Decizia civilă nr. 326/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 326/R/2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
G.: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 1516 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți CASA DE PENSII A
M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimaților - consilier juridic - căpitan A. Mirel, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 31 ianuarie 2013 intimații au înregistrat la dosar întâmpinare, reprezentantul acestora arătând că înțelege să o susțină.
Se constată de asemenea că reclamantul, prin avocat, a transmis la dosar, pe fax, o cerere prin care solicită judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.proc.civ.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului formulat. Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, aceasta fiind temeinică și legală, pentru considerentele arătate în scris în întâmpinarea
formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1516 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a respins contestația formulată și completată de reclamantul C. V., împotriva pârâților C. de P. Sectorială a M.
A. N. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. Maramureș.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 0104517 emisă la data de 02 iunie 2008 contestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie militară de stat, cuantumul acesteia la nivelul lunii decembrie 2010 fiind de 1786 lei (f.37).
Prin Decizia nr. 59889/_ (f.34) pensia militară de stat a contestatorului a fost recalculată în baza Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, noul cuantum al pensiei fiind de 1099 lei RON.
Prin Decizia nr. 59889/_ (f.27) pensia de care beneficia reclamantul a fost revizuită în baza art. 1 al. 1 din O.U.G. 1/2011 potrivit căruia pensiile
prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, în urma revizuirii rezultând un cuantum brut de 1544 lei RON.
Drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată s-au acordat cu începere de la data de_, conform art. 2 al. 2 lit. a din O.U.G. 1/2011.
Prin Decizia nr. 59889 din_, contestată în prezenta cauză, s-au valorificat, în baza O.U.G. 1/2011, datele cuprinse în înscrisul numit "completare la fișa cu locurile de muncă în care a lucrat"; contestatorul, cuantumul pensiei reclamantului crescând de la 1544 lei la 1686 lei.
Așa cum reiese din actele comunicate de pârâtă (f.61 și urm.), după emiterea Deciziei nr. 59889 din_, la dosarul de pensie al reclamantului s-a depus o nouă completare la fișa cu locurile de muncă în care a lucrat acesta și, valorificând și aceste date, pârâta a emis o nouă decizie de revizuire a pensiei în baza O.U.G. 1/2011, nr. 59889 din_ , cuantumul pensiei devenind de 1796 lei, mai mare decât pensia de serviciu stabilită prin Decizia nr. 0104517 emisă la data de 02 iunie 2008.
Drepturile stabilite prin decizia nr. 59889 din_ s-au acordat tot de la data de_, astfel că, prin emiterea ei, decizia nr. 59889 din_ a fost lipsită de efecte.
Instanța a observat că O.U.G. nr. 1 din 28 ianuarie 2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu cuprinde o nouă măsură legislativă de transformare a pensiilor de serviciu în pensii din sistemul public de pensii, ci stabilește doar metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor de serviciu care au devenit pensii în înțelesul Legii 19/2000 în baza Legii nr. 119/2010, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 153 din 23 februarie 2012 și 553 din 24 mai
2012.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanță, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
Prin aceste decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că Legea 119/2010 nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
Reclamantul a mai susținut că O.U.G. 1/2011 în baza căreia i s-a revizuit pensia de serviciu nu este în concordanța cu Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât reducerea
substanțială a nivelului pensiei sale prin aplicarea actului normativ intern menționat a afectat însăși substanța dreptului său de proprietate, drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Astfel, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a considerat că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat și o limită jurisprudențială dată de "atingerea substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
În urma revizuirii pensiei în baza Legii 119/2010, pensia reclamantului s-a diminuat de la 1786 lei la 1686 lei, dar ulterior s-a majorat la suma de 1796 lei, acesta suportând, doar teoretic o restrângere a dreptului de proprietate, câtă vreme diferențele dintre pensia de serviciu și pensia recalculată i s-a restituit începând din luna februarie în temeiul art. 6 din O.U.G. 1/2011, iar cuantumul de 1796 lei, mai mare decât cel în plată în decembrie 2010, i s-a acordat de la data de_ .
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de Convenție, nu are un caracter absolut.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar instanța a constatat că actele normative criticate îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, astfel cum au fost acestea definite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a Legii 119/2010 și recunoscut de Curtea Constituțională în Deciziile nr. 871 și 873 din_ când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat, dar și în preambulul O.U.G. 1/2011, expus anterior.
În jurisprudența Curții Europene, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său.
Prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011, nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport de alte categorii de pensionari, instanța a reținut că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
Instanța a constatat că stabilirea stagiilor de cotizare și a metodologiei de calcul al pensiei pentru diferitele categorii profesionale prevăzute la art. 1 din
Legea nr. 119/2010 este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de către acestea, reglementează reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.
Principiul egalității, așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situații obiectiv diferite ce justifică și chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcarea a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării și, apoi, a revizuirii pensiei de serviciu a reclamantului în temeiul art. 1 din Legea 119/2010, respectiv O.U.G. 1/2011 intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
Decizia contestată a respectat prevederile Legii 119/2010 și ale O.U.G. 1/2011 și, de altminteri, nici după comunicarea tuturor actelor doveditoare care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire, reclamantul nu a formulat critici concrete față de modul de calcul al pensiei.
Față de considerentele expuse, constatând că Decizia nr. 59889 din_ a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii 119/2010, ale O.U.G. 1/2011 și ale Legii 263/2010, instanța a respins contestația formulată de contestator împotriva acestora, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. V.
solicitând în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. modificarea, în totalitate, a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță a tranșată problematica dedusă judecății oarecum simplist, că în mod greșit a apreciat prima instanță că prevederile legale menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, față de deciziile Curții Constituționale nr. 830/2008, nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007 și față de avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii. Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O.U.G. nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
S-a invocat că greșit s-a reținut că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și stipulat în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este greșită opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
Recurentul a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci a și primit-o efectiv.
Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe. Relevantă pentru întărirea acestei idei este și cauza Pravednaya ela R. iei.
Nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică; să
fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În ceea ce privește existența unei ingerințe, reducerea pensiei subsemnatului, prin decizia de revizuire atacată și lipsirea acestuia de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior, reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul lui, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O.U.G. nr. 1/2011 este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, potrivit expunerii de motive a O.U.G. nr. 1/2011, preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, consideră că ingerința este proporțională cu scopul urmărit dacă s-a menținut un
"just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu toate că privarea de dreptul de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a
invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
Recurentul invocă decizia nr. 29/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și mai arată că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S. ui R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Deși recurentul a susținut faptul că instanța de fond a procedat la o analiză simplistă a problematicii deduse judecății, Curtea constată că în considerentele hotărârii atacate, instanța a analizat toate pretențiile reclamantului, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept, fapt ce permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât nu se poate reține incidența motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
În fapt, Curtea reține că prin decizia nr. 59889/_ (f.34 dosar fond) pensia militară de stat a contestatorului a fost recalculată în baza Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, noul cuantum al pensiei fiind de 1099 lei RON.
Prin Decizia nr. 59889/_ (f.27) pensia de care beneficia reclamantul a fost revizuită în baza art. 1 al. 1 din O.U.G. 1/2011, în urma revizuirii rezultând un cuantum brut de 1544 lei RON.
Prin Decizia nr. 59889 din_, contestată în prezenta cauză, s-au valorificat, în baza O.U.G. 1/2011, datele cuprinse în înscrisul numit "completare la fișa cu locurile de muncă în care a lucrat"; contestatorul, cuantumul pensiei reclamantului crescând de la 1544 lei la 1686 lei.
Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea,
după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin.
2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost
înlăturate.
Astfel, în Decizia nr. 871/2010 se reține că "având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 din Constituție, Curtea de Apel apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat
anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea Europeană a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1/2011, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului. Analizând ingerința S. ui prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva
Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului
ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. ia prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de
interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții c/a R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care
aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 1786 lei, și o pensie revizuită de 1796 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului este chiar mai mare decât cea avută inițial, ceea ce nu poate avea evident semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Văzând că reclamantul nu a formulat nici o pretenție în contradictoriu cu pârâtul S. R., Curtea constată că, în raport de pretenția dedusă judecății, respectiv cererea de anulare a deciziei de pensie emisă de CASA DE PENSII A M.
A. N., în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea îndreptată împotriva acestuia, iar argumentarea reclamantului referitoare la justificarea chemării în judecată a acestuia exclusiv pentru opozabilitate nu poate fi primită.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 1516 din_ a T. ui Maramureș pronunțată
în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. T. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: Brîndușa G.
| ← Decizia civilă nr. 323/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 14226/2013. Contestație decizie... → |
|---|
