Decizia civilă nr. 4592/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4592/R/2012
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 1. din 24 iulie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă C. T. DE P. B.-N., având ca obiect asigurări sociale - contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând și solicitarea reclamantei de judecată în lipsă conform art. 242 alin.2 C.proc.civ., o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalul Bistrița Năsăud sub numărul de mai sus, reclamantul M. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. T. de P. B.-N. anularea deciziei nr. 90781 din 30 martie 2012 emisă de pârâtă.
În motivare s-a arătat că în perioada menționată în decizia atacată a realizat venituri din alte activități, însă în mod greșit s-a dispus restituirea pensiei atât timp cât fiind încadrat în gradul II de invaliditate avea posibilitatea de a presta activitate.
În drept nu s-a invocat nicio dispoziție legală.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că începând din 7 ianuarie 2004 reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate. D. dobândirea dreptului de asigurări sociale, reclamantul a realizat venituri din activități profesionale în anul 2010.
În raport de dispozițiile art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000 beneficiarului unei pensii de invaliditate de gradul I sau II i se suspendă plata pensiei începând cu luna următoare celei în care se află în una din situațiile prevăzute de art. 5 alin. 1 pct. II, II, IV lit. b-f din această lege.
Membrii asociațiilor familiale și persoanele fizice autorizate se regăsesc în art. 5 alin. 1 pct. IV lit. c, d din Legea nr. 19/2000, astfel încât persoaneleîncadrate în gradul I sau II de invaliditate care au și o asemenea calitate nu mai pot beneficia de pensie de invaliditate.
Potrivit dispozițiilor art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000 invaliditatea de gradul II se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă.
În viziunea legiuitorului, pensia de invaliditate acordată reclamantului constituie un venit de înlocuire pentru pierderea totală a capacității de muncă.
Cumulul veniturilor cu pensia este permisă numai în cazul pensionarilor de invaliditate de gradul I.
Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiari în termen de 3 ani, astfel că pârâta a procedat la emiterea deciziei contestate, stabilind un debit în cuantum de 11.925 lei rezultat în intervalul (...) - (...), avându-se în vedere faptul că lit. g a alin. 1 a art. 92 a fost introdusă de pct. 5 din Legea nr.
209/2009 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 9 iunie 2009.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 92 și art. 94 ale Legii nr. 19/2000, art. 142, art. 179 alin. 1 și 4, art. 181 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010.
La termenul de judecată din data de 17 iulie 2012, reclamantul a solicitat însubsidiar, anularea parțială a deciziei atacate, cu consecința obligării sale la plata diferenței dintre pensia încasată și cea care i se cuvenea în cazul încadrării sale în gradul III de invaliditate.
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 30 martie 2012 pârâta a emis decizia nr. 90781/2012 prin care a stabilit în sarcina reclamantului obligația de restituire a sumei de 9.324 lei, sumă încasată necuvenit pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, decizie care a fost contestată în prezentul cadru procesual.
Reclamantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul II începând din data de 7 ianuarie 2004, conform deciziei nr. 90781/(...) privind acordarea pensiei de invaliditate.
În anul 2010 reclamantul a realizat venituri din profesii libere, în calitate de instructor auto, acesta fiind autorizat ca persoană fizică autorizată să efectueze asemenea activități.
Atât prin acțiunea introductivă, cât și în fața instanței de judecată la termenul din 17 iulie 2012, reclamantul a atestat realizarea în perioada în litigiu de venituri din activitatea desfășurată în calitate de instructor auto.
Totodată, realizarea de venituri din activități independente, precum și pe bază de contract, este atestată și prin adresa nr. 135391/(...) a Serviciului Gestiune Registru Contribuabili și Declarații Fiscale P.F. din cadrul Administrației Finanțelor P.e B., depusă la dosar la data de 17 iulie 2012, precum și prin adresa nr. 4948/(...) poziția 115.
Ca atare, se reține că în intervalul de timp cuprins între data de 1 ianuarie
2010 și 31 decembrie 2010, reclamantul a realizat venituri din profesii libere și, în același timp, a fost și beneficiarul pensiei de invaliditate de gradul II.
În perioada în litigiu - 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, în vigoare erau dispozițiile Legii nr. 19/2000, astfel că analiza legalității deciziei atacate trebuie realizată prin prisma dispozițiilor legale în vigoare în perioada în care se pretinde încasarea nelegală a unei sume de bani.
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 pct. IV lit. d și f din Legea nr. 19/2000, în forma în vigoare la data de 1 aprilie 2010, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele autorizate să desfășoare activități independente, precum și alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.
Prin Legea nr. 209/2009, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 9 iunie 2009, în vigoare din data de 12 iunie 2009, s-a introdus în Legea nr. 19/2000 textul art. 92 alin. 1 lit. g, text potrivit căruia plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul II se regăsește în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. IV lit. b-f.
Așadar, întrucât conform art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000 gradul II de invaliditate se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă, iar pensia de invaliditate de gradul II constituie un venit de înlocuire pentru pierderea totală a capacității de muncă, prin art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr.
19/2000 s-a instituit imperativ sancțiunea suspendării plății pensiei atunci când beneficiarul acesteia realizează și venituri din activități independente, indiferent de cuantumul acestora.
Dat fiind faptul că reclamantul era atât beneficiar al pensiei de invaliditate de gradul II, cât și al unor venituri din activitate independentă, realizate în calitate de persoană fizică autorizată, în mod corect, în baza prevederilor art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000 s-a reținut că operează sancțiunea suspendării plății pensiei de invaliditate.
Reclamantul însă fiind persoană fizică autorizată la data de 1 ianuarie
2010, în această calitate a realizat venituri din activitate independentă încadrându-se în categoria asiguraților prevăzuți de art. 5 pct. IV lit. d din Legea nr. 19/2000.
În intervalul 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 reclamantul a beneficiat de o pensie de invaliditate în cuantum total de 9.324 lei (777 lei în fiecare lună).
Întrucât textul art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000 prevede imperativ suspendarea plății pensiei de invaliditate de gradul II atunci când beneficiarul prestează activitate independentă în calitate de persoană fizică autorizată sau realizează venituri de natură profesională, suma de 9.324 lei a fost încasată de reclamant în mod eronat.
Ca atare, pârâta este îndreptățită în baza art. 179 alin. 1 din Legea nr.
263/2010, în vigoare la data constatării efectuării plății nedatorate și emiterii deciziei de debit, la recuperarea sumelor plătite cu titlu de pensie de invaliditate.
Restituirea sumelor încasate de reclamant cu titlu de pensie în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 trebuie făcută cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 179 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, așa cum corect a procedat pârâta.
Mijlocul legal de recuperare a sumelor nelegal plătite, în cazul reclamantului în cuantum total de 9.324 lei pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, îl constituie, conform art. 179 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, decizia ce constituie titlu executoriu, contestată în prezentul cadru procesual.
În baza considerentelor exprimate și a textelor legale invocate, reținând că art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000 prevede imperativ, cu titlu de sancțiune, suspendarea plății pensiei de invaliditate de gradul II atunci când beneficiarul acesteia realizează venituri din activități independente, indiferent de cuantumul acestora, tribunalul văzând că reclamantul s-a aflat în această situație, a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată.
Nu a putut fi admisă nici cererea subsidiară, de anulare parțială a deciziei atacate cu consecința obligării reclamantului la restituirea diferenței dintre pensia încasată și cea care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost încadrat în gradul III de invaliditate.
O astfel de cerere nu are niciun temei legal, întrucât în perioada în litigiu -
1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 - reclamantul a fost încadrat în gradul II deinvaliditate, conform deciziei asupra capacității de muncă nr. 6/(...), cu începere din data de 11 decembrie 2003.
În aceste condiții, acestuia i s-a acordat pensie de invaliditate aferentă gradului II în care a fost încadrat. Dacă s-ar admite cererea reclamantului instanța ar modifica implicit decizia de încadrare în gradul de invaliditate și decizia de pensie, ceea ce nu este admisibil, aceste acte nefiind contestate de reclamant, ci dimpotrivă, ele au fost acceptate și și-au produs efectele.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare reclamantul arată că este pensionat în baza deciziei nr. 90781 din (...) cu o pensie de 777 lei lunar.
Susține că modul de interpretare a primei instanțe a dispozițiilor art.92 din
Legea nr. 19/2000 încalcă principiul potrivit căruia orice muncă trebuie răsplătită. Pensia este datorată acestuia pentru că a muncit atâția ani și a ajuns invalid, iar munca suplimentară făcută trebuie să fie răsplătită.
Arată că nu se poate trăi cu o pensie de 777 lei, fapt ce nu a fost avut în vedere de către legiuitor la momentul edictării Legii nr. 19/2000. Reclamantul a muncit prin efort propriu pentru a-și câștiga existența; fiind bolnav, a muncit depunând efort suplimentar, efort ce trebuie răsplătit. A realizat venituri din surse private, nu de la stat, astfel încât nu a păgubit acest stat care nu are grijă de cei care au muncit.
În consecință, solicită instanței de recurs să anuleze decizia prin care i s-a imputat restituirea sumei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată că reclamantul recurent nu contestă pertinența aplicării de către instanța de fond a legislației pe care aceasta s-a întemeiat la situația de fapt dedusă judecății, ci contestă însăși pertinența legislației, considerând că aceasta nu respectă realitatea, respectiv că față de cuantumul redus al pensiei de invaliditate, este legitimă completarea acestei pensii cu venituri din activități.
Curtea notează că rolul instanțelor este acela de a aplica dispozițiile legale incidente (deci care reglementează acel gen de relații sociale, din care fac parte cele deduse judecății) la situațiile de fapt litigioase, neputând omite aplicarea legii decât în situațiile expres prevăzute de legislația în vigoare, anume, când s-a constatat neconstituționalitatea acesteia (art. 29-33 din Legea nr. 47/1992) sau când se conturează cu suficientă previzibilitate încălcarea prin legislația internă a drepturilor fundamentale ale omului, consacrate prin pacte sau tratate la care R. este parte (art. 20 din Constituția României), ceea ce nu este cazul în speță.
În cauză, recurentul invocă legitimitatea plății muncii sale, efectuate pentru completarea veniturilor din pensie. Or, se constată că această plată a muncii nu este imputată reclamantului, el bucurându-se de ea.
Ceea ce i se impută este încasarea unei pensii de invaliditate acordată în considerarea pierderii totale a capacității de muncă, în condițiile în care s-a constatat că era apt de muncă.
Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale invocate în mod temeinic și pe larg interpretate de tribunal (art. 5 alin. 1 pct. IV lit. d și f, art. 54 lit. b și art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000, art. 179 alin. 1 și 4 din Legea nr. 263/2010), se constată că măsura de protecție socială pe care statul a instituit-o în ajutorarea persoanelor ce și-au pierdut capacitatea de muncă total (art. 7 din
Legea nr. 19/2000), anume cea de acordare a unei pensii de invaliditate de gradul II, se dovedește nefondată în condițiile în care prin faptul prestării în acea perioadă a unei munci sau a unei activități lucrative în calitate de persoană autorizată să desfășoare activități independente, se dovedește că practic, beneficiarul nu își pierduse total capacitatea de muncă, situație în care este legală emiterea unei decizii de recuperare a prestațiilor de asigurări sociale încasate cu acest titlu.
Acordarea pensiei de invaliditate de gradul II se face printr-o decizie emisă de medicul specializat în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă (art. 56 din Legea nr. 19/2000), prin care se constată pierderea totală a capacității de muncă (art. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000), însă în mod evident, raportat la prevederile art. 92 alin. 1 lit. g din Legea nr. 19/2000, această constatare nu are o valoare absolută, putând fi contrazisă prin însuși faptul că beneficiarul muncește ulterior constatării invalidității, fapt care naște o prezumție simplă că nu a fost pierdută total capacitatea de muncă.
Statul avizează de altfel beneficiarii acestui tip de pensie despre efectul desfășurării unei activități în calitate de persoană autorizată să desfășoare activități independente, statuând clar că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit. b) - f) (art. 92 lit. g) din Legea nr. 19/2000), astfel încât nu se poate reproșa o neclaritate legislativă, pe care reclamantul să se fi întemeiat pentru a pretinde menținerea beneficiului pensiei de invaliditate pe durata în care a realizat venituri din activități independente
Prin urmare, Curtea constată că sentința este legală și temeinică, motivele de recurs fiind neîntemeiate, astfel încât urmează a fi înlăturate, iar în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. G. C. F.
| ← Decizia civilă nr. 4241/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 232/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
