Decizia civilă nr. 915/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 915/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta recurentă C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile 630 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată T. M., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 14 februarie 2012, respectiv 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.630 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis contestația formulată de reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., și s-a anulat D. nr. 2./(...) emisă de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
2. emisă de intimata C. J. de P. C. la data de (...) s-a stabilit în favoarea contestatoarei T. M. pensia de serviciu în cuantum de 3.977 lei începând cu data de (...), acordată în baza art. 68 alin. 11 din L. nr. 567/2004. Ulterior, intimata a emis D. nr. 2./(...) prin care a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul L. nr. 1., H.G. nr. 737/2010 coroborată cu L. nr. 1., iar în urma recalculării s-a determinat cuantumul actual al pensiei reclamantei la nivelul de 840 lei. Potrivit art. 1 alin. 1 lit. c din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art. 3, „P.le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare. În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au foststabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., „. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectareabunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru ocauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";. Mai departe, art. 20 alin 2 din Constituția României prevede în mod expres că „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare ladrepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au pr ior itate regle men tăr ile in tern aț ion ale , cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile"; , iar „Parlamentul, Președintele României, Guvernul ș i au to r itate a judec ătore as c ă garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)";. Astfel, în cazul în care instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă. Din această perspectivă, concluzia C. C. a României în sensul că L. nr. 1. nu încalcă dispozițiile legii fundamentale (D. nr.871/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 433/(...)) nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor mai sus redate. Însăși Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens, reținând că un eventual conflict dintre un act normativ intern și legislația supranațională nu poate fi soluționat decât de instanțele judecătorești, abilitate să urmărească aplicarea concretă a legii: „(...) instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta"; (D. C. C. nr. 1344/(...)). Fiind, deci, îndreptățit a proceda la verificarea modalității în care s-au respectat în speță prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., tribunalul reține că în jurisprudența constantă a organelor C.i s-a decis că drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1. În materie de prestații sociale, Comisia a statuat că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială poate, în anumite condiții, să ducă la nașterea unui drept protejat de C., adică dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem. Numai că, pentru ca un asemenea drept să se nască și deci să fie recunoscut trebuie ca cel interesat să îndeplinească acele condiții care sunt prevăzute de legislația națională în materie (cauza Muller contra Austriei, cauza X. c. Italiei). Curtea a confirmat apoi practica de includere a pensiilor în sfera de aplicare a art. 1 din Primul protocol adițional (de exemplu, cauza Stec și alții c. Regatului Unit, cauza Andrejeva c. Letoniei, cauza Kjartan Asmudsson c. Islandei, cauza Rasmussen c. Polonia, cauza Wieczorek c. Poloniei). Întrucât contestatoarea beneficia deja de pensia de serviciu, iar intimata nici nu a contestat îndrituirea sa la aceste prestații, urmează cădreptul la pensie al reclamantei, născut și actual, reprezintă un „bun"; în sensul art. 1 alin.1 din Primul protocol adițional la C. Apoi, reducerea pensiei reclamantei cu aproape de 79% (de la 3.977 lei la 840 lei) și lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1. Întrucât dreptul de proprietate nu este unul absolut, privarea de proprietate nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun dacă sunt întrunite următoarele condiții: privarea să fie prevăzută delege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, să fie însoțită de indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului și limitarea să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea lui. În cază, ingerința este „prev ăzu tă de leg e"; , respectiv de art. 1-3 din L. nr.11., sediul legal al materiei. Prevederile acestei legi sunt accesibile, precise și predictibile în sensul jurisprudenței CEDO (cauzele Hentrich c. Franței și Beyeler c. Italiei), întrucât destinatarii reglementărilor pot obține toate informațiile necesare cu privire la conținutul și modalitatea de aplicare, iar consecințele aplicării sunt previzibile. Referitor la cerința scopului legitim al privării de proprietate, Curtea EDO a recunoscut în jurisprudența sa o anumită marjă de apreciere în favoarea statelor contractante atunci când este vorba despre măsurile generale de strategie economică și socială, respectându-se, în general, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cu excepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă (cauzele National and Provincial Building Society și alții c. Regatul Unit, Stec și alții c. Regatului Unit, Andrejeva c. Letoniei). Prin expunerea de motive a L. nr. 1. s-a arătat că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010"; datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010, precum și acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale. Ținând cont de scopul declarat al legii, tribunalul consideră că acesta se încadrează în marja de apreciere a statului în ceea ce înseamnă noțiunea de „. public";, iar aprecierea nu este în mod evident lipsită de un temei rezonabil și nu se impune, deci, a se cenzura optica legiuitorului (a se vedea în acest sens cauza Wieczorek c. Poloniei). În ceea ce privește proporț ion al itate a inger ințe i cu scop ul leg itim ur măr it, pentru a se determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și dacă nu obligă reclamanta să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia in considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (cauza Ex-regele Greciei și alții c. Greciei, cauza Broniowski c. Poloniei). Astfel, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar fi, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (cauza Broniowski). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (cauza Străin și alții c. României). Temeiul legal al obligației de indemnizare a fost găsit de Curte tot în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1. Curtea a ajuns la concluzia că această obligație decurge implicit din acest text, luat în ansamblul său, iar în absența unei indemnizări, art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decât oprotecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile C.i. Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general. În cauză, L. nr. 1. nu oferă contestatoarei posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate, iar legiuitorul nu a invocat nicio circumstanță excepțională pentru a justifica această lipsă. În expunerea de motive a fost justificată necesitatea luării măsurii de recalculare a pensiilor, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Astfel, chiar dacă instanțele europene au statuat că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu instituie dreptul la o anumită sumă în favoarea celor care au vărsat contribuții la o instituție de asigurări sociale (cauza X c. Suediei), tot la acest nivel s-a decis că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanta dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe"; (cauza Muller c. Austriei). Astfel, chiar dacă statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, există totuși un corp de principii de la care îi este interzis să deroge și Curtea a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa (cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei). În speță, micsorarea cu aproape 79% a cuantumului pensiei are în mod evident o asemenea semnificație, reducerea masivă a pensiei aducând atingere înseși substanței dreptului de proprietate al contestatoarei, iar mijlocul folosit (al eliminării definitive a diferenței rezultate) nu se află într- un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). De altfel, Curtea Constituțională a României a statuat în jurisprudența sa anterioară că o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar dacă „În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior"; (D. nr.120/(...)). Tot în ceea ce privește cerința proporționalității ingerinței, măsura adoptată a mai fost motivată prin aceea că recalcularea pensiilor vizează eliminarea pensiilor de serviciu și, deci, a privilegiilor deoarece „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială iar partea care depășește cuantumul suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, se suportă din bugetul de stat";. Nici în raport de această finalitate mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu scopul urmărit. Așa cum s-a reținut și prin D. nr. 2. a C. C. și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale. Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ de alte venituri, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional. Pe de altă parte, în mod fals se invocă introducerea principiului contributivității în sensul că ar elimina din cuantumul tuturor pensiilor părțile „. sau „.. Potrivit principiului contributivității, fondurile de asigurări sociale se constituie doar în principal (iar nu exclusiv) din contribuțiile datorate, iar dreptul la pensie se cuvine, doar în principal, pe baza contribuțiilor plătite. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că cuantumul pensiei este finanțat integral din contribuții, că pensia este egală cu contribuțiile sau că fiecare primește doar cât a contribuit. Astfel, în realitate, pensia din sistemul public nu este calculată ca însumarea tuturor contribuțiilor și nu se suportă dintr-un fond de acumulare. D., această pensie se calculează în baza unor indici economico-financiari bugetari stabiliți de lege (art.5 alin.3 și art.80 din L. nr.1. raportat la art.16 din L. nr.19/2009, constând în valoarea punctului de pensie și salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat) și se plătește de către stat, din bugetul de asigurări sociale de stat. În acest context, principiul contributivității este limitat și de principiul mutualității, consacrat de art. 5 alin. 3, art. 80, art. 11-12 și art. 1921 din L. nr.1.; conform acestui principiu, bugetul asigurărilor sociale, din care sunt plătite pensiile, este finanțat nu doar din contribuții, ci și din sumele alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale, sume ce sunt aprobate prin legile bugetare anuale. În concluzie, având în vedere că fondul de asigurări sociale este finanțat de la bugetul de stat, că pensiile de calculează în baza unor indicatori bugetari variabili (nu în baza acumulării contribuțiilor determinate) și că statul continuă să suporte o parte a pensiei publice generale pentru anumite categorii profesionale, rezultă că orice pensie din sistemul public general are atât o parte „contributivă";, cât și una „necontributivă"; (la fel cum se afirmă despre pensiile de serviciu), iar această parte „necontributivă"; nu a fost eliminată. Deci, prin eliminarea pensiilor de serviciu, nu s-a eliminat finanțarea de către stat a bugetului de pensii și nici măsura aceasta nu a avut ca efect aplicarea efectivă și față de toți pensionarii, în mod integral, a regulii contributivității. Ca atare, mijlocul utilizat (al eliminării pensiilor de serviciu) nu are ca efect eliminarea unor privilegii din sistemul de pensii, deci nu se află în raport de proporționalitate rezonabil, fiind încălcat, și sub acest aspect, art. 1 din Protocolul nr. 1. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că recalcularea pensiei contestatoarei în temeiul L. nr. 1. și H.G. nr. 737/2010 s-a realizat cu încălcarea art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., sens în care nici nu se mai impune a se analiza această măsură prin prisma discriminării invocate. Pe cale de consecință și în baza art. 87 din L. nr. 1. (aplicabil litigiului în temeiul art. 174 din L. nr. 263/2010), s-a admis contestația și s-a anulat D. nr.2. emisă de pârâtă la data de (...). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii. În motivarea recursului a arătat că legea nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale în vigoare. Având în vedere evoluția crizei economice în prezent se aplică o serie de măsuri restrictive de acest gen. D. C. C. nr.873/(...) nu acordă beneficiul de drept la pensie pentru pensia suplimentară, acordată în limita resurselor statului. Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției. Pensia reflectă modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă și drepturile corelative de pensie în acest caz. Reclamanta T. M. a depus la data de 14 dec.2011 concluzii scrise prin care a solicitat să se aibă în vedere că este evident faptul că recalculareapensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată încalcă dreptul de a beneficia de proprietate ape care titularii acesteia o dețin. Astfel, în conformitate cu art.14 din C. pentru interzicerea discriminării și a art.1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății Curtea E. a D. O. a reținut că noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie și evident dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate. Recalcularea pensiei de serviciu creează și o majoră discriminare între diferitele categorii de pensionari beneficiari ai pensiilor speciale. Si sub acest aspect, în jurisprudența C. Europene a D. O. s-a statuat în mod constant în sensul că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut unei persoane, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior fără a exista o justificare rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art.1 Protocol 1 al C.i cât și o discriminare în sensul art.14 și art.1 din Protocolul adițional nr.12. La data de 13 febr.2012 reclamanta a depus note de ședință prin care a arătat că Curtea E. a statuat în mod constant că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială. Criza economică, nu prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art.53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Consideră că în prezent, pronunțarea unei soluții irevocabile de menținere ca legală și temeinică a deciziei de recalculare, în condițiile în care la nivelul curților de apel din țară există un număr considerabil de soluții irevocabile de anulare a acestor decizii de recalculare, echivalează în mod evident cu o nouă discriminare a recurentei prin comparație cu un fost coleg, aflat în situație identică, pentru simplul motiv că acțiunea acelui coleg a fost soluționată de o altă curte de apel. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele: Recursul este fondat. Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizianr.2./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 840 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3977 lei. În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiuluiunor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fund amentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt actnormativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari,senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „. patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorekîmpotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa pr oporția reducerii b eneficiului social în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată dereformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achita te în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura concluziile instanței de fond referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 840 lei, similară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examenconcret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. În speță,reclamanta a depus dovezi privind plata unui rate lunare de 600 lei, pentru acoperirea unui credit de nevoi personale, contractat în anul 2010. Raportat la dovezile depuse nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, în ciuda diminuării considerabile a pensiei reclamantei. Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie. De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010, CEDO a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30). Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 630 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr.(...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. ca nefondată. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G. L. T. I. T. N. N. GREFIER Red.DCG/29 martie2012 Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 4090/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2542/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
