Decizia civilă nr. 2821/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2821/R/2012

Ședința publică din data de 5 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2481 din 8 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. G., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de avocat F. R. din cadrul Baroului Mureș, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai 2012 reclamantul a înregistrat în cauză întâmpinare, pe care reprezentanta acestuia declară că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului pune concluzii de respingere a recursului, de menținere a hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță, fără a solicita cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. C., reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâtele C. J. de P. C. și C. de P. S. 1 B., a solicitat obligarea pârâtelor la actualizarea cuantumului pensiei de serviciu de care a beneficiat pentru anul 2009 si anul 2010 cu indicele de inflație conform art. 47 din Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, obligarea pârâtelor la plata diferențelor astfel rezultate, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a beneficiat de pensie de serviciu stabilită în condițiile Legii nr. 223/2007 în perioada (...)-(...), dată la care pensia de serviciu a fost transformată în pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.

A învederat că înregistrat cererea la C. T. de P. C. sub nr. 11716/(...). Conform art. 47 din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent, iar prin art. 24 al O. M. T. nr. 1. pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 stabilirea, actualizarea si plata pensiei de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2481/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul S. G., împotriva pârâților C. J. de P. C., in consecință, au fost obligați pârâții sa actualizeze cuantumul pensiei de serviciu pentru anul 2009 cu indicele de inflație.

S-au respins celelalte petite.

Au fost obligați pârâții in solidar la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 800 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că începând cudata de (...), reclamantul a fost titularul unei pensii de serviciu stabilită potrivit

Legii nr. 223/2007.

Conform art. 47 din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent. Potrivit art. 24 al O. M. T. nr. 1. pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007, stabilirea, actualizarea si plata pensiei de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Pârâtele nu au procedat la actualizarea pensei reclamantului cu rata inflației, încălcând astfel prevederile legale mai sus menționate.

Indexarea pensiei cu rata inflației pentru anul 2010 a fost suspendată conform art. VII din OUG nr. 114/2009, astfel că pârâtele au fost obligate la actualizarea pensiei numai pentru anul 2009.

Este vădit neîntemeiat orice refuz al pârâtelor de a actualiza pensia cu rata inflației invocând lipsa de claritate a normei juridice, respectiv art. 47 din Legea nr. 223/2007, astfel cum s-a invocat în cuprinsul adresei nr. 11716/(...) a pârâtei de rd.1.

Prevederile legale mai sus menționate sunt lipsite de orice echivoc si sunt obligatorii pentru pârâte.

Pentru aceste considerente, în baza art. 47 din Lega nr. 223/2007, instanța a admis in parte acțiunea, conform dispozitivului.

In baza art. 274 alin.1 Cod Procedură Civilă, pârâții, aflați în culpă procesuală, au fost obligați în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului recurenta a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr.

223/2007, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent, însă, așa cum a mai arătat, pârâta nu a fost autorizată să procedeze la aplicarea acestui text legea de către C. N..

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299, art. 3041 și art. 312 cod proc. civ.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că, în raport de cadrul legislativ existent, nu poate fi primită afirmația recurentei în sensul că lipsește procedura concretă de actualizare sau că nu a fost autorizată de casa N. de pensii pentru a efectua această operațiune.

Susține intimatul că operațiunea de actualizare este o simplă operațiune matematică, fără a fi necesare norme speciale de efectuare a acestei operațiuni, rata inflației fiind stabilită și comunicată de către I. N. de S..

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007.

Conform deciziei de pensie nr. 159125/(...) drepturile de pensie de serviciu ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), iar acesta a beneficiat de pensia de serviciu până la data de (...), când au fost aplicate prevederile Legii

119/2010, fiind emisă în acest sens decizia de recalculare a pensiei nr.

159125/(...).

Art. 47 din Legea nr. 223/2007 (dispoziție legală în vigoare în perioada ce face obiectul cauzei de față) prevedea că pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.

După cum în mod corect a reținut instanța de fond, potrivit art. 24 din

Ordinul M. T. nr. 1. pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007, stabilirea, actualizarea și plata pensiei de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În mod corect a statuat instanța de fond că în temeiul prevederilor legale menționate pârâta avea obligația de a proceda, din oficiu, în luna martie 2009, la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului.

Prin art. VII din OUG nr. 114/2009 s-a prevăzut că „prevederile art. 47 din

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, nu se aplică în anul 2010";.

Prin adresa 11716/(...), depusă la fila 6 dosar fond, pârâta C. J. de pensii

C. a comunicat reclamantului faptul că „potrivit adresei CNPAS nr. 2276/(...), în lipsa unor dispoziții legale care să stabilească procedura concretă de actualizare a pensiilor de serviciu, casele teritoriale de pensii nu pot efectua, din oficiu, numai în baza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007 - lacunare în ceea ce privește modul de reglementare al normei juridice, o astfel de operațiune";.

Curtea reține însă că nerespectarea acestor dispoziții legale nu poate fi justificată prin pretinsa lipsă de autorizare a pârâtei recurente din partea CNPAS pentru a proceda la actualizarea impusă de norma legal enunțată.

Aceasta întrucât, pe de o parte, deși potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 19/2000 C. N. de P. și A. D. de A. S. avea atribuții de îndrumare și control privind modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii, în virtutea acestor atribuții nu poate fi recunoscut un drept al acesteia de a interzice caselor teritoriale să aplice o dispoziție legală în vigoare și care intră în sfera acestora de competență.

Pe de altă parte, astfel cum a reținut și instanța de fond, Curtea constată că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 223/2007 sunt suficient de clare, în sensul că textul legal menționat fixează reperele necesare în vederea aplicării sale, respectiv momentul în care se efectuează actualizarea (luna martie a fiecărui an) și modul în care se actualizează pensiile (cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent).

Totodată, după cum a arătat și intimatul reclamant, rata inflației este stabilită și comunicată de către I. N. de S..

Chiar dacă instituțiile implicate în aducerea la îndeplinire a acestor dispoziții legale considerau că sunt necesare norme care să contureze mai clar modul de actualizare a pensiilor conform art. 47 din Legea nr. 223/2007, revenea instituțiilor statului obligația de a demara procedurile ce se impun pentru elaborarea normelor considerate necesare, însă nicidecum nu se poate perpetua nerespectarea unor dispoziții legale sub pretextul lipsei unor norme de aplicare.

În acest sens se reține că potrivit prevederilor art. 7 pct. I lit. b din Statutul Casei N.e de P. și A. D. de A. S., aprobat prin HG nr. 1. (normă legală în vigoare în perioada de referință), această instituție, în subordinea căreia funcționează recurenta, avea printre altele, și atribuția de a propune M.ui Muncii, Familiei și Protecției S. norme metodologice în aplicarea prevederilor legale din domeniul său de competență.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2481 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T.

N. N.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: I.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2821/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale