Decizia civilă nr. 3921/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3921/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. J.ECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. A. împotriva sentinței civile nr. 4976 din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reclamantul recurent arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, anularea sentinței atacate și obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în Adeverința nr. 289/(...) emisă de S. T. P. că nu a formulat contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei la C. C. de C., decât direct în instanță.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 4976 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr.
(...), a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de parata C. J. de P. C.
A fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul P. A. împotriva pârâtei
C. J. de P. C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Litigiul dedus judecații vizează legalitatea și temeinicia unei decizii de stabilire a dreptului reclamantului la pensie, emisa sub imperiul Legii nr. 2.. Astfel, prin decizia nr. 1./(...), reclamantului i s-a respins cererea de recalculare a pensiei întrucât la determinarea punctajelor lunare anterioară datei de (...) a făcut aplicarea dispozițiile art. 165 alin.1 si alin. 2 din L. nr. 2..
Prin L. nr. 2. legiuitorul a înțeles sa reglementeze o procedura de contestare a deciziilor emise de casele teritoriale de pensii și de casele sectoriale de pensii, distincta de cea reglementata de L. nr. 1..
Astfel, potrivit prevederilor art. 149 alin 1 si 2 din L. nr. 2.: "Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M.ui Apărării Naționale, M.ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de I.. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.";
Pe de alta parte, instanța a reținut ca potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin L. nr. 2. privind unele masuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de parat, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Stabilind așadar, ca reclamantul era ținut la parcurgerea procedurii de contestare in fata Comisiei Centrale de C. și văzând că excepția inadmisibilității a fost invocata în conformitate cu dispozițiile art. 109 din
Codul de procedura civila, instanța a admis excepția și a respins acțiunea ca fiind inadmisibila.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. A., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că pentru judecarea acțiunii a depus la dosar adeverința nr. 289 din 24 octombrie 2011, emisă de
S. de C. - D. A. T., care cuprinde veniturile bănești suplimentare din acord global, ore suplimentare și premii în perioada 1963 - 2000 în care a lucrat în respectiva unitate.
Din adeverința sus menționată rezultă clar că pentru veniturile suplimentare obținute în perioada respectivă, S. de C. - D. A. T. a reținut și virat la S. contribuția la CAS conform normelor în vigoare la acea vreme (acte normative cuprinse în adeverință).
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. e din L. nr.1. menționează și în art.2, lit. e și d din L. nr.2. sistemul de pensii public se organizează și funcționează pe baza principiului contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale ale salariatului cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În H.G. nr. 257/2010 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr.2. privind sistemul unitar de pensii publice la art. 71 (1) se precizează:
„Punctajul lunar al asiguratului se determină pe baza câștigului brut care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale";.
Dacă pentru stagii de cotizare după (...) acest principiu este realizat, consideră că soluția trebuie să fie și pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare.
Recurentul solicită instanței să aprecieze că statul a încasat contribuțiile de asigurări sociale pentru sumele cuprinse în adeverința eliberată de S. T., fapt pentru care îi revine dreptul, în calitate de asigurat, de a-i fi recalculat punctajul de pensie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
La data de 7 noiembrie 2011 reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor consemnate în Adeverința nr. 289/(...) eliberată de fostul angajator S. de C.-D. A. T.
Pârâta a emis Decizia nr. 1. din (...), contestată în prezenta cauză, prin care a respins cererea reclamantului privind recalcularea pensiei, motivat peprevederile art. 165 din L. nr. 2..
În speță, procedura de recalculare a pensiei cuvenite reclamantului este reglementată de L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, întrucât cererea de recalculare a fost formulată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit prevederilor art. 149 alin. 1 din L. nr. 2., deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., iar potrivit alin. 4 din același articol, deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. 1 sunt definitive.
Așadar, prin acest text de lege a fost instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsa căreia instanța nu poate fi sesizată, având în vedere și dispozițiile art. 109 alin. 2 C., potrivit cărora „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta";.
Or, în cauza de față recurentul reclamant nu a îndeplinit această procedură prealabilă.
Nu se poate reține o îngrădire a accesului recurentului-reclamant la justiție, pentru a contesta măsura respingerii cererii de recalculare a pensiei, chiar dacă este condiționat de urmarea unei proceduri prealabile, deoarece conform dispozițiilor cuprinse în art. 151 alin. 2 din L. nr. 2., hotărârile Comisiei Centrale de C. emise cu ocazia soluționării contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Astfel, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității, raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, excepție ce a fost invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.
Așa fiind, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. să respingă ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. A. împotriva Sentinței civile nr. 4976 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2012.
PREȘEDINTE J.ECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
J.. fond: E. B.
← Decizia civilă nr. 3275/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2964/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|