Decizia civilă nr. 3641/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Dosar nr.(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3641/R/2012

Ședința publică din data de 18 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.

JUDECĂTOR: G.-L. T.

JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. S. împotriva sentinței civile nr. 4387 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat C. I. din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul

și reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea acestuia, modoficarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensie pentru munca depusă de reclamant și limita de vârstă, cu luarea în calcul a veniturilor brute suplimentare menționate în adeverința 126 din (...) eliberată de angajatorul SC I. SA C. N. S. cheltuieli de judecată la fond în sumă de 500 lei conform scriptului aflat la fila 59.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4387 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. S. împotriva pârâtei C. J. de P. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat recalcularea pensiei având în vedere veniturile menționate în adeverința nr. 126/(...) emisă de SC I. SA C.-N., adeverință pe care a depus-o la pârâtă în data de (...).

Ordinul nr. 680/(...) invocat de către reclamant este abrogat.

Reclamantul a depus adeverința la pârâtă în data de (...), intrând sub incidența prevederilor L. nr. 263/2010.

Potrivit art. 165 alin. 2 din L. nr. 263/2010 „La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Adeverința nr. 126/(...) emisă de SC I. SA C.-N., nu prevede că s-a reținut

și virat contribuția pentru pensie pentru sumele obținute în acord global și premii, iar din actele normative menționate în adeverință nu rezultă acest lucru.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.

Întrucât sumele câștigate de către reclamant în acord global, premiile nu au constituit bază de calcul pentru contribuția la pensie, potrivit actelor normative menționate mai sus, acestea nu pot fi luate în calcul de pârâtă la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 din L. nr.263/2010 s-a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. S. solicitândadmiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat că din documentele scrise depuse Adeverința nr.126/(...) precum si din copia cărții de munca seria AY nr.0., rezulta ca reclamantul in perioada (...) - (...), având funcția de inginer a realizat constant sporuri salariale așa cum sunt menționate in Adeverința nr.126/2011.

In adeverința depusa la dosar, se precizează expres de către angajatorul

S.C I. S. C.-N. ca datele din adeverința au fost culese din statele de plata aflate in arhiva unității sunt indicate temeiurile legale in baza cărora au fost acorda te sporurile: HCM nr.44/1970; L. nr.57/l974; HCM nr.69/1975; L. nr.2/l983; L. nr.49/1992 si Contractele Colective de M., se precizează explicit ca pe toata durata angajării s-au plătit CAS-ul si contribuția la pensia suplimentara conform reglementarilor legale in vigoare la acea data.

In Adeverința nr.126/2011, angajatorul a nominalizat următoarele sporuri care au fost acordate reclamantului: acord global, premii, majorări tarifare de retribuții, spor sef gr.

Din formularul Date privitoare la activitatea in munca - perioade de activitate B. S. cu nr.41692/(...) rezulta ca nu au fost luate in calcul nici unul din sporurile cuprinse in adeverința.

Susținerea instanței de fond conform căreia sporurile cuprinse in adeverința, respectiv formele de retribuire in acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de (...) si nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei si a punctajului mediu anual. este neaîntemeiată.

Prin Decizia in interesul legii, nr.19/2011 pronunțata de I. Curte de C. si

Justiție a R. la data de (...)- "In interpretarea dispozițiilor art.2 lit.( e), art.78 si art.164 alin.(l) si (2) din L. nr.19/2OO0 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si ale art.l si 2 din OUG nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește ca: formele de retribuire obținute in acord global, prevăzute de art.12 alin(l) lit.a) din L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea si calitatea muncii vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilordin sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii".

In Adeverința cu nr.126/2011, angajatorul S.C I. S. C., precizează expres ca pe toata durata angajării s-au plătit CAS-ul si contribuția pentru pensia suplimentara conform legilor in vigoare.

Susținerea instanței de fond conform căreia reclamantul citează o lege abrogata, respectiv L. nr.19/2000 completata cu Ordinul nr.680/2007 este nefondata.

In conformitate cu cererea introductiva, acțiunea este motivata pe prevederile L. nr.263/2010, sens in care a făcut trimitere la prevederile art.165 alin.(2) din lege.

Au fost încălcate de pârâta unele din principiile de baza care reglementează sistemul asigurărilor sociale de stat, principiile egalității si contributivității, care sunt cuprinse in art.2 din L. nr.19/2000 dar, si in art.2 din L. nr.263/201O.

Motivarea instanței de fond conform căreia "Adeverința nr.126/(...) emisa de S. I. S. C.-N., nu prevede ca s-a reținut si virat contribuție pentru pensie pentru sumele obținute in acord global si premii, iar din actele normative menționate in adeverința nu rezulta acest lucru", este neîntemeiata si nefondata.

Recurentul B. S., având funcția de inginer a lucrat in perioada anilor 1997

- 2001 intr-un institut de cercetare si proiectare, in care forma de retribuire a fost acordul global.

In ce privește plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de stat, perioada anilor 1997- 2001 intra sub incidenta prevederilor decretului nr.389/1972, respective ale L. nr.49/1992 cu privire la plata CAS-ului, reținerile făcându-se de regula de către angajator din totalul fondului de salarii acordat pe unitate.

In ce privește plata contribuției la pensia suplimentara aceasta s-a plătit in timp in baza prevederilor cuprinse in L. nr.27/1966, L. nr.3/1977, Decret nr.232/1986 si ulterior ale L. nr.4911992.

Cu referire la neacordarea cheltuielilor de judecata la fond, arată că întrucât solicitarea de recalculare a pensiei cu luarea in calcul a sporurilor menționate in adeverința depusa la dosar este legala si întemeiata, consideră ca neacordarea sumei plătite cu titlul de cheltuieli de judecata este nejustificata, solicită acordarea cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei, plătite la fond conform chitanței depuse la dosar.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtei să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor din acord global și a sporului șef gr. evidențiate în adeverința nr. 126 din (...) emisă de SC I. SA C. N., drepturile recalculate urmând a fi acordate începând cu data de (...).

În acest sens, se reține că la data de 16 septembrie 2011 a fost înregistrată la C. J. de P. C. cererea pentru recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor cuprinse în adeverința nr. nr. 126 din (...) emisă de SC I.

SA C. N., așadar sub auspiciile L. nr. 263/2010.

Adeverința cuprinde plata în acord global, premii, spor șef echipă, majorări tarifare de retribuții în temeiul Decretelor 46/1982 și 240/1982.

Curtea notează că, potrivit normelor de aplicare a prevederilor L. nr.

263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice - Anexa nr.15 - „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut partedin baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie

2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale.

(…)

- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

(…)

- compensațiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982;

- alte sporuri care nu au avut caracter permanent.";

Față de aceste dispoziții legale, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului recurent de a se avea în vedere la recalcularea pensiei veniturile obținute cu titlu de premii și compensațiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982.

În ceea ce privește însă sporul de echipă, Curtea constată însă că acesta a avut un caracter permanent, cuvenindu-se așadar a fi avut în vedere la stabilirea pensiei.

Raportat la veniturile realizate de aceasta cu titlu de plată în acord, trebuie reținut că prin decizia în interesul legii nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de (...), „în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:

Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.

Ca atare, se impune valorificarea adeverinței depusă de reclamantă la C. J. de P. C. în ce privește acordul global, chiar dacă acest tip de venit este exclus prin dispozițiile din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor L. nr. 263/2010, întrucât dispozițiile legale menționate sunt identice cu cele ce reglementau în același sens chestiunea litigioasă anterior intrării în vigoare a L. nr. 263/2010, anume, cu cele din mențiunea de la finalul anexei la O. nr. 4., or în interpretarea acestor dispoziții legale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin menționata decizie în interesul legii, astfel încât textele legale fiind identice, identică trebuie să fie și interpretarea acestora, care în virtutea art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., se impune ca obligatorie instanțelor.

Curtea reține ca fondat și motivul privind cheltuielile de judecată, în lumina art. 274 C.pr.civilă, față de culpa procesuală a intimatei acestea impunându-se a fi acordate parțial, în cuantum de 350 lei, conform măsurii în care a fost admisă, în final, acțiunea introductivă.

Raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9

C.proc.civ., va fi admis recursul în limitele arătate, luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :

Admite recursul declarat de reclamantul B. S. împotriva sentinței civile nr.

4387 din (...) a tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...)pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și în consecință:

Obligă pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor din acord global și a sporului șef gr. evidențiate în adeverința nr. 126 din (...) emisă de SC I. SA C. N., drepturile recalculate urmând a fi acordate începând cu data de (...).

Respinge restul pretențiilor.

Obligă pârâta la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G. L. T. I. T.

N. N.

GREFIER

Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.

Jud.fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3641/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale