Decizia civilă nr. 4561/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4561/R/2013
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. S. împotriva sentinței civile nr. 12579 din 9 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate, consilier juridic Rândașu Costică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare.
Se comunică reclamantului recurent un exemplar din întâmpinare.
Reclamantul recurent depune la dosar răspuns la întâmpinare pe care îl comunică și reprezentantului pârâtei intimate și arată că nu are alte cereri de formulată.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii introductive în sensul obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs. în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii arată că cererea introductivă a fost formulată în baza legii nr. 263/2010, datorită faptului că intimata nu a răspuns cererii sale în termen de 45 zile, astfel că nu avea împotriva cui să formuleze contestație, fiind greșit soluționată această excepție.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând că în continuare recurentul se află în eroare în ceea ce privește procedura prealabilă și atacarea în instanță a unei decizii.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.76146/3/_ pe rolul Tribunalului B.
, reclamantul H. S. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. N. și a solicitat obligarea acesteia să emită o decizie de revizuire a drepturilor de pensie prin adăugarea stagiului de cotizare realizat
după trecerea în rezervă, începând cu data de_ și obligarea pârâtei să emită o decizie de revizuire a drepturilor de pensie prin valorificarea unor drepturi obținute în perioada în care a avut calitatea de militar și a unor drepturi rezultate din activitatea desfășurată după trecerea în rezervă, drepturi care nu au fost cerute prin cererea inițială, din lipsa unor documente.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în baza prevederilor Legii nr.119/2010, a formulat cerere de recalculare a pensiei prin adăugarea stagiului de cotizare realizat după trecerea în rezervă, pentru perioada octombrie 1993 - aprilie 2011, însă pârâta nu a emis decizie de recalculare a pensiei pentru respectiva perioadă și că, la data de_, a solicitat pârâtei recalcularea pensiei prin valorificarea unor drepturi obținute în perioada în care a avut calitatea de militar și a unor drepturi rezultate din activitatea desfășurată după trecerea în rezervă, perioadă în care a contribuit la sistemul de asigurări sociale în sistemul public.
Reclamantul a mai arătat că drepturile bănești a căror valorificare o solicită au fost realizate de către acesta în perioada în care a prestat munca în cadrul UM 18064 H Vârful Muntele Mare, la UM 01265 Dej și la S.C. Agrocom Dej.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr.554/2004 și a Legii nr.263/2010.
În probațiune, reclamantul a depus decizia de pensionare.
Prin sentința civilă nr.4714/_ Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul prevederilor art.149 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentința civilă nr.12579 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._,
s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. N. și în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul H. S., împotriva pârâtei CASA DE PENSII S. A M. A. N., ca fiind inadmisibilă.
Prin aceeași hotărâre s-a luat act că reclamantul a renunțat la primul petit din acțiune
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin precizarea formulată la fila nr.13 din dosarul Tribunalului B., reclamantul a renunțat la judecarea primului capăt de cerere, situație în care instanța a lua act de această renunțare, în temeiul art.246 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, prima instanță a reținut că pârâta a emis, la data de_, decizia de revizuire a pensiei nr.91977, prin care s-a stabilit reclamantului un cuantum al pensiei de 4.298 lei.
S-a mai reținut că perioadele în care reclamantul a fost ofițer la UM 01864 H Vârful Muntele Mare și perioadele în care a desfășurat activitate după trecerea în rezervă au fost valorificate în totalitate prin decizia nr.91977/_ .
Potrivit prevederilor art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de Casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile la Comisia Centrală de Contestații. Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional. Deciziile de pensie necontestate prin termenul de 30 de zile sunt definitive.
Tribunalul a reținut că, din analiza acestui text legal, rezultă că reclamantul avea obligația de a respecta procedura administrativă prealabilă obligatorie și apoi să se adreseze instanței de judecată, după ce comisia centrală de contestații a emis hotărârea prin care a soluționat contestația împotriva deciziei de pensie.
Potrivit prevederilor art. 109 din Codul Procedură Civilă, sesizarea instanței de judecată se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii.
În cazul de față, prima instanță a reținut că legea prevede în mod expres îndeplinirea procedurii prealabile, reclamantul nu a anexat dovada îndeplinirii acestei proceduri la cererea prealabilă, decizia de pensie a rămas definitivă ca urmare a neatacării în termenul legal, iar neîndeplinirea procedurii prealabile a fost invocată prin întâmpinare de către pârâtă.
S-a mai reținut că: "Prin decizia nr.956/2012 Curtea Constituțională a statuat că prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii prealabile.";
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă și a respins acțiunea formulată de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurentul arată că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptele, omițând să observe că solicitările recurentului, formulate prin cel de-al doilea capăt de cerere, se referă la o altă cerere de recalculare a drepturilor de pensie (fila nr.6 din dosarul Tribunalului B. ), pentru care nu s-a emis de către intimată o decizie de stabilire a drepturilor de pensie și nici nu au fost avute în vedere în cadrul altor decizii ale intimatei.
Astfel, recurentul arată că, în anul 2011, a trimis intimatei două cereri de recalculare a pensiei. Cele două cereri adresate intimatei stau la baza cererii de chemare în judecată introductive, respectiv punctele 1 și 2 ale acesteia.
Prima cerere adresată intimatei (care a stat la baza pct.1 al cererii de judecată introductive) a fost trimisă în luna aprilie 2011 și a fost înregistrată de intimată la nr.1559 din_ . Prin această cerere, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie pentru perioada în care a activat ca angajat cu carnet de muncă, după trecerea în rezervă. În soluționarea acestei cereri, intimata a emis decizia nr.91977 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, din_ .
Recurentul mai arată că, întrucât această decizie a fost corectă, nu a formulat contestație. Acesta este și motivul pentru care a renunțat la judecarea pct.1 din cererea introductivă.
A doua cerere adresată intimatei și care stă la baza pct. 2 din cererea de judecată introductivă, a fost trimisă în luna iulie 2011 și recurentul susține că nu cunoaște sub ce număr a fost înregistrată la intimată. Prin această cerere a solicitat recalcularea drepturilor de pensie pentru unele perioade de timp nevalorificate anterior, drepturi care nu au fost cerute prin prima cerere adresată intimatei, din lipsa documentelor doveditoare necesare.
Aceste drepturi sunt următoarele:
în calitate de militar, a activat în serviciul de luptă al U.M. 0l864/H Vârful muntele mare, în perioada_ -_ -_, și la U.M. 01265 Dej, în perioada 1990 -1991;
în calitate de angajat la S.C. AGROCOM SA și pentru unele perioade contributive la S.C. CESOM SA Dej, pentru contribuția la sistemul public de pensii în perioada august 1999-decembrie 2003.
Se mai invocă faptul că instanța de fond a apreciat eronat cererea, întrucât, în decizia nr. 91977/_ emisă de intimată, la lit. A. se prevede că aceasta fost
emisă: "urmare a cererii înregistrate la nr. 1559 din_ ..." Deci această decizie se referă doar la prima cerere pe care a trimis-o în luna mai 2011 și nu a soluționat-o și pe cea trimisă în iulie 2011, iar drepturile solicitate prin cererea din luna iulie 2011 nu au fost incluse în calculul drepturilor stabilite prin decizia mai sus menționată.
Astfel, recurentul susține că, pentru perioada în care a activat în serviciul de luptă al U.M. 0l864 H Muntele Mare și în serviciul de luptă al U.M.02565 Dej, trebuia adăuga coeficientul de 0,25 % pentru lunile respective. Prin decizia nr. 91977/_ emisă de intimată, drepturile cuvenite sunt calculate începând cu data de_, deci după data trecerii sale în rezervă și a pierderii calității de militar.
Se mai arată că, pentru perioada în care a contribuit la sistemul public de pensii, intimata a avut în vedere la calculul drepturilor cuvenite doar veniturile înscrise în carnetul de muncă, fără a avea în vedere și drepturile cuprinse în adeverințele emise de cele două societăți la care a lucrat.
Recurentul mai arată că intimata a primit cererea de recalculare a pensiei și actele doveditoare expediate în luna iulie 2011, fapt ce rezultă cu certitudine din depunerea la dosarul instanței de fond, în copii certificate, ca anexă la întâmpinarea formulată, a tuturor acestor acte doveditoare.
De altfel, se precizează că cele două adeverințe eliberate de S.C. CESOM
S.A. și S.C. AGROCOM S.A. au fost eliberate în luna mai 2011, ulterior datei în care a trimis intimatei prima cerere de recalculare a pensiei și a datei de înregistrare a acesteia la intimată.
Se mai susține că, prin Decizia nr. 91977 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă din_ (a doua decizie cu același număr și aceeași dată ca prima decizie a intimatei) aceasta a stabilit unele drepturi: "Urmare a examinării cererii înregistrate la nr. 21265 din_ " în concret, valorificând la stabilirea drepturilor de pensie și perioada 01.06 -_ .
Intimatul M. A. N., pentru C. de P. S. a M. A.
N., a formulat întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant împotriva sentinței recurate.
Reclamantul H. S. a formulat și răspuns la întâmpinare
.
Analizând recursul formulat de reclamantul H. S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată, în primul rând, că aplicabile în cauză, în situația în care se invoca nerespectarea unei proceduri prealabile obligatorii ar fi fost dispozițiile speciale ale art.22 alin.1 și 2 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, aprobată prin
O.U.G. nr.1/2011 și nu disp.art.149 din Legea nr.263/2010, întrucât toate demersurile efectuate de către recurent în cauză privesc de fapt tot stabilirea corectă a drepturilor sale de pensie revizuite, rezultate în urma recalculării pensiei militare(de care acesta beneficiase în baza deciziei nr.0117627/_ ).
În speță însă, având în vedere capătul de cerere cu care prima instanță a rămas investită de către reclamant-după renunțarea acestuia la primul capăt de cerere, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil-, Curtea reține că acesta nu poate fi calificat ca fiind o contestație împotriva unei decizii de pensie, pentru simplul fapt că solicitarea recurentului (fila nr.7 dosar de fond
inițial) -formulată la data de_, trimisă cu scrisoarea recomandată, fila nr.6 dosar de fond-, de recalculare a pensiei prin luarea în considerare a datelor menționate în adeverințele depuse la filele nr.40, 41, 42 și 43 dosar de fond Tribunalul București, nu a fost soluționată printr-o decizie de pensie.
De altfel, din cuprinsul deciziilor nr.91977 emise la data de_, rezultă că acestea au soluționat cererile reclamantului înregistrate sub nr.1559 din_ și nr. 21265 din_ (filele nr.16,18 Tribunalul București), în timp ce solicitarea recurentului de recalculare a pensiei sale (fila nr.7 dosar Tribunalul București), cu luarea în considerare a adeverințelor nr.DP 1009/_ eliberată de UM 02405, nr.3633/_ eliberată de U.M. nr.02490 S, nr.49/_ a S.C.
"Transuisse"; S.R.L. și nr.27/_ a S.C.";AGROCOM"; S.A.Cluj, a fost trimisă cu scrisoare recomandată la data de_ .
Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că, orice decizie de pensie, conform art.21 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, aprobată prin O.U.G. nr.1/2011, dar și potrivit art.106 din legea nr.263/2010, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza acesteia, precum și termenul în care poate fi introdusă contestația, precum și căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia.
Ori, analizând cele două decizii nr.91977, emise ambele de către intimată la data de_, nu pot fi reținute motive de fapt și de drept care să conducă la concluzia că ar fi fost soluționată cererea de recalculare la care se referă cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către reclamantul-recurent.
De asemenea, nefiind emisă o decizie în soluționarea cererii formulate de către acesta la data de_, care să indice în chiar cuprinsul acestui act administrativ, cu respectarea dreptului la informare a particularului căruia i se adresează, calea de atac ce poate fi exercitată de împotriva acesteia, nu se poate imputa reclamantului o culpă procesuală în acest sens, cu consecința respingerii acțiunii acestuia ca fiind inadmisibilă.
Având în vedere că prima instanță nu a analizat în cadrul jurisdicției asigurărilor sociale fondul cererii cu care aceasta a rămas în mod legal investită în urma renunțării reclamantului la judecarea primului capăt de cerere, Curtea constată că, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul H. S., se va casa în parte sentința primei instanțe, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la petitul 2 din acțiune, și, în temeiul disp.art.312 alin.5 Cod.proc.civilă, se va trimite cauza spre rejudecare în aceste limite la Tribunalul Cluj, urmând ca, în rejudecare, să fie avute în vedere și susținerile formulate de către recurent în cererea de recurs privind legalitatea și temeinicia cererii sale de recalculare a pensiei formulate la data de_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul H. S. împotriva sentinței civile nr.12579 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în parte în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la petitul 2 din acțiune, și trimite cauza spre rejudecare în aceste limite la Tribunalul Cluj.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER,
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Cluj: Petru Urs.
← Sentința civilă nr. 2019/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 2856/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
---|