Decizia civilă nr. 1531/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1531/R/2012
Ședința publică din data de 28 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 5941 din 5 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reclamantul recurent arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.4862/117/(...) pe rolul T. C. reclamantul B. V. a chemat în judecată pârâta C. J. DE P. C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 2./(...) și să fie obligată pârâta la emiterea unei noi decizii prin care sa mențină punctajul mediu anual de 1.85371, stabilit prin decizia nr. 2. din (...).
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 2. emisa la data de 17 martie 2011 parata a stabilit un punctaj mediu anual de
1.85371, cu luarea in considerare a perioadei muncite in grupele I si II de munca, pentru care s-au acordat un număr de puncte suplimentare in temeiul Legii nr. 263/2010.
Acesta a mai susținut că în mod nejustificat parata a dispus revizuirea pensiei stabilite in favoarea reclamantului, emițând decizia nr. 2. din data de
17 mai 2011, prin care s-a redus punctajul mediu anual la 1.76937.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că, in conformitate cu dispozițiile art. 149 din L. nr. 263/2010 reclamantul era ținut a urma procedura prealabilaobligatorie prevăzuta de lege pentru contestarea deciziilor emise de casele teritoriale de pensii, prin depunerea contestației la C. C. de C., numai decizia acestei comisii putând sa fie supusa controlului instanței.
Prin sentința civilă nr. 5941/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția inadmisibilității invocate de pârâta C. J. de P. C. și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Litigiul dedus judecății vizează legalitatea si temeinicia unei decizii de revizuire a dreptului reclamantului la pensie, emisa sub imperiul Legii nr.
263/2010.
Prin L. nr. 263/2010 legiuitorul a înțeles sa reglementeze o procedura de contestare a deciziilor emise de casele teritoriale de pensii si de casele sectoriale de pensii, distincta de cea reglementata de L. nr. 1..
Astfel, potrivit prevederilor art. 149 alin 1 si 2 din L. nr. 263/2010:
"Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M.ui Apărării Naționale, M.ui Administrației și Internelor și Serviciul Român de I.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Pe de alta parte, instanța a reținut ca potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 2. privind unele masuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Cererea de pensionare a fost depusă în decembrie 2010, raportându- se deci la L. nr. 1..
Răspunsul a fost dat în baza acestei cereri.
Chiar dacă decizia a fost emisă în 2011, recurentul consideră că trebuia să se țină cont de legea în baza căreia s-au solicitat drepturile, și, mai mult, în decizia atacată, casa de pensii menționează calea de atac prevăzută de L. nr. 1..
Recurentul mai arată că, prin cea de-a doua decizie, nr. 2./(...), rezultă un punctaj mai mic, 1.76937 puncte, față de decizia nr. 2. din (...), care a stabilit punctajul mediu anual 1.85371, reducându-i-se astfel pensia cu 62
RON.
În consecință, se solicită menținerea celor stabilite prin decizia nr.
2./(...), care a stabilit punctajul de 1.85371, rezultând o pensie de 1359
RON, calculată în mod corect.
De asemenea, s-a solicitat plata retroactivă a diferenței de 62 RON de la punerea în aplicare a O.U.G. nr. 100/2008, O.U.G. nr. 209/2008 și
O.U.G. nr. 218/2008.
Analizând recursul formulat de reclamantul B. V., prin prisma motivelorde recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține căacesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, C. J. de P. C. invocând, în temeiul disp. art. 109 alin. 2
Cod.proc.civilă, lipsa plângerii prealabile, și-a invocat de fapt în spețăpropria culpă, de a nu indica în mod corect în decizia contestată, respectiv în decizia nr. 2./(...), procedura în care acest act putea fi atacat și organismul căruia reclamantul trebuia să se adreseze cu plângerea prealabilă, prevăzută de 149 din L. nr. 263/2010, astfel încât recurentului nu i se poate imputa faptul că, primind decizia, a contestat-o direct la instanță, în termen de 45 de zile de la comunicare, astfel cum autoritatea emitentă a menționat în acest act.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivele de recurs, recurentul a fost ferm convins că i se soluționează prin această decizie o cerere formulată în temeiul Legii nr.1., respectiv cererea menționată în preambulul deciziei, nr.6363/(...), la o dată la care L. nr.263/2010 nu era în vigoare.
În consecință, având în vedere faptul că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, să se admită recursul formulat de reclamantul B. V., să se caseze în tot sentința primei instanțe și să se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cercetarea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 5941 din 5 decembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
G. C.
GREFIER
Red.CM/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
← Decizia civilă nr. 3346/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 684/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|