Decizia civilă nr. 3515/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3515/R/2013

Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă A. A. împotriva sentinței civile nr. 5189 din 17 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dosarul a fost repus pe rol, în urma suspendării, la cererea reclamantei recurente care a solicitat și judecata cauzei în lipsă.

Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5189 din 17 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._

s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. A. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit deciziei nr. 1.

/_ reclamantei i-a fost revizuită pensia, menținându-se în cuantum de 1007 lei, astfel cum a fost inițial stabilită prin decizia nr. 1. /_ (f. 13-15).

Prin sentința civilă nr. 113/2011 a Tribunalului C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 910/R/2012 a Curții de Apel C., contestația reclamantei împotriva deciziei nr. 1. /_ a fost respinsă (f.96- 101).

Prin urmare, a existat autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea transformării pensiei de serviciu în pensia calculată pe baza principiului contributivității.

Prin edictarea dispozițiilor din Legea nr. 119/2010 privind transformarea pensiei de serviciu în pensie pentru munca depusă și limita de vârstă și recalcularea acesteia precum și prin revizuirea acestei pensii pe baza OUG nr. 1/2011, trecându-se la o pensie de 1007 lei, statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamantul nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, respectiv interesul public al menținerii echilibrului macroeconomic.

Dreptul reclamantei la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, a fost guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are următorul cuprins: "Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";

În sfera raporturilor juridice de muncă, diminuarea salariilor din sectorul bugetar cu procentul de 25% a fost apreciată de CEDO ca fiind conformă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO în cauzele F. Mihăieș c. României și A. G. Sentes c. României.

În cauzele F. Mihăieș c. României și A. G. Sentes c. României, Curtea a reținut că nicio hotărâre judecătorească definitivă nu a recunoscut acestora dreptul la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin Legea nr. 118/2010 pentru perioada iulie-decembrie 2010, așadar cu dificultate reclamanții ar putea argumenta existența unui "bun"; în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Situația este similară celei în care se află reclamantul, întrucât nici în cazul său nu s-a recunoscut prin vreo hotărâre judecătorească - diferită prin conținut de normele legale restrictive de drepturi - un drept la plata în continuare a vechii pensii de serviciu.

În cauzele F. Mihăieș c. României și A. G. Sentes c. României s-a arătat că și în ipoteza în care Curtea ar fi concluzionat că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și că măsura în cauză a constituit o ingerință în exercitarea acestui drept, cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile întrucât ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, care se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a mai stabilit că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public";. Astfel, Curtea a statuat în sensul existenței unei marje de apreciere a statului în a stabili existența interesului public care justifică ingerința în exercitarea dreptului reclamantului, singura intervenție a Curții EDO în acest raport vizând situația în care decizia statului de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat și modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public"; sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă.

Or, în speță, instanța a constatat că decizia statului de a adopta legi (Legea nr. 119/2010) cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat nu a fost lipsită de o bază rezonabilă, baza rezonabilă fiind scopul legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, aspecte învederate de legiuitor în motivarea măsurilor legislative adoptate (Legea nr. 119/2010).

Astfel, în Expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr.

119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.

În cauza Frimu și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție. S-a reținut că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. S-a constatat că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Or, în speță, Curtea a reținut faptul că un mod de calcul favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României (nr._ __ _ 8/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Curtea a reținut că reclamantele s-au pensionat între anii 2006-2008, după ce au îndeplinit funcția de grefier la instanțele și parchetele din județul Covasna de-a lungul a mai mult de 30 ani. P. le lor, calculate conform Legii nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, erau cuprinse între 3.109 lei și 4785 lei. În temeiul acestei legi, cuantumul pensiilor reprezenta în medie 80% din ultimul salariu brut încasat anterior pensionării iar prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică, mai multe sisteme speciale de pensie, printre care și cel al personalului auxiliar din justiție, au fost abrogate.

Curtea a constatat că plângerile înregistrate sub numerele_ __ 7/11 și 45588/11 sunt similare cu privire la capetele de cerere invocate și problemele de fond pe care le ridică, conexându-le, în temeiul art. 42 par. 1 din Regulamentul Curții.

Asupra art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție, s-a reținut că în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ";Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

În temeiul art. 14 din Convenție, ";Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (Skorkiewicz

c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

S-a mai reținut că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic; Kuna și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență a fost discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul

favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Această diferență nu a fost una lipsită de justificare.

Așadar, prin transformarea pensiilor de serviciu în pensii calculate pe baza vechimii în muncă și a contribuției de asigurări sociale, statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de

interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

În plan intern, în ceea ce privește neretroactivitatea legii, prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și

art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

Cu privire la cererea de suspendare a deciziei de pensionare pe calea ordonanței președințiale, instanța a constatat că aparența dreptului a fost în favoarea pârâtei, astfel că nefiind întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 581 C.pr.civ., cererea a fost neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1-3 din Legea nr. 119/2010, al jurisprudenței CEDO menționate, instanța a respins acțiunea formulată, inclusiv capătul de cerere întemeiat pe prevederile referitoare la procedura ordonanței președințiale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. A. solicitând

în temeiul art. 304 pct. 9 și al art.304 din codul de procedură civilă admiterea prezentul recurs modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că consideră sentința recurată nelegala și neîntemeiata.

Prin decizia de pensionare nr. 1., din_, emisă de C. județeană de pensii C., i-a fost admisă cererea de pensionare, iar în baza art. 68 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea i-a fost stabilită definitiv (la data de_ ) o pensie de serviciu în sumă de 2021 lei brut.

Ulterior, la data de 1 septembrie 2010, în baza Legii nr. 19/2010 și HG 737/2010, C. J. de P. C. i-a comunicat o nouă decizie de pensionare, nr. 1. /2010, prin care i-a fost recalculată pensia de serviciu, fiindu-i stabilit un nou cuantum al pensiei, de numai 1.007 lei brut, reducându-i-se substanțial pensia de serviciu cu 1014 lei brut, adică cu 50,17%.

Împotriva acestei decizii, a formulat în termen legal, contestație la Tribunalul Cluj, invocând nelegalitatea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.

Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. l 13/2010, din _

, pronunțată în dosar nr._ i-a respins contestația ("acțiunea"), ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, la data de 17 februarie 2011, recurs respins de Curtea de Apel C., Secția civilă.

C. J. de P. C. a emis la data de 21 iulie 2011 o nouă decizie

"privind revizuirea pensiei" prin care i-a stabilit "o pensie din sistemul public de pensii" în sumă de 1.007 lei brut, dispunând ca plata "drepturilor revizuite" să se facă începând cu 1 august 2011.

La emiterea deciziei privind revizuirea pensiei, din 21 iulie 2011, C. J. de P. C. a invocat prevederile O.U.G. nr. 59/2011.

Consideră că și această din urmă decizie "privind revizuirea pensiei", a fost dată cu încălcarea legii. Pensia de serviciu i-a fost acordată în baza unei legi și cuantumul acesteia are la bază un mod de calcul diferit de cel propus în OUG 59/2011 și prin urmare revizuirea este de fapt o altă "lege" prin care se calculează drepturi stabilite anterior cu un algoritm nou fără a se aduce vreo îndreptare reducerii atât de drastice efectuate în septembrie 2010. La vârsta pe care o are se află în imposibilitatea de a mai presta vreo activitate care să-i asigure un trai rezonabil.

În motivarea acțiunii promovate, a invocat natura patrimonială a dreptului recurentei la pensia de serviciu, drept protejat la nivel internațional prin

intermediul art. l din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și principiul neretroactivității legii raportat inclusiv la jurisprudența Curții Constituționale.

Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată și apreciază într-o notă foarte generală, că deși există o privare de proprietate în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenție aceasta nu reprezintă o încălcare a dreptului său deoarece sunt satisfăcute cele trei condiții care justifică excepția.

Pe de altă parte apreciază că motivarea privind încălcarea dreptului câștigat și al principiului neretroactivității legii este nefondată.

Critică sentinței civile recurată întrucât conține o serie de erori privind numărul deciziei de pensie, funcția îndeplinită, cuantumul pensiei și procentul de diminuare.

OUG 59/2011 avea ca scop declarat revizuirea pensiei recalculate după metodologia expusa în HG 737/2010 (suspendata de altfel odată cu apariția OUG 59/2011) în sensul de a corecta eventualele erori cauzate de lipsa unor acte doveditoare a activității depuse înainte de pensionare. Cu toate acestea, valoarea pensiei nu s-a modificat rămânând tot de 1007 lei.

În considerentele hotărârii, instanța de fond identifică în mod corect condițiile privării de proprietate prevăzute în art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție însă în motivarea efectivă se limitează la a observa că privarea este prevăzută de lege (Legea 119/2010) și revizuita în baza OUG 59/2011 dar că,

"trecându-se la o pensie de 1007 (față de 2021) statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamantul nu trebuie sa suporte o sarcina excesiva și disproporționată, fiind respectat principiul proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, respectiv interesul public al menținerii echilibrului macroeconomic ".

Sub acest aspect hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală după cum arată în cele ce urmează:

Potrivit art. l din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor""

În jurisprudența Curții s-a statuat că noțiunea de bun are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi și interese ce constituie active pot să fie considerate

"drepturi de proprietate", deci bunuri. Mai precis de atât în cauza Biichen contra Cehiei din 2002 se arată că noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată.

Așadar este îndreptățită înscrierea dreptului recurentei în domeniul de aplicație al articolului menționat și invocarea lui în motivarea cererii, de altfel instanța de fond nu contestă acest aspect dar subliniază că nu se garantează cuantumul acesteia.

Pornind din acest punct comun se delimitează clar opinia față de cea exprimată de instanță în considerentele hotărârii recurate.

Existenta unor probleme economico-financiare dificile pentru statele UE în general, și pentru România în special a făcut să fie uitate condițiile în care s-au

acordat pensiile de serviciu personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete. Astfel, prin art.1 din Legea nr.567/2004, s-a prevăzut că, în înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecători și procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin, jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Conform art. 68 alin.1,2,3 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.

Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă are o vechime în funcție de cel puțin 25 de ani. Constituie vechime în funcție perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea funcția de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar-registrator, executor judecătoresc.

Chiar prin Expunerea de motive a Legii nr.567/2004 s-au reținut următoarele:

Adoptarea Legii privind organizarea judecătorească și a statutului magistratului au creat cadrul pentru consolidarea independenței justiției ca putere în stat-independența funcțională, cât și a independenței membrilor corpului magistraților-independența personală.

"Pe lângă adoptarea acestor acte normative, în contextul înfăptuirii reformei justiției în România, și având în vedere evoluțiile care se manifestă tot mai pregnant pe plan european în acest domeniu, a apărut necesară crearea cadrului pentru o mai bună desfășurare a activității personalului auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea."

De asemenea, în Expunerea de motive a Legii nr. 17/2006, ce a modificat Legea nr. 567/2004, inclusiv în ceea ce privește modul de acordare a pensiei de serviciu, s-a reținut că adoptarea acestei legi a apărut ca fiind necesară pentru

"realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient, ce reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept", premise ce au stal la baza adoptării LI.G. nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea acestei strategii.

Pentru adoptarea acestei legi, Consiliul legislativ și-a dat avizul favorabil, arătând că intervenția legislativă vizează " garantarea independenței prin asigurarea remunerației adecvate a categoriilor de personal auxiliar ale instanțelor judecătorești și parchetelor. Este de semnalat că asigurarea salarizării corespunzătoare a fost un angajament asumat de România la Cap.24-"Justiție și Afaceri Interne", în cadrul negocierilor pentru aderarea la U.E.

Această lege a fost adoptată și cu avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Pensia de serviciu a fost stabilită de către legiuitor, pe lângă riscurile specifice activității, menționate anterior, și în considerarea interdicțiilor și incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantei în perioada de activitate.

Astfel, potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr.567/2004, funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice, iar conform alin.2 din același articol, grefierilor le este interzis: să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv la banei sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul categoriei de personal din care făceam parte, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr. 20/_ ), se mențin neschimbate și în prezent.

Revizuirea pensiilor de serviciu, după recalcularea lor în 2010 și transformarea lor în pensii de asigurări sociale se aseamănă cu reducerea salariilor cu 25% numai prin acțiunea în sine de reducere, deoarece exista speranța ca salariile vor reveni la valorile anterioare pe când pensiile nu. Referirea instanței de fond la acest aspect nu are nicio legătură cu situația de fata. Împărțirea pensiei de serviciu în doua elemente: partea contributiva - dedusă din contribuțiile de asigurări sociale - și cea necontributivă reprezentând

"completarea din partea statului" este menită a justifica diminuarea atât de drastică a pensiilor de serviciu eliminate deoarece contribuțiile de asigurări sociale se plătesc numai de câțiva ani.

Instanța mai arată că "potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12%" încercând să culpabilizeze într-un fel pensionarii pentru o atare situație.

Consideră că nu are nici o legătură cu observația de mai sus, dar este absolut convinsă că evoluția societății va fi spre bine nu spre rău, în sensul că se vor găsi specialiști în economie și finanțe care pot da soluții la problemele grele cu care se confruntă actualmente omenirea.

Instanța de fond consideră în mod eronat că prin recalculare, respectiv revizuire "sarcina reclamantului nu este disproporționata față de interesul general protejat având în vedere că pentru a se putea proceda la plata pensiilor, statul a procedat la contractarea unor împrumuturi de la organismele financiare internaționale, împrumuturi care sunt purtătoare de dobânzi iar deficitul bugetar al României a fost în anul 2010 de 6,8%" . Faptul că statul s-a împrumutat nu consideră că este vina pensionarilor .

În analizarea acestui criteriu consideră că, trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că nu a fost beneficiara unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și nici a unui ajutor social pentru pensionari, ci a unei pensii acordate de către Stat, practic, pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești amintite anterior, cu interdicțiile și incompatibilitățile aferente.

Pentru aceste motive consideră că, în verificarea proporționalității măsurii nu poate fi luată ca reper, în cazul în speța, pensia medie lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pensionari.

În procesul de revizuire care urmarea repararea unor erori nu s-a ținut cont în calcul de prevederile art. 8 alin(3) din anexa la OUG 59/2011 conform căruia se va lua în considerare stagiul de cotizare la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acest stagiu de cotizare este mai favorabil beneficiarului, respective 25 de ani în privința personalului auxiliar de specialitate așa cum reiese din Legea 567/2004 art. 68.

Apreciază că reducerea pensiei creează un important prag de dificultate pe care trebuie să-1 treacă lună de lună, pentru că suma de 1007 lei îi permite să plătească întreținerea apartamentului, curentul electric, telefonul - elemente de plata absolut obligatorii - iar pentru alte necesitați….. acestea trebuie ignorate chiar dacă este vorba de hrană adecvată vârstei sau de medicamente. Recurenta arată că o deranjează să constate că trebuie să justifice prin starea de sănătate (diabet confirmat, glaucoma, cataracta) că masurile de reducere a pensiei i-au impus o sarcină foarte dificilă, afectându-i grav nivelul de trai, nu în sensul de confort și lipsă de griji, ci în sensul de renunțare benevolă ( riscanta de altfel) la tratamente și controale medicale.

Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii.

Principiul neretroactivității legii este consacrat expres în art. 15 alin. 2 din Constituția României, unde se prevede: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Acest principiu constituțional are caracter imperativ pentru toate ramurile de drept. Îl regăsim în dreptul penal în art. 11 din Codul Penal "Legea penală nu se aplică faptelor care la data când au fost săvârșite nu erau prevăzute ca infracțiune" dar și în art. l din Codul Civil, "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă".

Acest principiu exprimă deci regula juridică după care o lege se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică de la data intrării în vigoare a legii, iar nu situațiilor anterioare, trecutul scapă legii.

Referitor la interzicerea discriminării.

Potrivit art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație""

În prezenta speță discriminarea apare datorită faptului că titularilor dreptului de proprietate (pensionarilor) le-au fost aplicate tratamente distincte în funcție de categoria socio-profesională căreia i-au aparținut anterior pensionării. Spre exemplu recalcularea pensiilor militare de stat se realizează după un algoritm cu totul diferit de cel aplicat în cazul grefierilor.

Problema cea mai grava însă o reprezintă soluționarea diferita în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv a personalului auxiliar din justiție. CEDO nu s-a exprimat încă asupra acestui aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

  1. Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.

    Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport

    cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16

    - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate priva tă

    , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

    Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și

    în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

    Convenția pentru a părarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale

    (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

    Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).

  2. Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție

    Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare

    .

    "Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

    Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

    Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care

    aceste pensii speciale au fost stabilite in ițial (conform statutelor profesionale ale

    categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Cur ții

    Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica

    autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din

    Legea nr. 47/1992, republicată.

    În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu

    puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție

    , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

    În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";

    De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de

    compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție

    :

    "În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.

    Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

    Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din

    18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.

    Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a

    prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.

    Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

    Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).

    În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

    Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință"; din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

    Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

    Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de Legea

    nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică

    , în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea

    inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

    Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului

    rezonabil de proporționalitate";

    a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul

    "privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).

    Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce

    reprezintă o circumstanță importantă în identificarea p remiselor de analiză a

    raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii

    beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i

    marje generale a diminuării pensiilor speciale

    pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.

    Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă"; (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de

    exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori

    când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

    În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru

    pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri

    necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară,

    după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

    Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost

    depășit un anumit " prag de dificulta te";

    pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).

    Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în

    prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

    Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

    În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că

    stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în

    fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";

  3. Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,

M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.

"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost

fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și

anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între

diferitele sisteme de pensii

.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor

reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor

, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că

aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect

retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în

temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de

serviciu

.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această

diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a

concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor p rivilegii

.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la

invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție

.

Prin aceeași decizia, a fost amânată an aliza încălcării art. 6 și 14 din

Convenție

.

4. De asemenea, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 13 noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României (nr. 45312/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 6 și 14 din Convenție, sub aspectul pretinsei jurisprudențe divergente a curților de apel.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.

Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .

În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1007 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.

În speță, raportat la cuantumul pensiei recalculate a reclamantei, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de Apel apreciază că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 737/2010. Astfel, se reține că într-adevăr prin

sentința civilă nr. 1575/2010 a Curții de Apel București s-a dispus suspendarea executării HG_, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurenta este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, or această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.

Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, abrogate dispoziții ale HG nr. 737/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.

Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. A. împotriva sentinței civile nr. 5189 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _

, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. N. M. I. T.

GREFIER

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_ Jud.fond: I. P.

← Decizia civilă nr. 359/2013. Contestație decizie pensionare....  Sentința civilă nr. 1317/2013. Contestație decizie... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3515/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale