Decizia civilă nr. 3595/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3595/R/2013
Ședința publică din 23 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 8668 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă P. A., personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta recurentă arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse în memoriul de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., a solicitat anularea Deciziei nr. 233963/2011 și recalcularea pensiei conform legii, cu plata retroactivă a acesteia pe perioada_ -_ si_ -_ .
Pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii (f.15).
Prin sentința civilă nr. 8668/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocata de către parata.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. A., împotriva pârâtei
C. J. de P. C., având ca obiect asigurări sociale.
Tribunalul a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, instanța a constatat că acțiunea nu este formulată cu depășirea vreunui termen peremptoriu, întrucât cererea reclamantei a fost adresată pârâtei în data de_, iar pârâta nu a emis o decizie de respingere a acestei cereri care să fi dat naștere termenului
1
special pentru contestarea acesteia, ci a comunicat reclamantei un răspuns conform căruia își menține punctul de vedere exprimat în motivarea deciziei emise anterior, la data de_ .
Reclamanta a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor acordate pe baza Decretului nr. 46/1982, conform adeverinței nr. 1384/_ (f.4).
Potrivit art. 165 alin.2 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor
"se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care după data de_ au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare";.
Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 stabilesc în Anexa nr. 15 sporurile cu caracter permanent care pot fi avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, printre acestea fiind si compensațiile acordate conform Decretului nr. 46/1982.
Potrivit Adeverinței nr. 1314/_, reclamanta a beneficiat de compensațiile acordate conform Decretului nr. 46/1982, în mod temporar iar nu permanent si anume în perioada_ -_ .
Având în vedere lipsa caracterului permanent a compensațiilor primite de către reclamantă, în baza art. 165 din Legea nr. 263/2010, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A. ,
solicitând admiterea acestuia, cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a adeverinței nr.1314/_ ; în subsidiar solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamanta susține că trebuie luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de_ au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Menționează că dispozițiile pct. 7 ale Ordinului nr. 680/_ pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, stabilesc că la baza de calcul a pensiei o constituie veniturile brute, în cadrul cărora sunt cuprinse și indemnizațiile.
Face trimiteri și la OUG nr. 4/2005 și la Legea nr. 49/1992, în raport de ultimul act normativ subliniind că acesta nu cuprinde mențiuni privitoare la
"plata muncii peste durata normală";. Arată că sporurile enumerate de către acesta sunt utilizate la determinarea punctajului mediu anual, atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992.
Nu s-a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Prezentul demers se întemeiază pe refuzul intimatei CJP C. de a proceda la recalcularea pensiei, solicitarea reclamantei de recalculare fiind înregistrată în anul 2012(f. 5 fond).
Prin urmare, în analizarea cauzei, instanța se va raporta la prevederile Legii nr. 263/2010, în vigoare în perioada de referință și nicidecum la OUG nr. 4/2005 sau Legea nr. 19/2000, acte normative care nu mai erau în vigoare în momentul în care reclamanta s-a adresat intimatei în vederea recalculării.
Astfel, reține că potrivit art. 107 alin. 3 din Legea 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Prin dispozițiile art. 165 al. 1 și 2 din același act normativ, legiuitorul a statuat că "la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate
2
cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă…La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Conform pct. VI din Anexa 15 a HG 257/2010 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile, formele de retribuire pentru ore suplimentare, compensații în baza Decretului 46/1992 și sporul de acord ";.
Adeverința nr. 1384/_ emisă de C. ana (f. 4 fond), de care se prevalează reclamanta recurentă, atestă că aceasta a beneficiat lunar de venituri suplimentare, acordate în baza Decretului nr. 46/1982, în perioada_ - _
- 175 lei/lunar, respectiv_ -_ - 160 lei/lunar.
Curtea constată că aceste venituri sunt excluse expres de către legiuitor de la stabilirea pensiei, prevederile legale evocate stabilind că acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei.
De altfel, prin art. 6 din Decretul nr. 46/1982 s-a statuat că " Retribuția în acord, sporurile, indemnizațiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum și orice alte drepturi și obligații care se determina, potrivit legii, în funcție de nivelul retribuției se stabilesc fără a se lua în considerare majorările de retribuție prevăzute la art. 1";.
Prin urmare, reclamanta nu este îndreptățită să i se stabilească pensia în raport de aceste venituri care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, în condițiile opțiunii ferme și neechivoce a legiuitorului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 8668 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
L. D. | D. G. | S. | D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: I.P. ;
3
← Decizia civilă nr. 2299/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 9657/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|