Decizia civilă nr. 4241/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4241/R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. V. împotriva sentinței civile nr. 5548 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. S. DE P. A M. A. ȘI I. și C. DE C. P. D. C. M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5548 din 24 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamatul O. V. împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că prin D. nr.
1./(...), cu modificările ulterioare, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2517 lei. Ulterior, în baza L. nr. 1., prin D. nr. 1./(...), reclamantului i s-a revizuit în baza OUG nr.1., stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2280 lei.
D. de revizuire a pensiei a fost contestată la C. de contestații pensii din cadrul M.A.I. care, prin H. nr.3877/(...) i-a respins contestația întrucât la stabilirea punctajului mediu anual s-au utilizat toate datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul său de pensie.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei s-a menținut în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
Reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie. A arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul 1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. A., arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a
R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea CEDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
Față de cele ce preced, prima instanță în baza art. 6 din OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g și art. 156 din L. nr. 2. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, acțiune ce a avut ca obiect stabilirea și calcularea drepturilor cu titlu de pensie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. V. solicitând casarea sentinței și rejudecând cauza admiterea acțiunii.
În motivare recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensie.
D. de revizuire a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor OUG nr. 1., iar l egalitatea operațiunii juridice de revizuire a pensiei de care beneficia reclamantul trebuia sa fie analizata de către instanța de fond, atât din perspectiva reglementarilor internaționale, cat și a dreptului intern.
Astfel, dreptul la pensie stabilit în favoarea reclamantului într-un cuantum valoric determinat în mod concret, constituie fără nicio îndoiala un bun în sensul principiilor de drept intern - art. 474 C. Civ., a jurisprudenței C. E. a D. O., precum și a jurisprudenței Înaltei C. de C. și Justiție, odata cu aceasta titularul a dobândit și speranța legitima de a-l valorifica ca pe un element activ al patrimoniului și de a fi protejat în exercițiul sau prin toate mijloacele juridice ce îi asigura regimul juridic al proprietății.
Dreptul de proprietate se manifesta ca un drept exclusiv și absolut, potrivit art. 480 C.Civ., în sensul ca nimeni nu poate fi lipsit de acesta decât numai pentru un interes de ordin general și numai cu condiția de a fi despăgubit în mod just și prealabil.
Principiile de drept intern, în legătura cu garantarea dreptului de proprietate stabilite prin disp. art. 44 din Constituția R. și art. 40 din Codul Civil sunt în concordanta cu disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O.
Art. 3 din L. 1., act normativ avut în vedere la emiterea OUG nr. 1. și de către C. de C. la soluționarea contestației, încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, consacrat expres prin art. 15 alin. 2 din Constituția R..
Totodata, S.ul este obligat potrivit prev. art. 180 alin. (7) din L. nr. 1., la care a făcut trimitere L. nr. 1., ca dacă prin schimbarea sistemului de calcul alpensiei rezulta un cuantum mai mic al acesteia se păstrează spre plata cuantumul avantajos.
Intervenția S.ului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea, iar mai apoi prin revizuire numai în raport de ceea ce reprezintă principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit, astfel ca acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit.
Actul normativ - L. nr. 1., în baza căruia pensia de serviciu a fost trecuta în categoria pensiilor în înțelesul L. nr. 1. nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei masuri.
Situația creata în urma revizuirii pensiei, aceea de a reduce în mod substanțial cuantumul valoric al bunului, împovărând titularul sau în detrimentul interesului general este incompatibilă cu dispozițiile. art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. potrivit jurisprudenței CEDO.
Curtea E. a D. O. s-a pronunțat constant ca măsura privativa de proprietate sa fie întotdeauna "convenabila pentru realizarea teiului ei legitim și nedisproporționat fata de acesta", echilibrul fiind asigurat printr-o justa și prealabila despăgubire.
Normele L. nr. 1., în sensul diminuării pensiei de serviciu, în ceea ce îl privește pe recurent sunt incompatibile cu principiile C.i.
Drept urmare, recurentul își legitimează interesul sau prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv L. nr. 1., suficient de clara și previzibila la data pensionarii și care i-a permis sa-si planifice acțiunile atât pe termen lung, cat și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare, deci un anume standard de viata.
Pe de alta parte, este greu de admis plasarea tuturor categorii lor profesionale sub semnul egalității după ce si-au încheiat perioada de serviciu, de vreme ce unora dintre acestea li s-a interzis orice posibilitate de a-si suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale datorita statului profesional special, corespunzător profesiei exercitate. Principiul solidarității impune ca un asemenea statut profesional sa recompenseze intr-o anumita modalitate limitările pe care le-a adus drepturile economice și sociale ale beneficiarului sau.
Dreptul la pensie de serviciu face parte din Pilonul I al Uniunii E., astfel încât prin L. nr. 1. și H. nr. 7. sunt încălcate prevederile art. 151 și 155 din T. privind funcționarea Uniunii E. referitoare la principiul priorității dreptului comunitar fata de orice act normativ național, si, pe cale de consecința, nerespectarea statului juridic al cetățeanului roman în calitatea sa de cetățean european, în ceea ce privește pensiile de serviciu înseamnă o negare a obligațiilor asumate necondiționat de R. prin T. de A. la U. E.
Referitor la D. nr. 8. pronunțata de Curtea Constituțională a R., recurentul că, Curtea Constituțională a omis sa facă referire la dispozițiile constituționale ale deciziilor nr. 375 din 6 iunie 2005, nr. 57 din 26
Văzând jurisprudența anterioara a C. Constituționale, o norma care să conducă la reducerea pensiilor este în vădita contradicție cu Constituția Română.
Curtea E. a D. O. s-a pronunțat în mai multe cauze în ce privește posibilitatea de a interveni asupra pensiilor de serviciu și a decis ca aceasta ar constitui o privare de proprietate: G. vs A. (1996), Muller vs A., Akdeejeva vs Letonia (2007).
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 1. din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. și OUG nr. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prismafaptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție,
Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Astfel, în D. nr. 8. se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului deconstituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1. sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Analizând ingerința S.ului prin prisma prevederilor art. 1 din Primul
Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie
2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. și, respectiv OUG nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. și a OUG nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" dinperspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
D. expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf
59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții c/a R., Curtea E. a D. O. a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr.
1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C..
Astfel, Curtea E. a D. O. a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate dreptnerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia
Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr.
44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea E. a D. O. a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea E. a D. O. a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea E. a D. O. a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlăturasusținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1..
În ceea ce pricește susținerile recurentului privitoare la încălcarea T. privind Funcționarea Uniunii E., se constată că art. 153 din T. privind
Funcționarea Uniunii E. prevede că U. susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducăatingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că prin recalcularea pensiilor militare s-ar fi negat obligațiile asumate de R. prin tratat.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 2.911 lei, și o pensie revizuită de 2.280 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011, care este de
860 lei conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S. în R., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D I S P U N E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. V. împotriva sentinței civile nr. 5548 din 24 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
S.-C. B. I. R. M. C. M.
Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: E. B.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4547/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4592/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
