Decizia civilă nr. 4744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4744/R/2012

Ședința 19 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul A. A.-A. împotriva sentinței civile nr. 7097 din 21 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. N. - PRIN M. A. N., M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 12 noiembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 7097 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. A. A. împotriva pârâților C. de P. S. a M. A. N. B. și M. A. N. B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin D. nr.0113367/(...), reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum brut de 2051 lei. Ulterior, în baza Legii nr. 1., prin D. nr. 84542/(...), reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza salariului mediu brut pe economie, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2688 le.

La data de (...) pe numele reclamantului a fost emisă D. nr.84542 în baza OUG nr.1. prin care i s-a revizuit pensia stabilindu-se un cuantum brut al acesteia de 2.748 lei.

Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire ,iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei s-a menținut în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare reclamantului nu i s-a produs nici un prejudiciu prin recalcularea pensiei.

Conform prevederilor art.11 din H.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1.. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O. nr.59/(...) care, în anexă,cuprinde

Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din L. nr.1..

Referitor la suspendarea H. nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.

Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.

Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are arată că „orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.

Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5

și art. 12 ale Legii nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:

La fel, prin D. nr. 919/(...), Curtea Constituțională a R. a arătat că dispozițiile Legii privind aprobarea O. nr.1. sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a Legii nr.1., respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare,impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin L. nr. 1.,să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

Analizându-se incidența în cauză a art. 1 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., s-a concluzionat pe baza jurisprudenței C. E. apreciată ca fiind relevantă că L. nr.

1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.

A. departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O. nr.1. sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția R..

Natura și importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi și libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale cafiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și efectele acestor politici asupra sustenabilității unui buget al asigurărilor sociale de stat previzibil și echilibrat, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a C. E. în cauza Hauer ((...)).

Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 155 din L. nr. 2. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. A. A., solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivare reclamantul a arătat că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale.

Sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. I. dispozițiile art. 172 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul a precizat că „înscrisurile privitoare la pricină"; în sensul dispoziției legale menționate sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de reclamant de-a lungul carierei de ofițer M., adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate. A. înscrisuri sunt deținute de M. A. N., motiv pentru care la punctul II din precizarea de acțiune depusă la primul termen de judecată ((...)) a solicitat ca pârâtul să le depună în copie. Pe lângă acestea, pentru a putea proba că în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care au fost înscrise venituri mai mici decât cele minime prevăzute în Anexa nr. l la O. nr.1., a solicitat ca pârâtul să depună copie după fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit. De asemenea, pentru a putea verifica dacă s-a făcut încadrarea corectă în condiții de muncă, am solicitat ca pârâtul M. să depună O.

M. nr.M.116/(...) pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, emis în baza art.7 din H. nr.

1294/2001, modificat și completat prin O. nr. MS.132/(...) emis în baza H. nr.

SI019/(...), precum și Fișa cu locurile de muncă în care am lucrat și care îmi dau dreptul la încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții (Anexa nr.3 la O. M. nr.M.116/(...)).

Cu toate că prin Î. din (...) instanța a admis cererea mea, la termenul următor a trecut la judecarea cauzei fără administrarea probelor solicitate și încuviințate.

Actele din dosarul de pensie depus în copie de pârâta C. de P. S. a M. nu pot suplini înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus deoarece:

- Situația veniturilor realizate lunar emisă de U. 02426 C.-N. nu este un înscris originar și, prin urmare, nu poate face dovada indubitabilă a veniturilor mele. U. 02426 C.-N. nu este deținătoarea înscrisurilor originare (state de plată și ordine de zi pe unitate) în baza cărora să poată elibera adeverințe. Pe de altă parte, nu există nicio garanție că datele din statele de plată și din ordinele de zi pe unitate au fost preluate în mod corect și complet de către unitățile care dețin aceste înscrisuri originare. Eliberarea situației privind veniturile - act care trebuie să ateste indubitabil (să adeverească) o stare de fapt - trebuie să respecte prevederile legale privind eliberarea adeverințelor. A., art.5 din O.G. nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale prevede că: „Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea. „ Respectarea strictă a imperativelor impuse de lege se impunea cu atât mai multcu cât în cauză este vorba de stabilirea unui drept fundamental: dreptul la pensie.

- Fișa de pensie este lipsită de relevanță sub aspectul analizat deoarece a fost întocmită în temeiul prevederilor Legii nr.164/2001 conform cărora baza de calcul a pensiei era stabilită prin luarea în considerare doar a veniturilor din ultimele 6 luni (ultima lună) de activitate și nu prin luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate.

- Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat și care îi dau dreptul la încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, cu toate completările ulterioare, nu a fost actualizată conform modificărilor și completărilor aduse O.ui M. nr. M.116/(...) prin O. nr. MS.132/(...) emis în baza H. nr. S1019/(...).

