Decizia civilă nr. 4750/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ Nr. 4750/R/2012
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din 20 iunie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...)*, privind și pe intimata pârâtă P. C. N., PRIN P., având ca obiect plată asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 noiembrie
2012 s-a înregistrat la dosar răspunsul solicitat de instanță P. N.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...)*, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul M. D., împotriva pârâtei P. C. N. - prin P. și în consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap grav, conform art.42 și art.43 din L. nr.4. începând cu data de (...) și până la data de (...).
S-au respins celelalte pretenții ale reclamanților ca neîntemeiate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prezenta acțiune are caracter mixt atât de litigiu de muncă cât și de asigurări sociale astfel că este de competența secției I civile, completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, în compunerea căruia intră un judecător si doi asistenți judiciari, compunere identică în cazul celor două tipuri de litigii.
Astfel, pe de o parte, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata indemnizației cuvenită persoanei cu handicap grav, potrivit art. 42 și 43 din L. nr.4., acesta constituind un drept de asigurări sociale și soluționarea este în competenta secției I civile completul specializat în soluționarea conflictelor de asigurări sociale.
Totodată reclamantul solicită și obligarea pârâtei să angajeze o anumită persoană pe postul de asistent personal, având în vedere refuzul angajatoruluide a încheia contractul de muncă cu un asistent personal, tribunalul reținând că acest refuz este în legătură cu încheierea unui contract individual de muncă și se încadrează în categoria conflictelor individuale de muncă, așa cum acestea sunt definite de art.1 litera p din L. nr.62 /2011, legea dialogului social, precum și conform dispozițiilor art.267 din Codul muncii, care definește părțile conflictului de muncă, în speță fiind vorba de o persoană titulară a unui drept ce-și are izvorul într-o lege și unitatea care ar trebuie să aibă calitatea de angajator.
În ce privește temeinicia pretențiilor s-a reținut că acțiunea este întemeiată în parte în limita și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul este persoană cu handicap grav și drept urmează beneficiază de măsurile de protecție prevăzute de L. nr.4..
Astfel, el a avut angajat asistent personal, drept prevăzut de art.35 din lege, în persoana numitului M. A., acesta având încheiat contract individual de muncă cu P. comunei N., potrivit art.39 din lege, la baza încheierii contractului individual de muncă pentru asistent personal avându-se în vedere opțiunea exprimată în acest sens de reclamant și acordul DGASPC B.-N. nr. 1335/(...) (f.17).
Întrucât dispozițiile art.42 din lege permit persoanei cu handicap grav să opteze fie pentru asistent personal fie pentru acordare de indemnizație, indemnizație care se stabilește după criteriile prevăzute de art.43 din aceeași lege, în luna octombrie 2011 reclamantul și-a schimbat opțiunea, solicitând DGASPC B. N. să-și exprime acordul cu privire la noua opțiune, aceea de a beneficia de indemnizație și nu de asistent personal, acord dat de această instituție sub nr.27666/(...)(f.8).
Cu toate că reclamantul a încunoștințat pârâta despre noua opțiune, fiind comunicat acesteia și faptul că a fost nemulțumit de modul de îndeplinire a atribuțiilor stabilite în sarcina asistentului personal, pârâta nu a dispus încetarea imediată a contractului individual de muncă, ca urmare a faptului că nu mai exista acordul DGASPC în acest sens și nici nu a acordat reclamantului indemnizația cuvenită, conform art.43, începând cu data de (...) ci, dimpotrivă, a achitat în continuare salariul asistentului personal și a constatat încetarea contractului individual de muncă al acestuia din urmă doar la data de (...), urmare a demisiei (f.27).
Așa fiind, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a achita reclamantului indemnizația prevăzută de art.43 din lege începând cu data de (...), apare ca fiind nejustificat și, prin urmare, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata indemnizației începând cu data de (...) și până la data de (...) este întemeiată și a fost admisă.
Sub aspectul temeiniciei cererii reclamantului nu are nicio relevanță faptul că pârâta a plătit salariul asistentului personal, iar persoana cu handicap este îndreptățită la o singură măsură de protecție nu poate beneficia de ambele măsuri concomitent, cât timp din culpa pârâtei a continuat contractul de muncă cu asistentul personal, deși opțiunea reclamantului s-a schimbat începând cu data de (...), astfel că pârâta nu poate să-și invoce propria culpă. Pe de altă parte, reclamantul nici nu a beneficiat efectiv de protecția oferită prin asistentul personal căruia i s-a plătit salariul.
Nu are nicio relevanță nici faptul că reclamantul se poate deplasa singur și poate să efectueze anumite activități cât timp, potrivit deciziei de încadrare în grad de handicap este îndreptățit să beneficieze de asistent personal.
În ce privește cererea având obiect obligarea pârâtei la angajarea numitului
C. I. pe postul de asistent personal al reclamantului începând cu data de (...), instanța a reținut următoarele:
Chiar dacă reclamantul și-a schimbat opțiunea, din nou, în luna martie
2012, și a obținut acordul DGASPC nr. 6609/(...) în vederea angajării unui asistent personal (f.6), acest acord este condiționat de posibilitatea angajatorului de a asigura angajarea asistentului personal, conform art.42 alin.7 din lege așa cum a fost modificat de OUG nr.847, conform căruia „în situația în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, se acordă indemnizația prevăzută la alin. (4), indiferent de opțiunea exprimată potrivitprevederilor alin. (1) și (4)";.
Pârâta, cu motivarea că nu dispune de fonduri bănești suficiente pentru angajarea asistentului, prin primar, a emis dispoziția nr.53/(...) (prin care a dispus acordarea reclamantului a indemnizației prevăzute de art.42 și 43 din legea nr.448/2012).
Deși reclamantul a susținut că în mod netemeinic pârâta a refuzat angajarea unui asistent personal și că fondurile alocate permit angajarea acestuia, tribunalul a reținut că atâta timp cât dispoziția anterior arătată nu a fost desființată și nici nu a probat că pârâta dispune de fonduri suficiente pentru asigurarea protecției sociale pentru toate persoanele cu handicap de pe raza comunei N. și nu doar în privința reclamantului, aceste susțineri apar ca neîntemeiate.
Pe de altă parte, reclamantul nu a probat faptul că, în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.39 din legea nr.4. și de art.25 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr.268/2007, respectiv persoana pe care reclamantul solicită să fie angajată asistent personal să fi depus cerere scrisă, actele medicale și toate celelalte documente prevăzute de aceste texte legale, în vederea angajării, întrucât numai în condițiile în care sunt îndeplinite toate cerințele în vederea angajării unei anumite persoane și totodată există și fonduri bănești instanța poate aprecia că refuzul primăriei este nejustificat.
Neîntemeiată este și cererea prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale, întrucât reclamantul nu a probat în ce constă prejudiciul moral cauzat de pârâtă.
În temeiul art.274 C.pr.civ., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma globală de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, apreciind că acest cuantum este justificat în limita admiterii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. D., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii precizate și în consecință:
- să fie obligată pârâta la angajarea unui asistent personal pentru reclamant, în persoana dlui C. I., domiciliat în N., nr. 237, începând cu data de
(...), pe durată nedeterminată; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.000 Ron cu titlu de daune morale și la plata integrală a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, în cuantum de 1.350 Ron.
Cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului recurentul a arătat că este încadrat în gradul de handicap grav, conform deciziilor de încadrare în grad de handicap depuse la dosarul cauzei, prin urmare, beneficiază de toate drepturile prev. de L. 4. rep., privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În consecință, instanța fondului, în mod corect a admis pretențiile sale cu privire la plata indemnizației lunare acordată persoanelor cu handicap, până la data de (...).
Apreciază însă că instanța fondului a greșit atunci când a respins pretenția reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la angajarea ca asistent personal a dlui C. I., începând cu data de (...).
Un prim argument al instanței fondului a fost cel al pretinsei inexistențe a fondurilor suficiente pentru asigurarea angajării asistentului (cerință impusă de dispozițiile alt. 42 al. 7 din legea 4.), coroborată cu nedesființarea Dispoziției P.ui nr.53/(...).
În legătură cu dispoziția P.ui invocată, prin acest act administrativ individual i s-a acordat un drept pe care reclamantul nu-l mai cerea la acel moment - deja din (...), în urma cererii sale anterioare, a obținut acordul DGASPC pentru angajarea unui asistent personal. Tocmai pentru că a considerat această dispoziție ca fiind un refuz nelegal al admiterii cererii sale de angajare a unui asistent personal, a fost nevoit la data de (...) să formuleze precizarea de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la angajarea asistentului personal, contestând expres dispoziția respectivă. Or, tocmai prin sentința ce trebuia pronunțată în cauză de instanță trebuia înfrântă acea dispoziție, astfel că argumentarea instanței de fond nu este temeinică.
Cu privire la dovedirea existenței fondurilor suficiente pentru angajarea unui asistent personal, instanța fondului a inversat nelegal sarcina probei și a apreciat în mod netemeinic dovezile administrate.
Regula impusă de textul legal (art. 42 din lege), este cea a angajării unui asistent personal la cererea persoanei cu handicap. Al. 7 al art. 42 introduce o excepție de la această regulă (imposibilitatea asigurării angajării asistentului), excepție de strictă interpretare și care trebuie dovedită de cel care o invocă în favoarea sa. Nu reclamantul trebuia să dovedească existența fondurilor, ci pârâta trebuia să dovedească această inexistență, acesta fiind singurul motiv de imposibilitate invocat. Or, pârâta a invocat în probațiune doar D. nr. 2/2012 a
DGFP B. N., pe care reclamantul a obținut-o de la emitent și a depus-o la dosarul cauzei, decizie din care rezulta existenta unor fonduri mai mult decât suficiente pentru angajarea asistentului personal. De altfel, pe lângă această probă administrată și greșit interpretată de instanța fondului, aceasta mai avea la dispoziție și niște prezumții legale simple, pe care le putea invoca: fiind vorba de o unitate administrativ teritorială, aceasta își stabilește schema de personal
(organigrama) și bugetul de cheltuieli (inclusiv cele de personal) în mod anual.
Conform scriptelor depuse de pârâtă la dosar, aceasta l-a ținut angajat pe numitul M. A. în funcția de asistent personal al reclamantului, până la data de (...), dată la care acesta și-a dat demisia (contractul de muncă încetând prin urmare din inițiativa angajatului și nu a angajatorului). În consecință, judecătorul era îndreptățit să prezume că un post de asistent personal (chiar pentru reclamant) exista în organigrama pe anul 2012 a P. și a fost bugetat ca atare. A. prezumție, dublată de suma foarte mare înscrisă în decizia 2/2012, coroborată cu lipsa dovedirii pretinsei imposibilități de angajare, sunt argumente suficiente pentru admiterea acestui capăt de cerere.
Al doilea argument al instanței fondului îl constituie faptul că domnul C. I. nu a efectuat formalitățile premergătoare angajării impuse de către lege. În primul rând, dacă tot invocă un astfel de aspect, instanța trebuia să admită totuși în parte cererea subsemnatului și să dispună obligarea pârâtei la angajarea unui asistent personal, urmând ca acesta să fie ulterior determinat. Pe de altă parte, dacă P. refuză angajarea, ce rost are ca dl. C. I. să cheltuiască bani pe analize medicale cu valabilitate limitată în timp? Pe cererea depusă de reclamant la P. și înregistrată sub nr. 532/(...) C. I. și-a dat acordul expres, în scris, de a fi angajat în calitate de asistent personal al reclamant, astfel că toate celelalte formalități pot fi efectuate oricând există acordul angajatorului pentru angajare, sau acest acord este suplinit prin hotărâre a instanței de judecată.
Prin urmare, apreciază că nu există nici un impediment pentru admiterea și celui de-al doilea capăt de cerere, formulat prin precizarea de acțiune.
Cu privire la dovedirea daunelor morale, având în vedere cuantumul redus pretins, a apreciat că nu este necesară audierea unor martori pentru ceea ce constituie iarăși o prezumție judiciară: faptul că unui om, bătut de soartă - născut fără partea de jos a picioarelor, care este protezată, și fără mai multe degete de la fiecare mână, atunci când cineva își bate joc de el și nu-i acordă drepturile sale legale, numai pentru că este P. și "poate" - îl poartă pe drumuri făcând cerere de verificare și revizuire al unui handicap dobândit odată cu nașterea (al doilea certificat de încadrare în grad de handicap a fost eliberat ca urmare a contestației P.ui), îi creează persoanei cu handicap o suferință psihică evidentă. Dacă cuantumul pretins ar fi fost unul foarte mare, atunci poate că era justificată audierea de martori. La cuantumul minim pretins, consideră că simpla prezumție judiciară a existenței suferinței psihice determinată de acțiunile și inacțiunile pârâtei dovedite în dosar, este suficientă pentru acordarea unui sume de 1.000 Ron, cu adevărat o simplă reparație morală. Oricum, la dosarul cauzei, odată cu concluziile, s-au depus articole de presă în care era descrisă situația reclamantului, devenind chiar publice și demn a fi semnalate suferințele prin care acesta a trecut.
Recurentul critică sentința fondului și cu privire la neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată pretinse. Chiar și în situația unei admiteri în parte a pretențiilor reclamantului, diminuarea cheltuielilor, una posibilă, dar nu obligatorie pentru instanță, este nejustificată. Este de observat că onorariul de avocat a fost acordat pentru acțiunea inițială, pretenția atunci formulată fiind faptic integral admisă. A fost respins doar capătul de cerere din precizarea de acțiune, pentru care nu a fost pretins onorar separat. Apoi, cheltuielile de transport au fost oricum necesar a fi făcute, indiferent că pretențiile au fost admise integral sau în parte. Totuși, culpa în declanșarea acestei proceduri judiciare aparține în exclusivitate pârâtei, neputând fi imputată reclamantului eventuala imposibilitate materială a pârâtei de a-i angaja asistent personal. Oricum, în situația în care în recurs pretențiile vor fi admise integral, și cheltuielile de judecată vor trebui acordate integral.
Intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitatrespingerea recursului, arătând că începând cu data de 0(...) asistentul personalal recurentului și-a dat demisia deoarece nu-și putea îndeplini sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului din cauza schimbării comportamentului reclamantului, că referentul cu probleme sociale din cadrul primăriei s-a deplasat de nenumărate ori pentru monitorizarea cazului, dar nu a avut acces în locuință, reclamantul fiind plecat.
P. a cerut Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap B. N. reevaluarea numitului M. D. și reîncadrarea în grad de handicap.
În ancheta socială s-a menționat faptul că se deplasează și se poate întreține singur, fapt de care comisia de evaluare nu a ținut seama, menținând gradul de handicap avut anterior.
Urmare a cererii 1547/(...) și a noului certificat nr. 978/(...) eliberat de C. de evaluare a persoanelor adulte cu handicap B. N. începând cu data de (...) prin dispoziția primarului, reclamantul a primit indemnizația de handicap.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de apel rețineurmătoarele:
Potrivit deciziei de încadrare în grad de încadrare în grad de handicap nr.
301/(...) reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav, având dreptul de a beneficia de asistent personal.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că începând cu luna februarie 2007 reclamantul a beneficiat de asistentpersonal în persoana numitului M. A., însă prin cererea înregistrată sub nr.
27665 din data de (...) la D. G. de A. S. și P. C. B. N. reclamantul și-a schimbat opțiunea, având această posibilitate în conformitate cu prevederile art. 42 din L. nr. 4., solicitând acordarea indemnizației lunare prevăzute de art. 42 alin. 4 din acest act normativ.
D. G. de A. S. și P. C. B. N. a emis acordul cu nr. 27666/(...) cu privire la noua opțiune exprimată de reclamant, iar reclamantul a încunoștințat pârâta despre noua opțiune.
În raport de această situație și având în vedere că pârâta nu a acordat reclamantului indemnizația cuvenită începând cu data de (...), instanța de fond a obligat pârâta la acordarea către reclamant a indemnizației respective cuvenite pentru perioada (...)-(...), sub acest aspect hotărârea instanței de fond nefiind atacată de către nici una din părți.
În ce privesc criticile formulate de reclamant împotriva soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la cererea având obiect obligarea pârâtei la angajarea numitului C. I. pe postul de asistent personal al reclamantului începând cu data de (...), Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 532/(...) la P. comunei N. reclamantul a adus la cunoștința pârâtei faptul că înțelege să opteze pentru asistent personal în locul indemnizației lunare, formulând totodată solicitarea de a fi angajat în această calitate numitul C. I., domiciliat în comuna N.
În același sens reclamantul a depus și la D. G. de A. S. și P. C. B. N. cererea înregistrată sub nr. 6581 din data de (...), prin care a solicitat angajarea unui asistent personal, iar DGASPC B. N. a emis acordul nr. 6609/(...) prin care și-a exprimat acordul cu privire la noua opțiune a reclamantului.
La data de (...) P. comunei N. a emis dispoziția nr.53, prin care a dispus acordarea în favoarea reclamantului a indemnizației lunare în cuantum de 530 lei, începând cu data de (...).
Urmare a comunicării acestei dispoziții, la data de 0(...) reclamantul a formulat completarea de acțiune (filele 3-4 dosar nr. (...)*) prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi angajeze asistent personal în persoana numitului C. I., începând cu data de (...).
Reclamantul a menționat în motivarea acestei cereri faptul că consideră că Dispoziția nr. 53/(...) constituie un răspuns negativ la solicitarea sa de a-i fi angajat asistent personal și din acest motiv înțelege să formuleze capătul de cerere menționat mai sus.
În consecință, Curtea constată că chiar prin completarea de acțiune formulată reclamantul a înțeles să conteste respectiva dispoziție, condiții în care urmează a se înlătura considerentele reținute de instanța de fond în sensul că reclamatul nu a contestat dispoziția emisă de P. comunei N. privind acordarea indemnizației lunare.
Este de observat că prin dispoziția menționată se face referire la cererea reclamantului M. D. înregistrată la P. comunei N. sub nr. 1547/(...) prin care a solicitat acordarea indemnizației, însă din copia cererii înregistrate sub nr. menționat (anexată în recurs, la solicitarea instanței) rezultă că prin cererea respectivă reclamantul nu a solicitat acordarea indemnizației, ci angajarea unui asistent personal, respectiv a numitului C. I.
În dispoziția nr. 53/2012 nu se face nici o referire la imposibilitatea pârâtei de a angaja asistent personal pentru reclamant prin raportare la o insuficiență a veniturilor prevăzute în buget pentru cheltuielile de personal, referirile la H. C. Local privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2012 neputând fi considerate ca o argumentare în acest sens.
O asemenea motivare a fost prezentată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care s-a invocat faptul că cheltuielile de personal la nivelul comunei au fost limitate prin D. nr. 2. emisă de D. G. a F. P. B. N.
Pe de altă parte, se constată că în cauză pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ menționat, nu a făcut dovada susținerilor în sensul că veniturile erau insuficiente pentru angajarea unui asistent personal pentru reclamant.
D. nr. 2/2012 emisă de D. G. a F. P. B. N. (anexată dosar - filele 21-23 dosar fond) privind repartizarea pe unități administrativ teritoriale a nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferente bugetului general centralizat al unităților administrativ teritoriale, prin care comunei N. i-a fost repartizată suma de 953 mii lei cu acest titlu, nu poate face dovada insuficienței veniturilor pentru angajarea unui asistent personal reclamantului, în lipsa altor probe din care să rezulte că suma respectivă acoperă doar sumele necesare pentru cheltuielile cu personalul aflat în funcții la nivelul lunii martie 2012.
Câtă vreme în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile reclamantului prin care se susține că instanța de fond în mod nejustificat a considerat că acestuia îi revenea sarcina de a dovedi faptul că pârâta dispune de fondurile bănești necesare pentru angajarea unui asistent personal; reclamantului putea să îi revină sarcina de a face eventual proba contrară celor susținute și dovedite de autoritatea emitentă a actului, ceea ce nu a fost cazul în speță.
Pe de altă parte, argumentarea instanței de fond privind netemeinicia cererii reclamantului prin raportare la prevederile art. 39 din L. nr.4. și ale art.25 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr.268/2007, nu poate constitui un temei suficient pentru respingerea cererii reclamantului, întrucât nu cauză nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că pârâta ar fi comunicat reclamantului necesitatea ca persoana pe care acesta a solicitat să fie angajată ca asistentul său personal să se prezinte la P. și să depună o cerere, însoțită de celelalte documente prevăzute de lege, pentru a se putea analiza posibilitatea angajării acestuia ca asistent personal.
Din acest motiv se constată refuzul pârâtei de a examina această cerere formulată de reclamant, cu atât mai mult cu cât reclamantul a menționat că persoana agreată de acesta pentru a-i fi angajată ca asistent personal și-a exprimat acordul pentru a dobândi această calitate, reclamantul făcând trimitere la mențiunea înscrisă în acest sens pe cererea înregistrată sub nr. 532/(...) la P. comunei N., sub semnătura numitului C. I.
În raport de toate aceste aspecte, având în vedere că reclamantul este îndreptățit, potrivit dispozițiilor art. 42 alin. 4 din L. nr. 4. și deciziei de încadrare în grad de handicap să beneficieze de asistent personal, în condițiile în care își exprimă această opțiune și are acordul DGASPC, iar o eventuală respingere a unei asemenea solicitări putea avea loc, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 7 din același act normativ (în vigoare la data depunerii cererii de către reclamant, precum și la data emiterii Dispoziției nr. 53/2012), doar în situația în care angajatorul nu putea asigura angajarea asistentului personal.
O asemenea imposibilitate nu a fost însă dovedită în cauză, din moment ce pârâta nu a analizat posibilitatea angajării numitului C. I. în calitate de asistent personal pentru reclamant, conform opțiunii exprese exprimate de acesta din urmă.
În consecință, Curtea reține că pârâta avea obligația de a analiza această solicitare, respectiv de a face toate demersurile legale, incluzând solicitarea documentelor prevăzute de art. 36 din L. nr. 4. și de art.25 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, pentru a stabili dacă numitul C. I.îndeplinește condițiile legale pentru a fi angajat ca asistent personal al reclamantului.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada insuficienței fondurilor, Curtea reține că doar în situația în care s-ar fi constatat că persoana respectivă nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi angajat, iar reclamantul nu ar fi acceptat ca o altă persoană să fie angajată în această calitate sau pârâta nu avea posibilitatea angajării unei alte persoane pe postul respectiv, s-ar fi putut considera că cererea reclamantului a fost în mod legal și temeinic respinsă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sub acest aspect recursul reclamantului este fondat astfel încât urmează să îl admită, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul că pârâta P. C. N. va fi obligată să îndeplinească toate procedurile legale în vederea angajării numitului C. I. în calitate de asistent personal al reclamantului.
Nu poate fi primită solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtei chiar la angajarea numitului C. I. în calitate de asistent personal al reclamantului, întrucât acesta presupune încheierea unui contract individual de muncă între pârâtă și persoana menționată, care însă nu a fost parte în proces, putându-se ajunge la situația imposibilității executării de către pârâtă a unei asemenea obligații în ipoteza în care persoana respectivă (căreia hotărârea nu îi este opozabilă) nu și-ar exprima acordul în forma prevăzută de lege pentru încheierea unui asemenea contract.
Pe de altă parte, în raport de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că nu se poate dispune decât obligarea pârâtei să analizeze efectiv cererea reclamantului de angajare a unui asistent personal, în mod special a cererii de angajare în această calitate a numitului C. I., neputându-se institui în sarcina acesteia obligația angajării persoanei respective înainte de a se verifica și stabili dacă acea persoană îndeplinește condițiile prevăzute de lege în acest sens, ceea ce presupune depunerea prealabilă de către aceasta a documentelor prevăzute de lege, precum și întocmirea anchetei sociale prevăzute de art. 25 din Normele metodologice.
Referitor la data indicată de reclamant ca dată de la care să-i fie angajat asistent personal, respectiv data de (...), Curtea constată că nici această solicitare nu poate fi admisă, întrucât în toată perioada ulterioară acestei date reclamantul a beneficiat de indemnizația lunară prevăzută de lege, iar în lipsa prestării muncii în calitate de asistent personal și, corelativ, în condițiile în care reclamantul nu a beneficiat de serviciile asistentului personal, nu se poate dispune luarea unei asemenea măsuri retroactiv, începând cu data menționată.
Referitor la criticile privind capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
În acest sens se reține că recurentul reclamă faptul că i s-a produs o suferință psihică prin conduita autorității pârâte, care nu i-a acordat drepturile sale legale, invocând, totodată, și faptul că P. comunei a formulat o solicitare de verificare și revizuire a unui handicap dobândit odată cu nașterea, recurentul subliniind că al doilea certificat de încadrare în grad de handicap a fost eliberat ca urmare a contestației P.ui.
Se susține de către recurent că, în raport de situația de fapt și de cuantumul sumei pretinse cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, această suferință psihică poate fi prezumată, nefiind necesară administrarea unor probe pentru dovedirea acesteia.
Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a confirmat faptul că a solicitat Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap B. N. reevaluarea reclamantului M. D. și reîncadrarea în grad de handicap, pârâtamenționând că în ancheta socială s-a indicat faptul că reclamantul se deplasează și se poate întreține singur.
În raport de motivarea expusă de pârâtă, Curtea apreciază că prin solicitarea efectuată autoritatea pârâtă tindea la a se reverifica de fapt nevoia reclamantului de un asistent personal, fără a se contesta deficiențele fizice ale acestuia, astfel cum se susține prin motivele de recurs.
Întrucât solicitarea respectivă se baza pe aspectele menționate în ancheta socială, nu s-ar putea reține că cererea respectivă era lipsită de orice motivație, pentru a se putea concluziona că acea cerere de reevaluare a fost efectuată cu rea credință, după cum nu se poate reține nici o intenție a autorității pârâte de a-l pune pe reclamant într-o postură umilitoare.
Faptul că prin certificatul nou emis s-a confirmat același grad de handicap nu poate conduce la concluzia că P. a acționat cu rea credință sau cu intenția de a-l priva pe reclamant de drepturile conferite de lege.
De asemenea, simplul fapt că reclamantul s-a prezentat la comisia de reevaluare nu poate fi considerat ca fiind de natură a cauza reclamatului suferințe psihice de o asemenea gravitate încât să se justifice repararea acestora sub forma acordării unei despăgubiri bănești.
S-a stabilit în cauză prin sentința instanței de fond, necontestată de pârâtă, faptul că reclamantul era îndreptățit a beneficia de indemnizația lunară încă începând cu data de (...), precum și faptul că autoritatea pârâtă nu a examinat în mod real cererea reclamantului de angajare a unui asistent personal formulată ulterior, conform considerentelor Curții expuse mai sus.
Chiar dacă s-ar putea reține că toate aceste aspecte sunt de natură a cauza reclamantului anumite suferințe psihice izvorâte din faptul că nu s-a dat curs imediat solicitărilor sale prin care și-a modificat opțiunea conform prevederilor legale, Curtea constată totuși că nu sunt indicate elementele din care să rezulte în ce anume a constat suferința psihică atât de gravă a acestuia de natură a justifica acordarea de daune morale.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că prejudiciul moral derivând din situația menționată mai sus a fost reparat prin chiar recunoașterea drepturilor respective prin hotărârea pronunțată, această măsură fiind îndestulătoare și eficientă pentru înlăturarea suferinței create prin conduita pârâtei.
Curtea constată că nu se impune o despăgubire materială a prejudiciului moral astfel afirmat, repararea prejudiciului material prin obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru perioada (...)-(...), precum și admiterea celui de-al doilea capăt de cerere potrivit dispozițiilor prezentei, fiind totodată o suficientă măsură de satisfacție și sub aspect moral. În acest sens se reține și o largă și notorie practică a CEDO, care în rare cazuri acordă satisfacție morală sub formă pecuniară, în cele mai multe cazuri constatând că prejudiciul moral este reparat prin însăși constatarea comportamentului nelegal al statului (mutatis mutandis, al autorității pârâte). Raționamentul este similar în cauză, motiv pentru care Curtea se raportează și la această practică a Curții de la S., ca un argument în soluționarea acestui motiv de recurs.
Față de soluția adoptată în recurs privind admiterea în parte și celui de-al doilea capăt de cerere, având în vedere că reclamantul a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 700 lei reprezentând onorariu de avocat, precum și cheltuieli de transport al căror cuantum, justificat prin înscrisurile depuse la dosar, este de 600 lei, Curtea apreciază că, în raport de prevederile art. 274 și
276 cod procedură civilă, se justifică obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată suportate de reclamant.
Sumele de 30 lei, respectiv 20 lei, achitate de reclamant cu titlu de taxe medicale (filele 46, 47 dosar fond) nu pot fi considerate cheltuieli generate deprocesul de față, astfel încât nu poate fi primită solicitarea recurentului reclamant de obligare a pârâtei la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, și a sumelor menționate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 304 pct.9 și art. 3041 cod proc. civ., Curtea va admite recursul declarata de reclamant și va modifica în parte sentința atacată, conform dispozitivului prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta P. C. N. să îndeplinească toate procedurile legale în vederea angajării numitului C. I. în calitate de asistent personal al reclamantului. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată aferente fondului. Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. Red.GLT/dact.MS/3 ex. Jud.fond: R.I.B. N. N. GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2402/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3239/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
