Decizia civilă nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8/RC/2012

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul D. N. împotriva deciziei civile nr. 1. din 7 iulie 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimatul TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect alte cereri - constatare nulitate adeverință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 ianuarie 2012, prin fax, s-a depus la dosar din partea contestatorului un script prin care solicită judecarea în lipsă și admiterea contestației în anulare potrivit motivărilor depuse prin cererea introductivă cu completările ulterioare.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A,

Asupra contestației în anulare de față.

Prin contestația în anulare înregistrată sub nr.1355/33/(...) pe rolul

C. de A. C., contestatorul D. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul TRIBUNALUL GORJ, retractarea deciziei nr.1./ 7 iulie 2010 pronunțată de Curtea de A. C. - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, în dosarul nr. (...).

În motivarea cererii, contestatorul invocă, în primul rând, dispozițiile art.317 pct. 1 C., arătând că, la data judecării recursului, respectiv 5 iulie

2010, a înaintat, prin fax, o cerere de amânare pentru lipsă de apărare și pentru caz de boală, fiind vorba de primul termen de judecată, dar totuși judecata a avut loc, ceea ce echivalează cu lipsa de procedură pentru termenul arătat anterior.

Se invocă în acest sens imposibilitatea sa de deplasare, probată cu certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 7378/(...), suferind de grave afecțiuni locomotorii.

În al doilea rând, se invocă motivul prevăzut de art.318 C., în sensul că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.

Contestatorul arată că greșeala materială constă în faptul că instanța de recurs a stabilit că, la data pensionării sale, 1 mai 2000, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat de art. 47 din L. nr. 50/1996, nuintra în baza de calcul a pensiei de serviciu, nefiind prevăzut de art. 103 alin. 1 din L. nr. 92/1992.

Ori, redactarea art. 103 alin. 1 din L. nr. 92/1992 nu putea să cuprindă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică care a fost introdus ulterior, în anul 1996, prin L. nr. 50.

S-a mai arătat că cea de-a doua greșeală materială constă în faptul că instanța de recurs a reținut eronat că la data pensionării contestatorului sporul de risc și suprasolicitare nu intra în baza de calcul a pensiei sale de serviciu.

Ori, așa cum rezultă din adeverința T.ui G. nr. 500/(...), sporul de risc

și suprasolicitare a intrat în baza de calcul a pensiei de serviciu la rubrica

"alte sporuri" fiind calculat la suma de 2.365.800 lei vechi.

Se mai susține că art. 103 din L. nr. 92/1992 a fost abrogat prin L. nr.

3. și deci nu mai putea fi invocat și aplicat în ceea ce privește cererea de completare a adeverinței nr. 37601/(...) prin includerea sporului de 50 %.

De altfel, Tribunalul Gorj a completat ulterior această adeverință și a introdus sporul de 50% în baza de calcul prin adeverința nr. 588/(...).

În rejudecarea recursului, se arată că, așa cum s-a reținut și în decizia civilă nr. 1., contestatorului, în calitate de beneficiar al unei pensii de serviciu, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 85 alin. 2 din L. nr. 3., care prevede luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei, printre care și sporul de 50%, așa cum rezultă din adeverința T.ui G. nr. 500/(...).

Din acest motiv, după depunerea acestei adeverințe la serviciul de contabilitate al Tribunalul Gorj, s-a emis și adeverința nr. 538/(...), în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. 2 din L. nr. 3..

În dovedirea cererii, se depun la dosar înscrisuri.

În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul nr. (...) al T.ui G. și

C. de A. C., în care s-a pronunțat decizia contestată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de A. constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești, pe calea contestației în anulare, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege. A. cale extraordinară de atac poate fi exercitată doar în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procedurale, iar nu pentru netemeinicie.

În ceea ce privește primul motiv de contestație în anulare invocat, se reține că acesta nu poate atrage retractarea deciziei atacate în cauză, având în vedere faptul că D. N. a fost în mod legal citat, prin afișare, pentru termenul de judecată din data de (...), nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.317 C..

Ceea ce se invocă practic în cauză nu este nelegala citare, ci încălcarea dreptului la apărare, având în vedere cererea de amânare depusă de către contestator pentru termenul de judecată din data de (...), cerere care nu a fost încuviințată de către instanța de recurs, întrucât nu au fost dovedite susținerile recurentului privind imposibilitatea de a se prezenta în instanță din motive de sănătate.

Pentru a nu prejudicia dreptul la apărare al recurentului, instanța de control judiciar a amânat însă pronunțarea cauzei pentru depunerea de concluzii scrise.

În ceea ce privește motivele de contestație întemeiate pe disp. art.318

Cod procedură civilă, se reține că, potrivit acestor prevederi, hotărârileinstanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da dreptul părților să provoace o rejudecare a căii de atac.

Ori, prin contestația formulată, se invocă tocmai greșeli de aplicare și de interpretare a unor dispoziții legale, în ceea ce privește veniturile care intrau în baza de calcul a pensiei contestatorului și care ar fi trebuit să fie înscrise în adeverința eliberată pentru actualizarea pensiei de serviciu, acestea neputând fi însă considerate ca fiind greșeli materiale în sensul art.317 C..

Pentru toate aceste considerente, se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul D. N.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul D. N. împotriva deciziei civile nr. 1. din 7 iulie 2010 a C. de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

GREFIER

G. C.

Red. CM/dact. MS

2 ex./(...).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale