Decizia civilă nr. 1302/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1302/R/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul BUT F. împotriva deciziei civile nr. 1399/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimata C. J. DE P. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă contestatorul But F. personal.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care contestatorul arată că nu are cereri de formulat.
Întrebat de instanță care sunt motivele contestației în anulare, contestatorul răspunde că instanța de recurs nu a luat în considerare și nu a analizat nici unul din motivele de recurs. A depus practică judiciară și un calcul foarte detaliat cu privire la ce a însemnat pensionarea sa. Dacă știa că legea va acționa retroactiv nu s-ar fi pensionat. Are colegi care au câștigat în instanță iar decizia nr. 297/2012 a Curții Constituționale a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la consilierii de conturi, iar competențele acestora sunt aceleași cu ale controlorilor financiari. Solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și pentru motivele explicate în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5454 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._
, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul But F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. și în consecința s-a dispus anularea deciziei nr. 131821/_ de revizuire a pensiei, fiind menținută în consecință decizia nr. 131821/_ și drepturile dobândite în urma emiterii acesteia din urmă.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. 131821/_ și pensia stabilită prin decizia nr. 131821/_, pentru perioada_ -până la punerea în executare a prezentei.
A fost respinsă cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei sa plătească reclamantului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr. 1399/R/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._
, s-a admis, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta C. J.
de P. S. împotriva Sentinței civile nr. 5454/_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._, care a fost modificată în tot în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul But F. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. .
Motivând decizia, instanța de recurs a reținut următoarele:
"Primul motiv de recurs invocat nu este întemeiat întrucât instanța de fond nu a anulat Legea nr. 119/2010, ci a realizat o analiză concretă de convenționalitate raportată la situația reclamantului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, analiză la care era obligată conform art. 20 din Constituție, așa cum s-a dispus cu caracter obligatoriu și prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie.
Referitor la al doilea motiv de recurs, se reține că prin Decizia nr. 855/R din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta C. J. de P. S. împotriva Sentinței civile nr. 6594 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, care a fost modifică în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului But F. împotriva pârâtei C. J. de P. S., având ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 131821/_ emisă de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (inclusiv Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României) și la Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs a apreciat în privința reclamantului că prin aplicarea Legii nr. 119/2010 nu a fost depășit
"pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea reține că transformarea pensiei de serviciu a reclamantului în pensie de asigurări sociale s-a realizat în temeiul art. 1 lit. h din Legea 119/2010, act normativ în baza căruia s-a emis Decizia nr. 131821/2010.
Prin Decizia nr. 131821/_ emisă de C. J. de P. S., contestată în prezenta cauză, a fost revizuită în temeiul OUG nr. 59/2011 pensia reclamantului stabilită prin Decizia nr. 131821/2010 și nu pensia de serviciu pe care acesta a avut-o anterior datei de_ ca personal al Curții de Conturi. Rațiunea emiterii OUG nr. 59/2010, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a actului normativ, a fost de a da deplină eficiență principiului contributivității prin luarea în considerare a veniturilor realizate de asigurat pe parcursul întregii activități profesionale și nu de a transforma pensia de serviciu în pensie în sistemul public de asigurări sociale.
Având în vedere aceste considerente și reținând și că atât motivele pentru care s-a solicitat de către reclamant anularea deciziei de revizuire, cât și considerentele reținute de instanța de fond pentru admiterea acțiunii se referă la faptul că prin decizia de revizuire a pensiei contestată în prezenta cauză s-a modificat pensia de serviciu avută anterior de reclamant, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile OUG nr. 59/2010, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
De altfel, o analiză a legalității deciziei de revizuire în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie justificată de elemente de fapt diferite de cele dezlegate cu putere de lucru
judecat prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că
decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 este conformă exigențelor Convenției, ceea ce în speță nu s-a realizat.";
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C. u Corneliu, întemeindu-și în drept contestația în anulare pe prevederile art. 318 C.pr.civ.
În motivarea contestației contestatorul arată că a beneficiat de o pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 94/1992, cu modificările ulterioare, conform deciziei nr. 131821/_ de 6055 lei, iar ca urmare a revizuirii, cuantumul pensiei a fost redus la 1948 lei, potrivit deciziei nr. 131821/_ .
Contestatorul a obținut anularea acestei decizii și repunere a în plată a pensiei de serviciu, ca urmare a sentinței civile nr. 6594/_ a Tribunalului S.
. Ulterior, deși contestatorului nu i s-au aplicat practic dispozițiile Legii nr.119/2010, decizia de recalculare fiind anulată, a fost supus prevederilor
O.U.G. nr. 59/2011.
Or, potrivit O.U.G nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit. c)- h) din Legea nr.l19/2010, la art. 1 alin. 1 se precizează că pensiile care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010 se revizuiesc din oficiu, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Însă, în ceea ce îl privește pe contestator, pensia sa nu a făcut obiectul recalculării conform Legii nr. 119/2010, ca efect al retroactivității anulării deciziei de recalculare, la data intrării în vigoare a OUG nr. 59/2011 contestatorul fiind beneficiarul unei pensii de serviciu (ca efect al sentinței civile nr. 6594/_ a Tribunalului S. ) și nu al unei pensii recalculate conform Legii nr. 119/2010.
Contestatorul a mai invocat faptul că prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și art.196 lit. j) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea Constituțională a admis neconstituționalitatea dispozițiilor art. l lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și art.196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi. Or, consilierii de conturi au același statut ca și auditorii publici externi (foștii controlori de conturi).
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că membrii Curții de Conturi sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe toată durata cestuia, sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători, nu pot face parte din partidele politice sau să desfășoare activități publice cu caracter politic, le este interzisă exercitarea, direct sau indirect, a activităților de comerț, participarea la administrarea ori conducerea unor societăți comerciale sau civile și nu pot fi experți ori arbitri desemnați într-un arbitraj. Curtea a constatat că și consilierii de conturi au incompatibilitățile prevăzute pentru judecători la art.l25 alin.(3) din Constituție, potrivit căruia "funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior". Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât și judecătorii sunt independenți în exercitarea funcției, respectiv a mandatului lor și inamovibili pe durata exercitării acestora a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care
justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor.
Contestatorul arată că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, funcția ocupată de acesta purta denumirea de
controlor financiar. Statutul controlorilor financiari era stabilit prin Legea nr. 94/1992, aceștia fiind supuși unor incompatibilități și interdicții. Controlorii financiari aveau, potrivit legii, un statut similar cu consilierii de conturi, judecătorii și procurorii financiari.
Potrivit structurii organizatorice a Curții de Conturi a României, realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată și Regulamentul de organizare și funcționare, activitatea (specifică) de audit public extern este realizată atât de consilieri de conturi cât și auditorii publici externi. Pentru realizarea activității (specifice) de audit extern, la acest grup profesional, ansamblul de sarcini este de același tip, activitatea implică o serie de cunoștințe specializate, pregătirea profesională este unitara, funcțiile au caracteristici asemănătoare din punctul de vedere al sarcinilor, obiectivelor, competentelor, responsabilităților și procedurilor etc., aspecte care subliniază similitudinea de statut juridic a acestui grup profesional.
Consilierii de conturi și auditorii publici externi, reprezintă un singur grup profesional, ce concură obligatoriu la realizarea activității de audit public extern a Curții de Conturi a României.
Personalul de specialitate al Curții de Conturi (consilierii de conturi și auditorii publici externi) constituie un grup profesional cu aceleași condiții de angajare, de funcționare, incompatibilități și trăsături specifice profesiei, asigurând un serviciu public de strictă specialitate în domeniul controlului și auditului public extern, furnizând informații reale, complete și obiective privind legalitatea, eficiența și transparența în utilizarea fondurilor publice și a finanțărilor externe, semnalând totodată Parlamentului carențele, inadvertențele sau imperfecțiunile cadrului legislativ.
În acest sens contestatorul face trimitere la prevederile art. 111 raportat la art. 107, art. 112, art. 113 și art.114 din Legea nr. 94/1992 .
Mai arată contestatorul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, funcția ocupată de acesta a fost redenumită auditor public extern. Potrivit art. 11 lit. e al Legii nr. 94/1992, auditorul public extern reprezintă persoana angajată în cadrul Curții de Conturi, care desfășoară activități specifice de audit extern in sectorul public. Potrivit art. 51 din același act normativ, auditorii publici externi sunt supuși incompatibilităților prevăzute de Codul etic al profesiei.
În prezent, Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi stabilește în detaliu statutul auditorului public extern, reglementând incompatibilitățile și interdicțiile la care este supus acesta, sens în care sunt evocate prevederile art. 17 și art. 18 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi care reglementează incompatibilitățile și interdicțiile privind auditorii publici externi, contestatorul menționând că aceleași incompatibilități și interdicții sunt prevăzute și în art. 41, respectiv art. 43 din Statutul auditorului public extern, elaborat și aprobat în baza art.58 lit. k) din Legea nr. 94/1992.
