Decizia civilă nr. 3683/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3683/R/2012

Ședința publică din data de 19 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. V. împotriva sentinței civile nr. 4977 din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reclamanta recurentă, la solicitarea instanței, precizează că a formulat o singură cerere de recalcularea pensiei în baza adeverinței nr. 1032/2009 eliberată de S. de C. - D. A. T., la data de (...).

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul la acordarea drepturilor solicitate a adeverinței nr. 1032/2009 eliberată de S. de C. - D. A. T.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 4977 din 10 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V. V. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat recalcularea pensiei având în vedere veniturile menționate în adeverința nr. 1032/(...) emisă de S. de C. și D. A. T.

Reclamanta a depus adeverința la pârâtă.

Pârâta a emis decizia nr. 1./(...) privind recalcularea pensiei, decizie care nu a fost contestată de către reclamantă la C. C. de C.

Art. 149 alin. 1 din L. nr. 2. prevede că: decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia centrală de contestații.

Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

Potrivit art. 149 alin. (4) din L. nr. 2.: Deciziile de pensie necontestate întermenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

La art. 165 alin. 2 din L. nr. 2. se arată că: „La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.

Întrucât sumele câștigate de către reclamantă în acord global, premiile nu au constituit bază de calcul pentru contribuția la pensie, potrivit actelor normative menționate mai sus, acestea nu pot fi luate în calcul de pârâtă la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 din L. nr.2. instanța a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V. V., solicitândmodificarea sentinței atacate, cu admiterii acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.

În motivare, reclamanta a arătat că din adeverința nr. 1032 din (...) emisă de S. de C. și D. A. T., rezultă clar că pentru aceste venituri suplimentare aceasta a reținut și virat la bugetul de stat toată contribuția la CAS, în conformitate cu legile în vigoare la acea vreme.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit. e din L. nr. 19/2000 menținute și în art. 2 lit. e și d din L. nr. 2. sistemul public de pensii funcționează pe baza principiului contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale ale salariatului convenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În H.G. nr. 257/2010 privind normele de aplicare a L. nr. 2. la art.71 (1) se prevede de asemenea: punctajul asiguratului se determină pe baza câștigului brut pentru care s-au făcut calculul de asigurări sociale.

Dacă principiul este realizat pentru ce au cotizat după (...) consideră că trebuie ca soluția să fie aceeași și pentru stagiul de cotizare realizat sub imperiul reglementărilor anterioare.

Reclamanta solicită să se aprecieze că Statul a încasat contribuțiile de asigurări sociale pentru sumele cuprinse în adeverință, iar acum i se cuvin acesteia, în calitate de asigurat să-și primească contraprestația corespunzătoare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

La data de 29 august 2011 reclamanta s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilorconsemnate în Adeverința nr. 1032/(...) eliberată de fostul angajator S. de C.- D. T.

Pârâta a emis Decizia nr. 1. din (...), contestată în prezenta cauză, prin care a respins cererea reclamantei privind recalcularea pensiei, motivat pe prevederile art. 165 din L. nr. 2..

În speță, procedura de recalculare a pensiei cuvenite reclamantei este reglementată de L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, întrucât cererea de recalculare a fost formulată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit prevederilor art. 149 alin. 1 din L. nr. 2., deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., iar potrivit alin. 4 din același articol, deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. 1 sunt definitive.

Așadar, prin acest text de lege a fost instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsa căreia instanța nu poate fi sesizată, având în vedere și dispozițiile art. 109 alin. 2 C., potrivit cărora „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta";.

Or, în cauza de față recurenta reclamantă nu a îndeplinit această procedură prealabilă.

Nu se poate reține o îngrădire a accesului recurentei-reclamante la justiție, pentru a contesta măsura respingerii cererii de recalculare a pensiei, chiar dacă este condiționat de urmarea unei proceduri prealabile, deoarece conform dispozițiilor cuprinse în art. 151 alin. 2 din L. nr. 2., hotărârile Comisiei Centrale de C. emise cu ocazia soluționării contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Astfel, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității, raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, excepție ce a fost invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.

Așa fiind, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. să respingă ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. V. împotriva Sentinței civile nr. 4977 din 10 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3683/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale