Decizia civilă nr. 5074/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
D. CIVILĂ NR. 5074/R/2012
Ședința publică din data de 11 decembrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1306 din 11 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă C. S. DE P. A M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 4 decembrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1306/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată depârâtul M. F. P. prin D. G. a F. P. M. și în consecință, s-a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins acțiunea civilă formulată de către contestatorul P. Ioan, în contradictoriu cu intimata C. de P. a M. A. N.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatu. M. F. P., instanța a reținut că aceasta este întemeiată, între contestator și acest intimat neexistând niciun raport juridic care să justifice chemarea lui în judecată.
Lipsa calității procesuale pasive a M. F. P. este reținută și în D. nr. 10 din
(...), pronunțată pe recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție care potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., este obligatorie pentru instanțele de judecată. Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele: Contestatorul a avut calitatea de cadru militar și a beneficiat de pensia de serviciu, acordată conform O. 7/1998. După intrarea în vigoare a L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pensia de serviciu a devenit pensie în interesul L. 1., fiind emisă o decizie în acest sens. Ulterior, după intrarea în vigoare a OUG 1. a fost emisă decizia cu nr. 57264 din data de (...) de revizuire a pensiei, prin care a fost efectuată recalcularea pensiei, conform prevederilor acestui act normativ, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 2.335 lei, începând cu data de (...), iar prin decizia emisă la data de (...), pensia a fost recalculată stabilindu-se un cuantum al acesteia de 2.434 lei, începând cu data de (...). Împotriva deciziei de revizuire, contestatorul a formulat contestație la C. de C. a M. A. N., contestație care nu a fost încă soluționată. Analizând decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale interne incidente în cauză, respectiv ale OUG nr. 1.- art. 1, art. 4 și art. 18 alin. 1 și 2, instanța a constatat că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale. Raportându-se la prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1. - actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată, instanța a reținut că pensiile se revizuiesc, iar scopul revizuirii, cuprins în preambulul OUG nr. 1., este acela de a corecta printr-o nouă metodologie de calcul, disfuncționalitățile apărute în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei aprobate prin HG nr. 7., pe care o și abrogă. Cu privire la neretroactivitatea legii și conceptul de drepturi câștigate, ins- tanța a constatat că dispozițiile L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale OUG nr. 1. se aplică pentru viitor, reglementările cuprinse în aceasta neintervenind asupra prestațiilor sociale deja încasate de contestator, prestații care, într-adevăr, se subsumează ideii de „. câștigate";. Prin urmare, actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior, reglementările sale fiind aplicate numai de la data intrării în vigoare și doar pentru viitor. Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 1 Protocolul 1 la C., în juris- prudența C. E. a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. În speță, nu este vorba de o privare de proprietate, chiar dacă instanța con- sideră că contestatorul are un „bun"; în sensul C.i, întrucât prin recalcularea pensiei sale nu s-a produs o reducere substanțială a cuantumului acesteia. Din această perspectivă, ingerința statului apare ca fiind proporțională în raport cu interesul particular al contestatorului afectat prin măsura de recalcu- lare a drepturilor de pensie. I. apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat - reducerea pensiei și scopul legitim urmărit - reducerea cheltuielilor bugetare. Curtea E. a D. O., în C. Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, „acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum";. În aceeași cauză, Curtea a decis că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bă- trânețe";. În consecință, instanța a apreciat că în cazul contestatorului nu a avut loc o reducere substanțială a nivelului pensiei de natură a conduce la concluzia afectării substanței dreptului de proprietate, astfel că acțiunea de contestare a drepturilor de pensie stabilite în temeiul OUG nr. 1. apare ca neîntemeiată. I. a mai reținut că, în contestația formulată, contestatorul s-a rezumat la aspecte ce evidențiază încălcarea principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, interzicerea discriminării, încălcarea dreptului de pro- prietate, punând în dezbatere critică dispozițiile L. nr. 1. și ale OUG nr. 1. care statuează obligația recalculării drepturilor de asigurări sociale stabilite prin legi speciale și integrarea lor într-un sistem unitar de pensii publice. Or, prin decizia nr. 871 din (...), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile L. 1. sunt constituționale, iar prin decizia nr. 9. iulie 2011 s-a statuat că dispozițiile OUG nr.1. sunt în acord cu Constituția. Cu referire la criticile privind calculul pensiei, s-a constatat că susținerile contestatorului nu au fost dovedite, iar din analizarea comparativă a buletinului de calcul cu înscrierile din carnetul de muncă și celelalte înscrisuri depuse în probațiune, cu mențiunile din deciziile contestate, nu rezultă niciun fel de necon- cordanțe. I. a respins contestația, reținând că măsura revizuirii pensiei de serviciu cuvenită contestatorului și cea a recalculării acesteia, a fost una legala, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a OUG 1.. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. I., solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., modificarea, în totalitate, a sentinței recurate în sensul admiterii contestațieiformulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului reclamantul a arătat următoarele: I. În mod greșit, a apreciat prima instanță că prevederile legale mai sus menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, a nesocotit grav prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R.iei care consacră principiul neretroactivității legii. Prin decizia nr. 830/2008 Curtea Constituțională a statuat „ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. L. nouă însă este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor ce se vor constitui, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (...)";. În același sens sunt și deciziile C. C. nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007, prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legale câștigate anterior. În avizul consultativ dat de C. legislativ cu privire la proiectul de L. privind sistemul unitar de pensii se arată că: „În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente";. Ca atare, însuși C. legislativ, for care veghează la respectarea principiilor elaborării normelor, avertiza puterea legislativă că normele legale trebuie să vizeze numai situațiile pentru viitor, nu și cele prezente, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii. C. Legislativ apreciază, de asemenea, că „. pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. R., în vigoare, la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii, care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații, iar a o modifica retroactiv, ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept. De asemenea, conform principiului drepturilor câștigate, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior, acesta este diminuat. Modificarea retroactivă a unor drepturi civile câștigate nu este posibilă fără a se încălca prevederile normelor legale, precizate mai sus";. Concluzionând C. Legislativ apreciază că „pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare care, prin efectele ei ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia";. Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O. nr. 1., încălcând principiul constituțional mai sus enunțat. II. De asemenea, în mod greșit reține prima instanță că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, acest principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a U. E. care arată că „dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse";. Acest principiu este stipulat, în mod expres, în practica judiciară a C. E. a D. O. care, în mod constant, a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior. De asemenea, consacrarea lui o găsim și în opinia C. C. care a stabilit că „în cazurile în care, din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat va fi mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior";. Faptul că prima instanță reține în mod expres că „actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior"; este cât se poate de limpede faptul că, în realitate, legea a retroactivat. III. Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că „nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate. Astfel, din punct de vedere constituțional, din O. de U. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 31 ianuarie 2011 încalcă Constituția R.iei în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate, fiind în contradicție cu prevederile art. 15 alin. 2 care consacră principiul neretroactivității legii civile și ale art. 44 care garantează dreptul la proprietate privată. Într-adevăr, prin O. de urgentă nr. 1. s-a încălcat un drept dobândit de către recurent, identic sau similar dreptului de proprietate, ca urmare a prestației pe care a executat-o și a statutului special care i-a fost conferit de L. nr. 1. privind pensiile militare de stat, publicat în M. of. nr. 748 din 14 octombrie 2002, abrogată prin L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. of. nr. 852 din 20 decembrie 2010. Fiind vorba, așadar, despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul legii menționate, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări, mai ales dacă am în vedere că s-a diminuat cu peste 75%. Că este vorba despre un veritabil drept de proprietate care, prin aplicarea legilor interne și emiterea deciziei contestate a fost violat rezultă din următoarele: 1. Se impune analizarea și stabilirea faptului dacă recurentul contestator se afla în posesia unui bun în momentul recalculării drepturilor mele privindpensia. Opinia C. E. este aceea că, putem vorbi despre un drept de proprietate în condițiile în care reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă"; de a-l vedea concretizat. Per conclusionem, recurentul a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci a și primit-o efectiv. 2. Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. Din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe. Relevantă pentru întărirea acestei idei este și cauza Pravednaya c/a R.iei (hotărârea din 18 noiembrie 2004) prin care s-a stabilit că prin privarea subsemnatului de dreptul de a primi o pensie într-o sumă determinată într-o hotărâre definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil existent între interesele aflate în joc. În consecință Curtea a hotărât în unanimitate că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. 3. Pe de altă parte, nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun. După cum a decis, cu valoare de principiu, fosta Comisie, „o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor dreptului intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acesteia."; (Comisia EDH, (...), nr. 19734/92m X c/Italia). În ceea ce privește existența unei ingerințe, susține recurentul că reducerea pensiei sale, prin decizia de revizuire atacată și lipsirea acestuia de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior, reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul lui, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O. nr. 1. este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței C.. În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, raportându-se la expunerea de motive a O. nr. 1. recurentul consideră că preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, consideră că ingerința este proporțională cu scopul urmărit dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Cu privire la posibilitatea controlului de proporționalitate, trebuie reținut faptul că, „instanța de contencios european a drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinței bunurilor care urmărește un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 datorită disproporționalității, consacrând principiul unui real control de proporționalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începând cu hotărârea din 29 aprilie 1999 și confirmată ulterior printr-o jurisprudență constantă";. C. - M.a Cameră, csassagnou și alții împotriva Franței, paragraf 85). În jurisprudența sa, Curtea E. a reținut că „o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte „un echilibru just"; între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale. Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru se reflectă în structura art. 1, astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit";. (Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgia (paragraful 38), Sfintele mănăstiri împotriva Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, pag. 23, etc.). Prin urmare, în aceste condiții, trebuie determinat dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și dacă, această măsură nu obligă reclamantul să suporte o sarcină disproporționată, situație în care, trebuia să ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legea națională. În această privință, Curtea a statuat deja că, „fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale."; (cauza ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, cererea nr. 25701/94, paragraful 89, cauza Broniowski împotriva Poloniei, cererea nr. 31443/96, paragraful 176). Potrivit statuărilor instanței de contencios european a drepturilor omului, „dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C. cum ar fi, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești"; (cauza Broniowski împotriva Poloniei, cererea nr. 31443/96, paragrafele 175, 183 și 184). „Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C.. (Hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza Străin și alții împotriva R.iei, publicată în M. of. nr. 99 din 2 februarie 2006, paragraful 53). „Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a-l despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, măsura ar constitui o atingere excesivă a dreptului omului la respectarea bunurilor sale, consacrat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în ipoteza unei privări de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției acestui drept și asigurarea realizării unor imperative de ordin general, care, eventual, au impus-o";. (Akdivar și alții împotriva Turciei, cererea nr. 21893/93, hotărârea din 16 septembrie 1996, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41727/98, paragraful 40, jantea împotriva R.iei, hotărâre a din 4 noiembrie 2008, paragraful 30). Or, cu toate că privarea de dreptul acestuia de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O. nr. 1. nu s-a conferit posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă. Mai mult decât atât, privarea de dreptul de proprietate al recurentului s-a făcut fără ca acesta să fie despăgubit în vreun fel pentru acest lucru. Recurentul a mai invocat faptul că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S.ui R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publiceatâta vreme cât prin decizia nr. 2. pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii S. are calitate procesuală pasivă raportat la partea necontributivă a pensiei. De fapt, acesta este și motivul pentru care a solicitat introducerea acestuia în cauză. Prin concluziile scrise depuse în data de (...), pârâtul M. A. N. a solicitatrespingerea recursului formulat de reclamant cu menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că prima instanță corect a respins acțiunea reclamantului pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia și în întâmpinarea depusă la dosar. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate. În aplicarea acestui act normativ pensia reclamantului a fost recalculată, iar prin decizia nr.57264/(...) emisă de C. de P. S. pensia acestuia fiind revizuită în baza OUG nr. 1., fiind stabilit un cuantum al pensie de 2335 lei. Ulterior, urmare a cererii înregistrate sub nr. 1882/(...), prin decizia nr. 57264/(...) pensia reclamantului a fost recalculată, cu luarea în calcul și a altor venituri, cuantumul pensiei stabilite fiind de 2434 lei, începând cu data de (...), această decizie fiind contestată de reclamant în prezenta cauză. În raport de motivele invocate de recurent, în analiza prezentului recurs, Curtea de A. se va raporta la măsura recalculării pensiilor militare, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât L. nr. 1., cât și O. nr. 1., sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.: În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...). Referitor la criticile expuse de recurent privind încălcarea prin dispozițiile OUG nr. 1. a prevederilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și dreptul de proprietate, Curtea reține că prin D. nr. 1. februarie 2012 Curtea Constituțională, analizând critici similare de neconstituționalitate a reținut următoarele: „Curtea reține că autorii excepției pornesc de la premisa că de urgență a G. nr. 1. este actul normativ care prevede eliminarea părțiinecontributive din calculul pensiei militarilor, polițiștilor și funcționarilor publicicu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Astfel, Curtea reține că autorii sunt nemulțumiți, în realitate, de dispozițiile nr. 1., lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor și reiterează motive de neconstituționalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și ale L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Cu privire la acestea, Curtea s-a pronunțat, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, prin nr. 871 din 25 iunie 2010
2010, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie
2010 (…).
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței C. C., considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de
urgență a G. nr. 1. raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție, referitor la principiul neretroactivității legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile ordonanței de urgență criticate reglementează pentru viitor, după intrarea ei în vigoare, măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, avându- se în vedere necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit, în intervalulinițial pus la dispoziție de legiuitor prin nr. 1., să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.";
Jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: „(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât încursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R.ia, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați,personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de
C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimulrând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilorprin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
R.iei s-a reținut că:
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R.iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adusatingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva R.iei, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.
Astfel, Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea apreciază ca fiindnefondate criticile invocate în recurs referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1., ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. și, respectiv, OUG nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. și a OUG nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
De asemenea, în condițiile în care pensia revizuită a reclamantului este de
2434 lei (fila 20 fond), fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R.ia, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcinăindividuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că nu se mai impune analiza motivului recurs privind calitatea procesuală a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, Curtea de A., în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1306 din (...) a T.ui M., pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C.
G. N. N.
| ← Decizia civilă nr. 2542/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1617/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
