Sentința civilă nr. 14865/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 14865/2013 Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant K. K. și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Tribunalul, în temeiul art.167 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul K. K. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., solicitând obligarea acesteia să emită o nouă decizie de pensie în care să se tină seama de toate sporurile în acord global menționat în Adeverința nr. 318/_ emisă de S.C. Ribeit SRL C. -N. pe care le-a obținut în perioada când era în activitate.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că solicită această recalculare în baza prevederilor art.6 din Legea nr.250/2007 și a Ordinului M.M.F.E.S. nr.680/_ precum și acordarea drepturilor suplimentare aferente, determinate de recalcularea punctajului anual de pensie, pe baza adeverinței menționate, începând cu data de_ .
Acțiunea nu este motivată în drept.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare însă a depus copia dosarului de pensie
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Decizia nr.197002/_ reclamantului i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă și s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie, întrucât sporurile acordate prin adeverința nr.318/_ eliberată de SC Ribeit SRL, respectiv acordul global, nu este un spor cu caracter permanent.
Pârâta a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie privindu-l pe reclamant în care nu se regăsesc ca fiind luate în considerare datele din adeverința eliberată de către fosta unitate angajatoare, respectiv Intreprinderea Tehnofrig C. -N. .
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art.
5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă ar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.
Instanța consideră că veniturile realizate în sistem acord global, precum si celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor cu titlu de pensie. Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Conform dispozițiilor art. 4 si art. 5 din Legea nr. 2/1983, care reglementa sistemul de retribuire în acord global, veniturile obținute pentru prestarea muncii în sistem acord global suplimentau retribuția tarifară, elementul principal al salarizării ca parte variabilă a retribuției condiționate, de realizarea sau nerealizarea proiectelor pentru care se angajau.
Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor si altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor si compensațiilor prevăzute de lege. In cazul depășirii producției planificate veniturile creșteau în mod corespunzător și nu erau plafonate.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori si se calcula prin raportare la venitul brut realizat. Prevederile art.1 din Decretul nr. 389/1972 dispuneau că angajatorii au obligația să verse la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salarial.
Conform dispozițiilor art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 sistemul public de pensii se organizează si funcționează si pe baza principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Acest principiu este dezvoltat în același act normativ, respectiv prin art. 78 alin.l, care arată că numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale. Persoana care după pensionare mai desfășoară o activitate aducătoare de venituri, este obligată prin lege să plătească contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat datorată în raport cu veniturile realizate.
Valorificarea unor perioade dovedite cu adeverințe emise de unitățile ori societățile unde si-au desfășurat activitatea asigurații se face prin recalcularea pensiei. Punctajul anual pentru aceste perioade ori pentru stagiul suplimentar se adaugă la punctajul luat in calcul inițial, modificându-se astfel punctajul mediu si în mod corespunzător creste cuantumul pensiei.
Conform prevederilor art.I, pct.7 din Ordinul nr. 680/_ al Ministrului Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, prin sintagma "venitul brut realizat lunar"; se întelege venitul brut in bani achitat din fondul de salarii, reprezentând salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările, compensările si alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază, sporurile, indemnizațiile si sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată în mediul rural, in zone izolate, activitate desfășurată de nevăzători, munca prestată în schimbul de noapte, îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, sporul de fidelitate si altele asemănătoare. De asemenea, sunt incluse sumele plătite pentru timpul nelucrat ( concediu de odihnă, concediu de studii, zile de sărbători, zile de repaos suplimentar) si orice alte întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților.
Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din Legea nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor,înainte de apariția Legii nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media
retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora,inclusiv pentru cei care lucrează în acord.
Conform art.2 din O.U.G.nr.4/2005 recalcularea pensiilor urma să se facă potrivit dispozițiilor art.164 din Legea nr. 19/2000. Astfel potrivit art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și art.4 alin.2 din O.U.G. nr.4/2005 erau luate în considerare sporurile, indemnizațiile și majorărilor de retribuții tarifare care,potrivit legislației anterioare datei de_, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, așa cum se regăsesc în Anexă.
În punctul VI din Anexă se arată însă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord global sau cu bucata,în regie ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
In aceeași Anexă la pct.IV legiuitorul a optat însă pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de ministerele de resort conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile specificate în statele de plată si pentru care s-au plătit contribuții.
De altfel, prin Decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale a României, se confirmă faptul că dispozițiile pct.VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 nu exclud de plano posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv la acest punct si că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de către instanța de judecată, în funcție de includerea sau nu a altor venituri în baza de calcul as contribuțiilor de asigurări sociale.
Prin Legea nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art.I, pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de_ punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 .În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V/_, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reținându-se, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e, art.78 și art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și ale art.1 și 2 din O.U.G. nr. 4/2005, că sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit ,în condițiile art.1 și 2 din H.G.nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
Instanța apreciază că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică celor prevăzute de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea principiului contributivității cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la editarea acestuia.
Formele de retribuire în acord global si celelalte venituri menționate în adeverință nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul al pensiilor care conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 era constituită din retribuțiile tarifare, însă conform aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru toți cei care plătiseră contribuțiile de asigurări sociale, ori acestea se stabileau si se achitau în raport cu câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Pentru stagiile de cotizare realizate după data de_ acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași conform principiului "ubi eadem est ratio, ubi eadem solutio esse debet";.
Instanța apreciază că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, ci faptul că statul si-a încasat drepturile la momentul respectiv iar acum revine asiguraților dreptul să își primească contraprestația corespunzătoare din partea statului pentru a exista un echilibru al raportului juridic dintre părți.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 153 lit.f si g coroborat cu prev. art. 155 din Legea nr. 263/2010 va admite acțiunea acestuia.
Drept consecință, va obliga pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant începând cu data de_, cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie a diferențelor de sporuri din Adeverința nr. 318/_ emisă de S.C. Ribeit SRL. C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulata de reclamantul K. K., dom. în C. -N., str. P. nr.88, jud.C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C. -N., str.
G.C. nr. 2, jud.C. și în consecință:
Obligă pârâta C. J. de P. C. să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a diferențelor de sporuri menționate în adeverința nr. 318/_ emisă de S.C. Ribeit SRL C. -N., începând cu data de_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. -A. B. |
Red.BGZ/MG, 4 ex. _
← Decizia civilă nr. 3481/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 16389/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|