Decizia civilă nr. 4100/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 4100/R/2012
Ședința 01 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 4757 din 07 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent R. V., avocat S. I. G., în substituirea domnului avocat M. M., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. A. naționale, în nume propriu și reprezentant legal al Casei de P. S. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului cu mențiunea ca reprezentanta reclamantului recurent să facă referire și la hotărârea C. pronunțată în cauza Abaluță ș.a. contra României.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună admiterea acțiunii precizate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Referitor la hotărârea C. pronunțată în cauza Abaluță ș.a. contra României, prin care s-a concluzionat că diminuarea pensiilor militare, reprezentanta reclamantului recurent arată că își menține punctele de vedere exprimate la pozițiile 6 și 8 din motivele de recurs, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța justificativă a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5737 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtul M. A. N. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. V. împotriva pârâților C. S. de P. a M. A. N. B. și M. A. N. B., reținându-se în esență că instanța nu arecompetența generală să soluționeze contestația împotriva deciziei de recalculare a pensiei reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-aadmis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, care a fost casată în tot, iar cauza trimisă spre rejudecare la instanța de fond pentru a soluționa fondul cauzei deduse judecății.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 4757 din (...) a T.ui C. pronunțată îndosar nr. (...)*, a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii invocată deinstanța din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul R. V. împotriva pârâților
C. S. de P. a M. A. N. și M. A. N. B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul în rejudecare, a reținut următoarele:
D. de recalculare a pensiei nr.10840/(...) a fost comunicată reclamantului la data de (...) iar contestația împotriva acesteia a fost formulată la data de (...).
Potrivit prevederilor art.87 din L. nr. 1., aplicabilă in speță, potrivit deciziei de îndrumare pronunțată de Curtea de A. C., decizia emisă de către C. S. de P. poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.
În cazul de față, termenul de 45 de zile a fost depășit, situație în care a fost admisă excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocată de către instanța din oficiu și a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva celor doi pârâți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. V., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii precizate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității deciziei contestate întrucât pe de o parte, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru soluționarea fondului, iar, pe de altă parte, decizia de recalculare nr. 10840/(...), comunicată recurentului la data de (...), a fost contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații. Î. această comisie nu a soluționat contestația în termen a fost, recurentul a formulat acțiune în instanță, contestația fiind soluționată pe parcursul judecării cauzei.
Referitor la fondul cauzei, recurentul a precizat că decizia de recalculare îi încalcă: dreptul de proprietate (așa cum este protejat în jurisprudența C. relativă la art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i E. a D. O.), principiul neretroactivității legii
(consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, așa cum rezultă din D. C. C. nr.
375/(...), 830/2008), principiul drepturilor câștigate (consacrat de jurisprudența
C., C. și a C. C.).
S-a mai invocat că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul
HG 7., care era suspendat la data emiterii sale, fiind astfel lipsit de orice efect juridic, respectiv că la emiterea deciziei de recalculare nu s-a respectat art. 180 alin. 6 și 7 din legea 1..
Cu privire la modalitatea și datele de calcul avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei, recurentul a precizat că este nelegal ca în lipsa datelor în baza cărora s-a făcut recalcularea, lipsuri care nu îi pot fi imputate, să fie sancționat prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie, în condițiile în care instituția militară este răspunzătoare de recalcularea pensiilor și deține toate datele de recalculare.
S-a mai arătat că în cuprinsul deciziei există date eronate cu privire la două perioade pentru care s-a trecut aceeași soldă, deși în perioada (...)-(...) a lucrat în condiții deosebite, iar în perioada (...)-(...) în condiții speciale. De asemenea, îndecizie nu sunt evidențiate primele anuale, nu sunt completate coloanele din listele de venituri cu: sporuri incluse în salariu, spor vechime și alte sporuri și nu sunt menționate documentele din care să rezulte datele înscrise în adeverințe.
Recurentul a mai invocat că, având speranța legitimă a constanței veniturilor sale din pensie, a contractat două credite de nevoi personale, iar reducerea cuantumului pensiei îl pun în imposibilitate de a achita ratele și de a-și asigura un trai decent, ingerința în dreptul său la pensie fiind disproporționată față de scopul social urmărit, prin D. nr. 2. Î. stabilind că instanțele trebuie să analizeze în fiecare caz în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate.
Intimații M. A. N. și C. de P. S. a M. A. N. prin întâmpinare (f.16-22) ausolicitat respingerea recursului formulat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis decizia contestată nr.
10840 din 23 decembrie 2010 prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale de 2311 lei brut, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.
Contrar celor reținute de instanța de fond în analiza excepției tardivității,
Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții.
A., potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 1., „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.
Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. 1 din L. nr. 1., decizia de pensie poate fi contestată la instanța judecătoreasca competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, in termen de 45 de zile de la comunicare.
Însă, în același timp, la finalul deciziei contestate s-a menționat faptul că
„conform art. 14 alin. 1 din H.G. nr. 7. decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisa de contestații";.
Din cuprinsul art. 14 alin. 1 al HG nr. 7., reiese că „Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de I..
Or, în cauză reclamantul, căruia i-a fost comunicată decizia de recalculare în data de (...) (fila 10 dosar fond) a formulat contestație împotriva deciziei de recalculare încă de la data de (...), conform recipisei de confirmare a primirii depusă la fila 18 din dosarul nr. (...), prin urmare, cu respectarea termenului legal de 45 zile prevăzut de 87 alin. 1 din L. nr. 1..
Este real că reclamantul a depus contestația la C. de P. S. a M. A. N., însă față de modalitatea în care a fost indicată calea de atac în cuprinsul deciziei, nu se poate reține nicio culpă în sarcina reclamantului, care să fie de natură să atragă sancțiunea decăderii din termenul de contestare.
Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și art. 312 alin. 61 C.proc.civ. va dispune casarea sentinței atacate și va reține cauza spre rejudecare, întrucât aceasta intervine după o altă casare dispusă în această cauză.
Rejudecând cauza în fond, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, C. de P. S. a M. A. N. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.
Curtea constată neîntemeiată critica vizând nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7.. A., se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr.
1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta
Curte de Casație și Justiție și C., iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Așadar, cum procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr.
1., nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În analiza pe fond a litigiului, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C.
E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1 579/(...). Jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.
„În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelorjudecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1.,
și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii,reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care
Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
De asemenea, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O.în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că: deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.
A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis,, Curtea de A. va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului. A., Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 2609 lei brut și o pensie recalculată de
2331 lei brut, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Faptul că recurentul a contractat două credite bancare (filele 23-24 dosar
(...)) nu reprezintă prin sine însuși o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantului și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu; dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații de garanție care este în mod indisolubil legată și de posibilul risc al imposibilității de executare la un anumit moment, datorită unor diverse motive, a obligației menționate.
În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de D. nr.2. a Î. C. de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea L. nr.1., în sensul că determină depășirea „pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară.
A., dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecție judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Curtea urmează să înlăture și criticile concrete formulate de recurent cu privire la decizia de recalculare întrucât în temeiul L. 1. pensia militară de stat a reclamantului a devenit pensie de asigurări sociale de stat și a fost recalculată utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. 1.. Î. la recalcularea pensiei militare de stat a reclamantului s-a utilizat și salariul mediu brut pe economie, pensia sa a fost revizuită conform art. 1 din OUG 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010. În consecință, singurul efect pe care l-a avut L.
1. cu privire la pensia reclamantului a fost de transformare a pensiei militare de stat în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG 1., act normativ care impune obligația instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de a identifica și transmite la casele de pensii sectoriale veniturile realizate lunar de beneficiari.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 6 și 7 din L. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. 1. face trimitere în opinia recurentei, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 6 și 7 din L. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
În raport de aceste considerente, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantului cu privirea la nelegalitatea și netemeinicia deciziei de pensie, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 4 C.proc.civ. va respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr.
4757 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o casează în întregime și, rejudecând cauza respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:P. U.
| ← Decizia civilă nr. 2414/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 187/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
