Decizia civilă nr. 3346/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.3346/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I.A T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. H. împotriva sentinței civile nr. 551 din 28 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat B. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat O. O. din cadrul Baroului H., lipsind reclamantul
și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar delegația sa de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are cereri de formulat în probațiune.
Întrebat de instanță reprezentantul reclamantului răspunde că acesta a ocupat funcția de controlor financiar.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Hunedoara ca temeinică și legală, conform concluziilor expuse în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 551/(...), pronunțată de Tribunalul Hunedoara îndosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea de asigurări sociale precizată de reclamantul B. I., împotriva pârâtei C. J. de P. H. și în consecință:
A fost anulată decizia nr. 213893/(...) emisă de către pârâta C. J. de P. H., fiind menținută în plată decizia nr. 213893/(...) emisă de către pârâta C. J. de P.
H.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. 213893/(...) și pensia stabilită prin decizia nr.
213893/(...).
A fost respinsă în rest acțiunea precizată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a beneficiat de pensia de serviciu acordată conform L. nr. 2..
Prin decizia nr. 213893/(...), drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate, potrivit L. nr. 1. și HG. nr. 737/2010, acte normative care reglementează procedura de recalculare a pensiilor de serviciu acordate în baza unor legi speciale, noul cuantum al pensiei în urma reca1culării ajungând la suma de 1950 lei.
Analizând decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale interne, incidente în cauză, respectiv L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor: art. 1 lit. c, art. 3 alin 3, art. 4 alin 1 lit. b și H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor: art. 1, art. 3 alin 1, instanța a constatat că decizia de recalculare contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât, prevederile ce au stat la baza reca1culării pensiei, au fost declarate constituționale prin D. nr.
871/(...) a C. Constituționale.
Din perspectiva reglementărilor internaționale, instanța a reținut prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., art. 17 din Declarația
Universală a D. O., art. 4 alin 3 teza II-a și a III-a și Art. 6 alin 1 teza 1 și teza 2 și alin 3 din Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea E. (publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii E. C 83 din 30 martie 2010 ), art. 17 alin 1 și 52 alin
1 și 3 din CARTA D. FUNDAMENTALE A UNIUNII E. (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii E. C 83 din 30 martie 2010).
Totodată, au fost evidențiate prevederile art. 20 alin 2, art. 148 alin 2 și 4 din C. R., fiind expuse considerații cu privire la posibilitatea instanței de a aplica cu prioritate reglementările internaționale, în condițiile în care constată că normele interne vin în contradicție cu acestea, prin raportare la jurisprudența C. E. de Justiție și a C. E. a D. O., reținându-se și OPINIA nr. 9/(...) a C. C.ativ al
Judecătorilor Europeni adresată C. de M. a C. E.
S-a mai reținut că, constatarea de către Curtea Constituțională a R., în cuprinsul Deciziei nr. 871/(...), publicată în M. Of. nr. 433/28 iunie 2010, că L. nr. 1. nu încalcă dispozițiile Constituției R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din L. fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Pentru aceste considerente se poate aprecia că, normele cuprinse în C. și protocoalele adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența organelor sale, un bloc de convenționalitate.
Dacă deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, acestea nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, atât timp cât instanțele judecătorești sunt obligate, să ignore legile interne și interpretările C. Constituționale a R. care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, astfel încât nu se poate reține depășirea atribuțiilor de către instanța de judecată prin aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale.
Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. și ale art. 17 alin 1 din Carta Universală a D. Fundamentale a Uniunii E., instanța a constatat că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâtă, însă este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus.
În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. și ale art. 17 alin
1 din Carta Universală a D. Fundamentale a Uniunii E., așa încât, instanța esteobligată - conform art. 20 alin 2 din C. R. - să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
În raport de jurisprudența C. expusă pe larg în considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că pensia reclamantului, la care aceasta are dreptul în schimbul muncii prestate, reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la C.
Analizând condițiile privării de proprietate, pentru a constata dacă există o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerință care să fi avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.l din Protocolul nr.1, instanța a reținut că partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr. 1, înscrie trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume: a) privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; b) să fie impusă de o cauză de utilitate publică; c) să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Jurisprudența organelor C.i a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate, și anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.
Tot ca o creație jurisprudențială s-a impus o condiție comună atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de parag. 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.
După cum a decis cu valoare de principiu fosta Comisie, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de dreptului intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia (Comisia EDR, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92, Xc/Italia).
Instanța a reținut existența în cauză a unei ingerințe, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. 1, că privarea de proprietate este prevăzută de lege, un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudenței C. și că este îndeplinită și cerința ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică,prin raportare la expunerea de motive a L. nr. 1.,
În analiza cerinței privind proporționalitatea ingerinței cu scopul legitim urmărit, instanța a reținut că ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la posibilitatea controlului de proporționalitate, instanța a reținut faptul că, instanța de contencios european al drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinței bunurilor care urmărește un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 Protocolul nr. 1 datorită disproporționalității, consacrând principiul unui real control de proporționalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începând cu hotărârea din 29 aprilie
1999 ( C. - Marea Cameră, Chassagnou și alții împotriva Franței, paragraf 85) și confirmată ulterior printr-o jurisprudență constantă (28 iulie 1999 Immobiliare
Saffi împotriva Italiei, paragraf 59, Luordo împotriva Italiei, paragraf 78).
În jurisprudența sa, Curtea E. a D. O., a reținut că "o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale.
Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru se reflectă în structura articolului 1 astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit" Pressos Compania Naviera SA și alții c. Belgia - paragraful 38.
În aceste condiții trebuie determinat dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și dacă această măsură nu obligă reclamantul să suporte o sarcină disproporționată, situație în care, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (cauza Ex- regele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/94, paragraful 89; cauza Broniowski împotriva Poloniei, Cererea nr. 31.443/96, paragraful 176).
Obligația de indemnizare a proprietarului este o cerință, chiar dacă este de creație jurisprudențială, impusă de convenție pentru ca o privare de proprietate să nu înfrângă dispozițiile de protecție instituite de art. 1 din Protocolul nr. 1 .
Privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, înscris de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în ipoteza unei privări de proprietate constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției acestui drept și asigurarea realizării unor imperative de ordin general care, eventual, au impus-o
(Akdivar și alții împotriva Turciei, cererea nr. 21893/93 , hotărârea din 16 septembrie 1996, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41727/98, paragraful
40, Jantea împotriva R., hotărârea din 4 noiembrie 2008 paragraful 30).
L. nr.1. nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica. În cuprinsul L. nr.1. a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor a impus reclamantului o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Reducerea pensiei reclamantului, ca urmare a recalculării, cu peste 67% (de la 5982 lei la 1950 lei) și imposibilitatea acestuia de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.l din Protocolul nr.l la C.
De asemenea, interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența
C., prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general prin privarea rec1amantului de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantată de dispozițiile legii speciale.
În acest sens, a statuat și Curtea E. a D. O. prin, hotărârea din 18 noiembrie 2004 - PRA VEDNA Y A c. Rusia - paragrafele 40 - 41: "Curtea consideră că prin privarea rec1amantei de dreptul de a beneficia de pensie în suma garantată într-o hotărâre judecătorească definitivă, statul a rupt echilibru corect între interesele aflate în joc.
Tot în ceea ce privește lipsa proporționalității ingerinței, instanța a reținut că motivarea măsurii prin aceea că pensiile de serviciu trebuie recalculate deoarece "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială iar partea care depășește cuantumul suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, se suportă din bugetul de stat" vine în contradicție cu statuările C..
Astfel, în privința aplicabilității dispozițiilor Protocolul nr. 1 privitor la prestațiile sociale, începând cu decizia privitoare la admisibilitatea cererii din 6 iulie 2005 pronunțată în cauza Stec et autres c/Royaume-Uni urmată de jurisprudență constantă în materie, instanța europeană a renunțat la distincția între prestații contributive și prestații necontributive și a statuat în sensul că atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispoziției analizate, independent de plata unor contribuții de către aceștia, ori de modul la care sunt fondurile de pensii" (Reveliotis contra Greciei din 4 decembrie 2008 paragraful 27, Andrejeva contra Letoniei din 18 februarie
2009 - paragraful 76) .
În final, instanța a reținut și practica CEJ cu privire la drepturile câștigate, aceasta statuând că dacă "prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse" (cauzele Sai eva v Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76 și Mario Viva v Fonds N. de R. des Ouvriers Mineurs - 83/87) .
Față de considerentele de mai sus, acțiunea formulată a fost admisă conform dispozitivului. A fost respins capătul de cerere privind suspendarea deciziei contestate, precum și capătul de cerere privind actualizarea diferențelor de pensie cu indicele de inflație la data plății, apreciindu-se că reclamantul a fost pe deplin despăgubit prin achitarea diferențelor de pensie cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. J. de P. H., solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâta a arătat că nu se poate susține că toate prevederile citate de instanța de judecată, precum și jurisprudența C. la care s-a făcut trimitere directă, sunt incidente și aplicabile speței supuse judecății în cadrul unui litigiu adresat instanței de judecata naționale care are obligația să verifice modul de respectare a legii naționale în momentul emiterii deciziei de pensie contestate, ținând cont de faptul că instanțele judecătorești NU au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în Protocoale C. care, interpretate fiind pentru a fi analizate și aplicate în raport cu alte spete la modul lor concret, s-a considerat și reținut că sfera acestor interpretări poate fi extinsă și spețelor romanești, indiferent de ce reglementează legea națională. Ne aflăm astfel într-o situație fără precedent în istoria asigurărilor sociale romanești când, în materie de asigurări sociale institutii ale statului, în baza legilor emise în acest sens și publicate în Monitorul
Oficial al R., sunt abilitate să stabilească un tip de prestație numit pensie, sunt puse în postura de a realiza că nu se mai aplică principiile statului de drept ci principiul priorității jurisprudentei C. mai înainte de autoritățile romanesti să recunoască situațiile în care legislația națională contravin prevederilor europene și să intervină în mod corespunzător astfel încât să fie asigurata buna funcționare a instituțiilor statului.
Concluzionează recurenta că un astfel de litigiu se putea purta între părțile de față doar dacă actul administrativ care este decizia de pensie se impunea a fi verificat pe motive de nelegalitate și nu pe motive de aplicare a legii.
- Mai arată recurenta că prima instanță retine în mod eronat faptul că s- au încălcat prevederile art.1 din Protocolul 1 la C. în cazul reclamantului intimat prin privarea acestuia de bunul său.
Susține recurenta că trebuie avute în vedere prevederile art.l teza a doua din Protocolul 1 C. unde se precizează în mod expres faptul că dispozițiile alin. precedent privind protecția proprietății "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor." Astfel, pentru a verifica încadrarea în cadrul acestor reglementări a situației deduse judecății, instanța de judecată nu putea reține din oficiu și judeca speța doar în dialog cu cel ce pune în executare un act normativ cu putere de lege, obligatoriu din momentul publicării sale în MO al R., deci fără a pune întrebări și a primi răspunsuri de la emitentul actului normativ care reprezintă L. nr.1. în acest caz.
Modul de a judeca o situație în detrimentul uneia din părți și în defavoarea statului care ar fi fost necesar să fie cu adevărat implicat, nu poate presupune că s-a pronunțat o justă și corectă hotărâre judecătorească în care s- au avut în vedere legile care guvernează țara noastră ca stat de drept. Nu trebuie să uităm că instanța de judecată constituită potrivit legii naționale nu are competenta de a stabili încălcarea sau nu a dispozițiilor C..
Mai mult, nu este de acord cu reținerea nerespectării dispozițiilor C. și deoarece: - Curtea E. a D. O. a statuat că legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câștigat; iar în privința "privării de proprietate", tot Curtea Constituțională, în D. nr.871/2010 "constată că prevederile art. 1-5 și art. 12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate" și această retinere se datorează faptului că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea E. a D. O. a dat-o art.l din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestatiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia unei exproprieri.
- intimatul nu poate solicita instanței de judecată naționale, în cadrul unui litigiu de asigurări sociale, să constate, în baza prerogativelor conferite de art.20 din C. R., că a fost încălcat art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la C. pentru Apărarea D. O. atunci când s-au pus în aplicare dispozițiile L. nr.1. în cazul său, iar motivat de această "încălcare" să fie admisă acțiunea sa, întrucât:
- dreptul de proprietate privată este reglementat și ocrotit si de C. R., la art.44, astfel încât nu ar fi nici un motiv pentru a analiza încălcarea unui drept în raport cu C. și nu chiar cu L. noastră fundamentală; - singura instituție abilitată să soluționeze cereri în care se invocă încălcarea drepturilor și libertăților recunoscute de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este Curtea E. a D. O., potrivit art.19 din Titlul II al C.i. Recurenta invocă și prevederile art. 34 din C., în raport de care susține că, în măsura în care reclamantul consideră că i-au fost încălcate anumite drepturi și libertăți prevăzute în C., acesta poate urma procedura de sesizare a C. E. a D. O.
Titlul nr. VIII din L. nr.1., modificată și completată, reglementa care este cadrul jurisdicției asigurărilor sociale, recurenta citând în acest sens art. 154 -
157 din acest act normativ.
Concluzionează recurenta că prima instanță în mod nelegal a hotărât în cazul reclamantului că se impune admiterea acțiunii urmare constatării faptului că în cazul său au fost încălcate drepturile prevăzute la art.1 alin.1 din Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin aplicarea L. nr.1., în condițiile în care o astfel de cerință întemeiată pe acest motiv este inadmisibilă în cadrul unui litigiu de natura celui în cazul de față.
- Mai mult, instanța de fond nu reține, dar nici nu motivează de ce înlătură faptul că s-a reglementat prin modificarea adusă L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin L. nr.29/2011. la secțiunea "R. cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale", că în termen de trei luni de zile să emită proiecte de lege prin care să pună de acord legislația românească cu reglementările europene, inclusiv în ce privește jurisprudența C.. Se au în vedere astfel actele normative asupra cărora se impune a se reveni prin modificarea, completarea sau abrogarea actului normativ ori a unor părți ale acestuia care vin în contradicție cu dispozițiile C.i europene a drepturilor omului și ale protocoalelor adiționale la aceasta, ratificate de R., și cu hotărârile C. E. a D. O. (art.22 alin.4 din L. nr.24/2000, modif. si compl.)
Prin urmare, modalitatea de a solicita anularea unui act administrativ emis pe numele reclamantului în temeiul legii, printr-o modalitate care eludează dispozițiile legale mai sus citate cu privire la procedura ce se urmează în situația în care se constată un eventual dezacord între prevederi conținute de legislația europeană și cea națională, nu putea fi reținută decât ca fiind nelegală, astfel că acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă pentru un astfel de considerent.
- Se critică faptul că prima instanță a dat o soluție care încalcă prevederile legislației naționale, arătându-se că recalcularea pensiei reclamantului a fost realizată în temeiul L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în raport de care recurenta susține că se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă solicitarea prin care reclamantul pretindea anularea deciziei emise la data de (...), în baza legii nr. 1., care nu reprezenta altceva decât o cerere de inaplicare a prevederilor L. nr.119/201O în cazul său particular.
Rațiunea legiuitorului în a proceda astfel a avut în vedere aplicarea unuia dintre principiile care guvernează organizarea și funcționarea sistemului public de pensii, acela al contributivității. În virtutea acestui principiu a fost recalculată și pensia intimatului și aliniată, ca toate pensiile din sistemul public, modului unitar de acordare, stabilire și plată consacrat prin L. nr.1..
Pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială cum este cazul celei de față, are două componente: partea contributivă a persoanei suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat și partea necontributivă (reținută de Curtea Constituțională drept "supliment") care este acordata din partea statului, constând în partea care depășește suma contributivă și care se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale de stat, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, nu este un privilegiu ci, fiind acordate de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, poate fi eliminat pentru rațiuni puternice, cum ar fi cazul gravei situații de criză economică și financiară care a afectat bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat, cât
și pentru necesitatea reformării sistemului de pensii prin eliminarea inechităților din acest sistem (arată Curtea Constituțională în motivarea adusă Deciziei nr.873/(...)).
În concluzie, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Ținând cont că potrivit principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art.1 alin.( 4) din Constituție, rolul constituțional ce revine instanțelor judecătorești, în temeiul art.126 alin.(1) din Constituție, presupune realizarea justiției în numele legii, prin aplicarea legii (care este expresă și imperativă) în litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, iar cum această prerogativă nu presupune ca instanțele să se substituie Parlamentului sau G.ului, prin crearea pe cale judiciară a unor norme juridice de aplicare generală, hotărârea judecătorească atacată, care încalcă aceste reguli, este nelegală și se impune a fi desființată.
Mai arată recurenta că art.58 din L. nr.24/2000 republicată prevede că după intrarea în vigoare a unui act normativ "pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.", însă modalitățile înfăptuirii acestora (modificarea, completare, abrogarea legilor) sunt expres prevăzute de L. nr.24/2000 și între acestea nu se regăsește și posibilitatea ca puterea executivă sau cea legislativă să hotărască că, pentru varii motive, legea nu se aplică anumitor situații sau în general.
Prin urmare, și pentru astfel de considerente, susține că sentința atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, prin anularea unui act administrativ emis în aplicarea legii/sau ca urmare a punerii în executare a legii.
Prin Constituție se garantează dreptul la pensie, ca drept material și imprescriptibil; or, nimeni nu s-a atins de acest drept al reclamantului, aceasta având în continuare dreptul la pensie, iar sistemul public de pensii îndeplinindu-și obligația de a plăti, în continuare pensia cuvenită, stabilită în strânsă corelare cu contribuțiile de asigurări sociale achitate.
L. fundamentală lasă însă în seama legiuitorului modul de stabilire a cuantumului pensiei, a câtimii obiectului material al dreptului în cauză, la stabilirea acestuia ținându-se seama de resursele sistemului public de pensii, de rata de înlocuire, de rata de dependență, de nivelul de sustenabilitate al sistemului, etc, indicatori socio-economici care marchează funcționarea oricărui sistem de pensii de tip redistributiv.
Tocmai în virtutea prerogativelor constituționale legiuitorul a dispus recalcularea pensiilor de serviciu, măsură în care, în urma controlului constituțional exercitat asupra L. nr.1. a fost declarată corectă.
Motivat de faptul că L. nr.1. nu numai că a reglementat recalcularea pensiilor de serviciu, dar acest lucru a însemnat totodată și că începând cu această dată nu se mai finanțează și nu se mai acordă fonduri de la bugetul de stat pentru partea din pensia de serviciu care depășește suma prevăzută de lege ca fiind suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor de serviciu, susține că hotărârea instanței prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei stabilită potrivit L. nr.1. și astfel s-a stabilit implicit ca fiind cuvenită pensia stabilită prin decizia anterioară recalculării pensiei, nu a avut în vedere faptul că începând cu data de (...) nu mai există reglementare legală de plata a acestui drept din bugetul de stat (așa cum era prevăzut până la acea data) încălcându-se astfel legislația fiscală și anume art.14 din L. nr.273/2006, modificată și completată privind finanțele publice locale.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304, 312 C.pr.civ.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond a făcut ocorectă apreciere a probelor administrate și o corectă aplicare a legii.
Prin încheierea civilă nr. 2599 din data de 05 aprilie 2012 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare formulată de B. I. cu privire la dosarul nr. (...) al C. de A. A. I. și s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de A. C.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin art.1 lit. h din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului C. de C. au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. H. a emis decizia nr.213893/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1950 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5982 lei, acordată prin decizia nr. 2..
În analiza prezentului recurs, raportat și la motivele invocate de reclamant în susținerea contestației și la apărările formulate prin întâmpinarea depusă în recurs, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prismafaptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție
(referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cumsunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale, întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii putând fi efectuată nu mai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, astfel cum s-a statuat de Înalta Curte de
Casație și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate facereevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.
Analizând ingerința S.ui prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuatcuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile prevăzute de L. nr. 2. au devenit pensii în înțelesul
L. nr. 1., iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva
Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf
59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr.
52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00,
și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiarul unei pensii de serviciuobținută în temeiul L. nr. 2.. În temeiul L. nr. 1. pensiile de serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1..
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 5982 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de
1950 lei. Prin urmare, pensia recalculată a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în R., care este de 859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În speță, reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. H. împotriva sentinței civile nr. 551 din (...) a T.ui H. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. H.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I.A T.
Aflată în concediu de odihnă
Semnează vicepreședinteleinstanței
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: E.C.Badistru
| ← Decizia civilă nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1531/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