S-a mai invocat că în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care veniturile menționate sunt mai mici decât cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, așa cum este precizat acest cuantum În Anexa nr. l la O. nr.1.. Spre exemplu, în perioada ianuarie 1981-ianuarie 1982 - când avea gradul de locotenent - venitul lunar menționate în tabel este de 2750 lei, în loc de 2835 lei cât este prevăzut în Anexa nr. l la O. nr.1.; iar în perioada ianuarie 1988-iunie 1989 - când avea gradul de locotenent-major - venitul lunar menționate în tabel este de 3558 lei, în loc de

3706 lei cât este prevăzut în Anexa nr.l la O. nr.1.;

În opinia recurentului depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile este absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, reclamantul este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și l-a privat pe acesta dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.

Recurentul a precizat că a arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată (punctul 2) că D. nr. 84542 din (...) este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută, respectiv că sunt străine de natura pricinii referirile la dispozițiile H. nr.737/2010 și O. nr.

5. întrucât acestea vizează pensiile prevăzute la lit. c-h din L. nr.1..

Referindu-se la considerentele reținute de instanța de fond cu privire la „. suplimentară";, recurentul a învederat că premisa de la care a pornit instanța este una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una necontributivă (suplimentară), ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și motivat în cererea de chemare în judecată (punctele

5 și 6).

S-a mai invocat că revizuirea pensiei reclamantului încalcă în mod flagrant art.1 din Protocolul nr. l adițional la C. pentru Apărarea D. O. si a Libertăților

Fundamentale, coroborat cu art.14 din C..

Deși s-a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată (punctul 7) argumentele specifice pentru care recalcularea și revizuirea pensiei militare de stat încalcă prevederile legilor europene (schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului „contributivității"; din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare în urma revizuirii acestora, etc.), instanța de fond nu a făcut nici o referire la aceste argumente specifice, pentru a și le însuși sau pentru a le respinge motivat.

Fără a reitera întreaga motivație din cererea de chemare în judecată privind încălcarea reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O., arăt doar că, în ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Creșterea fondului de pensii a fost confirmată chiar de șeful D. F. - C. a M., care în declarația din (...) aflată până de curând pe site-ul oficial al M. arăta, între altele, că la circa 86% dintre pensionari le-au crescut pensiile iar creșterea medie este de 34%, adică de 572 lei. În aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fi invocat doar Împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare.

Intimatul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al

Casei de P. S. a M. A. N. a solicitat prin întâmpinare (filele 9-15) respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,

Curtea de A. reține următoarele:

Art. 1 alin. 1 din OUG 1. prevede că „pensiile prevăzute la 1 lit. a) și b) din

L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, iar alin. 2 din același articol că „obligațiaidentificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea";.

De asemenea, conform art. 18 din Anexa 3 a OUG 1. (anexă care reglementează metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională) „(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din M. A. N., Ministerul Administrației și Internelor, precum și Serviciul Român de I. (2) În situația în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la alin. (1)";.

Art. 19 din aceeași anexă prevede că „documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de către centrele militare județene/zonale/de sector sau de către unitățile militare, instituțiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz";.

Potrivit art. 125 din HG 257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii 2. privind sistemul unitar de pensii publice „angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie";.

Coroborând dispozițiile legale redate anterior, Curtea apreciază că, în lipsa unor critici concrete formulate de reclamant cu privire la exactitatea și corectitudinea datelor menționate în Anexa la D. de revizuire nr. 84542/(...) și a administrării unui minim probatoriu care să susțină aceste critici, în cauză nu seimpunea administrarea ca probe a statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate. A., pe de o parte legea nu prevede o astfel de obligație, instituțiile în care reclamantul și-a desfășurat activitatea fiind răspunzătoare pentru exactitatea datelor menționate în înscrisurile emise în temeiul statelor de plată și a ordinelor de zi pe unitate, iar pe de altă parte, întrucât nu s-au formulat critici concrete cu privire la veniturile atestate de documentele în temeiul cărora s-a realizat revizuirea pensiei recurentului, o astfel de probă ar fi și neconcludentă în cauză.

În plus, atribuțiile instanței sunt de control în ce privește aplicarea corectă a dispozițiilor legale de către organul administrativ, iar nu de efectuare a procedurii administrative în locul pârâtei, astfel încât în condițiile în care înscrisurile solicitate nu au fost depuse inițial la C. S. de P. a M. A. N., nu pot fi depuse direct în instanță și valorificate de aceasta, întrucât s-ar eluda procedura prevăzută de art. 21 din Anexa la OUG 1.. A., chiar dacă susținerile din recurs referitoare la neactualizarea fișei care atestă activitățile desfășurate în condiții deosebite, speciale și alte condiții ar fi întemeiate, ceea ce însă nu s-a dovedit în cauză, instanța de judecată nu ar putea decât depășindu-și atribuțiile să modifice această fișă de calcul și să dispună valorificarea ei la revizuirea pensiei recurentului.

De altfel, așa cum s-a arătat prin întâmpinarea din recurs, se constată că în cauză proba cu înscrisurile menționate anterior nu a fost solicitată pentru a se anula decizia de revizuire sub aspectul veniturilor concrete pe baza cărora s-a determinat pensia reclamantului, ci pentru a se proba anularea deciziei de revizuire, cu consecința menținerii pensiei militare de stat stabilită conform Legii

164/2001. Drept urmare, și din această perspectivă proba cu înscrisuri solicitată de reclamant apare ca fiind neconcludentă în cauză.

Referitor la existența unor diferențe între veniturile prevăzute în Anexa 1 din OUG 1. și cele înscrise în anexa deciziei de revizuire, Curtea reține că în conformitate cu art. 1 alin. 4 din OUG 1. „în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.

În consecință, potrivit prevederilor exprese ale dispoziției legale menționate, veniturile menționate în Anexa 1 din OUG 1. se pot utiliza la determinarea pensiei revizuite numai în situația în care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate, recurentul nefiind în această situație întrucât pentru determinarea pensiei sale s-au utilizat veniturile pe care acesta le-a obținut în desfășurarea activității.

Drept urmare, se apreciază că în cauză recurentului nu i s-a încălcat nici dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. E. a D. O..

Prin D. civilă nr. 2075/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a admis în parte recursul declarat de pârâții M. A. N. B. și C. S. DE P. A M. A.

N. B. împotriva sentinței civile nr. 5436 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.

(...), care a fost modifică în parte, în sensul că s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. A. A. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. B. și C. S. DE P. A M. A. N. B. S-a menținut dispoziția de respingere a excepției lipsei obiectului.

În considerentele deciziei, Curtea a constatat că argumentul reținut de prima instanță cu privire la nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7. este neîntemeiat. A., s-a reținut că deși prin sentințacivilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie

2010, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a R., Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..

Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.

În consecință, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească s-a respins cu autoritate de lucru judecat excepția nulității absolute a deciziilor de recalculare a pensiei recurentului dispusă în temeiul Legii 1. (respectiv D. nr.

84542 din (...) și nr. 84542/(...)), nu se poate reține nulitatea deciziei de revizuire în temeiul OUG 1. întrucât aceasta revizuiește D. de recalculare nr. 84542/(...) pentru considerentul că aceasta este nulă absolut.

Este adevărat că dispozițiile HG 737/2010 și OUG 5. nu sunt aplicabile în cauză, însă această eroare din considerentele instanței de fond nu influențează soluția pronunțată în cauză, întrucât pe de o parte T. s-a referit și la HG 7., iar pe de altă parte excepția nulității absolute a D. de recalculare nr. 84542/(...) în raport de suspendarea acestui ultim act normativ a fost soluționată irevocabil prin hotărârea judecătorească menționată anterior.

Considerentele din hotărârea instanței de fond referitoare la faptul că „. suplimentară s acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în buget în acest sens"; sunt extrase din D. C. Constituționale nr. 873/(...) și se referă la pensiile speciale în general, astfel încât nu se poate reține că premisa de la care a pornit instanța de fond în analiza cauzei este greșită. De altfel, Curtea apreciază că analiza trecerii de la sistemul pensiilor militare de stat la pensii de asigurări sociale de stat s-a realizat în cadrul contestației împotriva deciziilor de recalculare, care au făcut obiectul dosarului nr. (...) (menționat anterior), astfel încât în cauză nu era necesară o reiterare a considerentelor reținute în hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată irevocabil acest dosar.

În mod similar, în condițiile în care de la pronunțarea D. civile nr.

2075/(...) de către Curtea de A. C. (în care s-a reținut incidența D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M.

Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R.) nu a intervenit o schimbare de jurisprudență a C. E. a D. O. nu se impune a fi reluate argumentele reținute în acea hotărâre cu privire la încălcare prin deciziile de recalculare a pensiei recurentului a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., coroborat cu art. 14 din C.. Referitor la încălcarea acestor dispoziții prin deciziile de revizuire, se reține că prin D. din 15 mai 2012 în cauza Abaluță și alții c/a R., Curtea E. a D. O. a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C..

A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D.

O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, s-a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului și că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

În consecință, în condițiile în care în jurisprudența C. E. a D. O. s-a reținut într-o cauză similară faptul că prin OUG nr. 1. nu s-a încălcat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C., instanța națională nu poate reține contrariul, susținerile recurentului cu privire la acest motiv de recurs urmând a fi înlăturate.

De asemenea, referitor la ultimul aspect invocat în recurs relativ la nerealizarea scopului pentru care s-a dispus recalcularea pensiilor militarilor, se reține că în jurisprudența sa Curtea E. a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, pargraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53).

În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit sau să anuleze măsura recalculări și revizuirii pensiilor pentru că obiectivul urmărit nu a fost atins.

Pentru aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU A. MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. A. A. împotriva sentinței civile nr. 7097 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. G. L. D. S. D.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...)

Jud.fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale