Decizia civilă nr. 2539/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2539/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr. 993 din 2 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 22 mai 2012 pârâta intimat intimată a transmis prin fax la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta P. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 1./(...) și obligarea pârâtei să îi plătească diferența dintre pensia de serviciu acordată în baza Legii nr. 567/2004 și pensia revizuită, sume calculate cu rata inflației de la data de (...) și până la plata efectivă a sumei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că a contestat decizia de recalculare a pensiei de serviciu, iar prin sentința civilă nr. 1323/(...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), i s-a admis contestația. Sentința a fost atacată cu recurs de către intimat, dosarul afla pe rolul C. de A. C. nefiind soluționat.
D. de revizuire este nelegală, deoarece revizuiește o decizie de recalculare a pensiei contestată și anulată în instanță. Această decizie a încălcat principiul neretroactivității, al dreptului de proprietate asupra pensiei obținută în mod legal în baza unei legi anterioare apariției Legii nr. 119/2010, drept protejat de jurisprudența C.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală față de susținerile reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 993 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fostrespinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, incidențaprevederilor art. 1 alin.1 OUG nr. 5., că dreptul de asigurări sociale este garantat de stat, că pensia de serviciu a reclamantei, reglementată printr-o lege specială are două componente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei și prin urmare, pensiile speciale pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 5., nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin C. E. a D. O., cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea și efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la C.
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal casarea sentinței în baza art. 304 al.5 și rejudecarea cauzei întrucât prezentul proces a fost judecat cu lipsa de procedura.
Menționează ca termenul de judecata a fost fixat la data de (...).
Primind citație pentru acest termen de judecata cu recomandata nr. 33571 din 25 august 2011, la data (...), a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecata considerând termenul acordat prea îndepărtat. Întrucât nu a primit rezultatul cererii a formulat o noua-cerere de revenire la data de (...).
În acest context după a doua cerere formulata a fost recitata stabilindu-se termenul de judecata tot pe data de 29 martie 2012, potrivit citației cu recomandata nr. 30129 din 5 decembrie 2011.
Având în vedere acest aspect, a considerat ca termenul legal de judecata este cel indicat pe citație nr.(...) cu recomandata nr. 30129 din (...), respectiv 29 martie 2012 termen stabilit inițial. Cauza s-a judecat la primul termen de judecata în condiții incerte în ce privește termenul de judecata, încălcându-se în acest fel dreptul la apărare.
În subsidiar, dacă se va trece peste acest aspect considerând ca fiind îndeplinită procedura de citare prin cunoașterea termenului de pe seitul T. C., solicită anularea sentinței atacate ca neîntemeiata și admiterea contestației astfel cum a fost formulata în sensul anularii deciziei de revizuire nr.165.014 emisa la data de 21 iulie 2011 și menținerea în plata a deciziei de pensionare nr.1. din (...) prin care s-a stabilit pensiei de serviciu în suma de 4352 lei în baza Legii nr.
567/2004, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu acordata în baza Legii nr. 567/2004 și pensia revizuita începând cu data de (...), urmând a se constata încălcarea art. 1 din Protocolul 1. art. 14 din Convenție și art. 6 C.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 martie 2012 pârâta a solicitatrespingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate, arătând înmotivare că reclamanta nu contesta nici o eroare în calculul punctajului.
În dosarul nr.(...) a fost respinsa solicitarea de anulare a deciziei emise în baza Legii nr.119/2010 prin care pensia de serviciu a fost recalculata.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se reține, în acest sens, faptul că așa cum susține recurenta, cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, în condițiile în care aceasta nu a fost legal citată.
Din înscrisurile de la dosar reiese că reclamanta a solicitat preschimbarea termenului fixat pentru data de 29 martie 2012 cu un termen mai scurt, prin cererea înregistrată la fila 30 dosar fond.
Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2011, a fost admisă cererea și s-a dispus preschimbarea termenului de judecată pentru data de (...), dispunându-se citarea părților (filele 32-33 dosar fond).
Prin sentința civilă nr. 993/(...), a fost respinsă acțiunea formulată, în
ședința publică din acea dată constatându-se lipsa părților de la dezbateri.
Deși în practicaua sentinței se face mențiunea că procedura de citare este legal îndeplinită, de la dosar lipsește dovada de citare a reclamantei pentru termenul la care s-a soluționat acțiunea, situație în care în mod evident, devin incidente prevederile art. 312 alin. 1 și 5 C.proc.civ., judecata făcându-se în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, practic, în dosar judecata făcându-se la un unic termen pentru care partea nu a fost citată.
Ca atare, admiterea recursului se impune față de motivul de recurs invocat în principal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal, pentru legala citare a părții în fața primei instanțe și astfel, pentru asigurarea dreptului acesteia la apărare și a principiului contradictorialității și al dublului grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr.
993 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în întregime și în consecință trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Cluj.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. G.-L. T. L. D.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
← Decizia civilă nr. 217/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 814/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|