Decizia civilă nr. 3744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)*

D. CIVILĂ Nr.3744/R/2012

Ședința publică din data de 25 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 3767 din 9 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)*, privind și pe intimații pârâți M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimaților pârâți- consilier juridic C. R., lipsind reclamantul recurent.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată depusă întâmpinare în cauză formulată de pârâți și înregistrată la data de 18 septembrie 2012.

Reprezentantul intimaților declară că nu are cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în scris în întâmpinarea formulată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâții C. de P. S. a M. A. N. și M. A. N. și a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 52473/(...) privind recalcularea pensiilor militare în baza L. nr. 1. și menținerea deciziei nr.098145/(...).

Prin sentința civilă nr. 4669/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, iar prin D. civilă nr. 362/R/(...), Curtea de A. C. a admis recursul declarat de către reclamant împotriva acestei sentințe, a casat hotărârea si a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3767/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.

(...)*, s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată din oficiu de cătreinstanță.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I., împotriva pârâților M.

A. N. si C. S. de P. a M. A. N.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că decizia contestată a fost comunicată reclamantului la data de (...), iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de (...), cu mult peste termenul de 45 de zile prevăzut de art. 87 din L. nr. 1..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. I., solicitândmodificarea sentinței și rejudecând cauza pe fond să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea recursului recurentul a susținut să sentința a fost dată cu aplicarea greșita a legii, arătând în acest sens că instanța de fond a invocat ca temei juridic al respingerii cererii sale art.87 din L. nr.1., fără a observa că în decizia contestată este înscrisă mențiunea în sensul că decizia de pensie poate fi contestata in termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații pensii, conform art. 14 alin. (1) din H. G. 7., articol care era in vigoare la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei.

Recurentul menționează că a primit decizia contestată la data de (...), iar la data de (...) a contestat-o la C. S. de P. a M. A. N. D. nu a primit nici un răspuns la contestația sa, la data de (...) s-a adresat instanței de judecata pentru a-și rezolva pe aceasta cale contestația. D. a respectat procedura prealabila, consideră ca in lipsa unui răspuns al autorității la care s-a adresat, instanța de judecata era obligata sa-i analizeze cererea in temeiul art.21 din Constituția României privind accesul liber la justiție.

Referitor la aplicabilitatea art.87 din L. nr.1. recurentul arată că acest text reglementează procedura contestării cererii de pensionare, însă în situația sa este vorba de contestarea unei decizii privind recalcularea pensiei militare in baza L. nr.1. si nicidecum de contestarea unei cereri de pensionare, apreciind că aplicarea acestei norme juridice la o decizie de recalculare a pensiei reprezintă o aplicare greșită a legii.

- Cu privire la decizia de recalculare a pensiei militare recurentul arată că această decizie este nulă întrucât a fost emisă după data de (...). L. nr.2. prevede ca începând cu data de (...) se înființează in subordinea M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I. o nouă structura organizatorica responsabila cu pensiile, respectivele C. de P. S. fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate, însă nu stipulează și desființarea acestora din urma. Desființarea acestor structuri este prevăzută abia în H. privind atribuțiile, organizarea si funcționarea C.lor de P. S., adoptata pe (...) si publicata in (...). Mai mult, deși L. nr.2. prevede că atribuțiile, organizarea și funcționarea C.lor de P. S. trebuiau stabilite prin H. a G. adoptata in termen de 30 de zile de la data publicării legii ((...)), respectiva hotărâre a fost adoptată doar pe data de (...), fiind publicata in Monitorul Oficial la data de (...).

D. F.-contabila a M.Ap.N. a continuat sa emită decizii de recalculare a pensiilor si după această dată, fără să existe nici o dispoziție tranzitorie prin care să se arate că, până la înființarea efectivă a C.lor de P. S., atribuțiile referitoare la pensii se exercită tot de vechile structuri organizatorice responsabile cu pensiile.

Deși legea a prevăzut aceasta in mod imperativ, decizia de recalculare a pensiei a fost emisa tot de către D. F.-contabila a M.

- Cu privire la modalitatea și datele de calcul avute in vedere la stabilirea cuantumului pensiei recalculate recurentul arată că decizia de recalculare a pensiei sale s-a întemeiat pe dispozițiile H. nr.7., act administrativ suspendatprin S. civila nr.338/201O a C. de A. C., rămasa definitiva in baza Deciziei nr.38 din (...) pronunțata de Î.C.C.J.

Având in vedere efectele „erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezulta că recalcularea pensiei s-a făcut in temeiul unui act normativ lipsit de orice efect, fapt de natura sa duca la nelegalitatea acestei decizii in totalitate. Ulterior, prin O. nr. 1. s-a dispus abrogarea H.nr.735/201O (paratele nu au procedat la retractarea deciziilor emise in baza H. 7. si a L. nr.1., deși decizia contestata in prezenta cauza nu mai are nici un fel de efect juridic, nu mai este avuta in vedere la plata pensiei sale, considerând astfel că este îndreptățit să solicite anularea ei si menținerea deciziei emise in baza L. nr.164/2001, menținere dictata chiar de O. nr. 1.).

- Referitor la existenta in continuare a unui interes in anularea acestei decizii recurentul susține că nu poate fi tăgăduit interesul său de a-i recunoscut dreptul la păstrarea pensiei de serviciu.

In al doilea rând, din interpretarea art.6 si 7 din O. nr. 1., rezulta cu claritate ca menținerea in plata a pensiilor de serviciu din decembrie 2010, pe tot parcursul anului 2011, este numai provizorie, deoarece după emiterea deciziilor de revizuire se va face o regularizare retroactiva a pensiei. Asa cum rezulta din deciziile depuse la dosar, noul cuantum al pensiei recalculate in baza L. nr.1. este cu mult mai mic decât pensia militara de serviciu stabilita potrivit L. nr.164/2001. Rezulta ca va fi supus unei noi privațiuni, prin obligarea sa la restituirea retroactiva a unei părți a pensiei, al cărei cuantum îi este deocamdată necunoscut, astfel ca situația sa materiala in aceasta perioada de tranziție este supusa unei vădite stări de incertitudine. Cu alte cuvinte, menținerea in plata in anul 2011 a pensiei de serviciu, prevăzuta de art.6 din O. nr. 1., nu este consecința recunoașterii de către S. român a dreptului militarilor de a primi în continuare această pensie, ci un simplu act de creditare temporară a militarilor, însoțit de obligația de restituire ulterioară diferenței de pensie tolerate în plata.

A mai susținut recurentul că pârâta nu a ținut cont nici de prevederile art. 7 din L. nr.1. si ale art. 95, 169 alin. 1, 2, 3, 180 alin. 6,7 din L. nr.1., considerând că practic s-a anulat obligația pensionarului de a procura si prezenta documente doveditoare cu veniturile lunare brute/nete, diminuarea cuantumului pensiei fiind neconforma cu legislația in domeniu. In decizia de pensionare nu au fost menționate nici documentele din care sa rezulte datele înscrise, pentru a putea fi identificate sumele aferente perioadelor (stagii de cotizare).

Consideră recurentul că prin interpretarea legii cadru si a normelor de aplicare, autoritățile au decis, in mod nelegal, ca mai întâi sa i se dea mai putini bani la pensie (pe motivul ca nu se găsesc actele) si, când se vor găsi, i se vor da banii înapoi, întrucât autoritatea statului nu poate încălca un drept fundamental, dreptul la pensie, listat in categoria dreptului de proprietate conform practicii C. E. de la S., pe motivul ca nu se găsesc arhivele.

Prin întâmpinarea formulată, M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al C.i de pensii a M. A. N., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității având în vedere decizia de îndrumare, deoarece art. 87 din L. nr. 1. stabilește în mod clar că termenul de contestare a deciziei la instanța competentă este de 45 de zile de la comunicare.

În ce privește constatarea nulității absolute a deciziei de recalculare s-a arătat că decizia de pensie este un act administrativ cu regim special, prevăzut de legislația asigurărilor sociale, nu un act juridic civil, deci nu poate fi supus nulităților actului juridic civil.

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor O. 1., pensia recalculată care face obiectul prezentului dosar a fost supusă revizuirii din oficiu pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate.

Reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând cu data de (...), astfel că decizia contestată și-a pierdut orice efecte juridice și nu produce nicio vătămare reclamantului, considerând astfel că acțiunea a rămas fără obiect.

Referitor la efectele suspendării HG nr. 7. intimații arată că nu au fost parte în acel proces, iar Guvernul nu a dat până la data de (...) nici o dispoziție în sensul suspendării emiterii deciziilor, astfel că au avut obligația de a respecta dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a din L. nr. 1..

În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate se susține că poate fi solicitată și admisă numai emiterea unei noi decizii în baza legii în vigoare, conform procedurii de recalculare stabilite de L. nr.

1..

Referitor la considerentele pentru care reclamantul apreciază că decizia contestată este contrară normelor prioritare și imperative ale C.i intimații arată că în motivarea deciziei nr. 871/2010 Curtea Constituțională a statuat că în raport cu dispozițiile art.44 din Constituție și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile L. sunt constituționale.

Intimații au mai invocat și D. nr. 29/(...) a Înaltei Curți de casație și

Justiție, susținând, în raport de cerința de proporționalitate a măsurii adoptate cu scopul urmărit, că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau că i s-au suprimat mijloacele de subzistență.

Intimații au mai invocat și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea

E. a D. O. la data de (...) în cauza Abăluță și alții împotriva României.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată următoarele:

Prin D. nr. 52473 din 31 decembrie 2010 emisă de M. A. N. - D. F.-C., contestată de recurentul reclamant prin acțiunea formulată la data de (...), pensia de serviciu al cărei beneficiar era reclamantul a fost recalculată în baza L. nr. 1..

Prin sentința civilă nr. 4669/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.

(...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I., împotriva pârâților M.

A. N. și C. S. de P. a M. A. N., reținându-se necompetența generală a instanțelor de soluționare a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de recalculare a pensiei, prin raportare la prevederile art. 149 din L. nr. 2..

Prin decizia civilă nr. 3. a C. de apel C. s-a statuat în sensul că prevederile

L. nr. 2. nu sunt incidente situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și că procedura de contestare a deciziei de recalculare a pensiei reclamantului este cea stabilită de L. nr. 1., lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate.

În cauză este de observat însă că în decizia privind recalcularea pensiei reclamantului s-a menționat că aceasta poate fi contestată în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din HG nr. 7. în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații pensii.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond (fila 16 dosar nr. (...)) rezultă că decizia nr. 52473 din 31 decembrie 2010 a fost comunicată contestatorului recurent la data de 24 ianuarie 2011.

Deși conform prevederilor art. 10 din OUG nr. 1., publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 31 ianuarie 2011, HG nr. 7. a fost abrogată, în raport de mențiunea din decizia de recalculare a pensiei, la data de (...) (fila 17 dosar fond)reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, adresată C. de contestații din cadrul M. A. N.

Este necontestat de către intimați faptul că până la data promovării acțiunii în instanță, respectiv (...), contestația adresată C. de contestații din cadrul M. A. N. nu a fost soluționată.

În raport de această situație, chiar dacă prin decizia civilă nr. 3. s-a statuat în sensul că procedura de contestare a deciziei de recalculare a pensiei reclamantului este cea stabilită de L. nr. 1., Curtea reține că în cauză nu se poate considera că reclamantul a formulat tardiv contestația împotriva deciziei de recalculare, câtă vreme acesta s-a adresat cu contestație, în termenul indicat de către emitentul deciziei, comisiei de contestații menționate.

Așadar, dată fiind situația creată, pe de o parte, ca urmare a mențiunilor înscrise în actul administrativ atacat privind calea de atac, termenul de contestare și organul căreia i se adresează, iar pe de altă parte, prin faptul că reclamantului nu i s-a comunicat un răspuns într-un termen rezonabil la contestația adresată comisiei de contestații indicate în decizia de recalculare, Curtea reține că reclamantul era îndreptățit a se adresa instanței de judecată, fără a se putea reține vreo culpă în sarcina acestuia, care să fie de natură să atragă sancțiunea decăderii din termenul de contestare.

În consecință, Curtea constată că în mod nelegal și netemeinic a apreciat tribunalul ca fiind tardiv formulată contestația reclamantului împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3

și art. 312 alin. 6^{1 C.proc.civ., Curtea va dispune casarea sentinței atacate și va reține cauza spre rejudecare, întrucât aceasta intervine după o altă casare dispusă în această cauză.}

Rejudecând pricina în fond, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr. 1.,privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.

În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. - D. F.-C. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.

Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă în primul rând reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.

Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..

Reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei de recalculare și raportat la faptul că aceasta nu a fost emisă de către organul competent, însă față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se aflăpersoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. - D. F.-C..

Curtea mai reține că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.

În analiza pe fond a litigiului, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1.,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile

C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), aprevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din

28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1.,

și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva

"dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandeide N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva

României s-a reținut că: deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai

2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și

44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că naturaprofesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le- au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.

A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlăturasusținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport de alte categorii socio-profesionale, la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001.

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului. A., Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3374 lei brut, iar prin decizia de recalculare s-a stabilit o pensie de 1360 lei brut, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale C.i N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia reclamantului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.

Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.

În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.

De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamant, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.

Pe de altă parte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 95 din L. nr.

1., întrucât acest text de lege reglementează procedura aplicabilă în cazul unei cereri de recalculare a pensiei formulate de pensionar, în timp ce în cauza de față recalcularea pensiei reclamantului a fost efectuată în temeiul unor dispoziții legale, respectiv cele ale L. nr. 1..

De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 169 din L. nr.

1. care reglementează posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

În raport de aceste considerente, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantului cu privirea la nelegalitatea deciziei de recalculare a pensiei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 4 C.proc.civ. va respinge contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de recalculare nr.

52473/(...).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr.

3767 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr.(...)*, pe care o casează în tot și rejudecând cauza pe fond, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

GREFIER N. N.

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: P.U.

← Decizia civilă nr. 5053/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 620/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Decizia civilă nr. 3744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3744/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale