentul face trimiteri la practica neunitară a instanțelor. Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constatăurmătoarele: Prin art.1 lit. h din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului C. de C. au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. B. N. a emis decizia nr.112367/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1964 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5981 lei, acordată prin decizia nr. 112367/(...). În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin C.. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) -nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2- 12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea critica tă pe temeiul neretr oactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 di n Protocolul nr. 1 a dițional la C. pentru apărarea drepturilo r omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în Româ nia,potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în bazaart. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în carecei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum v or trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiuîmpotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite î n tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională aconcluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 217/2008. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1964 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. Curtea apreciază că, față de cuantumul pensiei lunare a reclamantului, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar, nu se poate reține că urmare a aplicării L. nr. 1. acesta a suportat o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Cum reclamantul nu a dovedit și nici nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată, în raport de cuantumul venitului său lunar, că prin aplicarea L. nr. 1. nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului. Cât privește aspectul invocat de recurent referitor la practica neunitară la nivelul curților de apel din țară, instanța de recurs reține că în dreptul român, hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. I. creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept este recursul în interesul legii, or, prin D. nr. 2. dată în recurs în interesul legii în problema pensiilor speciale s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. Z. A. împotriva sentinței civile nr. 5. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: R.B.
| ← Decizia civilă nr. 43/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 171/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
