Decizia civilă nr. 5098/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5098/R/2012
Ședința publică din data de 12 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. I. împotriva sentinței civile nr. 8965 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. Ciceo I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate și reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus dosarul de pensie al reclamantului recurent în două exemplare, un exemplar se comunică reprezentantul reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, arătând în motivare că adeverința depusă la dosarul de pensie privind grupa de muncă nu a fost luată în considerare. În urma unei audiențe la conducerea casei de pensii s-a stabilit emiterea unei noi decizii prin care se va anula decizia emisă pentru grupa de muncă. Având în vedere că prin H. nr. 1. C. de contestații s-a pronunțat și asupra ce nu s-a cerut, s-a emis o altă decizie de revizuire referitoare la perioada în care i s-a acordat grupa de muncă, aceasta fiind atacată în alt dosar înregistrat la Tribunalul Cluj cu termen în (...). În prezentul recurs solicită obligarea pârâtei la luarea în calcul doar a sporului reprezentând acordul global din adeverința nr. (...), sporul de noapte fiind luat în considerare. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei la fond.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8965 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul K. I., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, conform deciziei de pensie nr.191499/(...) reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și munca depusă, începând cu data de (...).
Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite cu luarea în calcul a salariilor tarifare de încadrare cuprinse în carnetul de muncă fără ca veniturilelunare realizate sub formă de acord global, ore suplimentare, spor de toxicitate, spor de noapte, spor șef echipă, indemnizații concedii și premii să fie luate în considerare.
În calitate de pensionar, a solicitat pârâtei să i se recalculeze pensia cu luarea în considerare și a sporurilor cuprinse în adeverința nr.(...) eliberată de SC R. 16 F. SA C.-N. pe perioada (...)-(...).
Din această adeverință rezultă că în perioada martie 1970 - (...), reclamantul a beneficiat de următoarele drepturi salariale: spor acord, spor regie, spor de noapte, spor de toxicitate, spor vechime, ore suplimentare, spor șef formație, indemnizații de concedii și premii.
Fostul angajator menționează că sporurile respective au fost acordate în conformitate cu prevederile Decretului nr.3/1950, Hotărârii nr.1061/1959, HCM nr.914/1968, Legii nr.57/1974, Decretului nr.46/1982, Ordinului 687/2006 și a contractelor colective de muncă, respectiv că pe toată durata angajării s-au plătit CAS-ul și pensia suplimentară conform legilor în vigoare, fără să precizeze pentru ce sume s-au făcut aceste rețineri și plăți.
La cererea reclamantului, pârâta a răspuns că pensia acestuia a fost calculată pentru perioadele anterioare datei de (...) prin utilizarea salariilor brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă și a sporurilor cu caracter permanent care după data de (...) au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către unități conform legislației în vigoare.
La determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului pensiei, pârâta a luat în considerare sporul de vechime, sporul de toxicitate, sporul de șef formație și sporul de noapte.
Celelalte sporuri, cu excepția acordului global, nu au fost luate în considerare, deoarece potrivit prevederilor OUG nr.4/2005 și a Legii nr.263/2010 nu au avut un caracter permanent, astfel că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Sporul de acord global prevăzut de art.12 alin.1 lit. a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr.57/1974 va fi luat în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă a fost inclus în salariul brut și pentru acesta, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Din adeverința depusă de către reclamant la dosar nu a rezultat că acest spor a fost inclus în salariul brut și nici faptul că pentru el s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale la sistemul public de pensii, astfel că nu a putut fi valorificat la recalcularea pensiei.
Având în vedere cele ce preced, cerere reclamantului a fost nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul K. I. solicitândadmiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul, anulării Deciziei de pensie nr.191499/(...), privind acordarea pensiei pentru limita de vârsta emisa de C. J. de P. C. ca fiind netemeinica și nelegala, decizie care a fost contestata la C. C. de C. B. sub nr.32453/(...), anularea hotărârii nr.1910/(...) emisa de C. C. de C. B., ca vădit netemeinica și nelegala și rejudecând cauza obligarea paratei C. J. de P. C., să emită o noua decizie de pensie pentru munca depusa și limita de vârsta cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverința nr.(...), eliberata de angajatorul S. REMAR(...)RUARIE S. C.-N. pe perioada martie 1970- (...), cu acordarea drepturilor recalculate începând cu data de (...).
În subsidiar solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. Cu cheltuieli de judecata la fond și recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în fapt este pensionat pentru munca depusa și limita de vârsta începând cu data de (...), conform
Deciziei de pensie nr.191499/(...), emisa de C. C.
Drepturile inițiale de pensie ale recurentului au fost stabilite cu luarea în calcul doar a salariilor tarifare, înscrise în carnetul de munca seria Og. nr.4
11114, fără ca sporurile realizate și primite pe lângă salarul înscris în cartea de munca, să fie luate în calcul de pârâtă deși pentru acestea angajatorul a plătit la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile legale datorate.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul T. C. sub nr.
10454/117/ din (...) a solicitat instanței de fond:
•Obligarea pârâtei să recalculeze pensia începând cu data de (...), cu luarea în considerare a sporurilor așa cum rezultă din adeverința nr. (...), cuprinzând sporurile de care a beneficiat pe perioada martie 1970 - (...) .
1.Cu cererea nr.1.-82755/(...) - fila 5, recurentul-reclamant a depus la C. în original adeverința nr.100/l069/2011, cu solicitarea de recalculare a pensiei în conformitate cu sporurile precizate în adeverința.
În adeverința depusă la dosar, se precizează expres de către angajatorul
S.REMAR(...)RUARIE S. C.-N. că datele din adeverința au fost culese din statele de plata aflate în arhiva unității, sunt indicate temeiurile legale în baza cărora au fost acordate sporurile, se precizează explicit că pe toata durata angajării s-au plătit CAS_ul si contribuția la pensia suplimentara conform reglementarilor legale în vigoare la acea data.
La cererea depusa la C. C., reclamantul nu a primit răspuns în termenul legal și nici nu i-a fost recalculate pensia în conformitate cu sporurile din adeverința depusa.
La data de (...) în timp ce dosarul se afla pe rolul instanței pârâta emite
Decizia de pensie nr.191494/(...) și anexa la aceasta, cu motivarea "revizuire spor de noapte".
Decizia mai sus precizata i-a fost comunicata reclamantului la data de (...). În data de (...), reclamantul a depus la registratura C. .C. sub nr.32453/(...), o contestație împotriva Deciziei de pensie nr. 191499/(...), în conformitate cu prevederile art.149 alin.(l) din Legea nr.263/2010.
Prin contestația formulata reclamantul a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea deciziei de pensie atacate, solicitând îndreptarea abuzului comis de C. C.
Conform încheierii de ședința la termenul de judecata din data de (...)- fila
29 și (...), instanța de fond solicită pârâtei să depună dosarul de pensie al reclamantului amânând cauza în acest sens de fiecare data.
La dosarul cauzei se afla adresele prin care instanța a dispus depunerea dosarului de pensie.
Conform încheierii de ședință din data de (...) - fila 34, instanța de fond constata că nu s-a depus dosarul de pensie, nu s-a răspuns la contestația depusa la B. sub nr.32453/(...) împotriva Deciziei de pensie nr.(...)12, sens în care suspenda cauza în baza prevederilor art.244 pct.1 Cod pr. civ.
La data de (...), C. C. de C. B., cu depășirea termenului de soluționare de 45 zile prevăzut de art.l50 alin.(4), emite hotărârea nr.1910/(...)- filele 41-45, prin care respinge contestația formulata de intimatul reclamant împotriva Deciziei de pensie nr.(...)12, emisa de C. C.
Deși obiectul contestației nr.32453/(...), adresata C. C. îl constituia analizarea hotărârii (Deciziei de pensie) C. C. de a nu lua în calcul sporurile din adeverința nr.(...), comisia își depășește atribuțiile stabilite conform art. 3 șiart.13 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura C. C. de C. care a fost publicat în Mon. Of. nr.(...)11, dispunând către C. .C.: revizuirea Deciziei de pensie nr.191499/25.09.2OO9 și a celor emise ulterior sub aspectul valorificării perioadei (...) până la (...), ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale de munca, daca nu se va prezenta un document prin care să se clarifice situația juridică a perioadei mai sus menționată.
Prin cererea expediata prin poșta recomandat la data de (...) - fila 35 pe adresa T. C., reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei care a fost suspendata la termenul din 18.0..
Tot la data de (...), în termenul legal de 30 zile reclamantul prin apărătorul ales a formulat o contestație - filele 36-39, împotriva hotărârii nr.1910/(...), comunicată de C. C. de C. ca răspuns la contestația cu nr.32453/(...).
În esență, prin contestația formulata împotriva hotărârii nr.1910/(...), a solicitat anularea hotărârii emisa de C. C. ca vădit netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei C. C. să emită o noua decizie de pensie în seama reclamantului cu luarea în calcul a sporurilor din adeverința nr.(...) care a fost depusa în original la C. C. cu cererea nr.1.-82755/(...).
Prin sentința civila nr.8965/(...), instanța de fond a soluționat cauza, dispunând respingerea acțiunii formulata de reclamantul K. I., împotriva paratei
C. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Critică hotărârea pronunțata ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele întemeiate motive:
1.Din documentele scrise de puse la dosarul cauzei - adeverința nr.(...), precum și din copia cărții de munca seria Og. nr.4., rezulta fără dubii că recurentul în perioada martie 1970 - (...), având meseria de lacătu-mecanic agregate energetice și de transport, a realizat constant sporuri lunare așa cum sunt menționate în adeverința nr.100/l069/2011.
2.La termenul din (...), apărătorul reclamantului a precizat instanței de fond că în opinia sa cauza nu este în stare de judecată, întrucât la data de
17.08.20 12 data la care a solicitat repunerea cauzei pe rol, a fost înregistrata la
T. și contestația de la filele 36-39, împotriva hotărârii nr.1910/12.D7.2012- filele
41-45 comunicata de către C. C. de C.
A învederat instanței de fond că se impune a fi comunicată către pârâta C. C., contestația înregistrata la data de (...) care a fost expediata la T. prin posta recomandat-conform plicului de la fila 46.
3.Sustinerea instanței de fond conform căreia (pag.2) sporurile cuprinse în adeverință, respectiv formele de retribuire în acord și altele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de (...) și nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei și a punctajului mediu anual, este neântemeiata.
Prin Decizia în interesul legii, nr.19/2011 pronunțata de Înalta Curte de
Casație și Justiție a R. la data de (...)- "in interpretarea dispozițiilor art.2 lit.(e), art.78 și art.164 alin.(l) și (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale și ale art. l și 2 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:
" Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de arf.12 alin(l) lit. a) din Legea nr.57 /197 4 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii".
Prin urmare aceasta susținere a instanței de fond este neîntemeiata.
4.Motivarea instanței de fond conform căreia - pag2-3 "Adeverința nr.l00/l069/2011 emisa de S.REMAR(...)RUARIE S. C. nu prevede că s-a reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, pentru sumele obținute în acord global iar din actele normative menționate în adeverința nu rezultă acest lucru" , este nefondata și neântemeiată.
În adeverința depusă la dosar fostul angajator precizează expres următoarele: "precizam că pe toata durata angajării s-au plătit CAS-ul și contribuția la pensia suplimentara conform legilor în vigoare ".
Prin urmare și aceasta susținere a instanței de fond este neântemeiată.
5.Solicita acordarea cheltuielilor de judecată plătite de reclamant la fondul cauzei, conform chitanței nr.42/l(...) - fila 50.
În drept, C. J. de P. C., prin refuzul cererii formulate de reclamant nu a respectat principiile contributivității si egalității, consacrate în art.2 din Legea nr.19/2000 și art.2.lit.c și d din Legea nr.263/(...) publicata în Monitorul Oficial nr.852/2O.12.2010, potrivit căruia se impune ca toate veniturile obținute de asigurat pentru care s-a datorat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie. c)- principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. d) - principiul egalității, prin care asigura tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridica, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Ca urmare a prevederilor art.165 alin.(2) din Legea nr.263/2010, se impune ca toate veniturile (sporurile) suplimentare lunare primite de asigurat pentru care s-au datorat și s-au achitat contribuțiile de asigurări către stat -CAS- ul și contribuția suplimentară - să fie luate în calcul la recalcularea elementelor pensiei. adică punctajul mediu anual, respectiv cuantumul pensiei.
În cauza sunt aplicabile prevederile art.304 pct.8 și pct.9 Cod pr. civ., în sensul că instanța de fond a interpretat greșit - nu a făcut vorbire, nu a ținut seama de acte depuse la dosar constând în: contestația din (...) îndreptata împotriva C. C., adeverințe etc., acte care sunt probe concludente și pertinente judecării fondului. H. instanței de fond a fost data cu încălcarea prevederilor Legii nr.263/2010 și ale Deciziei în interesul legii nr.19 /(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a R.
În susținerea cererii a invocat: art.304 pct.8 și pct. 9, art.274, art.276 Cod pr. civ; Legea nr.57/1974, Decret nr.389/1972, Decret nr.3/1950, H.
1061/1959, HCM nr.914/1968, Ordin nr.687/2006, Legea nr.263/2010 și Legea nr.49/1992.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul K. I. împotriva sentinței civile nr.
8965 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că dispune anularea în parte a Hotărârii nr. 1910/(...) emisă de C. C. de C. și, în consecință, admite în parte contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 191499/(...) emisă de C. J. de P. C.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie începând cu data de (...) cu luarea în considerare și a veniturilor constând în acord, menționate în adeverința nr. (...) emisă de R. 16 F.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata C. J. de P. C. să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER G. C.
Red. S.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond P. U. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. P. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul, anulării Deciziei de pensie nr.184880/(...), privind acordarea pensiei pentru limita de vârsta emisa de C. J. de P. C. ca fiind netemeinica și nelegala, decizie care a fost contestata la C. C. de C. B. sub nr. 30041/(...), anularea hotărârii nr.2195/(...) emisa de C. C. de C. B., ca vădit netemeinica și nelegala și rejudecând cauza obligarea paratei C. J. de P. C., să emită o noua decizie de pensie pentru munca depusa și limita de vârsta cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverința nr.(...), eliberata de angajatorul S. REMAR(...)RUARIE S. C.-N. pe perioada (...)-(...), cu acordarea drepturilor recalculate începând cu data de (...).
În subsidiar solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. Cu cheltuieli de judecata la fond și recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în fapt este pensionat pentru munca depusa și limita de vârsta începând cu data de (...), conform Deciziei de pensie nr.184880/1998, emisa de C. C.
Drepturile inițiale de pensie ale recurentului au fost stabilite cu luarea în calcul doar a salariilor tarifare, înscrise în carnetul de munca seria Og. nr.2., fără ca sporurile realizate și primite pe lângă salarul înscris în cartea de munca, să fie luate în calcul de pârâtă deși pentru acestea angajatorul a plătit la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile legale datorate.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul T. C. sub nr.
11099/117/ din (...) a solicitat instanței de fond:
•Obligarea pârâtei să recalculeze pensia începând cu data de (...), cu luarea în considerare a sporurilor așa cum rezultă din adeverința nr. (...), cuprinzând sporurile de care a beneficiat pe perioada (...)-(...).
1.Cu cererea nr.20170/(...) - fila 7, recurentul-reclamant a depus la C. în original adeverința nr.(...), cu solicitarea de recalculare a pensiei în conformitate cu sporurile precizate în adeverința.
În adeverința depusă la dosar, se precizează expres de către angajatorul
S.REMAR(...)RUARIE S. C.-N. că datele din adeverința au fost culese din statelede plata aflate în arhiva unității, sunt indicate temeiurile legale în baza cărora au fost acordate sporurile, se precizează explicit că pe toata durata angajării s-au plătit CAS_ul si contribuția la pensia suplimentara conform reglementarilor legale în vigoare la acea data.
La cererea depusa, pârâta a formulat răspunsul nr. 20170/(...)-fila 8, prin care a preciza că va lua in calcul sporurile din adeverința depusă, întrucât nu sunt sporuri cu caracter permanent.
La data de (...) în timp ce dosarul se afla pe rolul instanței pârâta emite
Decizia de pensie nr.184880/(...) și anexa la aceasta, cu motivarea "revizuire sporuri".
Decizia mai sus precizata i-a fost comunicata reclamantului la data de (...).
În data de (...), reclamantul a depus la registratura C. .C. sub nr.30041/(...), o contestație împotriva Deciziei de pensie nr. 184880/(...), în conformitate cu prevederile art.149 alin.(l) din Legea nr.263/2010.
Prin contestația formulata reclamantul a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea deciziei de pensie atacate, solicitând îndreptarea abuzului comis de C. C.
La data de (...), C. C. de C. B., cu depășirea termenului de soluționare de 45 zile prevăzut de art.l50 alin.(4), emite hotărârea nr.2195/(...)- filele 76-80, prin care respinge contestația formulata de intimatul reclamant împotriva Deciziei de pensie nr. 184880/(...), emisa de C. C.
Deși obiectul contestației nr.30041/(...), adresata C. C. îl constituia analizarea hotărârii (Deciziei de pensie) C. C. de a nu lua în calcul sporurile din adeverința nr.(...), comisia își depășește atribuțiile stabilite conform art. 3 și art.13 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura C. C. de C. care a fost publicat în Mon. Of. nr.318/(...), dispunând către C. .C.: respingerea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de pensie nr.
184880/(...) și revizuirea Deciziei de pensie nr. 184880/(...) și a celor emise ulterior sub a următoarele aspecte:
- valorificarea în grupa a II-a de muncă a activității desfășurate în perioada (...)-(...);
- valorificarea perioadelor (...) -(...) și (...)-(...), ca stagii realizate în condiții normale de munca, daca în termen de 30 zile nu se va prezenta o adeverință cu precizarea corectă a actului normativ referitor la grupa de muncă.
La data de (...), în termenul legal de 30 zile reclamantul prin apărătorul ales a formulat o contestație - filele 71-73, împotriva hotărârii nr.2195/(...), comunicată de C. C. de C. ca răspuns la contestația cu nr. 30041/(...).
În esență, prin contestația formulata împotriva hotărârii nr. 2195/(...), a solicitat anularea hotărârii emisa de C. C. ca vădit netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei C. C. să emită o noua decizie de pensie în seama reclamantului cu luarea în calcul a sporurilor din adeverința nr.(...) care a fost depusa în original la C. C. cu cererea nr.20170/(...).
Prin sentința civila nr.8928/(...), instanța de fond a soluționat cauza, dispunând respingerea acțiunii formulata de reclamantul C. P., împotriva paratei
C. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Critică hotărârea pronunțata ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele întemeiate motive:
1.Din documentele scrise de puse la dosarul cauzei - adeverința nr.(...), precum și din copia cărții de munca seria Og. nr.2., rezulta fără dubii că recurentul în perioada (...) - (...), având meseria de lacătu-mecanic agregate energetice și de transport, a realizat constant sporuri lunare așa cum sunt menționate în adeverința nr.(...).
2.La termenul din (...), apărătorul reclamantului a precizat instanței de fond că în opinia sa cauza nu este în stare de judecată, întrucât la data de (...) a fost înregistrată la Tribunalul Cluj, contestația de la filele 71-73, împotriva hotărârii nr.2195/(...)- filele 76-80 a C. C. B..
A învederat instanței de fond că se impune a fi comunicată către pârâta C. C., contestația înregistrata la data de (...) .
3.Sustinerea instanței de fond conform căreia (pag.3) sporurile cuprinse în adeverință, respectiv formele de retribuire în acord și altele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de (...) și nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei și a punctajului mediu anual, este neântemeiata.
Prin Decizia în interesul legii, nr.19/2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție a R. la data de (...)- "in interpretarea dispozițiilor art.2 lit.(e), art.78 și art.164 alin.(l) și (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale și ale art. l și 2 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:
" Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de arf.12 alin(l) lit. a) din Legea nr.57 /197 4 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii".
Prin urmare aceasta susținere a instanței de fond este neîntemeiata.
4.Motivarea instanței de fond conform căreia - pag3 "Adeverința nr.l(...) emisa de S.REMAR(...)RUARIE S. C. nu prevede că s-a reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, pentru sumele obținute în acord global iar din actele normative menționate în adeverința nu rezultă acest lucru" , este nefondata și neântemeiată.
În adeverința depusă la dosar fostul angajator precizează expres următoarele: "precizam că pe toata durata angajării s-au plătit CAS-ul și contribuția la pensia suplimentara conform legilor în vigoare ".
Prin urmare și aceasta susținere a instanței de fond este neântemeiată.
5. Susținerea instanței de fond conform căreia „ în adeverință se face mențiunea că sporul de toxicitate nu a fost un spor cu caracter permanent"; este nefondată.
Angajatorul precizează în adeverință că „ sportul pentru condiții nocive a fost acordat persoanelor care lucrau în locuri de muncă cu condiții nocive. Acest spor nu era cu caracter permanent și se acordă în sumă fixă la orele lucrate în timpul lunii în locurile de muncă respective";.
Prin urmare sporul de toxicitate era permanent în locurile de muncă cu condiții nocive ca suspensii de praf fin, gaze rezultate în urma operațiilor de turnare și forjare, zgomot care depășește limita legală admisă. Acest spor se acordă persoanelor la numărul de ore lucrate într-o lună în Secția turnătorie, Atelierul de forjare manuală sau mecanică în Atelierul de cazangerie și în L. de încercări mecanice și distructive( raze Roentgen).
6.Solicita acordarea cheltuielilor de judecată plătite de reclamant la fondul cauzei, conform chitanței nr.3/(...) - fila 234 în valoare de 450 lei.
În drept, C. J. de P. C., prin refuzul cererii formulate de reclamant nu a respectat principiile contributivității si egalității, consacrate în art.2 din Legea nr.19/2000 și art.2.lit.c și d din Legea nr.263/(...) publicata în Monitorul Oficial nr.852/2O.12.2010, potrivit căruia se impune ca toate veniturile obținute de asigurat pentru care s-a datorat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.c)- principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. d) - principiul egalității, prin care asigura tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridica, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Ca urmare a prevederilor art.165 alin.(2) din Legea nr.263/2010, se impune ca toate veniturile (sporurile) suplimentare lunare primite de asigurat pentru care s-au datorat și s-au achitat contribuțiile de asigurări către stat -CAS- ul și contribuția suplimentară - să fie luate în calcul la recalcularea elementelor pensiei. adică punctajul mediu anual, respectiv cuantumul pensiei.
În cauza sunt aplicabile prevederile art.304 pct.8 și pct.9 Cod pr. civ., în sensul că instanța de fond a interpretat greșit - nu a făcut vorbire, nu a ținut seama de acte depuse la dosar constând în: contestația nr. 30041/(...) adresată C. C. de contestații, contestația înregistrată în dosarul de fond la data de (...) îndreptată împotriva hotărârii nr. 2195/(...) pronunțată de C. C. de C. B., adeverințe etc., acte care sunt probe concludente și pertinente judecării fondului.
H. instanței de fond a fost data cu încălcarea prevederilor Legii nr.263/2010 și ale Deciziei în interesul legii nr.19 /(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a R.
În susținerea cererii a invocat: art.304 pct.8 și pct. 9, art.274, art.276 Cod pr. civ; Legea nr.57/1974, Decret nr.389/1972, Decret nr.3/1950, H.
1061/1959, HCM nr.914/1968, Ordin nr.687/2006, Legea nr.263/2010 și Legea nr.49/1992.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
← Decizia civilă nr. 664/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3454/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|