Decizia civilă nr. 620/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 620/R/2012
Ședința 13 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr. 5. din 02 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare - L. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente C. V., avocat L. I. P., în substituirea domnului avocat C. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost repusă pe rol, din oficiu, de către instanță, care a dispus citarea reclamantei recurente cu mențiunea că are posibilitatea de a depune la dosar note de ședință și înscrisuri în probațiune conform considerentelor Deciziei nr. 29/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în MO 925/(...)), referitoare la raportul de proporționalitate între efectele concrete ale măsurii recalculării pensiei pentru reclamant/ă și scopul urmărit prin aplicarea L. nr. 1..
De asemenea, se constată că la data de 10 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar note de ședință fără a depune și înscrisuri în probațiune conform mențiunii de pe citație referitoare la raportul de proporționalitate între efectele concrete ale măsurii recalculării pensiei pentru reclamant/ă și scopul urmărit prin aplicarea L. nr. 1..
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului cu mențiunea ca reprezentantul reclamantei recurente să-și expună punctul de vedere și în raport de D. nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificare sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar și notele de ședință depuse la dosar .
Referitor la D. nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, reprezentantul reclamantei recurente arată că fiecare instanță în parte poate avea în vedere dacă a fost afectat dreptul în substanța lui. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin contestația înregistrată la nr. de mai sus,contestatoarea C. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. județeană de pensii B.-N., să dispună anularea deciziei nr.1. din (...) de recalculare a pensiei de serviciu.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea C. V., împotriva deciziei nr. 1./05 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de P. B.-N. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, tribunalul a reținut că prin L. nr.1. aufost recalculate pensiile de serviciu, nicidecum anulate, precum și că măsura legală nu încalcă principiul neretroactivității, afectând pe viitor doar partea necontributivă a pensiei de serviciu, conform Deciziei nr.871/2010 a C. C..
Doar drepturile la pensie reprezintă un „bun"; în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C. europeană, nu și cuantumul acestui drept, care poate fi determinat până la concurența părții contributive, nefiind garantat dreptul de a beneficia de un anumit cuantum al pensiei.
În concret recalcularea pensiei reclamantei nu a determinat o diminuare sub nivelul salariului minim brut pe economie (600 lei) sau o pensiei minimă de
350 lei, astfel încât reclamanta nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.
S-a mai reținut că reclamata nu a formulat critici privind modul de calcul a pensiei publice sub aspectul stagiului de cotizare realizat și a punctajului determinat, precum și că nu s-a încălcat principiul nediscriminării în raport de categoria profesională a magistraților care și-au păstrat pensiile de serviciu, nefiind într-o situație analogă sau comparabilă.
În fine, s-a constatat inaplicabilitatea art.180 din L. nr.1. deoarece aceste dispoziții legale cu caracter tranzitoriu implică o comparație între două pensii publice, stabilite în baza unor metodologii de calcul diferite.
Contestatoarea deși a formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu a probat că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de aceasta, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensiei contestatoarei fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. V., solicitând, întemeiul prevederilor art. 304 pct. 9, rap. la art. 3041 C., admiterea recursului, și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță. Arată recurenta că delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal. Niciunde în L. nr. 1. sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nicio distincție între aceste categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1., în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. T. remarcat că, în cazul magistraților, aceeași Curte C. nu a mai făcut nicio distincție considerând că trebuie renunțat la orice discuție raportată la noțiunea de pensie contributivă. Pe de altă parte, nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primită nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale să o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilită tot prin lege, lefel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui drept constituțional. Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Contrar celor reținute de către prima instanță, nu există nicio hotărâre a CEDO Muller c. Austria. Există o decizie privitoare la admisibilitatea plângerii pronunțată În 1972 de către fosta Comisie europeană a drepturilor omului, care a stabilit că plângerea reclamantului, care invoca reducerea pensiei sale, este admisibilă, necesitând un examen pe fond care nu a mai avut loc din cauza procedurii de sesizare a C., complet diferită în 1972, când reclamantul nu avea dreptul de a sesiza CEDO. Oricum, prin hotărârea B. și alții c. Republica Cehă din 2002, Curtea a reținut că stabilirea unei anume modalități de calcul a pensiei poate constitui o violare a dreptului de proprietate. Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative în vigoare. Nici legea pensiilor, nici legea nr. 567/2004 nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existența unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit de multă vreme că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege. discriminarea invocată pe calea cererii introductive, prin raportare la situația magistratului, este evidentă în cazul foștilor membrii ai C. de C. și al personalului de specialitate, având în vedere prevederile art. 2 din Anexa VII a L. nr. 33/2009 conform cărora "potrivit L. nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C. de C., republicată, membrii C. de C. și personalul de specialitate au statut juridic asimilat magistraților în ceea ce privește in compatibilitățile, interdicțiile, riscurile și supra solicitare a neuropsihică pe care o presupune exercitarea fiecărei funcții, de obligația de păstrare a confidențialității, de pregătirea profesională, precum și nivelul și complexitatea atribuțiilor conferite de lege". Prin notele de ședință(f. 23) depuse la data de (...), reclamanta C. V. aînvederat că, Curtea E. a statuat în mod constant că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială. S-a statuat de asemenea de către Curtea E. și faptul că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi și libertăți dacă această stare, în tot sau în parte, este rezultatul unor politici anterioare greșite. Oricum, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Scopul L. nr. 1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea așa numitor "pensii speciale" privite ca "privilegii" ale unor categorii profesionale. Or, de aceste "pensii speciale" și "privilegii" s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale Statului român. Dacă Statul român a greșit atunci când a adoptat acele legi clare și previzibile, nu își poate invoca acum propria culpă pentru a justifica restrângeri de drepturi. Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului, nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Privarea unor anumite categorii de pensionari de unprocent covârșitor al veniturilor lor în condițiile în care alți pensionari și-au păstrat intacte aceste venituri nu este o situație compatibilă cu prevederile C.i Europene, așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea B. c. Cehia din 2002. Consideră că nu se poate vorbi despre o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate, atâta vreme cât această analiză o privește doar pe reclamantă. Nu există niciun motiv rezonabil pentru ca doar drepturile acesteia, respectiv ale celorlalți pensionari aflați în aceeași situație, să fie afectate în vederea protejării interesului public. De asemenea, recurenta face trimiteri la practica neunitară a instanțelor. Deși legal citată, intimata pârâtă CJP B. N. nu a depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală. Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat. Nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul nere tro ac tiv ităț ii leg ii , consacrat în art. 15 alin (2) din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor). În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din C., precum și față de jurisprudența C. C. (D. nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor C. C. sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate. O lege care este contrară C.i nu poate subzista în ordinea juridică internă. Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța dejudecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului. Pe de altă parte, neretroactivitatea L. nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. Referitor la discriminare, s-a statuat prin considerentele deciziei nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 29/2011, că instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.. Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor ar t. 1 d in Pro toco lul ad iț ion al n r. 1 l a C. europe an ă a drep tur ilor o mulu i , Curtea de A. constată că pensia de serviciua reclamantei, stabilită conform L. nr. 217/2008, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în acest sens materializându-se și jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004). Întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, acest act normativ reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spanieidin 2 februarie 2010, C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Curtea constată că ingerința este legală, întrucât este reglementată de L. nr. 1. și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. De asemenea, în jurisprudența C. Europene a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată, că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în C. Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în C. Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiuîmpotriva României a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fostfundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aspectele evocate, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1854 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. Cum reclamanta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată, în raport de cuantumul venitului său lunar (1854 lei) că prin aplicarea L. nr. 1. nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional. Cu alte cuvinte, în cazul reclamantei testul proporționalității nu a fost încălcat, o astfel de concluzie apărând ca justificată doar în măsura în care acesteia i-ar fi fost suprimate integral mijloacele de subzistență, ceea ce însă nu e cazul în speță. Nu pot fi primite nici criticile recurentei privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei. F. cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile numărul 5171 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. D. G. S. D. C. M. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 3744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3741/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
