Decizia civilă nr. 2259/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2259/R/2013
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 12804 din 29 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe reclamantul intimat C. D.
, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat Vidrean Căpușan Tudor.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar note de ședință cuprinzând un punct de vedere raportat la chestiunile invocate la termenul de judecată din 16 aprilie 2013. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, în urma deliberării, față de punctul de vedere exprimat de reclamant, nu mai revine asupra adresei la care nu s-a răspuns, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susținând întâmpinarea formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12804 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea înaintată de către reclamantul
C. D. împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință:
A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a perioadei_ -_, cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% conform adeverinței nr. 598/_ emisă de S.C. N. SA. începând cu data de_ .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile de pensie pentru perioada începând cu data de_, actualizată cu indicele de inflație, aplicabil la data plății, precum și dobânda legală aferentă sumelor reprezentând diferențe drepturi de pensie pentru perioada_ și până la data plății efective.
Au fost respinse celelalte petite ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă si limita de vârstă prin decizia nr. 87480/_ emisă de pârâta C. J. DE P. C. .
Prin cererea nr.28689/_, acesta a solicitat pârâtei recunoașterea încadrării din grupa a II-a de muncă si recalcularea cuantumului pensiei cuvenite însă, aceasta a refuzat prin adresa nr. 25689/_ .
Pârâta a depus la dosarul cauzei toate documentele din care rezultă activitatea desfășurată de către reclamant anterior pensionării iar din acestea nu rezultă că perioadele de mai sus nu au fost luate în considerare ca fiind lucrată în grupa I de muncă.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.6 alin. l, pct. I, II, III și V din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii perioadele pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă ori veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzute la art. 6 alin. 1 pct. I, II, III și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii. Instanța apreciază că la calcularea drepturilor cu titlu de pensie au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele prevăzute de art. 2 lit. c din Legea nr.263/2010, întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea principiului contributivității cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de
legiuitor.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. V din O.U.G. nr. 114/2009, art. II din O.U.G. nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000, art. 165 ind.1 din acest act normativ a fost modificat în sensul că se aplică începând cu data de_ iar nu de la data de_, prin acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual rezultat urmare a majorării efectuate conform prevederilor Legii nr. 218/2008 și cel acordat conform O.U.G. nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009.
Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către M. Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul MMPS nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Prin Ordinul comun nr.125 din_, care a completat Ordinul nr.50/1990, emis de M.M.O.S. și M.S., au fost stabilite locurile de muncă,activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupele I-a și a II- a de muncă, în vederea pensionării. Acest Ordin a fost emis în baza Legii nr.3/1977 și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul - Lege nr.68/1990 prin care se urmărea înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupele de muncă.
Referitor la aplicarea acestor prevederi Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr.87/1999 în sensul că, prevederile Decretului - Lege nr. 68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care recunosc beneficiul dreptului
de încadrare în grupele de muncă numai în favoarea unor categorii de asigurați și nu în favoarea altora care,realmente, se află în aceeași situație.
Reducerea vârstei standard de pensionare trebuie să se facă potrivit legii în vigoare la momentul în care se solicită pensionarea, fără să intereseze sub acest aspect legea în vigoare la momentul desfășurării raporturilor de muncă. Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, adeverința nr. 598/_ emisă de S.C. N. S.A., rezultă că în perioada menționată în adeverință, reclamantul a lucrat în grupa I de muncă în procent de 100% din timp.
Așa fiind, instanța a considerat că intimata în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind lucrată în grupa a I de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi. Mai mult, intimata, depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamantă a
duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei I de muncă, adăugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, urmare a încadrării reclamantului în grupa I-a de muncă pentru perioada specificată, intimata a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, deși a fost legal citată intimata nu s-a prezentat și nici nu a făcut precizări scrise cu privire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-l pe reclamantă.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința menționată, instanța în temeiul art.153 lit. f si g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, a admis în parte acțiune, conform dispozitivului, cu acordarea drepturilor solicitate începând cu data de_ care este data introducerii acțiunii.
Instanța a mai obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile de pensie cuvenite începând cu data de_ și până la plata efectivă, actualizate cu indicele de inflație aplicabile de la data plății precum și dobânda legală aferentă diferențelor de drepturi de pensie pentru aceeași perioadă.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 25689/_, instanța a respins acest capăt de cerere întrucât acesta este un răspuns la cererea de recalculare, și nu are natura juridică a unei decizii emise de casa de P. sau hotărâre a Casei Naționale de P. P. e.
Asupra petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor cu prezentul litigiu în niciunul din modurile prevăzut de lege, motiv pentru care a respins acest petit ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.
,
solicitând modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii.
În motivare pârâta a arătat că punctul nr. 208 indicat în adeverință nu se regăsește în prevederile ordinului nr. 50 publicat în 1990.
Ordinul nici măcar în forma sa republicată nu acordă dreptul decât cu data de_, cum se specifică la pct. 13, or adeverința prezentată recunoaște dreptul fără o bază legală justificativă încă din 1965.
Ordinului nr.50/1990 a specificat locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupa de muncă potrivit Decretului - Lege nr.68/1990, care se aplică din_ . În forma sa de atunci aceasta a recunoscut grupe de muncă pentru diverse activități, dar a inclus doar pe cei care se aflau în activitate la acea dată. (excepție ar fi fost cazul de față, pensionar). Dispoziția a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții
Constituționale nr.87/1999, care a stabilit ca și persoanele respective pot beneficia, în temeiul egalității, dacă se încadrează în vreun punct al acelui ordin.
Reclamanta nu poate dovedi că se încadrează în vreuna din prevederile Ordinului nr.50/1990 în firma sa inițială din 1990 (și nu în cea republicată din 1994).
Prin întâmpinare, reclamantul
a solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, arătând în esență, în motivare, că decizia Curții Constituționale nr. 87/1999 privește aplicarea Decretului-lege nr. 68/1990. Astfel, acest decret prevedea că în câmpul său de aplicare intră doar persoanele aflate în activitate la data apariției decretului în ordinea juridică. Raportat la motivul de recurs vizând faptul că poziția nr. 208 nu se regăsește în anexele Ordinului nr. 50/1990., invocă practică judiciară în care s-a reținut că emiterea adeverinței este un drept exclusiv al societății angajatoare care poartă întreaga răspundere pentru veridicitatea celor inserate în adeverință. Adeverința nu a fost anulată, astfel că se bucură de legalitate și veridicitate și trebuie luată în considerare ca document justificativ.
Ordinul nr. 50/1990 a fost în vigoare în perioada_ -_ iar în anul 1994 a avut loc republicarea și completarea sa care include și pct. 208. În legătură cu critica de la pct. 2 se face precizarea că responsabilitatea pentru cele înscrise în adeverință o poartă S.C. N. S.A. Instanța de recurs nu se poate pronunța asupra veridicității celor inserate în adeverință deoarece acest lucru excede obiectul prezentului dosar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum reiese din înscrisurile depuse la fond și din cererea de recurs, pârâta recurentă refuză luarea în considerare a adeverinței nr. 598/_ emisă de S.C. N. SA., privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, a activității reclamantului pentru perioada_ -_, având funcția de conducător auto, apreciind că punctul nr. 208 indicat în adeverință nu se regăsește în prevederile ordinului nr. 50 publicat în 1990, iar pe de altă parte, ordinul nici măcar în forma sa republicată nu acordă dreptul decât cu data de_ .
Refuzul pârâtei nu este legitim.
Chiar recurenta face vorbire despre forma republicată a acestui ordin, acceptând deci că au existat actualizări ale ordinului, prin care au devenit mai multe punctele din anexă decât cele existente inițial, în condițiile în care forma inițială a ordinului a fost completată succesiv prin diferite scrisori ale miniștrilor, fără a exista o variantă completată, oficială, a Ordinului nr. 50/1990, republicat. De altfel, chiar adeverința poartă mențiunea (fila 9 dosar fond) despre scrisoarea MMPS nr. 96 DA/_, prin care a fost completat acest ordin, astfel încât apare ca evident nefondat primul motiv de recurs astfel invocat.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că Ordinul nu acordă dreptul decât cu data de_, cum se specifică la pct. 13, or, se arată în recurs, adeverința prezentată recunoaște dreptul fără o bază legală justificativă încă din 1965.
Așa cum corect subliniază intimatul reclamant, în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada că ar fi dobândit constatarea prin instanță a nulității adeverinței nr. 598/_ emisă de S.C. N. SA. cu privire la grupa de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea și nici în prezentul cadru procesual nu a investit instanța cu o astfel de cerere, atitudinea acesteia de a ignora încadrarea în grupa de muncă a activității reclamantului apare ca abuzivă și contrarie dispozițiilor legale, situație în care sentința pronunțată, prin care se sancționează comportamentul abuziv al pârâtei, este temeinică și legală.
În plus, se constată că la pct. 12 din ordin, se face mențiune despre situația încadrării în grupele I și a II-a de muncă pentru perioada anterioară datei
de_, fiind deci fără temei legal susținerile recurentei cu privire la lipsa oricărei baze justificative pentru încadrarea în grupa de muncă a perioadei din 1965 până în_ .
Chiar recurenta motivează caracterul nefondat al celui de al treilea motiv de recurs, prin care invocă faptul că aplicarea Ordinului nr. 50/1990 trebuie să se facă de la data intrării sale în vigoare, din_, doar persoanelor aflate în activitate la acea dată (în condițiile în care atunci reclamantul era deja pensionat), pentru ca ulterior să sublinieze prin chiar motivele de recurs că au fost declarat neconstituționale prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale a României dispozițiile similare cuprinse în Decretul lege nr. 68/1990, astfel încât, existând identitate de rațiune, trebuie aplicate aceleași considerente și în speță și să se considere aplicabile prevederile Ordinului nr. 50/1990 și persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, fiind evident că nu se poate accepta o diferențiere în considerarea unei perioade ca lucrate în grupa de muncă doar prin raportare la perioada în care s-a derulat activitatea, cu înlăturarea persoanelor care au prestat același tip de muncă anterior intrării în vigoare a adăugirilor la Ordinul nr. 50/1990 de la recunoașterea acestui beneficiu, în timp ce prin ipoteză, se recunoaște beneficiul celor care au prestat același tip de muncă ulterior acestor modificări.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca nefondat și urmează a-l respinge, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 12804 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. L. D.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. R. -M. V.
| ← Sentința civilă nr. 16389/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 8644/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
