Decizia civilă nr. 653/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 653/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent M. V. împotriva sentinței civile nr. 1637 din 31 martie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat P. M. D. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 februarie 2012 reclamantul a înregistrat la dosar note de ședință însoțite de înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Reprezentanta recurentului arată că nu are cereri de formulat în probațiune și depune la dosar copia unui cupon de pensie a unei alte persoane din aceeași categorie profesională căreia i s-a restituit pensia.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată În esență arată că reclamantul suferă de inimă iar soția acestuia suferă de cancer și reducerea pensiei îi afectează în mod irevocabil starea sănătății. Arată că peste 50% din contestatori au câștigat drepturile de pensie și vor continua să le primească până la sfârșitul vieții, fiind vorba de membri ai aceleiași categorii profesionale. Principiul proporționalității nu a fost respectat deoarece măsura luată nu se justifică de scopul legitim urmărit, unul din motivele principale ale acestei măsuri fiind criza economică ori criza economică nu poate dura la nesfârșit, prin urmare și măsura luată trebuia să fie una temporară.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1637 din 31 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
144318/(...), emisă de pârâta C. J. de P. C., s-a stabilit în favoarea reclamantului M. V. pensia de serviciu pentru munca depusă și limita de vârstă în valoare de 4243 lei. Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din L. nr. 1., iar prin D. nr.144318/(...) i s-a stabilit reclamantului pensia pentru limită de vârstă, în temeiul L. nr. 1. în cuantum de 1996 lei.
Împotriva acestei ultime decizii reclamantul a formulat contestație în prezentul dosar, întemeiată pe dispozițiile art. 87 din L. nr. 1., solicitând anularea acesteia și menținerea în plată a Deciziei nr. 144318/(...).
Conform prevederilor L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cuvenite sau aflate în plată, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, alături de alte pensii serviciu, vor deveni pensii în înțelesul L. nr.1. așa cum a fost modificată și completată ulterior.
Recalcularea acestora se va realiza prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1. și respectându-se metodologia stabilită prin H. de G. nr.737/(...).
P.le de serviciu au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective și ele au două componente: pensia contributivă, ce se plătește din bugetul asigurărilor sociale de stat și pensia suplimentară ce se suportă din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții. Acordarea pensiei suplimentare ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, nu este un privilegiu și ca atare poate fi eliminată atunci când bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat nu mai poate suporta plata unor astfel de drepturi din rațiuni de ordin economic și financiar.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare,modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Această din urmă situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice,scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Astfel potrivit acestei metodologii persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu, li s-a determinat punctajul mediu anual potrivit L. nr.1., în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzătoare acestuia. La determinarea acestui cuantum se folosește valoarea punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul 1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.155 și următoarele din
L. nr.1., așa cum a fost completată și modificată, a respins cererea formulată întrucât măsura recalculării pensiei de serviciu cuvenită reclamantului a fost una legală, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a L. nr.1..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. V. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiteriicontestației.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea este nelegală întrucât nu au fost analizate toate motivele invocate în cadrul contestației introductive.
La emiterea deciziei deduse judecății nu s-au ținut cont de următoarele:
D. C. C. în materia recalculării cuantumului pensiei: nr.120/2007, nr.375/2005, nr.57/2006, nr.279/2006, D. C. C. din data de 28 iunie 2010 cu privire la sesizarea de neconstituționalitate a legilor austerității, Avizului Consiliului Legislativ privitor la legea unitara a pensiilor, D.
C. C. nr.1414/2009, ceea ce încalcă prevederile Constituției si prev. art.25 din L. nr.47/1992.
Acte internaționale in materia drepturilor câștigate: art.5 pct.2 din
Protocolul Internațional cu privire la drepturile civile si politice ratificat de R. prin D. nr.212/1974, art.1 din Protocolul nr.1, ceea ce încalcă prev.art.20 al.2 din Constituția României.
Referitor la principiul neretroactivității legii ci vile consacrat in art. 15 al. 2 din Constituția României si in Codul civil, arată că beneficiază de pensie in cuantumul prevăzut de disp.art.82 al.1 din L. nr.303/2004 privind statutul magistraților, cuprins in L. nr.96/2006. La data emiterii deciziei de recalculare a pensiei dedusa judecații in prezentul dosar, prevederile art. 49-51 din L. nr. 96/2006 erau in vigoare, decizia respectiva având astfel un profund caracter nelegal, încălcând în mod grav prevederile legale menționate mai sus.
Consideră netemeinica si nelegala hotărârea atacata deoarece, deși se încearcă analizarea unuia dintre motivele care au stat la baza contestației dedusa judecații in prezentul dosar, respectiv încălcarea prev. art.l din Protocolul nr.l si jurisprudența CEDO in aceasta materie, aceasta analiza este unidirecționala, preluându-se din actele menționate de recurent doar anumite informații trunchiate care vin in sprijinul respingerii pe fond a contestației, fara sa se analizeze actele respective ca un tot unitar.
Astfel, referitor la art.l din Protocolul 1, in cadrul hotărârii atacate nu se face nici o analiza, fiind amintit doar lapidar ca si act.
In ceea ce privește jurisprudența CEDO in materie, in hotărârea atacata se indica doar cauza Muller vs Austria, soluția din aceasta cauza fiind interpretata si reprodusa trunchiat.
Astfel, Curtea, in cauza 5849/1972 (indicata mai sus) a reținut ca "o reducere substanțiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate si chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrânețe", motivare care se aplica in mod clar si situației recurentului.
In ceea ce privește jurisprudența CEDO care a fost analizata in mod restrictiv si limitativ mai învederează instanței de judecata faptul ca aceasta este mult mai vasta decât cea invocata.
Invocă cauza Gaygusuz vs Austria (1996) , cauza Akdeejeva vs. Letonia unde Curtea a obligat statul leton la despăgubiri stabilind ca a fost încălcat art. 6 din C. E. a D. O. si art.l din Protocolul nr.l, având in vedere ca s-a procedat la recalcularea in minus a pensiei, deși era un drept câștigat.
Invederează faptul ca dreptul la pensia de serviciu, fondat pe un regim profesional public special de securitate sociala, nu reprezintă un privilegiu si nu este discriminatoriu la adresa persoanelor din sistemul public general.
In acest sens, Curtea C. a reținut in cadrul Deciziei nr. 20/2000 ca pensiile de serviciu au o justificare obiectiva si raționala, reprezentând o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite al statutelor profesionale speciale.
Parlamentarii se afla intr-o situație deosebita fata de cei din sistemul general, deoarece nu pot desfășura alte activități remunerate sau comerciale neputând avea alte surse de agoniseala.
În mod eronat se susține ca pensia de serviciu s-ar compune, in mod forțat, dintr-o pensie de drept comun si o pensie suplimentara de la stat, o asemenea interpretare fiind făcuta in scopul fraudării legii, prin sustragerea acestui drept de proprietate in integralitatea sa de la protecția legii si lăsarea unei parți a proprietarii prada arbitrariului si abuzului.
O asemenea interpretare a fost data si de Curte in cuaza Stec s.a. vs. Regatul Unit, unde a fost abandonata definitiv distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, ambele fiind considerate ca aflându-se sub protecția art.l din Protocolul nr.l adițional la C., ca bunuri proprietate individuala. In ceea ce privește ingerința statului, Curtea a statuat expres ca, daca statul reduce total sau parțial pensia ocupaționala publica sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsura disciplinara) este clar ca acea reducere a operat ca o ingerința asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizata în lumina art.l din Protocolul nr.l (v.cauzele Azinas vs . Cipru, Banfield vs. Regatul Unit, Apostolakis vs. Grecia) , iar reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plații acesteia reprezintă o ingerința ce trebuie justificata (v.cauzele Kjartan Asmudsson vs.Islanda, Rasmussen vs. Polonia, Wieczorek vs.Polonia) .
Având in vedere cele expuse mai sus, prevederile abrogative ale art.1-
3 din L. nr.1. (menținute prin disp.art.263/2010) a avut ca efect eliminarea totala si intempestiva a pensiei de serviciu a parlamentarilor, inclusiv a recurentului, ceea ce reprezintă o incontestabila ingerința asupra proprietății din partea statului, chiar daca a fost înlocuita cu alt bun, pensia de drept comun (care are un cuantum mult mai mic fata de cuantumul dreptului inițial) .
In ceea ce privește legalitatea ingerinței, învederează faptul ca intr- adevăr ca ingerința este prevăzuta de L. nr.229/2020.
Dar, principiul legalității mai prevede si necesitatea ca norma din dreptul intern sa fie suficient de accesibila,precisa si predictibila (cauzele Hentrich vs.Franta, Beyeler vs. Italia), în sensul de a anunța beneficiarii legii despre faptul ca a anumita cauza atrage pierderea totala sau parțiala a pensiei de serviciu, acesta fiind prevenit asupra consecințelor respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei.
Mai precizează faptul ca, aplicarea retroactiva a legii înfrânge in mod evident principiul securității juridice (care se aplica unei situații juridice finalizate v.art.88 din L. nr.1. si cauza Moska vs.Polonia), aplicarea retroactiva a L. nr.1. fata de recurent reprezentând o aplicare vădit eronata si arbitrara.
Trebuie observat faptul ca nu exista un echilibru intre interesul general al societății si imperativele impuse de protecția drepturilor fundamentale ale cetățeanului, in condițiile in care reducerea a avut loc intr-o maniera automata, in virtutea unei dispoziții legale, fara sa existe o apreciere individuala in fiecare caz (v.cauzele Banfield vs.Regatul Unit, Apostolakis vs.Grecia) .
Practic, măsura luata ar fi trebuit sa fie cel mult excepționala si temporara, statul fiind obligat sa găsească soluțiile adecvate pentru contracararea efectelor crizei economice printr-o politica economica si sociala adecvata, dar ceea ce s-a realizat prin intermediul L. nr.1. a fost de fapt pierderea definitiva a pensiei de serviciu.
Având in vedere ca recurentul a pierdut intempestiv pensia, si având in vedere si vârsta înaintata si dificilele condiții economice ale tarii, consideră ca in prezent duce o povara excesiva si disproporționata nejustificata de motivele care au stat la baza adoptării L. nr.1..
Totodată, mai consideră ca hotărârea atacata este nelegala în condițiile în care unul din motivele care au constat la baza acesteia îl reprezintă dispozițiile H.G.nr.737/2010, hotărâre care a fost suspendata, așa cum rezulta din sentința civila nr.311/(...), a cărei minuta a depus-o la dosar la ultimul termen de judecata.
Un alt aspect pe care-l invocă este faptul ca, prin pronunțarea hotărârii atacate, s-a efectuat o discriminare geografica, in condițiile in care, in toata tara au fost admise in mod irevocabil cauze identice, unde contestațiile au avut la baza motive identice cu prezenta cauza, recurentul având singura "vina" de a avea domiciliul pe raza județului C..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile co nstituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dre ptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângereaexercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin
care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor
profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menț ionate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L.
nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prinlegea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză
de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din
C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părțiinecontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condusla inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest
element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor
de analiză a raportul ui de proporționalita te, fiind util a se obs erva proporția
reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu
indicarea unei marj e generale a diminu ării pensiilor special e pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pens ionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind
unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia
medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un an umit „. de dificulta te"; pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C.
Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08
și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și
anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un
efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fos t declarate inadmisibile sesizările conexate cu
privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol
adițional la C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs constată ca nefondate argumentelerecurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la pretinsa imposibilitate de a cotiza la sisteme private sau facultative de pensie, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 94/1992.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1744 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul a arătat faptul că diminuarea pensiei a redus în mod considerabil posibilitățile de întreținere a familiei sale, precum și cele de tratare a bolilor de care suferă, în condițiile în care nu avea dreptul la a obține venituri din alte surse, depinzând de acest unic venit.
Raportat la aceasta, Curtea reține că în raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus facturi pentru cheltuielile de întreținere și cele pentru diferite servicii, acte medicale pe numele reclamantului și a soției , care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îi lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de naturăa încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acestuia și ale familiei sale.
Referitor la jurisprudența anterioară a C. C. în materie se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea reținută de recurent ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când s-a reglementat posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către parlamentari ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 29/(...), prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia. Ca atare, discriminarea la care face trimitere recurenta în raport de alți colegi cărora li s-au menținut pensiile prin hotărâri judecătorești nu ar putea fi primită.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 1637 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
GREFIER N. N.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 3438/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4112/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
