Decizia civilă nr. 354/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 354/R/2013

Ședința publică din data de 6 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

	C.	M.
G.	: G.	C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Ș. I. împotriva sentinței civile nr. 1439 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII

S. A S. R. DE I. - U. 0. B. și S. R. DE I. - C. DE C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1439 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul Ș. V. I. în contradictoriu cu intimatele C. de P.

S. a S. R. de I. și C. de C. din cadrul S. R. de I.

, reprezentate de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 B. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Contestatorul Ș. V.I. a fost trecut în rezervă la data de_, conform prevederilor art. 43 alin.1 lit. b), art. 85 alin.1 lit. e) și alin. 2 din Legea nr. 80/1995 și, începând cu data de_, i-a fost stabilită pensia de serviciu pentru limită de vârstă, în temeiul art. 14 alin.1 lit.a) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

În aplicarea Legii nr. 119/2010, drepturile de pensie cuvenite contestatorului au fost recalculate începând cu data de_, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Prin decizia nr. 89007 din data de 5 decembrie 2011, emisă de intimata C. de P. S. a S. R. de I. au fost revizuite drepturile de pensie ale contestatorului, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, stabilindu-se un cuantum brut de 2920 lei lunar, începând cu data de_ .

Prin hotărârea nr. 258 din_, C. de C. din cadrul S. R. de I. a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de revizuire nr. 89007 din_ .

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că drepturile de pensie ale contestatorului nu au fost în mod corect calculate.

Pensia militară acordată contestatorului, în temeiul Legii nr. 164/2001, s-a recalculat în baza Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011.

Atât Legea nr. 164/2001, cât și Legea nr. 179/2004, care prevedeau pensiile militare de stat și pensiile de stat ale polițiștilor, au fost abrogate prin art. 196 lit. b) și e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Referitor la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr.119/2010, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 873/2010, constatând că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.

În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, în anul 1972, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.

Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.

Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.

Și în alte cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul "privării de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua Ortiz împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).

Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. contra Suediei, Jankovic contra Croația - 12 oct. 2000, Lenz contra Germaniei, Callejas contra Spaniei - 18 iunie 2002).

Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

În cauzele Wieczorek contra Poloniei - hotărârea din 8 decembrie 2009 și Mellacher contra Austriei - hotărârea din 19 decembrie 1989, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.

Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.

Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

Analizând circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că s-a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, măsura luată de revizuire a drepturilor de pensie intrând în marja de apreciere lăsată statului în această materie.

Contestatorul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situație identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincție, supunându-le unui regim de stabilire și calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

În decizia de inadmisibilitate din data de 15 mai 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantin Abăluță și alții împotriva R. iei, Curtea a reiterat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

Contestatorul beneficiază de o pensie de asigurări sociale în cuantum brut de 2920 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă, astfel încât, raportat la probele administrate, nu se poate reține că ar suporta o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Față de considerentele expuse, reținând că decizia nr. 89007 din_ a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, tribunalul a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Instanța a respins și celelalte capete de cerere accesorii petitului principal, urmare a respingerii acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș. I.

, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii(art. 304 pct. 9 C.proc.civ), fiind nelegală și netemeinică (304¹CPC):

Sub aspectul retroactivității Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, a efectelor juridice născute și consumate în totalitate sub imperiul acestei legi și a siguranței raporturilor de protecție socială, sunt nesocotite total de prima

instanța. Instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit legea atunci când a considerat că nu se încalcă principiul neretroactivității.

Motivarea instanței de fond denotă fie o aplicare greșită a legii rezultată dintr-o necunoaștere a principiului neretroactivității, fie o crasă rea voință. Argumentele în sprijinul acestui motiv de recurs sunt următoarele.

Cu privire la aplicarea legii în timp, art. 1 cod civil prevede că legea se aplică numai pentru viitor, aplicarea textelor în vigoare, stabilirea textelor abrogate cât și aplicarea legii în timp fiind atributul exclusiv al instanței ordinare și nu al instanței de contencios constituțional, sens în care s-a pronunțat și înalta Curte de C. și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală prin Decizia nr. 64/_ 1.

Curtea Constituționala s-a pronunțat în același sens cu privire la problema aplicării legii în timp prin: Decizia nr. 4612/20022, Decizia nr. 373/2005.

Așadar, recalcularea/revizuirea pensiei recurentului acordată sub incidența prevederilor legale anterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și a OUG nr. 1/2011 nu este permisă deoarece se încalcă principiul neretroactivității legii.

Pensia recurentului, stabilita în temeiul Legii nr. 164/2001 și care se afla în plată la momentul intervenției Legii nr. 119/2010 și ulterior a OUG nr. 1/2011, constituie un drept câștigat ce nu poate fi recalculat în baza unei legi noi, neputând fi modificat, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.

O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispusă prin decizia ce formează obiectul prezentei acțiuni, reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiei speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.

Doctrina de specialitate a fixat un criteriu în determinarea existenței sau inexistenței unei situații de retroactivare a legii - criteriul drepturilor câștigate. Astfel, s-a stabilit că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi (în cazul de față dacă Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 aduc atingere dreptului la pensie conferit de Legea nr. 164/2001). Trebuie deci ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche pentru a fi în prezența unei retroactivări legislative. Dreptul subiectiv este prerogativa oferită

unei persoane de a dispune de o valoare care îi este recunoscută ca aparținându-

i. In situația dedusă judecății este vorba de dreptul recurentului de a beneficia de o pensie de serviciu pe toată perioada vieții, conform prescripțiilor Legii nr. 164/2001.

Totodată, pentru a ne afla în fața unei retroactivări, este necesar ca "faptul achizitiv" al dreptului subiectiv să fie situat înaintea intrării în vigoare a legii noi. Or, recurentul consideră că se află exact în această ipoteză, întrucât "faptul achizitiv" prin intermediul căruia a dobândit dreptul subiectiv la o pensie de serviciu s-a petrecut în perioada activității Legii nr. 164/2001, fiind consumat prin emiterea deciziei de calculare a pensiei de serviciu. Din moment ce însuși acest fapt achizitiv este protejat de art. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 1 din Codul civil, rezultă că prevederile Legii nr. 119/2010 și cele ale OUG nr. 1/2011 nu pot fi aplicate drepturilor deja câștigate de recurentul fără a ruina principiul neretroactivității legii civile. Prin urmare, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut - dobândirea dreptului la o pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001 - efecte pe care acest fapt nu le putea produce în temeiul legii în vigoare la data realizării faptului.

Această argumentație a fost reținută și de către înalta Curte de C. și Justiție într-un recurs în interesul legii, statuând că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. [...] De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale [...] drepturi care în momentul intrării în vigoare a legii noi erau concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor". Actele de voință despre care face vorbire Decizia înaltei Curți s-au materializat în cazul de față prin emiterea deciziilor întemeiate pe Legea nr. 164/2001 prin care ne-au fost acordate drepturile la pensie de serviciu.

În plus, prevederile art. 6 alin. 2 din Noul Cod civil, aspecte incidente și în prezenta cauză, conform cărora "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după

caz, a săvârșirii ori producerii lor". Cele reglementate în acest articol sunt exact în sensul celor pe care le susțin în sensul nulității deciziilor de revizuire emise pe numele recurentului. Astfel, nu pot fi modificate efectele deciziei de pensionare nr. 89007 din 09.2008 ca urmare a adoptării Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 fără a nesocoti principiul neretroactivității, astfel cum este el definit în art. 6 alin. (2) NCC. Procedând în acest fel, este evident că Statul a încălcat prevederile legale în materie de neretroactivitate, motiv pentru care deciziile de recalculare/revizuire sunt lovite de nulitatea absolută.

ÎCCJ, prin deciziile nr. 537/2004 și 1691/2004, a sancționat încercările autorităților publice de a aplica retroactiv legile. Toate aceste decizii de speță sunt confirmate și de Curtea Constituțională care s-a pronunțat în privința inadmisibilității modificării dreptului deja dobândit prin 3 decizii, stabilind că o astfel de conduită încalcă principiul neretroactivității legii: Decizia nr. 375/20059, Decizia nr. 120/2007, Decizia nr. 270/2005.

Un aspect extrem de important, neglijat de instanța de fond, este legat de faptul că însăși CEJ a statuat în legătură cu drepturile câștigate, în sensul că daca "prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse".

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO.

În primul rând, a solicitat instanței de fond să constate inexistența/ nulitatea absolută a deciziei de revizuire întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO, norme juridice ce ocrotesc un interes general și obștesc. In al doilea rând, în baza principiului subsidiarității normelor de drept intern în fața celor reglementate de Convenție, solicită să înlăture de la aplicare prevederile art. 3 din Legea nr. 119/2010 și prevederile OUG nr. 1/2011 acestea fiind în contradicție flagrantă cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Odată înlăturate aceste prevederi, deciziile de revizuire vor rămâne lipsite de temei legal, fapt ce va atrage automat sancțiunea inexistenței actului juridic sau a nulității absolute.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării de înlăturarea de la aplicare a prevederilor din Legea nr. 119/2010 și a celor din OUG nr. 1/2011.

Articolul 20 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din Constituția R. iei prevăd că

judecătorul național, iar nu Curtea Constituțională, are rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. ia este parte, acestea având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. In acest sens, judecătorul național are obligația de a

"asigura efectul deplin al normelor acesteia (n.n. Convenției Europene a Drepturilor Omului), asigurăndu-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor în plus, menționăm că odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Lisabona, la data de_, articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană a fost modificat, statuând în noua sa formă că "Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie î 950, precum și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar". Din câte se poate observa, această aderare la CEDO a Uniunii Europene are valoare de principiu general al dreptului comunitar.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție "prevederile tratatelor constitutive al Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

În continuare recurentul face trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Simmenthal și Costa Enel, Internationale Handelsgesellschaft, la prevederile art. 249 al Tratatului TCE, actualul art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și solicită instanței să constate încălcarea art. 148 alin. (2) și art. 20 alin (2) din Constituție, să dispună modificarea hotărârii atacate și să înlăture de la aplicare prevederile art. 3 din Legea nr. 119/2010 și prevederile OUG nr. 1/2011 întrucât sunt încălcate prevederile CEDO și ale Tratatului privind Uniunea Europeană.

De asemenea, recurentul consideră că a fost încălcat art. 1 al Protocolului 1 al CEDO referitor la dreptul la pensie în cuantumul deja stabilit conform Legii nr. 164/2001.

După cum a învederat instanței de fond, este unanim acceptat că pentru a putea fi solicitată protecția conferită de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, reclamantul trebuie să dețină un "bun"". În accepțiunea Curții, noțiunea de "bun" trece dincolo de înțelesul noțiunii de lucru, desemnând nu doar bunuri corporale, ci un ansamblu de drepturi și interese ale unei persoane, cu valoare de active patrimoniale. În noțiunea de "bunuri" în sensul CEDO, intră și, pensia de bătrânețe astfel cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Buchen c, Cehia.

Existența unui bun în sensul Convenției, și anume a dreptului la pensie, nu poate fi legată, după cum a concluzionat instanța de fond, de rațiunile care au stat la baza adoptării legislației aferente. Singurele criterii în funcție de care un drept poate să nu să fie considerat bun în sensul Convenției sunt legate de existența sau nu a unei baze legale în acest sens la momentul dobândirii dreptului. Or, în cazul de față recurentul a beneficiat de prevederile Legii nr. 164/2001 care au generat apariția dreptului la pensia de serviciu, în cuantumul calculat la momentul ieșirii la pensie. Modificările aduse prin Legea nr. 119/2010 și ulterior cele aduse prin OUG nr. 1/201 Iau afectat dreptul meu la o pensie de serviciu care, conform celor învederate, reprezintă un bun în sensul Convenției.

Argumentația eronata a instanței de fond

Instanța de fond nu a combătut argumentele invocate sau jurisprudența CEDO invocată, în schimb s-a mărginit la a reține că, chiar dacă pensia a fost diminuată, totuși acesta nu a fost lipsit total de pensie și nici nu i s-au suprimat integral mijloacele de subzistență.

Din analiza sentinței atacate rezultă faptul că aceasta se limitează la a expune argumente contrare soluțiilor și principiilor statuate de CEDO. În continuare recurentul face trimitere la jurisprudența CEDO în cauzele Andrejeva

c. Letonia, Muller c. Austriei, Gaygusuz versus Austria.

Consideră recurentul că situația sa se încadrează în noțiunea "bunuri" protejate de CEDO, întrucât dreptul la pensia de serviciu acordat în temeiul Legii nr. 164/2001 are caracteristica unui drept de creanță pe care îl deține în contra Statului și nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative care permit ingerința Statului în dreptul de proprietate al recurentului asupra pensiei de serviciu: ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui, necesitatea existenței cazului de utilitate publică si obligația indemnizării proprietarului bunului expropriat.

Instanța de fond nu a ținut cont că decizia de revizuire a pensiei încalcă art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - acest articol prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare sau orice altă situație. Definiția pe care a dat-o Curtea discriminării în hotărârea

Abdulaziz Cabales și Balkandali v. Regatului Unit a fost aceea că există o discriminare în cazul în care "un individ sau un grup se vede, tară nici o justificare adecvată, mai puțin bine tratat decât altul"

În speța de față discriminarea se referă la împrejurarea că beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferită a situației lor. deși legiuitorul a pretins că este identică, tocmai prin revizuirea pensiei de serviciu (pensiei militare), mai puțin pensiile aflate în plată ale magistraților.

De asemenea, invocat dispozițiile art. 16 clin Constituția R. iei, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europenă a Drepturilor Omului, toate nereținute de instanța de fond.

Prin Decizia nr. 29 din data de_, pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție, au fost respinse recursurile în interesul legii declarate de procurorul general și de colegiile de conducere ale curților de apel Brașov, C., Craiova și Galați, privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin.

(2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție.

Prin pronunțarea hotărârii în sensul variantei 3, ÎCCJ a statuat, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, că sunt cazuri în care Legea nr. 119/2010 încalcă prevederile CEDO și alte cazuri în care Legea nr. 119/2010 nu încalcă prevederile CEDO. Din această concluzie, rezulta că sunt cazuri în care instanțele de judecată sunt obligate să anuleze deciziile de recalculare deoarece încalcă prevederile CEDO.

În speța dedusă judecății, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se poate lesne observa, că raportul de proporționalitate este compromis, reclamantul suportând o sarcină individuală excesivă, depășind cu mult marja de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială.

Aceste constatări de fapt sunt ușor de reținut, având în vedere deciziile de pensie pe care le-a depus la dosarul cauzei, atât cea emisă în temeiul Legii nr. 164/2001, cât și cea emisă în temeiul Legii 119/2010 și a OUG nr. 1/2011.

Așadar, onorata instanță trebuie să constate, ținând cont de cele reținute de înalta Curte de C. și Justiție prin Decizia nr. 29/_, că raportul de proporționalitate nu a fost respectat urmând a dispune anularea deciziilor de recalculare și revizuire, acestea fiind emise cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.

Hotărârea cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7, teza a II-a, C.proc.civ., recurentul înțelegând să critice statuările instanței referitoare la "componentele"; pensiei recurentului, și cele prin care s-a existența unui scop legitim pentru recalcularea pensiilor.

Totodată se arată de către recurent că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât a omis să se pronunțe asupra lipsei de relevanță a deciziei nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională prin raportare la dreptul de acces la justiție.

Consideră că cele constatate de către Curtea Constituțională a R. iei. în cuprinsul deciziei nr. 871/_ publicată în M.Of. nr. 433/28 iunie 2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției R. iei, nu împiedica instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20, respectiv art. 148, din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. ia este parte.

Solicită instanței de recurs să modifice hotărârea atacată și să constate că decizia nr. 871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională nu are incidență în prezenta cauză.

În egală măsură instanța de fond a omis să se pronunțe în legătură cu speranța legitimă invocată de recurent în sprijinul motivului de anulare referitor la încălcare Protocolului 1 hi CEDO.

O condiție impusă de Convenție pentru ca drepturile invocate să fie protejate de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO este ca dreptul/interesul sa fie o

"speranță legitimă";. Astfel, speranța legitimă, în accepțiunea Curții trebuie să se bazeze pe o normă legală sau pe o hotărâre judecătorească. în cazul de față, speranța legitimă invocată de recurentul se bazează pe Legea nr. 164/2001. Astfel, la momentul îndeplinirii condițiilor legale de pensionare, cunoscând prescripțiile legale în vigoare, recurentul a avut "speranța legitimă" ca în urma manifestării de voință în sensul pensionării voi beneficia pe toată perioada vieții de o pensie în cuantumul prescris de Legea nr. 164/2001.

Nici pe acest motiv al contestației instanța de fond nu s-a pronunțat.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 ianuarie 2013 pârâtul S. R. de I.

- C. de P. S., C. de C. P. din cadrul S.R.I a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Deși recurentul reclamant invocă motivele de recurs prevăzute la aret. 304 pct. 5, 7 și 9 C.pr.civ., din dezvoltarea acestora reiese că acesta a înțeles să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul legalității, criticile aduse de recurent fiind subsumate în întregime motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

Contestația dedusă judecății vizează legalitatea deciziei nr. 89007/_ emisă de pârâtul intimat în temeiul OUG nr. 1/2011, prin care a fost revizuită pensia reclamantului stabilită în temeiul Legii nr. 119/2010 coroborat cu prevederile HG nr. 735/2010. Cum decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 și HG nr. 735/2010, prin care pensia de serviciu a reclamantului a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, nu a fost comunicată reclamantului și nu a fost contestată în instanță, nefiind supusă astfel controlului jurisdicțional, Curtea apreciază că se impune în prezenta cauză analizarea legalității deciziei de revizuire a pensiei prin prisma tuturor motivelor invocate prin prezentul recurs și în fața instanței de fond.

Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:

În ceea ce privește neretroactivitatea,

după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii

, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile

în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.

Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost

înlăturate.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).

Astfel, în Decizia nr. 871/2010 se reține că "având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.

Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de Apel apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție, ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea Europeană a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1/2011, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.

Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 29 din_, instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.

Analizând ingerința Statului

prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).

În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).

De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.

În Cauza Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.

Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.

Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.

Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența Curții Europene, respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de Apel apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 s-a dispus recalcularea/revizuirea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere

pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale (analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).

Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. ia prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de

interes public urmărit.

Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.

Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei, releavntă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale

sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a R. iei, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.

Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat. În temeiul Legii nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1/2011.

Singurul efect pe care l-a avut Legea nr. 119/2010 cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1/2011. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de Legea nr. 119/2010 și nu deciziile de pensie emise în temeiul Legii nr.164/2001, Curtea de Apel apreciază că Legea nr. 119/2010 a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire, procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.

În concret, Curtea de Apel reține că reclamantul beneficiază de o pensie revizuită în cuantum brut de 2.920 lei.

Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în R. ia, care este de 860 lei.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens "nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor internaționale la care face trimitere recurenta.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul Ș. I. împotriva Sentinței civile nr. 1439 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

cu opinie separată în sensul admiterii recursului

G.

G. C.

Red. I.R.M/Dact.S.M 2 ex./_

Jud. fond H. D. M.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de reclamantul Ș. I. este fondat

în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor acestuia garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Trebuie subliniat în acest sens că reclamantul s-a adresat instanței pentru

proteguirea unui dre pt de securitate soci ală, considerând că pensia sa militară de

serviciu era un "bu n";, în sensul jurisp rudenței C.E.D.O., pe care acesta avea

speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul actualizat stabilit potrivit

deciziei nr.89007/_, în baza Legii nr.164/2001, pentru o vechime efectivă c a

militar de 24 de ani, 1 lună și 17 zile.

În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința Statului în dreptul său la un "bun";, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principa lul său motiv

de nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

recalculării este, în primul rând, că drep tul s ău l a pens ie mil itar ă er a un "dre p t

c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de

serviciu pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia,

lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform Legii nr.164/2001.

Î n acest sens, deși doctrina d e drept administrativ subliniază că "nimeni nu

are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era sau nu îndreptățit

să se bucure în continuare de bunul său.

Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o

poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea Curții privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei";

și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate-de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamantului asupra dreptului său la pensie militară ca fiind un

drept câștigat și, d e aici, aprecierea c a act abuziv al St atului a măsurii d e recalculare a acestei pensii

- de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat

- trebuie privită în primul rând, prin p risma modului în c are, realitățile istori ce

privind protecția socială în țara noastră i-au creat acestui particular convingerea

fermă că poate ren unța liniștit la un l oc de muncă sigur și bine plătit, la un

anumit statut, la o vârstă care era departe de vârsta standard de pensionare, și

că se poate baza pe o pensie militară într -un anumit cuantum, legal stabilit, de

un act normativ în vigoare.

Astfel, în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902,

toate legile care au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

Astfel, Legea generală de pensiuni din_, cu modificările din

1904 și 1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și

unificatoare a siste mului de pensii, a p revăzut, la capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.56 că: "Pe nsiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor

anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au exercitatsau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titl urilor ce posedă cei

în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare

promulgării acestei legi";.

Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

câștigate le regăsim și în art.54 din Lege a generală de pens iuni republicată la

data de_ .

De asemenea, Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din _

a prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de

bază.";

Legea asigurărilor sociale din_

prevedea, de asemenea, la

capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie

stabilite potrivit d iferitelor legi de a sigurări so ciale pâ nă la punerea în

aplicare a legii de față, se respectă";.

Art.59 din Legea nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

Asigurărilor Sociale de Stat, c are o r icu m nu se apl ic a ș i c adrelor mil itar e

permanente, preved ea că: "Pierd drep tul la pensie și la ajutor social acel e

persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate

antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care au

militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,

precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul

democrat-popular";.

Prin Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut, la art.76, că: "Pensia sau ajutorul social

stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în

situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate.";

Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări

sociale de stat și de asistență socială, "P. le și ajutoarele sociale

stabilite pînă la data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît

sînt îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";

Decretul nr.214/_ privind pensiile militare de stat, cuprindea dispoziții tranzitorii similare, în art.73, în sensul că: "P. le stabilite pînă la

data prezentului decret se mențin, în continuare, atât timp cât sunt

îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";

De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind

mențiunea că drep turile de pensie s e acordă începând cu data de ……,

"definitiv";.

Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat reglementarecalcularea pens iilo r mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an ter io are d ate i in tr ăr ii î n vigoare a acestei legi, potrivit art.79 alin .1 lit.a), însă, la lit.b, prevede a c ă: "în

cazul în care cuan tumul pensiei obți nut conform lit.a) este mai mic decâ t

cuantumul pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.

Legea nr.19/2000 privind sistemul p ublic de pensii pu blice și alte

drepturi de asigu rări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor

cuven ite conf or m leg isl aț ie i an ter io are, îns ă, conf or m art.180 alin.7, "în situația

în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel

stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul

avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tul ș i, de altfel

toț i pens ion ar ii d in R . ia, ave au to ate d atele c are s ă le f or me ze conv ing ere a f er mă

c ă drep tur ile lor de p ens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def in itiv ă, er au c âș tig ate,

pu tând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, major ate, f ără a f i îns ă af ectat

cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mu l t, nu ave au n ic iun ele men t

c are s ă le insp ire u n sen time n t de inc er titud ine pr iv ind pl ata pe v iitor a aces te i

pensii lunare.

M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat î n R. ia al te c az uri de diminuare a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, Legeanr.119/2010 s-a vru t a f i conf or mă pr inc ip iilor ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile

militarilor, prin reglementări speciale, încă din anul 1889.

Astfel, conform art.1 și 2 din Legea pentru pensiuni militare din 1 iulie

1889, cu mod if ic ăr i d in 1891, 1893 ș i 1897, ofițerii, asimilații lor și

funcționarii civili în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de

retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei,

reprezenta, în rap ort cu această vec hime, un anumit procent din solda de

mijloc a gradului avut în momentul retragerii, respective din "mijlocia

soldei gradului ce a avut în cei din urmă 2 ani de serviciu";.

M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , po trivit art.22 din această lege,

această lege s-a pus în aplicare d oar de la 1 iulie a anului următo r,

as igur ând as tf el tr an z iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul.

Potrivit Legii generale de pensiuni din_, cu modificările din 1904

și 1906, d ispoz iț iile aces te ia er au apl ic ab ile tu turor f uncțio n ar ilor statului, civil,

mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a mo dul de c alcul gener al al pe ns ie i s tab il it de ar t. 1,

erau exceptați ofițerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații

lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții special e de

vechime și de cal cul al pensiei, ba za de calcul a ac esteia constituind -o solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.

Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe mili tari, regăsim și

în art.2 alin.1 din Legea generală de pensiuni republicată la data de_ .

De asemenea, prin art.2 lit.a) din Legea pentru unificarea asigurărilor

sociale din_, au fost în mod expres exceptați de la aplicarea

dispozițiilor acestei legi "salariații su puși legii generale de pensiuni";, deci

și militarii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor

funcționarilor statului de la aplicar ea prevederilor sale, au ex is tat ș i în Legea asigurărilor sociale din_, art.6 din acest act normativ prevăzând că nu intră în asigurare a obligatorie sala riații supuși legii generale de pensiuni.

Mai mult, în anul 1959, în timp ce legea generală a pensiilor era

Decretul nr.292/1959, a ap ăru t o nouă reglementare specială privind

pensiile ce se acordă ofițerilo r și subofițerilor , respectiv Decretul nr.293/1959, ce prevedea, în art.1 și art.2 lit.a) c ă of ițe r ii ș i subof ițer ii, dup ă

trecere a lor în rezer v ă s au d irec t în re tr agere, au drep tul l a pens ie în cond iț iil e

acestui act normativ, iar în art.5, că fondurile neces ar e pl ăț ii pens iilor se

asigură de stat.

Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea în raport cu vechimea, într-un anu mit procent din dreptul de sol dă

corespunzător ultimului grad avut în activitate.

În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit Legea nr.3/1977, a fost adoptat Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, în baz a c ăru ia pensiile cadrelor militare

permanente se calculau în raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 a ni de serviciu consecutivi în cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10

ani premergători i eșirii din cadrele permanente, medi e la care se lua î n

calcul solda gradului pe care îl are militarul la data ieșirii din cadrele

permanente.

Ul ter ior, o nou ă le ge spec ial ă pr iv ind pens iile mil itare de s tat a f ost adop tată în anul 2001, respectiv Legea nr.164/2001, ul ter ior sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ general al pensiilor din sistemul public, prin Legea nr.19/2000.

Această lege, în temeiul căreia reclamantului i s-a stabilit dreptul la pensia de serviciu, prevedea, în art. 1, că: "dreptul la pensii și asigurări

sociale pentru ca drele militare est e garantat de sta t și se exercită î n

condițiile prezente i legi";, iar în art.2, că: " S. ul pensiilor militare de stat ș i

as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț ion ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i

n aț ion ale acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de

venituri d ator ate in v al id ităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.

Conform art.5 din legea nr.164/2001, fondurile necesare pentru plata

pens iilor mil itare de s tat ș i a al tor drep tur i de as igur ăr i soc iale se as igur ă de la bugetul de stat prin bugetele M.Ap..N., M.A.I., S.R.I..

Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită p en tru s tab il ire a pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de

activitate, care include solda de gra d corespunzătoare la data trecerii î n

rezervă.

În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de s erv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, la data adoptării

Legii nr.119/2010, a H.G. nr.735/2010, Legea nr.164/2001 era în vigoare,

fiind abrogată abia după jumătate de an de la data intrării în vigoare a

Legii nr.119/2010, respectiv la data de_ .

Practic, neabrogând prin Legea nr.119/2010 Legea privind pensiile militaredin 2001, chiar legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii un

drept câștigat, cel care le confe rea statutul de pensionar militar,

cons ider ând c ă, în aces t f el, măsur a l u ată v a ap ăre a do ar c a o reducere pr in

rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i, de ter min ată de in teres ul publ ic, ș i nu c a o

af ectare sub s tanț ial ă ș i irevoc ab il ă/per man en tă a drep tulu i aces tor a, în sensu l

el imin ăr ii pens iilor mil itare.

În acest context, recurentul-reclamant a suferit o ingerinț ă esențială în

drepturile sale, nu numai prin diminuarea cuantumului pensiei sale, ci,

mai ales prin pie rderea calității, a statutului de pen sionar militar, ce -i fusese recunoscut prin decizia nr. 89007/2008, în temeiul Legii nr.164/2001.

Se constată în acest sens și faptul că și Legea nr.19/2000 a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de_, devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (Legea nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, S. R. de I. a arătat că, reclamantul a fost trecut în rezervă la data de_, în temeiul

disp.art.43 alin.1 lit.b) și art.85 alin.1 lit.e) și alin.2 din legea nr.80/1995, iar

începând cu data de_, acesta a fost înscris la pensie de serviciu în temeiul disp.art.14 alin.1 lit.a) din Legea nr.164/2001.

De asemenea, pârâta-intimată a mai arătat că, urmare a modificărilor legislative intervenite prin apariția Legii nr.119/2010, începând cu data de _

, prin determinarea punctajului mediu anual, a rezultat un alt cuantum al drepturilor bănești cuvenite pensionarului, fără a proba în cauză emiterea unei decizii de recalculare a pensiei reclamantului în temeiul dispozițiilor acestei legi.

În consecință, decizia contestată în speță, nr. 89007/_ , prin care a fost stabilită reclamantului o pensie 2920 lei, a fost emisă în temeiul O.U.G. nr.1/2011, intenționând însă să pună în aplicare Legea nr. 119/2010 care, la art. 1 lit.a),

prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar la art. 3

, ca aceste pensii "stabilite potrivit

prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată

";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Se observă din enunțarea acestor dispoziții că legiuitorul, chiar prin textul

art. 3 din Legea nr. 119/2010, precizează că aceste pensii speciale sunt

prevăzute de lege, fii nd "stabilite potrivit prevederilor le gilor c u caracter special"; și

sunt "cuvenite";.

Decizia nr.89007/_ a fost contestată de către recurent la data de_, iar C. de contestații pensii a emis hotărârea nr.258/_, prin care a respins contestația sa.

Recurentul a solicitat în cauză și anularea acestei hotărâri a Comisiei de contestații pensii din cadrul intimatei.

Prin sentința civilă nr.487/_ a T. ui Maramureș, definitivă și executorie, pronunțată în dosarul nr._, s-a suspendat, pe cale de ordonanță

președ inț ial ă, execu tare a dec iz ie i de r ev izu ire con tes tate în cauz ă p ân ă l a

soluț ion are a irevoc ab il ă a con tes taț ie i c e f or me az ă ob iec tul aces tu i dos ar, nr._

, cu menț inere a în pl ată a pens ie i de serv ic iu a recuren tulu i.

Cu to ate c ă av e a cunoș tinț ă despr e ace as tă cerere de ordon anț ă

președ inț ial ă f or mul ată de c ătre recl ama n t, f iind p ar te în respec tivul dos ar, C. de

1. S. a S.R.I., emite la aceeași dată, _, decizia de regularizare a pensiei nr.878, prin care dispune recuperarea sumei de 8928 lei, pentru perioada_ -_, considerate ca fiind drepturi de pensie încasate necuvenit.

   Ace as tă dec iz ie de regul ar iz are a f ost comu n ic ată recuren tul u i l a d ata de _

   , cu nerespec tare a d ispoz iț iilor une i ho tăr âr i judec ătoreș ti def in itive ș i execu tor ii.

   Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale

   pensiilor de servi ciu ale militarilor, care, în lipsă de practică judiciară

   neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Înaltei Curți de C. și

   Justiție, nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.

   În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.

   Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

   inger ințe i S tatulu i în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :

   1. decizia de revizuire a pensiei de serviciu a reclamantului a fost emisă de către S. R. DE I., în temeiul O.U.G. nr.1/2011, fără a fi

precedată, astfel cum am menționat anterior, de un act administrativ

individual emis în temeiul Legii nr.119/2010 și a H.G. nr.735/2010 .

II. decizia contesta tă nu respectă ceri nțele art.21 din Metodologia de

revizuire aprobată prin O.U.G. nr.1/2011 , aceasta necuprinzând temeiurile de fapt care au stat la baza revizuirii.

III. pensia militară a reclamantului nu cuprindea o parte contr ibutivă

și una necontributivă, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare

nefiind asigurată niciodată din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci doar din bugetul de stat, prin cel al M. ui Apărării Naționale

, practic militarilor recunoscându-li-se, ca funcționari ai statului, un drept la pensie ca o

recunoaștere adusă acestora pentru serviciile puse în slujba țării, a

devotamentului în perioada în care au servit intereselor statului.

Astfel, potrivit art.5 alin.2 din legea nr.164/2001, fondurile necesare

pentru plata pensiilor militare se asigură din bugetul de stat, prin bugetele

M.Ap.N., M.A.I., S.I.E..

IV . riscurile sociale acoperite prin acest drept de securitate socială,

pensia militară, nu au fost decât în ultimă instanță de natură fiz ică, pentru

bătrânețe, ci, în primul rând, cele inerente activității de militar, precum și

cele de natură economică și psihologică.

Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consi derat necesară

stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost: risc urile activității de

militar, cu toate privațiunile, interdicțiile și incomp atibilitățile acestei

profesii, precum și pierderile de venituri ca urmare a trecerii acestora în

rezervă la vârste când aceștia se aflau încă în cursul vieții active.

V. În cauză ingerința în dreptul recurentului la pensie este una esențială, întrucât, pe lângă faptul că a afectat, direct, dreptul la pensie

al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt "bun"; al său,

respectiv dreptul la muncă, ce include și dreptul la salariu, măsura

dispusă afectând un drept de protecț ie socială complex, ce constituia un substitut a dreptului la muncă/salariu, acordat de către Statul român.

I. Argumentarea primului aspect s pecific al "recalc ulării"; pensiei

militare a reclamantului.

Practic, în cauză, singura decizie pe care S. R. de I. - C. de P.

1. - a probat că a emis-o după adoptarea Legii nr.119/2010 și care a avut

   drep t ef ect supr imar e a drep tulu i recl ama n tulu i l a pens ie mil itar ă es te d ec iz ia cu nr.89007, ce poartă denumirea de "revizuire";, emisă la abia la data de_, în temeiul O.U.G. nr.1/2011.

   Analizând situația creată în cauză prin această decizie contestată de către reclamant, consider că acest act admi nistrativ individua l a fost d e fapt cel

   care a eliminat dreptul recurentului la pensie militară întrucât, până la data de_, drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite conform Legii nr.164/2001, doar prin decizia nr. 89007 din_, pe care intimatul nu a revocat-o.

   Intimatul consideră că recalcularea pensiei militare a reclamantului ar fi operat de drept în temeiul Legii nr.119/2010, fără a mai fi nevoie de un act administrativ individual care să modifice categoria și cuantumul drepturilor la care era îndreptățit acesta, cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în timp ce dreptul efectiv al recurentului nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.

   În acest context și decizia nr.89007/_, deși trebuie analizată ca

   fiind actul administrativ individual care a afectat în mod esențial dreptul

   reclamantului la pensie militară, poartă impropriu denumirea de decizie

   de "revizuire";, cu toate că din conținutul acesteia nu rezultă care sunt erorile de

   stabilire a pensiei p entru care a fost n ecesară această ing erință și care a fost

   actul astfel revizuit.

   Potrivit Legii nr.263/2010, lege organică ce reglementeaz ă re gimul general

   privind pensiile publice-în condițiile art.73 alin.3 din Constituție -asemenea acte

   ad min is tr ative de rev izu ire po t f i e mis e do ar în s itu aț iile prev ăzu te l a art.107 alin.1 din lege, respectiv: "În situația în care, ulterior stabilirii și / sau plății

   drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și /sau

   plătite și cele legal cuvenite, c as a ter itor ial ă de pens ii, resp ec tiv c as a ter itor ial ă,

   opere az ă, d in of ic iu s au l a sol ic itare a pe ns ion arulu i, mod if ic ăr ile ce se imp un, prin

   dec iz ie de rev izu ire.";

   În același sens erau și dispozițiile art.89 din Legea nr.19/2000, ce prevedeau că în situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii operează revizuirile și modificările legale.

   Statul, în preambulul O.U.G. nr.1/2011, recunoaște că în termenul stabilit de Legea nr.119/2010, " nu au fost identi ficate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru care a avut un

   impact negativ as upra valorificării dreptului la pensi e al beneficiarilor

   acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să

   dovedească venitur ile obținute, în fu ncție de care s -a recalculat pensia deserviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie";, acesta fiind și

   motivul pentru care a considerat nece sară emiterea unor decizii de revizuire

   care să corecteze erorile de stabilire a drepturilor de pensie recalculate în

   tot, sau în cea mai mare parte, pe baza salariului mediu pe economie.

   În cauză însă, nefi ind emisă o decizie de recalculare care să fie

   comunicată pensi onarului și care să poată fi conte stată în condițiil e

   legale, în mod normal intimatul nu putea constata nici existența unor

   drepturi de pensie care să necesite o revizuire, astfel încât ingerința sa în

   drepturile reclamantului apare ca fiind lipsită de condițiile legalității și

   necesității.

   Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu se mai putea contesta legalitatea pensieistabilite intimatului prin decizia de pensie nr. 89007/2008, singura care a stabilit drepturile de pensie cuvenite acestuia până la data de_, aceasta fiind

   def in itiv ă.

   În consec inț ă, n ic i n u se pu te au rev izu i aces te drep tur i de p ens ie s tab il ite în

   mod legal potrivit L eg ii nr.164/2001, f ăr ă a ex is ta ac tul pr in c are s ă f ie pr ac tic

   mo d if ic ată c ategor ia de pens ie cuven ită re cl aman tulu i.

   Observând și acest aspect, recurentul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar militar, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la această categorie de pensie, ci și la data revizuirii pensiei sale.

   II. Argumente cu privire la nemotivarea deciziei de revizuire, conform

   dispozițiilor legale în vigoare.

   Conform art. 21 din Metodologia de revizuire a pensiilor aprobată prin O.U.G. nr.1/2011,

   stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie

   emisă de casele de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile

   de fapt și de drept care au stat la baz a revizuirii

   , precum și termenul în care poate fi introdusă contestația.

   Astfel, drepturile reclamantului au fost afectate printr-o decizie de

   revizuire care încalcă aceste prevederi legale, nefiind motivată defel în fapt, deși aceasta se impunea cu atât mai pregnant în speță, cu cât actul administrativ era defavorabil particularului.

   Î n acest sens, doctrina și jurisprudența de contencios administrativ, au

   statuat, în privința actelor administrative, mai ales a celor prin care se suprimă

   drepturi sau situații juridice individuale, că asemenea acte unilaterale trebuie

   să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul lor motivarea în

   fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la cunoștin țapersoanelor interesate în mod legal.

   Art.31 alin.1 și 2 din Constituție

   garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

   Potrivit art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

   orice om are libertatea de a căuta și de a primi informații

   .

   Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilo r Omului

   garantează dreptul persoanei la libera exprimare, ce include și dreptul de a primi

   sau comunica informații

   .

   De asemenea, art.24 alin.1 din Constituția R. iei garantează dreptul la apărare.

   În speță, decizia nr. 89007/_ emisă de intimat, contestată în cauză,

   nu cuprinde în concret nicio motivare în fapt a măsurii luate prin acest act

   , a erorilor de calcul constatate,

   a căror revizuire a fost necesară, purtând doar mențiunea că a fost emisă în temeiul O.U.G. nr.1/2011.

   Astfel, se reține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme,

   motivarea este necesară mai ales în cazul actelor prin care se suprimă

   drepturi sau situații juridice individuale

   , cum este cazul în speță, aceasta trebuind să fie suficient de precisă

   astfel încât motivul actului să transpară clar

   și trebuie să fie intrinsecă actului

   , adică trebuie conținută nu neapărat în înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre

   înscrisurile ce formează actul și care se comunică particularului odată cu acesta. Doar printr-o motivare concretă a actului decizional

   se asigura atât

   informarea corectă a părții

   cu privire la problema de interes personal, anterior

   formulării contestației, cât și ex ercitarea de către subie ct ul de drept căruia i

   se adresează a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.

   De asemenea, în lipsa motivării actului decizional

   , instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de

   control a legalității actelor decizionale ale instituțiilor p ublice, instanța de

   judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în

   îndeplinirea puterii sale discrețion are, a ales soluți a criticată de ce l

   vătămat, iar aceast ă motivare trebuie să fie intrinsecă ac tului administra tiv,

   neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.

   Din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferită

   de lege autorității publice și cel adoptat prin exces de putere, astfel cumeste definit acest termen prin art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004.

   Nemotivarea măsurii luate, ce privește r evizuirea drepturilor de pensie ale

   recurentului, ce a condus la încălcarea drepturilor acestuia la apărare și la

   informare, constituie un alt motiv de nelegalitate a măsurii luate.

   IV. Motivații privind specificului riscurilor sociale a coperite prin

   pensia militară de care beneficia reclamantul-recurent.

   Pensia militară a fost stabilită de căt re legiuitor, atât în considerarea

   riscurilor specifice activității de militar, cât și a interdicțiilor și

   incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantului în perioada de

   actvitate.

   Astfel, potrivit disp.art.28 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:

   1. sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;

   2. sa candideze pentru a fi alese în administrația publica locală și în Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al R. iei.

Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Cadrelor militare în activitate le este interzis:

1. sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;

2. sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M. ui Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta. Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul personalului ce beneficia de pensiile speciale, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii

inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională

de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele

normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale

inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.20/_ ), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, t ot Curtea Constituțională, prin decizia nr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale întrucât, " …nici o prevedere din Constituție n u

impune uniformitatea sistemului de pens ii. De altfel, nu num ai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale,

sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Dife rențierea, în toate

aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art.16 din Constituție și se

justifică prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale.";

V. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod

indirect, și/sau mai ales, unui alt "bu n"; al reclamantului, respectiv dreptul

la muncă, ce inclu de și dreptul la sol dă, precum și cu p rivire la calificare a

pensiei de serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un "element de

remunerație";:

Dreptul reclamantului la pensie militară, în t emeiul Legii

nr.164/2001, respectiv la pensie ca lculată potrivit a cestei legi atât l a

momentul cererii de pensionare, cât și, ulterior, prin actualizare, precum

și celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege au

fost tocmai cauza care l-a determinat pe reclamant să renunțe la dreptul

său la muncă, în anul 2008, când acesta avea doar vârsta de 48 de ani , la

care acesta se afla în deplinătatea capacității sal e biologice de muncă.

Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, acesta, fiind născut la data de_, putea fi pensionat pentru limită de vârstă, în condițiile art.12 din Legea nr.164/2001, la vârsta de 55 de ani, abia după 7 ani, în anul 2015 și în condițiile Anexei nr.6 la Legea nr.263/2010, la vârsta de 56 de ani și 5 luni, în luna noiembrie 2016.

Mai mult, art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.164/2001, prevedea că persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate și în muncă, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus puteau cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Prin urmare, pe ntru munca pre stată în calitate de militar, recurentului i s-au recunoscut, o serie de drepturi cu caracter de

remunerație, printre care plata so ldei și a altor d repturi, în timpul

activității propriu-zise, dar și plata pensiei de serviciu, după încetarea

raporturilor de serviciu. Acestor drepturi le corespunde obligația

corelativă a Statului, ca angajator, prin diferitele sale instituții publice,

să le plătească, as tfel cum acestea a u fost reglementat e, având în vedere

faptul că, la fel ca și salariul, și pensia de serviciu, a fost atât cauza, cât

și obiectul raportului de muncă.

De altfel, prin hotărârea din_ în cauza C-262/88

, Barber vs.Royal Exchange Assurance Group

, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că toate formele de pensie ocupațională constituie un element de

remunerație în sensul art.141 din Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere la adop tare a Directivei 96/97/CE a Consiliului din_, de modificare a Directivei 86/378/CEE

pr iv ind apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adrul reg imur ilor prof esion ale de secur itate soc ial ă, as tf el cu m rez ul tă d in pre amb ulul acestui act comunitar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -

7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c a uzaC-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul

de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de re muner are, în cond iț iile în c are sistemul de

pensii se referă la o anumită categorie de lucrători, prestațiile se plătesc

în baza relației acestora de muncă cu angajatorul public, în cadrul unui

sistem ce face parte din sistemul general prevăzut de lege, iar prestațiile

depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe

baza ultimului salariu al funcționarului.

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din_ , astfel

cu m rezul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mu n itar.

Desigur acestea sunt norme comunitare privind egalitate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider

c ă trebu ie reț inu tă c alificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept

sui generis, izvorâ nd din raporturile de muncă sau de serviciu, pe care

Curtea de Justiție a Comunităților Europene o acordă drepturilor

beneficiarilor unor asemenea forme de prestații de securitate socială,

asimilându-le noți unii de remuneraț ie, apreciindu -le c a fiind plătite în

baza relației de m uncă al acestor lu crători cu angajatorul public, drepturile

de pens ie av ând c a te me i d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i

juridice.

De altfel, prin Expunerea de motive a Legii nr.14/2008, de aprobare aOrdonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, s-au reț in u t

ur măto arele: "Pri n d obândirea calității de stat mem bru al Uniunii Europene,

R. ia și-a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligația de a transpune aquis-ul comunitar, implicit de a asigura respectarea principiului

eg al ităț ii de ș anse î n tr e f e me i ș i b ărb aț i în cadrul schemelor ocupaționale de

securitate socială, inclusiv în ceea c e privește sistemul pensiilor militare

de stat, reglementat prin Legea nr.164/2001.";

De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: " ur mare a consultărilor bilaterale,

desfășurate între experții Comisiei E uropene și repreze ntanții instituțiilor

române care se în cadrează în sistem ele de pensii ocup aționale, a rezulta t

caracterul imperativ al modificării legislației incidente, sens în care M.

Muncii, Familiei și Egalități i de Șanse a promovat proiectul Ordonanței de

urgență a Guvern ului privind egali tatea de tratame nt între bărbați ș i

femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială. Acesta

transpune dispozițiile Directivei 86/378/CEE privind aplicarea principi ului

egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor

profesionale de s ecuritate socială, astfel cum a fo st modificată pri n

Directiva 96/97/CE…. ";

De al tf el, și Cur te a Europe an ă a Dr ep tur ilor O mulu i, p r in hotărârea

pronunțată la data de_, în cauza Lombardo contra Italiei, a decis, în

leg ătur ă cu o contestație inițiată de un judecător cu privire la pensia pe

care era îndreptăț it prin lege s ă o p rimească, că statu l, "în îndeplinirea

acestei obligații nu face uz de puterea sa discr eționară și poate fi

comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într -un

contract de muncă guvernat de dreptul privat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la

Luxemburg cu cele r eținute de Curtea E uropeană a Drepturilor Omului în cauza

anterior menționată, dar și în Cauzele F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra R. iei, rezultă că d reptul la pensie militară era datorat recurentului în temeiul

raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de militar, po tr iv it d ispoz iț iilor Legii nr.164/2001.

As tf el, oblig aț ia S tatulu i tr ebu ia înde pl in ită as tf el cu m ace as ta a f ost

asu mată, respectiv ca orice " ele men t d e re muner aț ie";, iar ace as tă obl ig aț ie nu

po ate f i cons ider ată c a f iind execu tată, po tr iv it p rincipiilor generale ale dreptuluicivil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate

potrivit principiului solidarității sociale, oricărui asigurat în sistemul public, în

temeiul Legii nr.19/2000, în temeiul raporturilor de asigurări sociale.

Putem afirma că dreptul la pensie militară s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamant, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie specială.

Faptul că tot Stat ul era cel care tre buia să plătească atât pensia de

serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a ngajator, cât și o

pensie de asigurări sociale de stat, a permis practic, în speță, confuziunea

celor două dreptu ri și în final, înlo cuirea dreptului reclamantului cu un

alt drept, nesolicitat de către acesta și care nu poate constitui o executare

a obligației asumate.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, re clamantul

și-a executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din

raporturile de serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile

grele menționate anterior, având numeroase interdicții și

incompatibilități. În consecință, Statul are obligația de a -și executa, cu

bună-credință, toate îndatoririle asumate prin Legea nr.164/2001, deci să

plătească reclamantului -recurent pensia militară, astfel cum a înțeles să o

reglementeze prin legea organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:

Art.1073 din Codul civil

în vigoare la data la care intimatul-pârât trebuia să își execute obligația, conform căruia creditorul are drep tul de a obține de la

debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neexecutare totală sau

parțială, sau în ca z de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptu l

la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia "creditorulnu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul reclamantului-recurent este, în speță, acela de a obține

obiectul specific ș i ex act avut în vedere la nașterea r aporturilor juridice

dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil,

se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană tr ebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le-a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil,

prevede că o biectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil,

prevede că un contract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care

practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei militare ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost prevăzute a fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci din bugetul Statului, ca angajator sui generis.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile militare nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de Legea nr.19/2000,

având în vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: " În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea

to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului";, or i, pen s ia mil itar ă de s tat a recuren tulu i nu po ate f i înc adr ată î n

vreun a d in tre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitativ

prev ăzu te în aces t ar ticol.

Astfel, pensia specială a fost acorda tă acestuia, prioritar, nu pentru

a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru aco perirea

unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de

militar.

Av ând în vedere ce le reț inu te de c ătre Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra R. iei și luând în considerare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat, Statul, în cadrul marjei

s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor leg al ităț ii, neces ităț ii

ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măs ur i de d imin u are a p ens ie i de serv ic iu, p eperioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de angajator sui

gener is, pr in Lege a nr.118/2010, d ar nu s ă el imin e, pr in Lege a nr.119/2010,

drep tul l a pens ie mil itar ă ș i s ă -l înlocu iasc ă, în f az a execu tăr ii obl ig aț ie i, cu un al t

drept, de as igur ăr i s oc iale de s tat.

Având în vedere faptul că dreptul la pensie militară își are izvorul în

raportul de serviciu al reclamantului, în timp ce dreptul la pensia de

asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare socială,

consider că recurentul în niciun caz nu putea fi lipsit de dreptul la pensie

de serviciu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se

putea ajunge la ac eastă finalitate, pr in dispozițiile unei legi organice, dar

din domeniul asigurărilor sociale.

Trebuie subliniată î n acest sens și lip sa absolută de pr evizibilitate a

măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul recurentului la pensie

militară, ce rezultă cu deosebită claritate din prevederile art. 12 ale O.U.G. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

119/2010, în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr.

329/2009 și nr. 330/2009.

Acest articol prevede că: "În anul 2010, măsurile prevăz ute de Legea

cadru nr. 330/2009 și de prezenta ordo nanță de urgență

referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vorproduce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de

stat și pensiilor de serviciu aflate în plată,

și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/indemnizațiilor acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele

, plățile compensatorii/indemnizațiile prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se

stabilesc în funcție d e nivelul și structur a bazei de calcul în vigoare la data de (... )

, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la

art. 10 din Legea nr. 329/2009

.";

Astfel, bazându-se pe dispozițiile Legii nr.164/2001, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamantul nu a fost în măsura de a-și lua, în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de a cotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.

În consecință, reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în R. ia, cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin Legea nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2006, iar cel privind pensiile facultative, prin Legea nr.204/2006, în

cond iț iile în c are l eg isl aț ia în v igo are în per io ad a de pe s te 24 d e ani câtreclamantul a avut calitatea de militar garanta acestei categorii profesionaledreptul la pensie de serviciu.

În condițiile în care legislația privind pensiile militare ar fi prevăzut că aceste drepturi se vor acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acestora, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare.

Mai trebuie menționată în speță, situați a specifică a reclama ntului care

a fost trecut în re zervă conform art . 85 alin.1 lit.e) din Legea nr.80/1995,

în cadrul altor măsuri statale de reducere a cheltuielilor bugetare, în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea M. ui Apărării Naționale.

Prin urmare, dreptul la remunerație al reclamantului disponibilizat din cadrul S.R.I., în scopul reducerii efectivelor militare, este astfel a doua oară supus unor limitări din rațiuni de politică statală având ca scop reducerea cheltuielilor publice.

În cazul reclamantului, desființarea funcției militare deținute, la o vârstă la care acesta se afla în deplinătatea capacității biologice de muncă, a dat naștere unui drept complex la protecție socială din partea statului, ce cuprindea, printre altele, dreptul la pensie militară, precum și dreptul de a putea cumula această pensie cu salariul obținut în cazul în care își continuă activitatea ca angajat sau cu veniturile suplimentare realizate prin activități în scop lucrativ.

De altfel, urmărind evoluția istorică a le gislației pensiilor mi litare din țara

noastră, în situația ofițerilor și subofițerilor care prisoseau nevoilor de încadrare

ale armatei, conform Legii generale de pensii nr.446/1943, a Decretului-lege

nr.186/1945 și a Decretului -lege nr. 433/1946, aceștia erau trecuți în cadrul

disponibil, primind timp de 6 luni-1 an solda integrală, după care erau trecuți în

rezervă, acordându-se acestora drept la pensie dacă aveau cel puțin 10 ani

vechime calculabili pentru pensie, iar cuantumul pensiei se calcula în raport cu

solda corespunzătoare gradului militar imediat superior.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței Statului în drepturile recurentului.

Considerente avute în vedere în aprec ierea încălcării de către Stat a

drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice

evidențiate anterior:

Conform art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale,

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Om ului,

orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene

prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii

Europene

" Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R. iei

prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu De clarația Universală a Drepturilor Omul ui, cu pactele și c u celelalte tratate la care R. ia este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. ia este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î. Curtea de C. și Justiție a

reținut următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( Cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Maggio și alții împotriva Italiei, Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În Cauza Stec și alții contra Regatului Unit,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că atunci c ând legislația nați onală îi recunoaște

unei persoane un drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1

din Protocolul adițional la Convenție este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în

evaluarea ingerinței este important să se ia în considerare dacă dreptul

reclamantului de a primi pensie în cauz ă a fost încălcat ast fel încât să conducă

la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul

reclamantului.

Î n ceea ce privește atitudi nea Statului, în cadrul ingerinței sale, trebuie

subliniat faptul că acesta a afectat dreptul la pensie al re clamantului printr -o

decizie de revizuire, emisă în temeiul un ei ordonanțe de urg ență emise în scopu l

a corecta erorile ce au apărut în procesul de recalculare a pensiilor militare, fără

ca, în fapt, reclamantului să -i fie, în prealabil stabilite drepturi de pensie

recalculate în temeiul Legii nr.119/2010.

Prin decizia nr.38/_, Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către

autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

Ori, decizia de revizuire contestată în cauză, care, astfel cum am menționat anterior, este practic lipsită de obiect, nefiind probate în cauză erorile de calcul a pensiei care a fost necesar a fi corectate la data de_ și care este actul administrativ individual ce s-a impus a fi revizuit, a fost astfel emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a art.107 din Legea nr.263/2010.

De altfel, mecanismul legislativ folosit de către Guvernul României, prin dispozițiile O.U.G. nr.1/2011, prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, ori, astfel cum am menționat anterior, intimata nu a probat în prealabil emiterii deciziei de revizuire că pensia reclamantului-recurent ar fi fost de fapt recalculată.

Mai consider că ingerința Statului trebuie raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de_, după un an de la intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010 și cu depășirea esențială a termenului de 5 luni de la intrarea în vigoare a H.G. nr.735/2010 de aplicare a prevederilor acestei legi, în care reclamantul a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut, însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat.

În final, acestuia i-a fost comunicată decizia contestată în cauză, ce într-adevăr i-a confirmat faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a pensiei militare și modificare a categoriei de pensie cuvenite, având drept consecință o reducere a cuantumului dreptului de asigurări sociale

, de la suma de 3857 lei, la cea de 2920 lei, conform mandatelor poștale depuse la dosar.

Pe de altă parte, conform art.6 din O.U.G. nr.1/2011,

decizia nr. 89007/_, de "revizuire"; a pensiei reclamantului, a produs de fapt efecte retroactive, fiindu-i în realitate stabilite drepturile de pensie diminuate, în sumă de 2556 lei, începând cu data de_, situație în care,

printr-o

măsură de regularizare a pensiei, i -au fost reținute din drepturile de pensie sumele încasate în plus în perioada ianuarie-mai 2011, drepturi care, în lipsa

unei decizii de recalculare legal emise, se cuveneau acestuia în temeiul deciziei

nr.89007/2008, care nu fusese revocată printr -un alt act administrativ individual

legal emis.

Ace as ta reprez in tă, pe de o p ar te, o înc ălcare a dreptulu i reclamantului

la un proces echitabil, garantat de at.6 din Convenția europeană privind

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pe de o parte,

întrucât procedura de regularizare a pensiei de către administrație nu a

ținut cont de fapt ul că decizia de r evizuire a pensiei era încă în curs d e

evaluare a legalității acesteia de către instanțele de jurisdicție a muncii

( acț iune a în jus tiț ie f iind in trodus ă înc ă d in d ata de_ ), ia r, pe de altă parte,

întrucât în cadrul unei alte cereri, în care parte era intimata, s-a solicitat

și s-a dispus susp endarea executări i deciziei de reviz uire contestate în

cauză și menținerea pensiei de serviciu.

Fără a dovedi în cauză vreo preocupare privind executarea acestei hotărâri

definitive și executorii pronunțate de către o instanță de jurisdicție a asigurărilor

sociale (ce a fost dat ă și cu respectarea prevederilor Recoma ndării nr.R (89)8 din

_ a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, ce a stabilit că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională

provizorie, apreciindu-se că autoritățile administrative acționează în numeroase

domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta drepturile, libertățile și

interesele persoanelor), se constată că, în cauză, intimata a procedat chiar la

recuperarea, prin decizia nr.878/_, a sumei de 8928 lei, pentru perioada _

-_, cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit.

Potrivit cauzei Hornsby contra Greciei, hotărâre din_, executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă din proces. Dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre sau întârzie să o facă, garanțiile oferire de art.6 și-ar pierde orice rațiune.

Curtea EDO a statuat, în mod constant, prin jurisprudența sa, că

"exercitarea puterilor etatice care au o influență asupra drepturilor și libertăților garantate de Convenție, atrage răspunderea statului, independent de forma în care sunt exercitate aceste puteri ( Vodopyanovy împotriva Ucrainei, nr.22214/2006) și că administrația constituie un element al statului de drept al cărui interes se identifică, așadar cu cel al unei bune administrări a justiției (Hornsby contra Greciei, 1997).

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 24/2000

, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege

, orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie

temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a Statului R. și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor

interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu

tratatele internaționale la care R. ia este parte, pre cum și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Mai trebuie amintit că, în Cauz a P ădur aru con tr a R. ie i, Cur te a EDO a

arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de cătr e stat, ea trebuie

implementată cu o claritate și coerență rezonabi le pentru a evita pe cât posibil

insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă

măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul

că incertitudinea, f ie ea legislativă, ad ministrati vă sau pro venind din practicil e

aplicate de autorități este un factor i mportant ce trebuie luat în considerare

pentru a aprecia conduita statului.";

De altfel, aceleași argumente aduse în fața instanței, reclamantul le-a prezentat și Comisiei de contestații pensii din cadrul S.R.I., fără ca în cadrul acestei proceduri să se analizeze aspectele invocate de către acest particular privind îndreptățirea sa la plata pensiei militare și nelegalitatea revizuirii, respingându-se, prin hotărârea nr.258/_ contestația formulată de către acesta.

Mai consider că, prin decizia contestată, denumită de "de revizuire"; a

pensiei sale, reclamantul, pierzând calitatea pe care o avea dobândită, de

pensionar militar, statut de care s-au bucurat în țara noastră toți milita rii

de carieră ce s-au pensionat din anul 1889 și până î n prezent, acesta asuferit doar aparent doar o diminuare a cuantumului pensiei sale, care, conform

jursprudențe i CEDO, în măsur a în c are ar f i f ost proporț ion al ă cu scopul ur măr it, ar

fi intrat în marja de apreciere a statului.

În realitate, princ ipala sa pierdere, în privința căreia nu a existat

nici cel puțin o in tenție de reparație din partea Statului și care va afecta

în timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei

adoptat în baza Legii nr.119/2010, a H.G. nr.735/2010 și a O.U.G.

nr.1/2011 implică LIPSIREA SA DE STATUTUL DE PEN SIONAR MILITAR ș i

implicit, de PROTECȚIA PE CARE I-O OFEREA A_ LEGEA NR.164/2001,

privind ACTUALIZAREA P. LOR MILITARE, ce prevedea că:"; a) ori de câte

ori se majorează solda de grad și /sau solda funcției maxime ale cadrelor

militare în activita te, potrivit gradul ui militar și fu ncți ei exercitate, avut e

la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de st abilire a pensiei î n

condițiile prevăzute la art.22 -24; cadrele militare pot opta pentru baza de

calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei; b) în

funcție de posibil itățile financiare, în cursul execuț iei bugetare, prin

indexare cu un pr ocent care să aco p ere cu până la 100% rata inflației ,

prin hotărâre a Guvernului, cu excepția situației de la lit.c), în care aceste

indexări se regăsesc în majorarea soldelor de la lit.a).

Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru recurent, întrucât

aceste dispoziții, pe care chiar Legea nr.164/2001 le considera în art.48,

ca fiind de "protecție socială";, aveau menirea de a garanta acestuia o

menținere a pensiei sale la un nivel apropiat ultimului venit avut în viața

activă, ori simplele indexări acordate de către Stat, doar atunci când mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de

pensii publice, vor determina în timp o scădere treptată, tot mai

accentuată, a pe nsiei acestuia în raport cu ultima sa soldă avută în

activitate.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității și necesității, se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de revizuire.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, Statul a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut.

Mai consider că, și în ipoteza în care s -ar considera ingerința statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentului a fost de

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (Cauzele Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009

), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, o măsur ă privativă de prop rietate trebuie să p ăstreze un echilibr u

just între ex igențele interes ului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale

ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție

socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.

În analizarea aces tui criteriu consi der că, în cazul reclamantului,

trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu

este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și

nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către Stat, practic, pentru acoperirea riscurilor activității militare, pentru

cei peste 24 de an i de vechime efect ivă ca militar, prec um și în schim bul

acordului său de a renunța la funcția sa și la remunerație, la vârsta de 48 de

ani, acord determinat tocmai de existența unor dispoziții legale care îi

garantau în cursul vieții măsuri de protecție socială, respectiv a celor

prevăzute de Legea nr.164/2001, pri ntre acestea fiind și dreptul la pensi e

de serviciu.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată ca re per, în cazul r ecurent ului, pensia medie

lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pen sionari, ci, întrucât

această măsură a afectat indirect dreptul acestuia la muncă, implicit la

salariu, Statul neputând asigura acestuia o reparație în sensul ca acesta să

fie repus în drepturile sale de militar în activitate, controlul de

proporționalitate t rebuie să porneasc ă de la c âștigul pe care acesta l -ar fi

putut obține din m uncă, care era chia r la nivelul lunii iu nie 2008 în sumă d e

5933 lei, situație î n care este evident că recalcularea pe nsiei sale la suma

de 2920 lei, constituie o sarcină ex c esivă pe care trebuie să o sup orte, cu

atât mai mult cu cât, astfel cum a reținut și Tribunalul Maramureș, pri n

sentința civilă nr.487/_, veniturile obținute din pensie în urma

recalculării acesteia potrivit dispozițiilor Legii nr.119/2010, nu -i asigură î n

prezent nici mijloacele de subzistență necesare, nu -i permit achitarea

ratelor contractate, nemaiputând intr a în discuție asigu rarea unui nivel de

trai decent, compa rabil cu cel avut în timpul activității, promis de către sta t

la momentul pensionării.

Astfel,prin sentința civilă nr.487/_ a tribunalului Maramureș,

definitivă și executorie, s-a reținut că:

"… pensia de serviciu de care reclamantul a beneficiat, era un drept menit să asigure securitatea socială a acestuia. Având reprezentarea sumei stabilită inițial și care urma să fie încasată cu certitudine lună de lună, reclamantul a contractat împrumuturi bancare dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, iar rata de rambursare alături de celelalte cheltuieli obligatorii lunare este apropiată de valoarea cuantumului pensiei stabilită ca urmare a revizuirii.";

De altfel, politica Statului manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor Legii nr.19 /2000, avea ca principiu: "la condiții egale de

pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tut uror pensiilor,

întrucât se raportează chiar de la condițiile de pensionare care, astfel cum am

arătat anterior, sunt, în speță diferite, fiind cele prevăzute în statutul special al

beneficiarului

.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță,

încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/_, în procesul adoptării Legii nr. 119/2010, chiar Consiliul Legislativ a arătat că: "… atât în

statele membre ale Uniunii Europene, c ât și în legislația alt or state, există și alt e

categorii profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție

de importanța socială a muncii prestate, ….

";.

S-a mai menționat prin același act că: "Actualele pensii de serviciu au fost

acordate în baza unor legi emise de Statul R., în vigoare în momentul stabilirii.

O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare

de către

stat a propriei legislații

, iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că "Este de relevat, totodată, că există

posibilitatea ca un mare număr de pen sion ari afectați de recalcularea pensiilor

să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale,

pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză

în procesele respective

.";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010

a Curții Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători în funcție în cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție au votat, în ședința din_, pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale

instanței supreme, de sesizare a instanței de contencios constituțional cu

neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în ceea ce privește pensiile

de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând și considerente generale, pri vind

celelalte pensii speciale vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din

Protocolul nr.1 la Convenția europea nă pentru apărarea drepturilor omulu i

și libertăților fundamentale.

S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: " …legea criticată imp une o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertățilo r fundamentale."; și că: "…legea criticată

impune o restrâng ere cu caracter p ermanent a exerci țiului dreptului la

pensie,….";

S-a mai arătat de c ătre autorul sesizării că:";….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea

criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…";.

Prin aceeași sesizare s-a mai reținut că:

"Totodată, din p ers pectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile

care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este

dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1

din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice

de a menține un ju st echilibru înt re in teresul general și i mperativele protecției

drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de

câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o

sarcină excesivă și disproporționată. Î ntr -o astfel de situație, există o încălcare a

art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului

rezonabil și proporți onal al diminuării d repturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan

Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește

pensia stabilită pe ntru anumite profe sii și nu permite c a acest drept să fi e

diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului

proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie justificată de

scopul legitim urmărit ( Cauza Banfield c ontra Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și Președintele Senatului,

exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Înaltei Curți de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, că Legea nr. 119/2010 ";impune o pierdere ireversibilă a

pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând

atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,

dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost încălcat astfel încât s -a

ajuns l a o atingere adus ă esențe i drep tul u i l a pens ie al acestuia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantului la un "bun"; în

sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din Convenție, c u

privire la nediscriminare

.

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantului, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu Statul R., care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.

Măsura luată prin Legea nr.119/2010, care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă orice cetățean al R. iei are dreptul la securitate socială și

juridică,

ceea ce presupune ca măsurile luate

, mai ales că privesc domeniul protecției sociale, s ă nu-l pună pe ac esta într -o situați e total, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibilitate a

măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i -au permis acestuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale

familiei,

cu atât mai mult cu cât perioada în care acesta a încasat pensia

militară a creat acestuia convingerea că își poate orienta întreaga conduită

în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Cum Statul nu poate aduce reclamantului, în prezent, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia militară, în sensul repunerii acestuia în situația anterioară, respectiv de a- i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului

pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința Statului în dreptul de pensie a acestuia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscuri sociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul Ș. I. , cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții: S. R. de I. și C. S. de P. a S. R. de I., a anulării deciziei de revizuire a pensiei și a hotărârii Comisiei de C., cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul obligării pârâților să plătească acestuia pensia militară stabilită prin decizia nr.89007/_, astfel cum aceasta a fost actualizată până în anul 2010, cu cheltuieli de judecată.

Judecător,

C. M.

Red./Tehnored.:C.M..

← Sentința civilă nr. 2842/2013. Recalculare pensie. Asigurări...		Sentința civilă nr. 13390/2013. Contestație decizie... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Sentința civilă nr. 15296/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 12022/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale Încheierea civilă nr. 1842/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 13390/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 1987/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 253/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale