Decizia civilă nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 65/RR/2012
Ședința publică din data de 24 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta B. LIA D. împotriva deciziei civile nr. 3417/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. H., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 octombrie 2012, prin fax, s-au depus la dosar din partea revizuientei motivele cererii de revizuire.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea formulată s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
I. Prin sentința civilă nr. 1464 din 14 iunie 2011 a Tribunalului H. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. LIA D. împotriva pârâtei C. J. DE P. H.
S-a anulat decizia nr. 2./(...) și nr. 2./(...) emisă de către pârâtă.
S-a menținut în plată decizia privind modificarea pensiei de serviciu nr. 2. din data de (...) emisă de către pârâtă.
S-a obligat pârâtă să plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. (...), în cuantumul menționat în decizia nr. 2./(...), începând cu data (...) și până la punerea în executare a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a beneficiat de pensie de serviciu în baza L. nr. 5., în cuantum de 4357 lei, stabilită prin decizia nr.2./(...), reprezentând 80% din baza de calcul al pensiei
(venitul lunar brut realizat). Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 2./(...) „de modificare a pensiei de serviciu prin modificare venitului brut";, stabilind-se în beneficiul reclamantei o pensie de serviciu în valoare de 4374 lei, ca urmare a valorificării unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească.
Prin decizia contestată, emisă la data de (...), pârâta a recalculat pensia de serviciu al reclamantei, care, în conformitate cu art.3 din L. nr.1., a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1.. S-a stabilit că reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 38 ani, 1 lună și 24 zile, rezultând un punctaj mediu anual de
1,86591 puncte.
Raportat la valoarea punctului de pensie de 732,8 lei, începând cu data de
(...) noul cuantum lunar al pensiei a fost stabilit la 1368 lei.
În data de (...), pârâta a mai emis o nouă decizie de recalculare a pensiei de serviciu, purtând același număr de înregistrare cu decizia de modificare a pensieide serviciu, respectiv nr. 2./(...) și prin care i s-au recalculat din nou reclamantei drepturile de pensie, începând cu data de (...), cu reținerea unui stagiu de cotizare de 38 ani, 8 luni și 12 zile, rezultând un punctaj mediu anual de 1,94702 puncte și o pensie in cuantum de 1427 lei.
Cu referire la inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârâtă, argumentat pe principiul separației puterilor în stat, inaplicării prevederilor L. nr.1. și pe decizia
C. C., s-a reținut că nu se pune în discuție refuzul aplicării actului normativ, însă acesta nu poate fi rupt din sistemul legislativ, legea trebuind analizată în raport cu toate dispozițiile legale în materia pensiilor, să se țină cont de corespondența legislației interne cu normele convenționale, aplicarea C.i Europene a D. O. și a jurisprudenței C., ceea ce este indiscutabil atributul exclusiv al instanțelor de judecată.
În ce privește controlul constituțional exercitat asupra L. nr.1., s-a subliniat că potrivit art. 31 din L. nr.47/1992, sunt general obligatorii deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau a unor dispoziții dintr-o lege, or în speță, excepția a fost respinsă, situație în care, articolul menționat nu-și găsește aplicabilitatea.
Controlul C. Constituționa1e se limitează la eventualele încălcări ale normelor constituționale, însă nu și din punctul de vedere al reglementărilor internaționale, acesta fiind sarcina exclusivă a judecătorului.
Raportându-se la art. 20 din Constituție și la preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul intern, tribunalul a constatat că suprimarea pensiilor de serviciu, la o dată ulterioară recunoașterii acestuia, afectează drepturile beneficiarilor, încălcând principiul stabilității raporturilor juridice cât și principiul neretroactivității legii civile corespunzătoare. Teoria drepturilor câștigate a fost îmbrățișată și acceptată de jurisprudență până în prezent fără rezerve, subliniind principiul stabilității raporturilor juridice și ocrotind interesele părților aflate în derularea acestor raporturi. Prin măsura luată persoanele au fost grav afectate de sistemul nou de stabilire a pensiilor (diferite credite substanțiale, pe perioade mari de timp, aprobate în considerarea plafonului veniturilor). Or, prin eliminarea
„. câștigat";, deși de bună-credință, aceste persoane sunt în imposibilitatea de a-și executa obligațiile asumate în raport de veniturile avute la data perfectării contractelor respective, urmând a suporta consecințele legale, (în concret pierderea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv), fără a avea nici o culpă în ceea ce privește reducerea substanțială a veniturilor pe care s-au bazat și cu atât mai puțin în producerea dezechilibrului bugetar al țării - argument de bază al procesului de recalculare. T., cunoscut fiind gradul mare de îndatorare al acestor salariați și pensionari, fapt generat tocmai de nivelul mai ridicat al veniturilor, prin pierderea pensiilor speciale și respectiv diminuarea veniturilor lunare într-o proporție mai mult decât considerabilă (în unele cazuri ajungând la peste 80%), nivelul de trai al acestor persoane avut în vedere și la care avea legitimitatea să spere și pe viitor, a fost definitiv, în mod drastic afectat, fără nici o perspectivă de a fi recâștigat. De altfel, legislația anterioară, prin care statul a recunoscut în favoarea anumitor categorii sociale dreptul la pensia de serviciu, deroga substanțial de la condițiile generale cuprinse în L. nr.1., prevăzând un alt sistem de stabilire al cuantumului pensiei (în speță 80 % din venitul brut), cât și posibilitatea acestor persoane să se pensioneze la o vârstă mai redusă ori condiționat doar de realizarea unei vechimi minime în specialitate. Tocmai datorită acestei politici sociale, deși majoritatea persoanelor aveau posibilitatea continuării activității, nefiind la vârsta legală de pensionare, în momentul solicitării înscrierii la pensie au avut în vedere reglementările existente, opțiunea lor fiind, în mod hotărâtor determinată de raporturile de asigurări sociale ce urmau a fi stabilite în condițiile date (în principal de cuantumul pensiei deserviciu - apropiat de nivelul veniturilor obținute din salariu), condiții ce nu pot fi modificate în mod unilateral decât în cazuri cu totul excepționale.
Susținerea pârâtei în sensul că statul garantează doar pensia rezultată din partea contributivă a fost înlăturată; normele speciale se completează cu normele generale în materie - L. nr.1., care, ca principiu interzic diminuarea pensiilor aflate în plată (art.180 alin.7). În acest sens, printr-o decizie anterioară, Curtea Constituțională a subliniat că reglementări noi pot fi aplicate numai pentru viitor, și „nu pot avea efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite"; (D. 375/2005).
Pactele și convențiile internaționale, ratificate de țara noastră cât și jurisprudența C. recunoaște dreptul statelor de a-și făuri politica socială - inclusiv cea din domeniul pensiilor, și chiar dreptul de a impune unele limitări sau restrângeri în legătură cu exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, însă doar condiționat de îndeplinirea strictă a unor condiții printre care: necesitatea măsurii, cerința ca măsura să fie impusă pentru protejarea securității naționale, ordinii ori sănătății publice, aplicarea în mod nediscriminatoriu a măsurilor impuse, cerința proporționalității măsurii cu cauza determinantă și nu în ultimul rând a predictibilității. S-a apreciat că aceste condiții nu au fost respectate.
Pensia constituind un drept patrimonial, diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la proprietate și dreptul la securitate socială, ceea ce reprezintă o încălcare a C.i Europene asupra D. O. și Libertăților Fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adițional, art.17 din Declarația Universală a D. O., art.17 alin. 1 din C. D. Fundamentale ale Uniunii Europene.
Printr-o diminuare a drepturilor patrimoniale ale reclamantei de aproximativ 70%, nu poate fi vorba de proporționalitatea măsurii, cu totul neprevizibilă, sarcina petentei fiind în mod evident excesivă și disproporționată, fără a menține justul echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Nu are importanță modul în care a fost compusă pensia de serviciu aflată în plată și nici proporția între partea contributivă și cea necontributivă.
În speță nu a fost vorba doar de o diminuare a pensiei aflate în plată, ci de eliminarea definitivă a pensiei de serviciu. Or pierderea definitivă a pensiei de serviciu echivalează cu o expropriere, aducând atingere art. 1 par. 2 din C., fără respectarea condițiilor impuse pentru ocrotirea dreptului la proprietate.
Recalcularea pensiei de serviciu este nelegală având caracter permanent, nefiind deci o măsură temporară - condiție imperativă a restrângerii unor drepturi. Chiar dacă partea necontributivă a pensiei a reprezentat o facilitate acordată de stat în favoarea anumitor categorii sociale - printre care și petenta -, este vorba de un beneficiu recunoscut, exercitat în mod legal și care nu poate fi suprimat arbitrar, fără nici o limitare. De altfel, o atare interpretare ar nesocoti cerința predictibilității. Consimțământul expres al petentei a fost exprimat doar pentru pensia de serviciu, în cuantumul la care era îndrituit și nicidecum pentru o pensie stabilită în sistemul public, pentru care nu și-a dat acordul.
S-a mai reținut că măsurile de austeritate impuse de stat, motivate de necesitatea ieșirii din criza economică, au fost discriminatorii, fiind impuse nu tuturor cetățenilor țării ci doar unor categorii sociale, diminuările veniturilor fiind între 25 % (în cazul salariaților bugetari), ajungând până la 80 - 85% prin pierderea pensiilor de serviciu, această categorie socială fiind cea mai discriminată.
Astfel, s-au încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, alin.2 al art.53 din
Constituție.
Persoanele care au avut o vârstă inferioară sau un stagiu de cotizare inferior celui cerut de L. nr. 1., (stagiu ce nu poate fi completat nici măcar în viitor), îndeplinind însă condiția cerută de legea specială constând în vechimea minimă în specialitate, au realizat un punctaj mediu anual mai mic și în consecință o pensie inferioară chiar și celor din sistemul public, ceea ce este în mod cert nelegal.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P. H.,solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că instanța nu are competenta să înlăture sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în Protocoale C..
Prima instanță a reținut în mod eronat faptul că s-au încălcat prevederile art. l din Protocolul 1 la C. în cazul reclamantei intimate prin privarea acesteia de bunul său, atunci când spune că diminuarea pensiei poate fi permisă doar cu respectarea principiului proporționalității si numai pentru cazuri excepționale, în acest caz nefiind îndeplinite aceste cerințe.
Curtea E. a D. O. a statuat că legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câștigat; iar în privința „. de proprietate";, tot Curtea Constituțională, în D. nr.871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor „constată că prevederile art. 1-5 și art. 12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate";, și această reținere se datorează faptului că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea E. a D. O. a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de „., ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Au fost citate dispozițiile art. 154 - 157 din L. nr. 1., cu concluzia că este inadmisibil într-un litigiu de asigurări sociale să se constate încălcarea drepturilor prevăzute la art. l alin. l din Primul Protocol la C.
În același sens au fost invocate dispozițiile art. 22 alin.4 din L. nr.24/2000.
Au fost citate dispozițiile art. 68 din L. nr.5., ale art. 13 din L. nr. 1., art. 21 și 22 alin. 1 al L. nr.263/2010, cu precizarea că odată cu intrarea în vigoare a L. nr.1. nu mai există cadru legal de plată, de la bugetul de stat, a sumei din pensia de serviciu care depășește (sau chiar integrală) pensia recalculată în condițiile L. nr.1., pe principiul contributivității asiguratului.
Art.68 al L. nr.564/2004 a fost abrogat de lit.f) a art.196 din L. nr.263/2010.
Pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială cum este cazul celei de față, are două componente: partea contributivă a persoanei și partea necontributivă, constând în partea care depășește suma contributivă și care se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale de stat, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, nu este un privilegiu ci, fiind acordate de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, poate fi eliminat pentru rațiuni puternice, cum ar fi cazul gravei situații de criză economică și financiară care a afectat bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat, cât și pentrunecesitatea reformării sistemului de pensii prin eliminarea inechităților din acest sistem (spune Curtea Constituțională în motivarea adusă Deciziei nr.873/(...)).
Prin Constituție se garantează dreptul la pensie, ca drept material și imprescriptibil; or, nimeni nu s-a atins de acest drept al reclamantului, aceasta având în continuare dreptul la pensie, iar sistemul public de pensii îndeplinindu- și obligația de a plăti, în continuare pensia cuvenită, stabilită în strânsă corelare cu contribuțiile de asigurări sociale achitate.
III. Prin decizia civilă nr. 3417 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C.în dosarul nr. (...), în urma strămutării cauzei de la Curtea de A. A. I., s-a admis recursul declarat de pârâta C. J. DE P. H. împotriva sentinței civile nr. 1464 din (...) a Tribunalului H. pronunțată în dosar nr. (...) care a fost modificată în tot, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B. LIA D.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată șiînlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39) etc.
T., instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr.
1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în Cauza Rasmussenîmpotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva
Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „. la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
T., este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia
Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99;
Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin urmare, instanța de recurs a urmărit analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, s-a reținut că reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1427 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus înscrisuri pentru conturarea situației financiare, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, depunându-se facturi pentru utilități și acte medicale, care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să lesuporte lunar. Curtea de A. a apreciat în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs a reținut că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
S-a avut în vedere că reclamanta a arătat că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Indirect, s-a invocat astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu s-a aflat în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de reclamantă ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare L. nr. 5. care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul auxiliar din justiție) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia reclamantei și a tribunalului, s-a reținut în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
Nu s-a putut reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamantă, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.
Reclamanta s-a mai întemeiat pe dispoziții comunitare, solicitând inclusiv sesizarea C. Europene de Justiție în procedura întrebărilor preliminare pentru verificarea conformității legislației naționale, respectiv a prevederilor art. 68 din L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea cu prevederile art. 17 alin. 1 și art. 21 din C. drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene precum și cu prevederile din D. nr. 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament întrefemei și bărbați, D. nr. 86/378/CEE modificată prin D. nr. 9. și cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. f și ale art. 7 alin. 2 din directiva nr. 2. privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii ocupaționale, pentru a se stabili dacă pensia de serviciu stabilită prin L. nr. 5. are caracterul de pensie ocupațională reglementat de directivele menționate, respectiv dacă dispozițiile menționate sunt aplicabile în situația prevăzută de art. 68 din L. nr. 5..
Curtea de apel a respins această solicitare și a omis a sesiza Curtea E. de
Justiție cu o atare întrebare preliminară, apreciind, conform art. 234 CE, că pentru pronunțarea hotărârii, nu este necesară o decizie a C. în această privință, raportat la chestiunile invocate de reclamanta intimată.
D. nr. 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați nu este aplicabilă ratione materiae, în condițiile în care prin acțiune reclamanta nu invocă o discriminare a sa pe bază de sex.
Cât privește prevederile din cuprinsul Cartei drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, Curtea de apel observă că CEJ a declarat că „. C. nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar.
Art. 17 alin. 1 din C. instituie dreptul de proprietate: „. persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin măsura contestată, iar art. 21 - principiul nediscriminării: „se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală";, față de care se remarcă din nou că prin acțiune, reclamanta nu invocă discriminarea sa pe baza vreunuia din aceste criterii.
D. nr. 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială modificată prin D. nr. 9. și D. 2. din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă statuează dreptul la nediscriminare pe criteriul sexual în cadrul materiilor pe care le reglementează, fără a institui dreptul la primirea unei pensii ocupaționale, drept invocat prin acțiune și a cărui recunoaștere o urmărește reclamanta prin prezentul demers judiciar, astfel încât este irelevant pentru soluționarea cauzei a fi adresată CEJ o întrebare preliminară asupra acestor reglementări comunitare.
S-a menționat că judecarea cauzei s-a făcut urmare a respingerii cererii de suspendare a judecății, formulată de reclamanta intimată în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., (solicitarea vizând suspendarea până la soluționarea dosarului nr. (...) aflat pe rolul Î. C. de C. și Justiție, având ca obiect anularea H.G. nr. 7. privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la
1 lit. c)-h) din L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor).
S-a avut în vedere faptul că soluția din prezenta cauză nu depinde de dezlegarea acelei pricini, în condițiile în care temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia de serviciu la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată,așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și
Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu a prezentat relevanță soarta juridică a HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor. Or, cauza acțiunii se întemeiază pe critica principiului trecerii de la un sistem de pensii la altul, nefiind criticat în sine, modul de calcul aplicat în temeiul H.G. nr. 7., detaliile tehnice ale procedurii.
IV. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta B. LIA
D. înregistrată sub nr. (...) prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii,respingerea recursului și admiterea contestației.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că instanța de recurs prin hotărârea atacată s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu s-au cerut și nu s- a pronunțat asupra unor aspecte invocate prin recurs.
În fapt prin decizia de pensionare emisă de C. J. de P. H. i-a fost recalculată pensia, care a fost anulată de instanța de fond, întrucât contravine atât art. 15 din Constituția României, cât și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C. E. a D. O.
În primul rând decizia contestată afectează drepturi patrimoniale stabilite potrivit legii, anterior adoptării L. nr. 1.. Intrarea în vigoare a L. nr. 1. care impune anularea pensiilor de serviciu pentru persoanele care au făcut parte din personalul auxiliar în sistemul de justiție nu poate afecta drepturile la pensie deja stabilite. Este de necontestat faptul că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării in vigoare, însă aceasta nu se datorează împrejurării că legea nu are caracter retroactiv, ci însăși naturii obligației pe care si-a asumat-o statul prin art. 68 din L. nr. 5.. Pensia specială este o prestație periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor angajați în serviciile auxiliare din justiție, nu o sumă stabilită lunar prin acte normative diferite. Obligația statului este unică, cu executare periodică, nu o sumă de obligații care pot fi modificate de la lună la lună. Potrivit dispozițiilor L. nr. 5., persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar o îndemnizație de 80% din salariul avut. O norma care intervine ulterior și modifică acest cuantum este, în mod inevitabil, o normă care se aplică retroactiv, modificând o valoare care era deja stabilită.
Or, potrivit art. 15 din Constituție, orice normă juridică care se aplică retroactiv contravine dispozițiilor legii fundamentale care interzice retroactivitatea normelor juridice.
Văzând jurisprudența anterioară a C. C. rezultă că o normă care să conducă la reducerea pensiilor este în vădită contradicție cu Constituția
României, astfel încât se impune interpretarea ei în acest sens.
Faptul că prin decizia nr. 8. Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate a L. nr. 1. nu poate conduce la o altă concluzie. Potrivit art. 147 din Constituție, numai decizia prin care se constată neconstituționalitatea produce efecte în plan juridic. O decizei prin care se constată constituționalitatea unei norme juridice este integrată respectivei norme, și prin urmare este supusă interpretării, nu produce nici un efect. Oricum, argumentele reținute prin decizia instanței constituționale sunt criticabile. Acesta a reținut că pensia specială are un alt regim juridic decât pensia de asigurări sociale pentru că nu are la bază un sistem contributiv și pentru că se achita din bugetul de stat. I. dacă este rezultatul unei contribuții și indiferent de unde se achită pensia specială, anularea sa este un act retroactiv.
D. contestată contravine și dispozițiilor C.i Europene a D. O., care se aplică față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. 2 din
Constituție, întrucât îi impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate.
În aceste condiții, recalcularea pensiilor potrivit noilor criterii având ca rezultat diminuarea cuantumului acestora echivalează cu o expropriere.
Recalcularea pensiilor aflate în plată încalcă principiul neretroactivității înscris în art. 15 alin. 2 din Constituție. Dispozițiile L. nr. 1. și ale H.G. nr.7. privind metodologia de calcul a unor categorii de pensii, atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi, cu încălcarea evidentă a principiului neretroactivității legii civile.
Prin L. nr. 1. a fost stabilit un alt temei juridic decât cel avut în vedere prin legea prin care s-a acordat pensia de serviciu, schimbându-se natura dreptului și izvorul său de drept.
S-a mai invocat și faptul că România a transpus și directivele 86/378/CEE
și 9. recunoscând implementarea în sistemul de pensii a pensiilor profesionale sau ocupaționale, ca drepturi conferite cetățenilor săi de dreptul comunitar.
Prin concluziile scrise, revizuienta a reiterat criticile față de decizia derecalculare a pensiei, referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ.
V. Apreciind asupra cererii de revizuire, din perspectiva dispozițiilor art. 322
C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Revizuirea este reglementată ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă schimbarea unei hotărâri judecătorești investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri ramase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest motiv de revizuire este în strânsă legătură cu principiul disponibilității, statuat în art. 129 alin. 6 C.proc.civ., conform căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, și anume în raport cu pretențiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, de pârât prin cererea reconvențională, de terți sau de părți prin cereri incidente.
Într-adevăr, în aplicarea principiului disponibilității instanța este obligată, pe de altă parte, să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate, cu care a fost legal învestită, fie că au caracter principal, accesoriu sau incidental, iar în același timp nu poate, sub sancțiunea desființării hotărârii, să depășească obiectul cererii deduse judecății.
În speță, revizuienta atacă o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, prin care s-a evocat fondul pricinii, promovând cererea de revizuire în care a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, fiind invocată împrejurarea că instanța de recurs „s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unor aspecte invocate prin recurs";.
Deși s-a indicat prima ipoteză reglementată de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. și anume că instanța de recurs „s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu s-au cerut";, în cuprinsul motivelor de revizuire nu au fost indicate care sunt lucrurile care nu s-au cerut de reclamant și asupra cărora să se fi pronunțat instanța derecurs. Curtea constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, ca o consecință a admiterii recursului promovat de pârâta C. J. de P. H. și a modificării hotărârii, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă, astfel încât nu se poate susține că s-ar fi pronunțat asupra unor pretenții ce nu au format obiectul procesului.
A doua ipoteză reglementată de art. 322 pct. 2 C.proc.civ., vizează situația în care instanța „nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut";, însă în raport de exigențele impuse de textul legal se constată că împrejurarea invocată prin cererea de revizuire, și anume că instanța „nu s-a pronunțat asupra unor aspecte invocate prin recurs";, aceasta nu poate constitui motiv de revizuire.
Oricum, în realitate, omisiunea de pronunțare asupra unui motiv din cererea de recurs nu constituie motiv de revizuire în sensul art. 322 C.proc.civ., ci de contestație în anulare, în sensul art. 318 C.proc.civ.
Ca atare se constată că instanța de recurs, evocând fondul litigiului și respingând în totalitate acțiunea, nu a omis să se pronunțe asupra cererii referitoare la contestația formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, aceasta formând obiectul dosarului.
Analizând celelalte argumente invocate în cererea de revizuire, prin care practic nu se critică decizia civilă pronunțată de instanța de recurs, ci se aduc critici împotriva deciziei de recalculare a pensiei emisă de C. J. de P. H., Curtea constată că acestea nu permit încadrarea în una din ipotezele menționate la pct.
2 al art. 322 C.proc.civ., fiind o reiterare a motivelor de fapt din cererea de chemare în judecată și a apărărilor din întâmpinarea depusă în recurs, referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea constată că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.pr.civ. nu este incident, instanța de recurs soluționând cauza în limitele în care aceasta a fost sesizată, cu respectarea principiului disponibilității, motiv pentru care în temeiul art. 326 și urm. C.proc.civ. va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta B. LIA D. împotriva deciziei civile nr. 3417/R/(...) a C. de A. C. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
G. C.
GREFIER
Red.S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
| ← Decizia civilă nr. 2112/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 228/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
