Decizia civilă nr. 4112/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.4112/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. F. împotriva sentinței civile nr. 3060 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. S., având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 26 septembrie 2012 intimata a înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, precum și judecata în lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data 26 martie 2012, reclamanta M. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S., anularea deciziei 173/(...).
În motivare a arătat că nu a contribuit cu nimic la crearea acestui debit care s-a datorat neglijenței funcționarilor de la C. J. de P. S.
La dosarul de pensie nu a prezentat documente cu date de identitate false sau cu erori materiale, ci au fost prezentate acte și date așa cum sunt definite de L. nr. 1..
Conform art. 191 din L. nr. 19/2000 care era în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie, baza de date privind asigurații sistemului public de pensii este proprietatea C. și are caracter confidențial. De asemenea, conform art. 89 al aceleași legi, în situația în care se constatată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând după caz răspunderea celor vinovați.
C. J. de P. S. a sesizat CNP-ul eronat trecut în baza de plăți numai după trei ani, deci urmărind nedepășirea perioadei de prescripție. R. în cota procentuală de 1/3 din pensia în plată au fost făcute până în prezent în mod sporadic și nu în fiecare lună.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. S. a solicitat respingerea acțiunii arătând că potrivit art. 9 (1) din L. nr. 19/2000
„evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului numeric personal de asigurări sociale, care este codul numeric personal";.
Datorită unor erori sau lipsuri constatate în urma acestei operațiuni de preluare a C., C. N. de P. s-a adresat pensionarilor, prin intermediul cupoanelor de pensii, prin care se solicitau acestora să comunice caselor județene de pensii situația corectă a datelor de identificare, aceștia având obligația să răspundă potrivit legilor în vigoare.
În anul 2003, reclamanta nu a dat curs solicitărilor făcute în câteva luni consecutive de către C. națională de P., prin taloanele de pensii, pe care se menționa „ dacă codul numeric personal (CNP) înscris pe talon este eronat
(lipsă) transmiteți urgent casei județene de pensii o copie a B.I. și a unui talon de pensie";.
Aceste solicitări au fost comunicate tuturor pensionarilor, iar ignorarea acestora de către reclamantă a condus la încălcarea prevederilor art. 96 din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 119 din L. nr. 263/2010.
Prin sentința civilă nr. 3060/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta M. F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. pentru anularea deciziei nr.
173/(...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 1 din H.G. nr. 1550/2004 începând cu data de 1 octombrie 2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie
2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile
Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 16 alin 1 și 2 din același act normativ prevede că, în situația în care o persoană beneficiază de aceeași categorie de pensii, atât din fostul sistem de asigurări sociale de stat, cât și din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, pentru determinarea punctajului mediu anual se iau în calcul atât vechimea în muncă, cât și durata de asigurare realizată în fostul sistem de pensii pentru agricultori.
În situația în care o persoană beneficiază de categorii diferite de pensii, una din fostul sistem de asigurări sociale de stat și alta din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, operațiunea de evaluare se efectuează numai pentru pensia stabilită în fostul sistem de asigurări sociale de stat.
Pentru perioadele de activitate realizate în fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, determinarea punctajului mediu anual se face cu respectarea prevederilor art. 162 din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, art.1 din O.U.G. nr. 4/2005 prevede că pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta.
Conform susținerilor pârâtei, necontestate de reclamantă, în anul
2005, reclamantul se afla în situația prevăzută de art. 16 alin.1 din H.G. nr.
1550/2004, beneficiind de aceeași categorie de pensii, atât din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin dosarul nr. 61876, cât și din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, prin dosarul nr. 8..
În acest din urmă dosar, însă, reclamantul figura cu codul numeric personal eronat, fapt ce a dus la neidentificarea celor două dosare pentru același titular și neefectuarea recalculării în vederea stabilirii unei singure pensii.
În aceste condiții, plata pensiei pentru agricultor calculată în dosarul nr. 8. a continuat să se efectueze.
Procedura de recuperare a sumelor achitate necuvenit este reglementată de legislația în vigoare la data constatării existenței diferențelor dintre sumele încasate și cele legal stabilite.
În speță, își găsesc aplicabilitatea prevederile art.107 alin.1 și 2 din L. nr. 263/2010 conform cărora, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
De asemenea, art. 179 alin. 4 din L. nr. 263/2010 prevede că sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
În vederea recalculării drepturilor de pensie ale reclamantei conform cu legislația în vigoare, pârâta a emis decizia nr. 61876/(...), iar în vederea recuperării sumelor achitate necuvenit, pârâta a emis decizia nr. 114/(...).
Prin decizia nr. 114/(...) C. J. de P. S. a comunicat reclamantei, ca urmare a examinării dosarelor de pensie nr. 8. și nr. 61876 având în vedere recalcularea pensiilor conform O.U.G. nr. 4/2005 și nesuspendarea dosarului CAP, deoarece la acest dosar CNP-ul a fost trecut eronat în baza de plăți în perioada (...)-(...) s-a creat un debit în valoare de 10702 lei, suma ce se va recupera în rate lunare de 110 lei, începând cu luna aprilie 2011.
Împotriva acestei decizii prin cererea înregistrată la C. J. de P. S. sub nr. 6261/(...), reclamanta a solicitat încetarea reținerii debitului.
C. J. de P. S. prin adresa nr. 6261/(...) a comunicat că a reanalizat documentația existentă la dosarul de pensionare, precum și a modurilor de stabilire a drepturilor de pensie, reafirmând în continuare că începând cu data de (...) plata drepturilor stabilite pe baza dosarului de pensie pentru agricultori nu a încetat datorită CNP-ului eronat trecut în baza de plăți.
S-a decis reținerea unei cote procentuale de 1/3 din pensia sa, pentru recuperarea debitului rămas în valoare de 8428 lei stabilit prin decizia nr. 1. de revizuire a D. nr. 114/(...).
Așa fiind, în baza considerentelor arătate, apreciind legală decizia contestată, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. F., solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii prin care a solicitat anularea D. nr.114/(...) emisa de C. J. de P. S.
În motivarea recursului recurenta a arătat că reținerea unei cote procentuale de 1/3 din pensia sa pentru recuperarea debitului rămas in valoare de 8428 lei stabilit prin decizia nr. 173/(...) o consideră nelegală, deoarece nu a contribuit cu nimic la crearea acestui debit, care s-a datorat neglijenței funcționarilor de la C. J. de P. S.
La dosarul de pensie nu a prezentat documente cu date de identitate false sau cu erori materiale, ci au fost prezentate acte si date așa cum sunt definite de L. nr. 1. cu privire la actele de stare civila si de M. nr. 1. pentru aplicarea unitară a legii, in care se stipulează ca principalele atribute de identificare a persoanei fizice sunt numele, domiciliul si starea civilă.
CNP-ul nu este prevăzut ca element de identificare publică a persoanei de sine stătător, ci constituie o alternativă la nume, fiind util doar atunci când mai multe persoane au același nume de familie, prenume si inițiale ale prenumelui tatălui.
Având în vedere aceste considerente trecerea CNP-ului eronat în baza de plăți nu se datorează recurentei, ci angajaților instituției în cauză. În baza aceleiași legi C. J. de P. S. putea cere instituțiilor abilitate date suplimentare în legătura cu identitatea sa, chiar și CNP-ul său, care erau obligate să-l comunice în mod gratuit.
Conform art. 191 din L. nr. 19/2000 baza de date privind asigurații sistemului public de pensii este proprietatea C. si are caracter confidențial.
De asemenea conform art. 89 al aceleiași legi in situația in care se constata erori in stabilirea si plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile si modificările legale, atrăgând după caz răspunderea celor vinovați. La sfârșitul fiecărui an calendaristic, drepturile de pensie se revizuiesc din oficiu.
Contrar acestor prevederi, C. J. de P. S. a sesizat CNP-ul eronat trecut în baza de plăti numai după 3 ani, deci urmărind nedepășirea perioadei de prescripție.
R. în cotă procentuală de 1/3 din pensia în plată au fost făcute pana în prezent în mod sporadic si nu în fiecare luna. Recurenta invocă și prevederile art. 189 din L. 19/2000 care stabilește obligația angajatorilor, persoanei fizice si juridice de a pune la dispoziția C. si caselor teritoriale de pensii datele si documentele necesare pentru atribuirea codului personal si întocmirea evidentelor privind stagiul de cotizare conform metodologiilor elaborate de C.
Consideră recurenta că prin decizia C. J. de P. S. de reținere a debitului creat din vina angajaților săi i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Carta internaționala a drepturilor omului și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, drepturile inițiale de pensie ale reclamantei au fost stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, iar pensia acesteia a fost recalculată în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005.
Nici prin contestația formulată și nici prin recursul de față recurenta nu a contestat faptul că în anul 2005 se afla în situația prevăzută de art. 16 alin.1 din H.G. nr. 1550/2004, beneficiind de aceeași categorie de pensii, atât din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat - dosar de pensie nr.
61876, cât și din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor - dosar de pensie nr. 8..
De asemenea, nu a contestat faptul că, ulterior recalculării pensiei stabilite în dosarul nr. 61876 în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, a continuat să încaseze și pensia stabilită în dosarul de pensie pentru agricultori.
Rezultă din probele administrate că în acest din urmă dosar reclamanta figura cu codul numeric personal eronat, iar această situație a dus la neidentificarea celor două dosare pentru același titular și neefectuarea recalculării în vederea stabilirii unei singure pensii.
Prin decizia nr. 61876/(...) au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantei pentru perioada lucrată atât în sectorul de stat, cât și în sectorul agricol, constatându-se că reclamanta a încasat necuvenit în perioada (...)-(...) suma de 8428 lei, sumă pentru care a fost emisă decizia nr.
173/(...) de revizuire a deciziei nr. 114/(...).
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art.107 alin.1 și 2 din L. nr. 263/2010, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, iar sumele rezultate se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție calculat de la data constatării diferențelor.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 179 alin. 1 din L. nr.
263/2010, în vigoare la data constatării efectuării plății nedatorate și emiterii deciziei de debit, se constată că pârâta era îndreptățită la recuperarea sumelor plătite reclamantei peste drepturile legal cuvenite.
Restituirea sumelor încasate de reclamantă necuvenit trebuie făcută cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 179 alin. 1 din L. nr. 263/2010, așa cum în mod corect a procedat pârâta.
Mijlocul legal de recuperare a sumelor nelegal plătite reclamantei îl constituie, conform art. 179 alin. 4 din L. nr. 263/2010, decizia emisă de casa de pensii, care constituie titlu executoriu.
Prin criticile formulate în recurs recurenta susține nelegalitatea reținerilor din pensia sa în vederea recuperării debitului stabilit prin decizia nr. 173 din (...) pentru considerentul că nu are nici o culpă în crearea situației care a condus la producerea debitului respectiv.
Criticile formulate în acest sens de către recurentă sunt nefondate având în vedere faptul că dispozițiile legale care reglementează recuperarea sumelor încasate necuvenit nu condiționează această recuperare de stabilirea vreunei culpe în sarcina persoanei care a încasat necuvenit sumele respective.
Susținerile recurentei referitoare la faptul că reținerile din pensie în baza deciziei contestate nu au fost efectuate în fiecare lună sunt lipsite de relevanță sub aspectul legalității deciziei privind recuperarea debitului în cauză. Pe de altă parte, recurenta nu precizează care este prejudiciul care i-ar fi fost creat prin această pretinsă situație, pentru a justifica interesul său în invocarea acestei împrejurări.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea pronunțată de
Tribunalul Sălaj este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. F. împotriva sentinței civile nr. 3060 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: A.R.P.
← Decizia civilă nr. 653/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1383/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|