Art. 25 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi prevede de asemenea că auditorii publici externi se pot constitui într-o asociație profesională, având ca scop promovarea și dezvoltarea auditului public extern, perfecționarea pregătirii profesionale, creșterea prestigiului profesiei, precum și asigurarea cooperării cu alte asociații sau organizații profesionale din țară și similare din străinătate.
Așadar, incompatibilitățile și interdicțiile reglementate pentru auditorii publici externi s-au menținut și chiar au fost extinse, având în vedere natura funcției și atribuțiile îndeplinite de aceștia.
În plus, art. 10 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi prevede o serie de interdicții suplimentare, determinate de
independența de care auditorul public extern trebuie să se bucure atât față de entitate a verificată cât și față de orice fel de influențe și grupuri de interese interne sau entității externe interesate. Auditorii publici externi care se află într- una din aceste situații au obligația să consemneze aceste lucruri în Declarația de
independență prevăzută de Codul menționat și să informeze șeful structurii din care fac parte.
Pe lângă interdicțiile și incompatibilitățile menționate, un alt element al specificității activității, îl constituie faptul că, auditorii publici externi sunt supuși și mobilității în cadrul aceleiași categorii profesionale, prin schimbarea raportului de muncă, fapt care afectează stabilitatea și siguranța familială.
În acțiunile de control/audit, auditorii publici externi sancționează prin proceduri specifice orice neregulă/abatere în ceea ce privește cheltuirea banului public, iar acest fapt determină apariția unui potențial risc cauzat de tensionarea relațiilor interumane dintre auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi și persoanele supuse controlului/auditului. Acest risc este recunoscut prin Codul de conduită etică și profesională, care la art.11 precizează că "auditorii publici externi beneficiază de protecția legii în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La cererea motivată a auditorilor publici externi, Curtea de Conturi poate solicita organelor abilitate asigurarea protecției împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj".
Pentru a compensa responsabilitățile, interdicțiile, riscurile și incompatibilitățile, legiuitorul a prevăzut prin Legea nr. 217/2008 de modificare și completare a Legii nr. 94/1992, acordarea pensiei de serviciu pentru membrii Curții de Conturi (consilieri de conturi și controlori financiari - auditori publici externi) în aceleași condiții ca și în cazul magistraților. Deși pentru auditorii publici externi s-au păstrat toate interdicțiile și incompatibilitățile, iar în ceea ce privește importanța muncii au fost prevăzute sarcini suplimentare în activitatea specifică, prin introducerea procedurilor de audit, care necesită un plus de rigoare și volum de muncă, aceștia au fost trecuți la sistemul public de pensii reglementat de Legea nr. 19/2000 și ulterior de Legea nr.263/2010, spre deosebire de consilierii de conturi.
Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării pensiei speciale, exigențe sporite de imparțialitate, interdicții și incompatibilități severe fiind stabilite legal în sarcina controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi), care nu beneficiază însă în prezent de o compensare a acestor restricții la momentul stabilirii drepturilor la pensie.
Or, așa cum a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 72 din 18 februarie 2000, pensiile speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere
de acestea. În condițiile în care atât judecătorii și procurorii, cât și consilierii de conturi au rămas cu pensia de serviciu, nefiind afectați de reforma pensiilor, controlorii financiari (în prezent auditori publici externi) - care au avut aceiași statut, incompatibilități și interdicții severe, similare consilierilor de conturi și magistraților, sunt discriminați în mod nejustificat.
Contestatorul a mai invocat în motivarea contestației sale faptul că instanța de recurs nu a apreciat dacă, în concret, dreptul său la obținerea acestei prestații a fost încălcat într-o manieră care aduce atingere însăși substanței dreptului, (așa cum a considerat necesar Curtea în cauzele Domalewski c. Polonia, no 34610/97, CEDH 1999- V; Kjartan Ăsmundsson c. Islandei, 2005, § 39, sau Muller c Austria). Or, deși prin decizia nr. 29/2011 de respingere a
recursului în interesul legii s-a statuat necesitatea de a observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul în cauză, pentru a se constata dacă în cazul său a fost depășit un anumit prag de dificultate, și nu indicarea unei marje generale de apreciere, instanța de recurs a respins contestația reclamantului mai degrabă pe considerente generale, expuse în deciziile Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de Justiție și C., decât ca urmare a analizei situației concrete a reclamantului. Or, reclamantul a arătat în fața instanței de recurs că avea la data pensionării un venit lunar de aproximativ 6000 de lei și, în considerarea pensiei speciale, a renunțat la locul său de muncă din cadrul Camerei de muncă S., deși mai putea lucra încă 5 ani. A beneficiat de pensia specială de 6055 lei doar pentru câteva luni, iar ca urmare a reformelor din România, pensia sa a fost diminuată cu 67,66%, iar soției sale, bugetar, i-a fost diminuat salariul cu 25%, în condițiile în care are două credite la bancă pentru care rata lunară (în februarie 2012) a fost de 998 de euro, la care se adaugă cheltuielile curente ale sale și ale familiei sale. Or, diminuarea pensiei sale de la aprox. 1500 de euro la sub 450 de euro îl pune în situația de a nu își mai putea asigura mijloacele de existență. Reclamantul a contractat cele două credite, iar banca le-a acordat, în considerarea veniturilor pe care în mod previzibil reclamantul urma să le obțină în următorii ani.
Pensia specială a reclamantului a fost desființată printr-un act normativ, însă legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă. Or, la momentul pensionării reclamantului nu s-a pus problema schimbării legii, care determină o scădere substanțială, esențială și imprevizibilă la data pensionării, a veniturilor acestuia, de natură a nu își mai asigura mijloacele de subzistență.
Prin O.U.G. nr. 59/2011 s-a abrogat HG nr. 737/2010, stabilindu-se, formal, o metodologie de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010. Însă art. 22 al Anexei nr. 1 la O.U.G. nr. 59/2011 (care stabilea în concret metodologia de revizuire) stabilea expres faptul că procedura de stabilire, plată, recalculare, suspendare, reluare și încetare a pensiilor revizuite este cea prevăzută de Legea nr. 263/2010. Or, potrivit acestei legi organice ce reglementează regimul general al pensiilor, decizii de revizuire pot fi emise doar în cazul în care se constată diferențe între sumele stabilite și cele legal cuvenite, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul reclamantului. Decizia de revizuire nu a produs niciun efect asupra cuantumului pensiei reclamantului, nu a corectat nicio eroare sau omisiune în stabilirea acesteia, ea nefiind motivată, contrar legii, dar l-a privat de efectele unei decizii executorii favorabile, de repunere în plată a pensiei speciale.
În plus, deoarece nu a intervenit nicio schimbare în situația sa de fapt, alta decât emiterea în mod abuziv a unei decizii de revizuire având ca unică finalitate anihilarea unei sentințe favorabile reclamantului, Curtea de Apel C. a reținut prin decizia civ. nr. 1399/R/2012 autoritatea de lucru judecat (prin raportare la decizia civ. nr. 8551/R/2012), fără a analiza în concret situația reclamantului și această ingerință.
Or, în situația în care reclamantul a optat pentru pensia de serviciu, renunțând la locul său de muncă, în considerarea cuantumului acesteia, în mod absolut imprevizibil, după numai câteva luni, statul a decis în mod unilateral că nu se mai impune onorarea obligației, fără a îl repune pe reclamant în situația anterioară (să îi asigure revenirea la serviciu), stabilind, în mod unilateral și
imprevizibil, o altă prestație, reclamantul a fost pus în situația - printr-un act administrativ care nesocotea dispozițiile unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, fiindu-i cauzat un prejudiciu de 28679 lei reprezentând diferența de pensie datorată între august 2011 și februarie 2012 - de a nu mai putea achita ratele creditelor contractate, în funcție de veniturile sale previzibile. Astfel, pe
lângă lipsirea reclamantului de dreptul la un proces echitabil, acesta a suferit o ingerință nejustificată în drepturile sale
Intimata C. J. de P. S., prin întâmpinarea depusă la dosar,
a invocat excepția tardivității contestației în anulare, arătând că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile stabilit de art. 319 alin. 2 C.pr.civ., iar pe fond a solicitat respingerea contestației, deoarece nu sunt întrunite condițiile art. 317 - 318 C.pr.civ.
A menționat intimata că urmare a deciziei nr. 297/_ consilieri Curții de conturi au fost repuși în plată cu pensia de serviciu stabilită conform dispozițiilor legii nr. 94/1992, însă aceste dispoziții nu se referă și la auditorii publici externi, aceștia figurând în plată cu pensia revizuită conform revizuită conform OUG nr. 59/2011.
Examinând contestația în anulare, prin raportare la dispozițiile legale relevante și deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, asupra excepției invocate de intimată privind tardivitatea acestei contestații, Curtea de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității
contestației în anulare invocată de intimata C. J. de P. S. prin întâmpinare, Curtea constată că acesta este nefondată, având în vedere faptul că din dosarul cauzei nu rezultă că decizia pronunțată de instanța de recurs ar fi fost comunicată contestatorului, iar prezenta contestație în anulare a fost formulată la data de 18 februarie 2013, respectiv anterior împlinirii termenului de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, conform art. 319 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește motivele invocate în susținerea contestației în anulare, Curtea notează că legiuitorul a instituit contestația în anulare ca o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strică interpretare.
Potrivit dispozițiilor art. 318 cod proc. civ., invocate de contestator ca temei al contestației în anulare formulate "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
În raport de motivele invocate de contestator, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 cod procedură civilă.
Primul motiv prevăzut de art. 318 cod proc. civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, astfel că nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare aspecte vizând greșeli de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Numai o greșeală materială esențială, propriu-zisă, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, această greșeală materială apreciindu-se în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.
Asemenea greșeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind
inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate de parte.
Or, din examinarea motivelor contestației în anulare formulate, Curtea constată că în cauză contestatorul nu invocă practic o "greșeală materială"; în sensul art. 318 cod proc. civ, săvârșită de instanța de recurs, în condițiile în care acesta face trimiteri punctuale la Decizia Curții Constituționale nr.297/_ (prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi), care este ulterioară deciziei pronunțate de către instanța de recurs.
Întregul raționament a cărui aplicabilitate o susține contestatorul privește extinderea efectelor deciziei Curții Constituționale menționate și cu privire la auditorii publici externi (anterior controlori financiari), susținând existența unei discriminări în raport de statutul, incompatibilitățile și interdicțiile similare cu cele ale consilierilor de conturi și magistraților.
Argumentele invocate sunt însă chestiuni privitoare la fondul cauzei, care pot fi invocate și examinate doar în cadrul unei proceduri judiciare ce implică o asemenea cercetare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește aspectele evidențiate de contestator prin raportare la faptul că decizia de recalculare a pensiei sale a fost anulată de Tribunalul Sălaj, Curtea constată că prin decizia civilă contestată instanța de recurs a reținut faptul că prin Decizia nr. 855/R din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta C.
J. de P. S. împotriva Sentinței civile nr. 6594 din_ a Tribunalului
S. pronunțată în dosar nr._, care a fost modifică în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului But F. împotriva pârâtei C. J. de P. S., având ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 131821/_ emisă de pârâtă.
Totodată, instanța de recurs a reținut că transformarea pensiei de serviciu a reclamantului în pensie de asigurări sociale s-a realizat în temeiul art. 1 lit. h din Legea 119/2010, act normativ în baza căruia s-a emis Decizia nr. 131821/2010, iar prin Decizia nr. 131821/_ emisă de C. J. de P. S. a fost revizuită în temeiul OUG nr. 59/2011 pensia reclamantului stabilită prin Decizia nr. 90739/2010 și nu pensia de serviciu pe care acesta a avut-o anterior datei de_ ca personal al Curții de Conturi.
În raport de acestea Curtea constată că prin susținerile sale contestatorul formulează practic o critică privind legalitatea și temeinicia deciziei civile atacate, inadmisibilă prin prisma dispozițiilor legale de strictă interpretare ce reglementează instituția juridică a contestației în anulare.
De asemenea, Curtea constată că prin decizia civilă contestată instanța de recurs a statuat în sensul că "o analiză a legalității deciziei de revizuire în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie justificată de elemente de fapt diferite de cele dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 este conformă exigențelor Convenției, ceea ce în speță nu s-a realizat.";
Drept urmare, susținerile contestatorului privind omisiunea instanței de recurs de a examina situația sa particulară, în raport de aspectele evidențiate prin memoriul depus în recurs (reiterate prin contestația în anulare), nu pot fi calificate decât ca reprezentând o critică asupra statuărilor instanței de recurs în sensul că în cauză se impun cu putere de lucru judecat tranșările anterioare din
decizia civilă nr. 855/R/2012 prin care s-a stabilit că în privința reclamantului, prin aplicarea Legii nr. 119/2010, nu a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Se constată astfel că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, scopul urmărit fiind acela de a se obține o nouă examinare a cauzei sale soluționate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securității juridice și dreptul la o instanță, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
Cu alte cuvinte, contestatorul urmărește o analiză a fondului cauzei, contestația în anulare promovată în cauza de față echivalând cu un recurs la alt recurs, ceea ce contravine dispozițiilor legale.
Totodată, se constată faptul că în cauză contestatorul nu a făcut nici o referire la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate, astfel încât nu poate fi reținută nici incidența tezei a II a din art. 318 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 Cod procedură civilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C. u Corneliu urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul BUT F. împotriva deciziei civile nr. 1399/R din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 4094/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 727/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
