Decizia civilă nr. 5055/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5055/R/2012
Ședința 10 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 1. din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1573 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...), a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul S. I. împotriva intimatei C. sectorială de P. - C. de C. a M. A. și I. B. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu anticipate potrivit deciziei nr.155269/(...) având stabilită o pensie brută lunară de 3695 lei lunar f.48, stabilite în baza L. nr. 164/2001, pensie transformată în pensie de drept comun și recalculată potrivit legii nr. 1..
Prin OUG nr. 1., s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. U. a adoptării acestei reglementări, pensia recalculată a reclamantului a fost revizuită, emițându-se decizia de revizuire contestată nr.
155269/ 12 ianuarie 2011 prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 3486 lei, decizie în care se reține un stagiu de cotizare realizat de 40 ani, 0 luni și 9 zile, un nr. total de puncte de 82.69814, punctajul mediu anual determinat în urma revizuirii fiind de 4.13491 puncte F.20.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație la comisia de contestații din cadrul intimatului și s-a emis hotărârea atacată nr.2337/(...) princare a fost respinsă contestația formulată ca neîntemeiată f.19, reținându-se faptul că punctajele medii au fost stabilite pe baza veniturilor realizate lunar menționate în documentele emise de unitățile în care și-a desfășurat activitatea și că a beneficiat de majorarea punctajului realizat cu procentele legale pentru contribuția la fondul pentru pensia suplimentară, activitatea desfășurată în grupele de muncă, de spor de timp și semnul onorific pentru 25 ani. Se mai constată că acesta este încadrat ca persoana cu handicap accentuat, conform deciziei de încadrare in grad de handicap nr. 135/(...) f.23.
T. a constatat că prin contestația formulată nu s-au contestat datele înscrise privind stagiul de cotizare, punctajul total realizat și punctajul mediu anual, contestatorul considerând doar că decizia de revizuire și hotărârea comisiei de contestații aduc atingere unor prevederi convenționale, sens în care instanța a examinat cauza.
În această analiză tribunalul a reținut ca repere cu caracter obligatoriu statuările C. C. în privința constituționalității L. nr. 1., cele ale Înaltei Curți de C. și Justiție din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 dată în interesul legii și cele ale C. E. a D. O..
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii de eliminare a pensiei de serviciu, T. s-a raportat la statuările cu caracter obligatoriu ale C. C. în privința constituționalității L. nr. 1., cele ale Înaltei Curți de C. și Justiție din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 dată în interesul legii și cele ale C. E. a D. O. și a apreciat că nu pot fi reținute criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
În această analiză, tribunalul a pornit de la faptul că în urma emiterii deciziei contestate nu se poate reține că prin cuantumul stabilit prin acesta contestatorul ar fi pus într-o situație de dificultate materială care să fie excesivă de suportat, ținând cont în acest sens de faptul că pensia încasată de reclamant este mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele necesare subzistenței.
În cauză, reclamantul chiar dacă are o situația medicală deosebită și are de plătit ratele aferente unui credit bancar potrivit înscrisurilor atașate nu a dovedit că suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. I., solicitând modificarea în totalitate a sentinței civile atacate în sensul: anulării Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M. nr. 2337 din (...), ca fiind netemeinică și nelegală; anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 155269/(...), emisă de C. S. de P. a M. ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință, menținerea acestei decizii, emisă în temeiul L. nr. 164/2001, în data de (...), de Casa de pensii din cadrul M., precum și obligarea pârâtei ca de la momentul emiterii deciziei de revizuire până în momentul repunerii în plată a drepturilor de pensie dobândite, să-i fie achitate diferențele dintre cuantumul pensiei speciale și cuantumul celei revizuite în mod ilegal conform L. nr. 1. și a O.U.G. nr.1..
În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), fiind nelegală și netemeinică (art. 3041 Cod procedură civilă) întrucât instanța de judecată nu a făcut aplicarea art. 20 și 148 alin. 2 din Constituțiepentru a da prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile omului la care R. este parte. S-a invocat că D. nr. 871/2010 a C. C. este lipsită de relevanță în cauză prin raportare la dreptul de acces la justiție întrucât Curtea Constituționala nu face parte din puterea judecătorească în accepțiunea L. 304/2004 , că Curtea Constituțională nu poate fi calificată strict ca fiind un tribunal imparțial și independent, datorită modalității de desemnare a judecătorilor , că în această materie chiar și aparențele au un rol deosebit deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere, or, sub acest aspect, Curtea Constituționala nu este la adăpost de orice suspiciuni, sens în care s-a făcut trimitere la cauza G. c. R. U. al M. B. și la S. civilă nr. 491/(...) prin care Curtea de A. C. a anulat HG 7.. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul faptului că nu a constatat nulitatea absolută a deciziei de revizuire ca urmare a neemiterii deciziei de recalculare, respectiv că decizia de revizuire a fost emisă cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil și al drepturilor câștigate. Recurentul a mai invocat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al C. și art. 14 din C., precizând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării, formulată în temeiul art. 20 alin. 2, 11 alin. 2 și 148 alin. 2 din Constituție, de înlăturare de la aplicare a prevederilor L. 1. întrucât sunt contrare prevederilor C. și Tratatului privind Uniunea E.. Invocând jurisprudența C. apreciată ca fiind relevantă în cauză, recurentul a arătat că prin emiterea deciziei de revizuire s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. referitor la dreptul de pensie al recurentului în cuantumul stabilit conform L. 164/2001. În acest sens s-a precizat că dreptul la pensie reprezintă un bun în înțelesul C.i, că legea prin care s-a dispus recalcularea pensiilor nu este suficient de clară și previzibilă și că nu este îndeplinită condiția existenței unui scop legitim, recalcularea pensiilor fiind definitivă și nu temporară. În opinia recurentului, măsura luată de stat nu trebuie să atingă substanța dreptului, micșorarea pensiei sale cu 7 % având o astfel de semnificație, iar plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității reprezintă o discriminare. S-a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul neluării în considerare a cheltuielilor pe care trebuie să le achite recurentul, învederându-se că nu s-a acordat nicio indemnizație pentru privarea sa de proprietate. S-a arătat că prin exceptarea pensiilor magistraților de la efectele L. 1. s-a încălcat art. 14 din C. Recurentul a invocat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 teza a II-a Cod procedură civilă) fiind netemeinică și nelegală, precizând că referitor la existența unui bun în sensul C. instanța de fond s-a limitat la expunerea unor argumente contrare principiilor statuate de C., fără a se realiza o analiză comparată a întregii jurisprudențe invocate, iar considerentele reținute cu privire la existența unui scop legitim sunt greșite. Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, s-a invocat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității întrucât a omis să se pronunțe în legătură cu speranța legitimă invocată în sprijinul motivului de anulare referitor la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: Prin D. civilă nr. 4629/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a respins, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva Sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), care a fost menținută. Prin S. civilă nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei contestate invocată de reclamant. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și excepția lipsei de obiect invocate de pârât. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect invocată de C. S. de P. a M. A. și I., ca succesor în drepturi a Casei de P. a M. A. și I. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. I., reprezentat prin S. cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, C. de P. a M. A. și I., al cărei succesor în drepturi este C. S. de P. a M. A. și I. B., având ca obiect anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. 1.. În considerentele deciziei, Curtea a constatat că argumentul reținut de prima instanță cu privire la nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7. este neîntemeiat. Astfel, s-a reținut că deși prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și C., iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1.. Deși obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestarea deciziei de revizuire nr. 155269/(...) emisă în temeiul OUG 1. și a Hotărârii nr. 2337/(...) emisă de C. de C. din cadrul M. A. și I. cu privire la decizia de revizuire, motivele de recurs formulate se referă la L. 1., fiind astfel nepertinente. În consecință, în condițiile în care de la pronunțarea D. civile nr. 4629/(...) de către Curtea de A. C. (în care s-a reținut incidența D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României și a D. din 15 mai 2012 în cauza Abaluță și alții c/a României) nu a intervenit o schimbare de jurisprudență a C. E. a D. O. nu se impune a fi reluate argumentele reținute în acea hotărâre cu privire la încălcare prin deciziile de recalculare a pensiei recurentului a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., coroborat cu art. 14 din C.. De altfel, o analiză a legalității deciziei de revizuire în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al C.i E. a D. O. trebuie justificată de elemente de fapt diferite de cele dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că decizia de recalculare emisă în baza L. 1. este conformă exigențelor C.i, ceea ce în speță nu s-a realizat. Referitor la încălcarea acestor dispoziții prin deciziile de revizuire, se reține că prin D. din 15 mai 2012 în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea E. a D. O. a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.. În consecință, în condițiile în care în jurisprudența C. E. a D. O. s-a reținut într-o cauză similară faptul că prin OUG nr. 1. nu s-a încălcat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C., instanța națională nu poate reține contrariul, criticile recurentului în acest sens (formulate în cadrul dezvoltării tuturor motivelor de recurs) urmând a fi înlăturate. Examinând punctual celelalte critici subsumate motivelor de recurs, Curtea apreciază că având în vedere jurisprudența C. E. a D. O. citată anterior în cauzănu se impunea înlăturarea dispozițiilor legislației naționale și aplicarea directă a C.i E. a D. O.. De asemenea, art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii E. prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor internaționale la care face trimitere recurentul. Referitor la incidența în cauză a D. C. C. nr. 871/2010, Curtea de A. apreciază că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent. În plus, D. nr.29/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., a statuat (cu caracter obligatoriu conform art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă) că neretroactivitatea L. nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicat. Contrar celor invocate în recurs Curtea de A. constată că recurentului i-a fost emisă o decizie de recalculare, contestarea acesteia făcând obiectul dosarului nr. (...). De asemenea, în condițiile în care chiar în memoriul de recurs se arată că pensia revizuită a recurentului este în fapt cu 7 % mai redusă decât pensia militară de stat stabilită recurentului în temeiul L. 164/2001, Curtea de A. apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Pentru aceste considerente, se apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este nefondat. Deși al doilea motiv de recurs este întemeiat formal pe prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, Curtea de A. constată că în dezvoltarea acestui motiv recurentul nu a invocat existența unor considerente contradictorii în sentința instanței de fond, ci a reiterat critici, pe care le-a invocat și în cadrul motivului de recurs analizat anterior, referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., respectiv la condițiile prevăzute pentru a se putea constata existența unei încălcări ale acestui articol. În mod similar, deși a invocat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, întemeindu-și acest motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că „instanța de fond a omis să se pronunțe în legătură cu speranța legitimă invocată de reclamant în sprijinul motivului de anulare referitor la încălcarea P. nr. 1";. Apreciind că și prin cele două motive de recurs menționate anterior se invocă, de fapt, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., aspect care nu poate fi reținut pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată cămotivele de recurs întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă sunt nefondate. În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 1573 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2012. PREȘED.TE, JUDECĂTORI, L. D. PT. S. D. PT. D. G. În CO semnează În CO semnează VICEPREȘED.TELE INSTANȚEI VICEPREȘED.TELE INSTANȚEI D. L. B. D. L. B. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: M. L. B.
← Decizia civilă nr. 3323/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 649/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|