Decizia civilă nr. 643/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 643/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T. G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. E. împotriva sentinței civile nr. 2226 din 28 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate - consilier juridic B. Lia D., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 30 ianuarie 2012 reclamanta a înregistrat la dosar precizări și probe cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
La acest termen de judecată reprezentanta intimatei depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat susținând considerentele expuse în scris în întâmpinarea formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2226 din 28 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins contestația formulată de contestatoarea N. E. împotriva Deciziei nr. 46384/(...) emisă de intimata C. J. de P. M..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că așa cum reiese din decizia nr. 46384/(...) contestatoarea a depus cerere de pensionare la comisia de pensii, în baza L. 3/1977, la data de 15 iunie
1983.
Cererea sa a fost soluționată favorabil prin D. nr. 46384/(...), dreptul la pensie fiindu-i acordat cu începere de la data de (...).
La data analizării dosarului de pensie al reclamantei, aceasta dovedea o vechime în muncă de 31 ani 8 luni și 15 zile.
După emiterea deciziei de pensionare reclamanta a mai prestat activitate de secretar principal la P. județului M. până la data de (...), adică încă 2 ani.
Însă, conform susținerilor intimatei necontestate de reclamantă, aceasta nu s-a mai adresat C. de P. în temeiul art. 62 din L. 3/1977, pentru a-i adăuga activitatea prestată după pensionare a-i recalcula pensia.
Abia la data de (...), după emiterea Deciziei contestate - nr. 46384/(...)
- reclamanta a solicitat recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului de cotizare de 2 ani nevalorificat, cererea sa fiind admisă, iar pensia recalculată prin D. 46384/(...).
În aceste condiții, având în vedere că, atât sub imperiul L. 3/1977
(art. 621), cât și al L. 1. (art. 95) valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare se efectuează la cerere, iar nu din oficiu, cei interesați trebuind să se adreseze Casei teritoriale de pensii cu o cerere de recalculare, ținând cont de faptul că reclamanta a depus o asemenea cerere abia la (...), instanța a constatat că D. contestată, nr. 46384/(...), prin care s-a reținut un stagiu de cotizare de 31 ani 8 luni și 15 zile este legală și temeinică sub aspectul criticii formulate de contestatoare.
Apoi, reținând că prin D. 46384/(...) s-a recalculat pensia reclamantei prin adăugarea perioadei lucrate (...)-(...), instanța a constatat că cererea de recalculare a pensiei a rămas fără obiect.
Însă, raportat la prev. art. 95 al. 3 din L. 1. potrivită căruia „pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";, instanța a respins ca nefondată cererea reclamantei de acordare a noilor drepturi de pensie astfel cum au fost stabilite prin D.
46384/(...) începând din 1985, câtă vreme așa cum s-a mai consemnat anterior, cererea de recalculare a fost depusă la intimată abia la (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N. E. solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului a arătat că a fost angajata Procuraturii Regiunii B. M. pe post de secretar principal, iar la data de 30 august 1983 s-a emis decizia nr.46384 din 24 iunie 1983 privind pensionarea însă această decizie nu a fost pusă în aplicare, recurenta fiind menținută la serviciu.
La ieșirea în pensie, adică la data de 1 sept.1985 Direcția de P. a început plata pensiei, neobservând că de la emiterea deciziei din iunie 1983 au trecut 2 ani astfel că acea decizie nu mai corespunde acelui moment.
În acest mod pensia a fost diminuată cu 2 ani pe o perioadă de 25 ani, casa de pensii trebuia să emită o nouă decizie din care să rezulte vechimea de 33 ani, 8 luni și 15 zile. Acest lucru l-a aflat abia acum primind decizia de recalculare nr.46384/30 aug.2010 pe baza L. nr.1. schimbând pensia avută anterior pe baza L. nr.567/2004, de la suma netă de 1596 lei la 985 lei diminuându-se pensia cu 600 lei lunar.
S-a adresat cu o cerere la pârâtă care refăcând calculele a stabilit o pensie lunară de 1053 lei sumă brută retroactiv. Reclamanta s-a adresat T.
M. solicitând calcularea retroactivă a drepturilor salariale restante, acțiunea fiind respinsă.
Consideră că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât i s-a încălcat dreptul la pensie ce trebuia stabilită retroactiv pentru perioada 1 sept.1985 - 2005, respectiv de la suma de 986 lei la suma de 1053 lei.
Arată că nu a atacat prima decizie fiindcă a fost stabilită în baza L.
567/2004, iar cea de-a doua respectiv acea din 30 aug.2010 nr.46384 a fost atacată.
Intrucât se simte neîndreptățită prin lezarea drepturilor sale, iar recalcularea i-a adus doar 9 lei/lună, astfel că solicită obligarea Casei de P.să-i acorde retroactiv diferența ce i se cuvine pentru perioada 1985 - 2005 =
19 ani și 10 luni câte 9 lei/lună total 2142 lei.
La data de 20 mai 2011 reclamanta a depus concluzii scrise prin care a arătat că instanța de fond în conformitate cu prevederile C.ui civil și C. muncii trebuia să-i admită acțiunea și să rețină că recunoscându-i-se munca prestată pe cei 2 ani după pensionare prevăzută prin decizia de pensionare nr.46384/1983 trebuia să-i acorde retroactiv contravaloarea pensiei pe ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii de contestație adică (...) - (...) respectiv diferența în lei de la 1053 lei la 986 lei adică 67 lei/lună.
Pârâta C. J. DE P. M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței tribunalului.
Raportat la dispozițiile art.169 alin.3 din Lege anr.1. solicitarea reclamantei de acordare a drepturilor de pensie stabilite prin această deciziei începând cu data de (...) este lipsită de temei legal, solicitarea reclamantei echivalează cu o aplicare retroactivă a L. nr.1., inclusiv a formulei de calcul a pensiei. D. de pensie din anul 1983 nu a fost contestată. În conformitate cu prevederile art.62/1 alin.1 din L. nr.3/1977, recalcularea pensiei prin adăugarea timpului lucrat după pensionare se făcea la cerere, iar reclamanta nu a formulat în anul 1985 o astfel de cerere.
Față de această situație, consideră că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, constată următoarele:
Pentru început, Curtea notează că motivele recurentei reclamante pot fi subsumate în două categorii distincte : unele privesc modul de calcul a pensiei în sistemul L. 19/2011, iar altele ce privesc atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei prin transformarea pensiei sale de serviciu în pensiei în sistemul asigurărilor sociale. Cum cele două chestiuni necesită abordări diferite, Curtea urmează a le analiza separat.
1. Aplicarea L. 19/2001 în procesul de stabilire a pensiei reclamantei recurente.
Recurenta reclamă faptul că pensia sa inițială a fost calculată greșit, omițându-se de către intimată a se observa că, după emiterea deciziei inițiale de pensie în 1983 și-a continuat activitatea încă doi ani. Ca atare, vechimea ce trebuia luată în considerare era de 33 de ani, 8 luni și 15 zile, în urma rectificării acestei erori cuvenindu-i-se diferențele de drepturile aferente perioadei 1985-2005, an din care a beneficiat de pensie de serviciu.
Curtea constată că reclamanta recurentă a depus cerere de pensionare la comisia de pensii, în baza L. 3/1977, la data de 15 iunie
1983, consecutiv acesteia fiind emisă D. nr. 46384/(...), prin care i s-a acordat dreptul la pensie cu începere de la data de (...). La data analizării dosarului de pensie al reclamantei, aceasta dovedea o vechime în muncă de
31 ani 8 luni și 15 zile.
Ulterior emiterii deciziei, recurenta reclamantă și-a continuat activitatea pe o perioadă de încă doi ani, fără ca aceasta să fie avută în vedere la modul de calcul a pensiei.
În conformitate cu prevederile art. 62 alin. 1 din L. 3/1977, aplicabilă la data ieșirii la pensie a recurentei, aceasta avea însă obligația ca, în termen de 15 zile de la încadrare, sa comunice organului de pensii unitatea și data de la care lucrează și cuantumul retribuției. Neîndeplinindu-și această obligație prevăzută în mod expres de lege, nu se poate imputaintimatei pârâte faptul că nu a avut în vedere la stabilirea drepturilor inițiale de pensie ale reclamantei și această vechime suplimentară.
Pe de altă parte, recurenta nu a adresat nici o cerere pentru recalcularea pensiei pe întreaga perioadă 1985-2005, rămânerea sa în pasivitate pe o perioadă atât de îndelungată de timp neputând constitui o culpă a intimatei pârâte de natură a da naștere obligației de plată a unor despăgubiri,așa cum susține reclamanta.
Curtea nu poate reține apărările reclamantei potrivit cărora rămânerea sa în pasivitate ar fi fost justificată de faptul că nu a cunoscut vechimea avută în vedere la calculul pensiei sale. Astfel, decizia de pensionare ce i-a fost comunicată -ce emisă în 1983 - cuprindea vechimea în muncă fără, evident, adăugarea celor doi ani. O altă decizie nu a fost emisă, tocmai pentru că reclamanta nu a încunoștințat intimata despre continuarea activității sale, astfel încât în mod facil reclamanta recurentă putea prezuma că vechimea avută în vedere la stabilirea cuantumului pensiei sale este cea avută în vedere în 1983. Mai mult, reclamanta a beneficiat de această pensiei pe o perioadă de 10 ani, fără a face nici un demers în vederea lămuririi și reglementării acestei situații.
Reclamanta a depus o asemenea cerere abia la (...), iar prin D.
46384/(...) s-a recalculat pensia reclamantei prin adăugarea perioadei lucrate (...)-(...). Însă, raportat la prev. art. 95 al. 3 din L. 1. potrivită căruia
„pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond imposibilitatea acordării acestor drepturi pe perioada pretinsă de reclamantă, cu atât mai mult cu cât aceasta este mult anterioară inclusiv îndeplinirii termenului general de prescripție de trei ani.
În concluzie, Curtea constată că criticile aduse de recurentă sentinței atacate sunt nefondate sub acest aspect.
2. Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al recurentei prin prisma art. 1 Protocolul 1 al C.i Europene a D. O..
În analiza recursului din această perspectivă, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale
Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i)
și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comunnu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curteare în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată denr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportuluirezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale adiminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C.
Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirearaportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fostfundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cudreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privirela invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs apreciază ca fiind tranșate aspectele referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1053 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de
P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, reclamanta a depus dovezi suplimentare în sensul celor arătate, iar raportat la acestea nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. E. împotriva sentinței civile nr.2226 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
G.
N. N.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 4284/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 217/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
