Decizia civilă nr. 648/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 648/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. L. L. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 24 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - avocat F. M. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 februarie
2012 reclamanta a înregistrat la dosar precizări, concluzii scrise și înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune. Depune la dosar sentința civilă nr. 333 din 2 iunie 2011 a C. de A. C. și citația emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. (...) cu termen de judecată la data de 22 mai 2012 în care s-a înregistrat recursul împotriva acestei sentințe, având ca obiect anularea HG nr. 737/2010.
Curtea apreciază că nu se impune amânarea judecății cauzei, neexistând o legătură determinantă între soluționarea prezentei cauze și cea privind anularea HG
737/2010 și nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu consecința modificării sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. Susține motivele de recurs invocate și considerații pe marginea înscrisurilor depuse cu privire la situația financiară, personală și familială a reclamantei atrasă de diminuarea pensiei. Înțelege să arate că alte state europene au înghețat doar temporar pensiile. Astfel Letonia a diminuat pensiile cu 5 % pe anul 2010 iar Grecia - care a fost cel mai afectat stat de criză economică - a prevăzut limitarea pensiei la 2.523 euro.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta M. L. L. a chemat în judecată pârâta C. J. DE P. C., solicitând anularea deciziei nr.
224683/(...), emisa de C. J. de P. C. privind recalcularea pensiei de serviciu.
În motivare cererii s-a arătat în esență că a fost beneficiara unei pensii de serviciu care în baza L. nr. 1. i-a fost recalculată stabilindu-i-se o pensie deasigurări sociale. Măsura nesocotește teoria drepturilor câștigate și încalcă dreptul de proprietate, dreptul la nediscriminare, principiul neretroactivității legii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1017 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fostrespinsă contestația.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a ocupat postul de grefier în cadrul C. de A. C. Prin decizia nr. 224683/(...) s-a stabilit în favoarea sa o pensie de serviciu de 2914 lei și o pensie de asigurări sociale de 1364, iar prin decizia nr. 224683/(...) s-a recalculat pensia în temeiul L. nr. 1. și a HG nr. 737/2010, fiind stabilită o pensie de asigurări sociale de 1433 lei‚ reținându-se un stagiu complet de cotizare de 39 ani, 2 luni, 25 zile, raportat la un stagiu prevăzut de L. nr. 1. de 25 ani, 3 luni, 0 zile.s-a reținut că măsura a fost luată în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. g), art. 2 alin. 1 și art. 3 alin. 1 și 2 din L. nr. 1..
Prin edictarea L. nr. 1. statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamanta nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, pensia de asigurări sociale fiind calculată pe baza vechimii în muncă a reclamantei și a contribuțiilor plătite de aceasta.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5
și art. 12 ale L. nr. 1. nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..
Reclamanta nu a fost lipsită de dreptul de asigurări sociale, ci a operat o modificare a naturii juridice a raporturilor de asigurări sociale iar venitul a fost diminuat.
Dreptul reclamantei la plata unei pensii, fără a se garanta un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții, specific fiind că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, care poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți, Curtea negarantând acordarea unei pensii într-un anumit cuantum și subliniind larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială și faptul că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Este invocată jurisprudență CEDO: cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, cauza Eskelinen c. Finlandei, cauza Hasani c. Croației, cauza Kechko c. Ucrainei, cauza Lelas c. Croației.
Se face trimitere la expunerea de motive a L. nr. 1. pentru conturarea scopului legitim, reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.
Analizând dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, s-a reținut că reclamanta nu a fost pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general, întrucât cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantei totalizează mai mult de un salariu minim pe economie - suma de bani considerată a fi strict necesară pentru asigurarea unui trai decent în
România.
Prin recalcularea pensiei nu se încalcă nici principiul egalității în drepturi între persoane aflate în situații comparabile sau similare, deoarece grefierul nu se află într-o situație comparabilă cu cea a unui magistrat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificareasentinței în sensul admiterea acțiunii.
În motivare sunt invocate dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art.3041 C.pr.civ. Se arată că deși prin acțiune a invocat încălcarea inclusiv a principiului neretroactivității legii și a principiului egalității în drepturi între persoanele aflate în situații comparabile sau analoge, consacrat de D. universală a drepturilor omului, de P. internațional ONU privitor la drepturile civile și politice, prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la acestea, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ. Delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal, singura care a operat distincția fiind Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1. în ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. În cazul magistraților, aceeași Curte nu a mai făcut nicio discuție raportat la noțiunea de pensie contributivă. Nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, nefiind o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale. Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative în vigoare. CEDO a stabilit că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege. Printr-o completare a motivelor de recurs formulată în cadrul termenului derecurs, s-a mai arătat că instanța nu a fost investită a aprecia dacă raportat la atribuțiile pe care reclamanta le-a avut în funcția deținută, pensia avută a fost mare sau mică, nici a analizat traiul pe care reclamata este în măsură să îl ducă cu noua pensie, ci s-a solicitat analiza acțiunii din punctul de vedere al legalității și temeiniciei. Nu a susținut că decizia de pensionare ar fi trebuit să fie aceeași cu a magistraților. Prin concluzii scrise, s-a subliniat diferența majoră între pensia de serviciu șicea rezultată în urma recalculării, discriminarea între diferitele categorii de pensionari beneficiari ai pensiilor speciale și discriminarea față de colegi ale căror decizii de recalculare au fost anulare irevocabil de către alte curți de apel. Raportat la situația financiară, personală și familială, se arată că reclamanta va împlini 66 de ani, neputând obține venituri din muncă; soțul său este de asemenea pensionar; a avut mai multe probleme de sănătate, cu costurile aferente acestora, dintre care unele sunt periodice. Prin notele de ședință depuse la data de 13 februarie 2012, recurenta a arătat că deși statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi și libertăți dacă această stare este rezultatul unor politici greșite anterioare. Or, dacă scopul L. nr. 1. a fost diminuarea unor dezechilibre prin înlăturarea pensiilor speciale, beneficiarii s-au bucurat de aceste pensii în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora. Se subliniază încălcarea raportului rezonabil de proporționalitate, ca și faptul că la nivelul curților de apel din țară există un număr considerabil de soluții irevocabile de anulare a acestor decizii de recalculare, situație în care respingerea recursului ar echivala cu o nouă discriminare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele: Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.224683/1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1433 lei care înlocuia pensia de serviciu de 2914 lei, acordată prin decizia nr. 224683/(...). În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din C.. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituțion ale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea îndrepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe te meiul neretroactivit ății, dar și în baza ar t. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C . pentru apărarea d repturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângereaexercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care a ceste pensii speciale au fost stabilite iniț ial (conform statutel or profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior me nționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discrim inare instanțele de drept comun nu puteau face reevalu ări în temeiul art. 1 6 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „ra portului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observ a proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru rec lamantul cauzei, i ar nu indicarea u nei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesa re în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dif icultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) încauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura p rofesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1433 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamanta a arătat că va împlini 66 de ani, neputând obține venituri din muncă; soțul său este de asemenea pensionar; a avut mai multe probleme de sănătate, cu costurile aferente acestora, dintre care unele sunt periodice. În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. În speță, s-au depus facturi pentru cheltuielile de întreținere și cele pentru diferite servicii (abonament TV, telefon), acte medicale pe numele reclamantei, decizia de pensie a soțului, care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Nu poate fi reținut motivul de recurs prin care se invocă nepronunțarea instanței de fond asupra invocatei încălcări a principiului neretroactivității legii și a principiului egalității în drepturi, fiind făcute referiri clare la aceste principii în considerentele sentinței. Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării uneipractici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, instanța de recurs reține că îndreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s- au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie. De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010, CEDO a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30). Nu poate fi sarcina unei instanțe naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus. Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Se constată că reclamanta recurentă arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora,dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile. Or, indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei. Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare. În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de recurentă ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare L. nr. 567/2004 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul auxiliar din justiție) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C. Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsurarespectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantei, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. L. L. împotriva sentinței civile nr. 1017 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.I. P.
| ← Decizia civilă nr. 3365/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4475/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
