Decizia civilă nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.Ă

Dosar nr. (...)

DECIZIA C.Ă NR. 731/R/2012

Ședința 0 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.

G. : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. Z. împotriva sentinței civile nr. 1941 din 21 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație calcul CAS.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, se constată că la data de 17 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. J. de P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Totodată, se constată că la data de 17 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus la dosar o cerere de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. 1, pct. 1 C.pr.civ., întrucât este parte în dosarul nr. (...) aflat pe rolul Î. C. de C. și Justiție, dosar ce are ca obiect anularea OUG nr. 117/(...) pentru modificarea și completarea L. 5. privind C. Fiscal.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. formulată de reclamanta recurentă, având în vedere că solicitarea nu este însoțită de nici o dovadă, respectiv aceasta nu a depus la dosar o copie a acțiunii înregistrată pe rolul Î. C. de C. și Justiție sau un certificat de grefă din care să rezulte obiectul cauzei și părțile, astfel încât să se fi putut stabili posibilitatea de a influența soluționarea cauzei deduse judecății.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), reclamanta S. Z. a chemat-o în judecată pe pârâta C. J. de P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că perceperea cotei C. de 5,5 % din întregul cuantum al pensiei estenelegală și, pe cale de consecință, să oblige pârâta să înceteze a calcula și reține această cotă de 5,5 % din întregul cuantum al pensiei și să restituie sumele reținute fără titlu, începând cu luna ianuarie 2011 până la zi.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. J. de P. M., invocată de aceasta prin întâmpinare.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. Z., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția menționată, T. a reținut următoarele:

Conform cupoanelor de pensie depuse în probațiune, reclamanta este ac- tualmente beneficiara unei pensii în cuantum brut de 1177 lei, stabilită prin D. nr. 2..

Până la data de (...) reclamantei i se rețineau din pensia brută de care beneficia la acel moment - de 1177 lei suma de 10 lei reprezentând C. și 27 lei - impozit, iar de la data menționată reținerile aplicate sunt C. - 65 lei și impozit pe venit 18 lei, reclamanta invocând că noua modalitate de calcul și percepere a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate aplicată de pârâtă după (...) este nelegală și discriminatorie.

Urmărind succesiunea în timp a normelor legale referitoare la asigurările sociale de sănătate și, în special, la contribuția pentru asigurări sociale de să- nătate, instanța a constatat următoarele:

Prin L. nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății - art. 213 al. 2 s-au stabilit categoriile de persoane care beneficiază de asigurare socială de sănătate cu plata contribuției din alte surse, în condițiile legii, lit. h menționând pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.

Conform art. 259 al. 2 din L. 95/2006 în forma sa inițială: „. pensionari contribuția datorată de aceștia se aplică numai la veniturile din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferența între cuantumul pensiei și această limită și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

Alineatul 3 al art. 259 din L. nr. 95/2006 menționa că „începând cu 01 ia- nuarie 2007 contribuția pentru veniturile din pensii se datorează și se calculea- ză potrivit al. 2, precum și asupra sumei neimpozabile din pensii prevăzute de L. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare. C. calculată asupra sumei neimpozabile din pensii se suportă de bugetul de stat.";

Art. 69 din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificarea adusă prin O. nr. 1. preciza că venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 213 al. 2 lit. h și art. 259 din

Legea nr. 95/2006, completate cu cele ale art. 69 din L. nr. 5., până la data de

(...), cota de 5,5% de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate datorată de pensionari se reținea din venitul impozabil lunar, respectiv din suma ce reprezenta diferența dintre cuantumul pensiei și suma neimpozabilă lunară de

1000 lei, iar cea reținută din suma neimpozabilă (1000 lei) se suporta din bugetul de stat.

Însă prin O. nr. 107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea și com- pletarea L. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății s-a modificat atât cuprinsul articolul 213 alineatul (2), litera h) în sensul că beneficiază de ca- litatea de asigurat cu plata contribuției din alte surse (n.n. bugetul de stat) pen- sionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei, cât și art. 259 al. 2 astfel:

„contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei";.

Alineatul 3 al art. 259 din L. nr. 95/2006 s-a abrogat.

Așadar, prin modificarea adusă de O. nr. 1., legiuitorul a stabilit ca pensionarii cu un cuantum al pensiei mai mare de 740 lei să contribuie la fondul de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din întreg cuantumul pensiei, cu condiția ca, prin aplicarea acestei cote, să nu rezulte o pensie mai mică decât cea de 740 lei.

Că aceasta a fost intenția legiuitorului rezultă fără echivoc din teza a doua a alineatului 2 din art. 259 al L. nr. 95/2006, potrivit căruia „prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei";. În ipoteza susținută de reclamantă potrivit căreia cota de 5,5% de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate se aplică doar părții din pensie ce depășește suma de 740 lei, nu poate rezulta niciodată o pensie mai mică de 740 lei, iar prevederea legală sus-menționată ar fi fost inutilă.

Dispozițiile art. 259 din L. nr. 95/2006 se corelează cu cele ale art. 296^9 din L. 5. cu completările aduse prin O. nr. 1., conform cărora, pentru pensionarii cu venituri din pensii care depășesc 740 lei, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă veniturile din pensii care depășesc 740 de lei. C. lunară se datorează asupra acestor venituri, iar prin aplicarea cotei de contribuție nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.

La acestea se poate adăuga ca un argument și reglementarea cuprinsă în

H.G. nr. 150/2011 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a C. fiscal, Titlul IX^2, "Contribuții sociale obligatorii" care detaliază modalitatea de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, exact potrivit interpretării mai sus arătate.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei C. J. de P. M. de a calcula și reține cota de 5,5% de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate doar din suma ce reprezintă diferența dintre cuantumul pensiei și suma de 740 lei, ca nefondată, precum și capătul de cerere accesoriu acesteia, având ca obiect restituirea sumelor reținute ilegal de pârâtă, consecință a respingerii capătului de cerere principal.

În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a pârâtei față de petitul accesoriu, instanța a apreciat că este justificată de calitatea acesteia de plătitor al pensiei reclamantei în temeiul L. 263/2010 și, în consecință, a respins ex- cepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

De altminteri, pârâta însăși a apreciat că raportul juridic dedus judecății este unul de asigurări sociale, astfel cum e prevăzut în art. 153 lit. g din L.

263/2011, având ca obiect „. de stabilire și plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale";, or părțile în raportul juridic de asigurări sociale sunt beneficiarul drepturilor de asigurări sociale și plătitorul acestora, în speță, reclamanta - pensionară și C. Județeană de P. M..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. Z., solicitând, înprincipal, modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii precum a fost formulată inițial; în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului pentru judecare instanței competente de contencios administrativ.

În motivare reclamanta a arătat că solicită modificarea întregii sentințe pronunțată de Tribunalul Maramureș și în consecință admiterea acțiunii precum a fost formulată la instanța de fond și anume:

- Obligarea pârâtei să înceteze a calcula și reține cota de 5,5% reprezentând C., din întregul cuantum al pensiei și

- Obligarea pârâtei să restituie sumele reținute fără titlu începând cu luna ianuarie 2011 până la zi.

Subliniază că pârâta în mod abuziv a reținut din pensia sa începând din ianuarie 2011 și până în prezent, în fiecare lună, câte 65 lei reprezentând cota de C., în urma aplicării eronate a O. nr. 107/2011, respectiv O. nr. 1.. Aceste ordonanțe au arătat prin textele lor că se va aplica cota de 5,5% C. doar pentru pensionarii a căror pensie depășește 740 lei, conform dispozițiile art. 296 pct. 9 din C. fiscal, așa cum a fost el modificat prin OUG nr.1.: „... baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă veniturile din pensii care depășesc 740 de lei. C. lunara se datorează asupra acestor venituri, iar prin aplicarea cotei de contribuție nu poate rezulta o pensie neta mai mica de 740 de lei";. Nu specifica textual că se va aplica procentul de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei.

De asemenea, în același sens este și formularea art. 257 alin. 2 indice 2 din L. 95/2006, aliniat nou introdus prin O. nr. 107 din (...), publicat în M. Of. nr. 830/(...), pentru modificarea și completarea L. nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate ....";. Pe cale de consecință, calculul și reținerea cotei C. de 5,5% din întregul cuantum al pensiei este ilegală.

Pentru a le acoperi abuzul, Guvernul a "confecționat" H.G. nr. 150/2011 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a L. 5. privind C. fiscal... care apare doar în martie 2011, după începerea executării reținerilor abuzive din pensia acestuia! HG 150/2011 care este o adăugare nepermisă la actul normativ, adică la OUG 1., care nu prevedea ca aceasta cota de 5,5% sa se aplice pentru întregul cuantum al pensiei dacă depășește 740 lei.

Motivarea instanței de fond, cum că „... în ipoteza susținută de reclamanta potrivit căreia cota de 5,5% de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate se aplică doar părții din pensie ce depășește 740 lei, nu poate rezulta niciodată o pensie mai mica de 740 lei, iar prevederea legala susmenționată ar fi fost inutila";, este eronată.

În combaterea celor de mai sus, recurenta solicită ca instanța să vadă talonul de pensie depus la dosar, pentru luna ianuarie 2011, din care rezultă ca aceasta cota de 5,5% C. se aplica asupra întregului cuantum al pensiei sale de

1177 lei. Astfel, rezulta reținerea de C. în suma de 65 lei, în loc să se aplice cotade 5,5% corect, precum se stipulează în O. nr. 117 și O. nr. 107, doar asupra diferenței dintre pensia sa și suma de 740 lei, adică 1177 - 740 = 437 lei, 437 lei x 5,5%) = 24 lei. Aceasta sumă de 24 lei, este suma reală ce trebuia sa fie reținuta din pensia sa.

De asemenea, arată instanței că prin această modalitate abuziva de reținere a cotei C. s-a creat o dublă discriminare: în primul rând între pensionarii care încasează o pensie de până la 740 lei, cărora nu li se deduce niciun leu din pensie și pensionarii cu o pensie de peste 740 lei, cărora li se percepe o cotă de 5,5 % din totalul pensiei, deci și din câtimea pentru care cealaltă categorie nu plătește.

În al doilea rând, se creează o discriminare între pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 741 - 780, cărora li se percepe doar o fracțiunedin cota de 5,5 % (pentru ca totalul să nu scadă sub 740 lei) și pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 780- 999 lei, care plătesc întreaga cotă C., cum este și situația acesteia.

Aceste contribuții C. au fost plătite și până în prezent, de către pensionarii ale căror pensii depășeau 1000 lei, dar numai pentru câtimea care depășea plafonul de 1000 de lei.

Practic, prin această modalitate de calcul se creează, pe același venit provenit din pensie, cel puțin două modalități diferite de calcul și percepere a cotei C..

Mai mult decât atât, se creează o discriminare și fată de celelalte categorii de plătitori de C., care nu beneficiază de nicio "ajustare" a cotei plătite pentru a evita ca veniturile lor să scadă sub un anumit plafon.

II. În cazul în care Curtea nu va admite prima cerere din motivele de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului pentru judecare instanței competente pentru a fi supus judecării procedurii prevăzute de L. 5. a contenciosului administrativ.

În susținerea cererii arată că, pentru termenul de judecata din (...) deși s-a conformat dispozițiilor instanței de a se „... pronunța asupra excepției nelegalei compuneri a completului de litigii de muncă invocată din oficiu de instanță, raportat la temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv L. nr.5. a contenciosului administrativ"; (a redat textual din citație) completul de judecată de litigii de muncă, deși din oficiu s-a sesizat cu privire la nelegala sa compunere totuși a trecut la soluționarea cauzei și i-a respins acțiunea ca nefondată.

Consideră că prezenta cauză a fost soluționată de un complet nelegal compus - de litigii de muncă, raportat la acțiune și temeiul juridic invocat și anume art.1 și urme din L. 5. a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, precum și O. nr. 107/2011 și nr. 1..

Instanța trebuia să îi transpună cauza la C. civil de contencios administrativ din cadrul T. M., (cum de altfel corect a procedat la termenul de judecată următor din (...), când a transpus toate cauzele având aceleași capete de cerere și același temei de drept invocat, art. 1 L. nr. 5., la Secția a II-a C., completul 3, contencios administrativ.

În susținerea celor de mai sus arăt, recurenta arată că a fost îndeplinită și cerința plângerii prealabile din L. nr. 5., prin formularea plângerii prealabile către C. J. de P. M..

Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) (f. 10), pârâta C. J. de P. M. asolicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Nu au fost administrate probe noi.

Recursul este nefondat.

Conform art. 257 alin. 22 din L. 95/2006 (așa cum a fost modificată prin

OUG 1.) „Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. 2";, respectiv „. datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei";.

Contrar celor invocate de recurent, Curtea constată că, spre deosebire de reglementarea anterioară a art. 259 alin. 2 din L. 95/2006 (care stipula expres că pentru pensionari contribuția se aplică numai la veniturile din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit), în actuala reglementare nu existăo astfel de prevedere, iar prin faptul că s-a prevăzut că nicio pensie nu poate fi mai mică de 740 lei, rezultă, așa cum judicios a reținut și prima instanță, că intenția legiuitorului a fost de a se plăti contribuția de asigurări de sănătate asupra întregului venit din pensii, întrucât dacă s-ar fi plătit numai pentru venitul din pensii care depășește suma de 740 lei, nu se putea ajunge la o pensie sub 740 lei și astfel prevederea legală conform căreia prin aplicarea cotei de contribuții de asigurări sociale nu poate rezulta o pensie netă mai mică de

740 de lei, ar fi inutilă.

Dispoziții similare sunt prevăzute și în art. 2969 din C. fiscal, iar prin pct.

18 din HG 150/2011 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a nr. 5. privind C. fiscal s-a stipulat în mod concret care este modalitatea de calcul a contribuției de asigurări de sănătate, respectiv „. pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei, contribuția datorată se calculează prin aplicarea cotei stabilite de lege asupra întregului venit și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei";.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior, Curtea reține că pârâta a calculat corect contribuția de asigurări de sănătate, aceasta aplicându- se asupra întregului venit din pensii și nu asupra sumei ce depășește 740 lei, condiția prevăzută de lege fiind ca în urma reținerii contribuției pensia netă să nu fie mai mică de 740 lei, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.

Referitor la discriminarea invocată de recurent între diverse categorii de pensionari, Curtea reține în primul rând că și-ar depăși atribuțiile dacă ar refuza să aplice dispozițiile legale menționate anterior pe motiv că acestea sunt discriminatorii, Curtea Constituțională statuând în acest sens în Deciziile nr.

818, 819, 820 și 821 din 2008 prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate ale unor dispoziții din OUG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.

De asemenea, revine statului să stabilească care categorii de persoane sunt mai vulnerabile și să instituie politici sociale pe care le consideră adecvate, faptul că unor categorii de pensionari li se percepe numai o parte din cota de 5,5

% de contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru a nu se depăși plafonul de 740 lei reprezentând o măsură de natură a împiedica diminuarea pensiilor cu un cuantum redus.

Nu prezintă relevanță în cauză data intrării în vigoare a HG nr. 150/(...), în contextul în care temeiul obligației de plată a contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. 22 din L.

95/2006 și ale art. 2969 din C. fiscal, în vigoare în lunile ianuarie și februarie

2011.

Cu privire la motivul de recurs invocat în subsidiar, se apreciază că raportat la dispozițiile art. 153 lit. g și art. 156 din L. nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, coroborate cu dispozițiile art. 55 alin.(1) din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară soluționarea acestui litigiu este de competența completului de asigurări sociale. Chiar dacă reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile L. nr. 5. - C. fiscal și ale L. nr.5. a contenciosului administrativ, prin chemarea în judecată a casei județene de pensii și cererea de a calcula într-un anumit mod contribuția de asigurări sociale de sănătate, se solicită, de fapt, plata pensiei într-un anumit cuantum, ceea ce face ca acest litigiu să fie unul de asigurări sociale.

Pentru aceste considerente, apreciind că niciun motiv de recurs nu este întemeiat, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior

și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. Z. împotriva sentinței civile numărul 1941 din (...) a T. M., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.

D. G. S. D. L. D. C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale